Primul film de animatie pe care l-am vazut era unul alb-negru despre niste niste furnici a caror viata fusese perturbata de un intrus. Un paianjen. In finalul filmului acesta este pedepsit pentru toate rautatile facute, sanctiunea fiind inchiderea sa intr-o cusca circulara ce se rotea pe un ax central asemeni celor folosite
ca “amuzament” pentru hamsteri, numai ca acest dispozitiv avea rolul de a aduce apa necesara comunitatii si de care aceasta fusese privata prin una din multele stricaciuni create de nepoftit.
Scenariul era simplu. Linistea unei comunitati este tulburata la un moment dat de un personaj negativ, care fara motiv se amesteca brutal in viata acesteia. Eroii pozitivi fac front comun impotriva elementului negativ si finalul asigura micul spectator ca intr-un asemenea conflict rezultatul va fi intotdeauna acelasi, binele va iesi invingator in lupta cu raul.
99,99% din filmele de animatie, si nu numai, isi bazau scenariile pe conflictul etern declansat inca de la
facerea lumii intre BINE si RAU. Nu intentionez sa citez toate filmele de animatie vazute si nici pe cele cu actori dar va asigur ca nu au fost putine. Atunci nu exista televiziune iar reactia spectatorilor in salile sau gradinile cinematograf aveau puterea de a influenta extraordinar chiar si pe cel mai recalcitrant spectator.
Uralele, hohotele de ras, la reusitele eroilor pozitivi sau fluieraturile si batutul din picioare cand eroul negativ intra in actiune erau nelipsite. Era un mod de a crea un punct de vedere asupra fenomenului si in acelasi timp facea educatie. Oricat de violente ar fi filmele, numai un “spectator” coborat din pom de putin timp nu ar intelege ca pana la urma faradelegile vor fi pedepsite si ca a pactiza cu raul este o cale complet gresita.
Dar traim niste vremuri pline de violenta, in care legile facute pentru a proteja societatea impotriva acesteia sunt luate in deradere de nelegiuiti, uneori si cu acordul tacit sau direct al oamenilor legii. Atunci nu este deloc surprinzator ca o categorie de spectatori se inspira din conflictele de pe ecran alegand exact tabara negativa si procedand ca atare in viata de zi cu zi. Cantitatea masiva de filme prezente pe ecran creaza modele de urmat si cei lipsiti de abc-ul elementar de educatie, debusolatii, vor fi intotdeauna o prada usor de manipulat.
Recent am luat la cunostinta ca un grup de sociologi americani au conchis ca filmele cu Popey marinarul – sunt filme violente ! Sa fim seriosi! Daca intre relatia sa cu Olive nu ar fi intervenit de fiecare data namila de Bluto cu tot arsenalul sau de rautati, ce s-ar fi ales de conflictul filmului? Praful, desigur. Chiar suntem dispusi sa toleram violenta fara a reactiona in vreun fel? Nu trebuie sa devenim justitiari dar legea talionului a functionat la un moment dat si delictele se redusesera. Apropos! Va mai amintiti cum arata Bluto? O namila plina de muschi dar cu un cap extrem de mic deci si un creier pe masura. Mare si prost cum spune romanul.
Buturuga mare pe care o rastoarna buturuga mai mica. Asociind marimea personajului cu rautatile pe care acesta le comitea se transmitea spectatorilor si un altfel de mesaj. In societatea in care traiau, trebuiau sa ia pozitie impotriva celor puternici care ii supuneau la tot felul de impilari si umilinte.
Care or mai fi astazi jocurile copiilor in afara celor pe calculator?
Va mai amintiti de – “hotii si vardistii”, “ulii si porumbeii” si multe altele? Observati ca si jocurile apelau la antagonismul dintre bine si rau si mai aveau o parte benefica: se desfasurau in aer liber si presupunea participarea mai multor copii cu rezultate excelente pentru comunicare. Din joaca, incet, incet se detasau si viitorii lideri.
Jocul pe calculator, nu-ti ofera optiuni. Opteaza el pentru tine.
Ingrozitor.
