Month: August 2008

Dupa un timp, cu prilejul altei vizionari si tot la cinematograful Doina, au fost invitati colegul meu Zica – cu care participasem la intalnirea de mai jos si o colega. Lui Zica i-a placut cum a decurs dialogul meu cu sala si a incercat sa aplice aceeasi reteta.
A facut insa doua greseli in aceasta intalnire.
Prima- Filmele colegei noastre erau pentru adulti – despre copii, cu o grafica mai sobra si mai putin accesibila copiilor.
A doua gresala a fost aceea ca dupa ce a lansat provocarea salii de a aplauda sau a fluiera, a proiectat cate un film al fiecaruia dupa care a oprit proiectia pentru dialogul cu copii, urmand ca dupa aceea vizionarea sa continue. Aceste greseli nu ar fi fost posibile daca filmele ar fi fost din aceeasi categorie, hai sa le spunem de divertisment, amuzante cu gaguri multe etc.,etc. Pe scurt pentru ei.
Ce s-a intamplat?
Filmul lui Zica a fost aplaudat iar al colegei fluierat!
Odata aprinse luminile in sala, pentru continuarea dialogului, colega noastra neagra de suparare s-a repezit in copii reprosandu-le ca le plac filme cu violenta. – Filme d-astea va plac? Asta vreti voi sa vedeti?
O pioniera si-a invins teama si i-a spus, privind-o in ochi: – Stiti tovarasa regizoare, noi din filmele astea invatam ce nu trebuie sa facem!
– Da? Bine!
Colega a intors spatele unei sali dezamagite si a iesit.
Scurt!
Cand mi-a relatat Zica cum a decurs intalnirea cu copiii de la Doina avea lacrimi in ochi.

O data, fiind cu colegul meu Zica(Zaharia Buzea) la o intalnire cu copiii la cinematograful Doina, am inceput dialogul cu ei testandu-i in gluma pe cei mai talentati la desen si punandu-i sa mimeze in fata unei sali pline transformata ad hoc intr-un juriu, fel de fel de actiuni la care ma implicam si eu corectand cu umor situatiile create de micii actori. Toate aceste mici show-uri aveau darul sa destinda atmosfera si copiii sa se simta in largul lor. La sfarsit, inainte de a incepe proiectia filmelor ii intrebam:
– Voua va plac filmele de animatie?
– Daaaaaa!
– Si cum faceti voi cand va plac?
– Radem…
– Ei, radeti…Voi stiti sa aplaudati?
– Daaaa…(rumoare, zambete)
– Ia s-aud!
Sala aplauda.
– Dupa cum aplaudati nu prea va plac ….
– Ba ne plac…
Duc mana la ureche ascultand. Aplauzele zguduie sala…
– Dar cand nu va plac, cum procedati?
Sala scoate un AAAAAAAaaaaaaa prelung dezamagit.
– Voi stiti sa fluierati?
Un moment de deruta. Copiii se privesc intre ei apoi spre mine.
Timid se aude un ….Daaaaaa
– Ia s-aud!
La inceput mai in incet, apoi cu mai multa tarie si toti care stiau sa fluiere au pus la punct un eventul film care nu le-ar fi fost pe plac.
– Fiti atenti. Noi, aratand spre Zica, ale carui filme erau realizate in aceeasi maniera cu ale mele, vom sta in biroul de alaturi si asteptam sa procedati cum v-am spus. Bine? Va place…aplaudati, daca nu…..
– Fluieram!
Sala fremata de nerabdare. Era prima data cand purtau un dialog cu realizatori de film de animatie si abia asteptau sa raspunda solicitarii. Incepe proiectia. Copiii aplaudau si radeau pe toata durata vizionarii. La plecare privirile razatoare pe care ni le aruncau au fost pentru noi cea mai sincera si valoroasa recunoastere a faptului ca am reusit ce ne-am propus. Filme pentru ei.

Daca sunteti niste spectatori normali, cu simtul umorului si cu discernamatul nealterat nu puteti sa ignorati faptul ca filmul de animatie este singurul gen cinematografic care face imposibilul – posibil si invers. Ati vazut cum personajele sunt pulverizate pur si simplu ca apoi in urmatoarele fotograme sa reia actiunea ca si
cum nu s-ar fi intamplat nimic. Gagul mecanic a fost preluat si de filmul jucat situatiile absurde starnind hohote de ras in salile de cinematograf. Spectatorul, in ultimul timp, a uitat conventia pe care o presupune filmul si ca ar trebui sa fie pregatit. Am vazut cateva filme horror care te puteau ucide in sala si atunci ma puneam in situatia celor din platou, cand regizorul striga Stop!
Si dupa ce dadea indicatiile necesare actorilor, se retusau machiajele, se mai punea un pic de “sange” ici-colo si din nou..
Motor! Nu spun ca asa trebuie procedat, dar daca nu acceptati conventia filmului…era sa spun mai bine cititi o carte! Dar cati mai citesc astazi ceva in afara de ziare si reviste…
Bataile cu frisca in ce categorie le-ati pune? O sa spuneti ca e o joaca si ca din asta nu e ranit nimeni! Fals!Ia sa primiti in ochi un platou cu frisca si sa-mi spuneti cum va simtiti dupa. O alunecare pe frisca te poate trimite in spital sau cimitir dar faptul ca asemenea situatii nu ne sunt prezentate ca posibile accidente de catre regizor, am si tras concluzia ca nu e periculos. Vedeti dar ce rol are cel ce ne arata pe ecran ce vrea, cum vrea si cand anume hotaraste el ca ne socheaza cel mai tare. Am ajuns materia prima pentru jocuri periculoase in care suntem implicati afectiv cu efecte imprevizibile intr-un viitor la fel de imprevizibil.
Ce-i de facut? Personal imi aleg filmele dupa autori. Acelasi lucru il fac si cu cartile. In primul caz, am la-ndemana telecomanda, iar in al doilea librariile si anticariatele. La cinematograf…

Scenariile mi-au dictat de cele mai multe ori modul in care trebuiau construite personajele. Exista cateva trasaturi pe care le-am intalnit si la alte cinematografii si care-si au originile in basmele ce ne-au
incantat copilaria.

Va amintiti cum era descrisa o vrajitoare? Scheletica, incovoiata, cu un nas ca ciocul unei pasari de prada si cu barbia ascutita si impinsa inainte. Privirea rautacioasa vesnic iscoditoare si ranjetul diabolic si stirb nu lipseau din panoplia de trasaturi ale personajului. Nu intru in detaliile care implica animatia unui astfel de personaj, ci doar imaginea in sine la primul contact cu spectatorul. Va intui el ca este vorba de un erou negativ sau nu?
Va amintiti vrajitoarea din “Alba ca zapada si cei sapte pitici”?

Dar piticii? Va amintiti cat de fidel erau redate caracterele fiacaruia dintre ei? De fapt eroii principali,cu trasaturi bine conturate au fost piticii si vrajitoarea. Animalele, si nu putine, au venit sa sustina tabara aflata in inferioritate aducand un plus de culoare si ritm actiunii. Singurele personaje nereusite din film fiind – printul si Alba ca zapada. Siropoase si fara nerv.
La doua din filmele mele – “Greierele si furnica” si “Stejarul si trestia” a trebuit sa intervin in tipologia a doua personaje create de La Fontaine si cu al caror caracter m-am declarat in conflict chiar din momentul cand mi s-a propus de catre partea franceza sa realizez aceste doua episoade. Pe scurt. Prima fabula satirizeaza greierele pentru faptul ca acesta (aceasta – in limba franceza La cigalle – este greieroaica) in timp ce furnica munceste toata viata si agoniseste, greierele doar canta!!! E de fapt un artist! Hai sa lasam atunci artistii sa moara de foame! Pentru a motiva finalul fabulei cand furnica ii tranteste usa in nas am introdus elemente noi pentru a demonstra ca o fi el (ea) artist(a) dar stilul sau de viata este cel al unui trantor si astfel am putut motiva gestul furnicii.
In “Stejarul si trestia” -prietenul- meu La Fontaine imi demonstreaza ca pentru a reusi in viata, trebuie sa ma unduiesc precum trestia, osciland in functie de interese, intr-o directie sau alta. Frumos nu?
Aici am transformat stejarul, pe care il respectam, intr-un personaj malefic a carui distrugere sa nu o deplang si sa orientez antipatia spectatorului catre acesta. Actiunea finala este declansata de urecherea de catre stejar a zefirului. Tatal acestuia, Vantul intervine si dupa o lupta apriga, arogantul si durul stejar sfarseste cu fruntea in tarana.
Concluzia celor de mai sus este clara. NU AVEAM VOIE sa prezint spectatorilor povesti derutante din care sa traga invataminte gresite cu atat mai mult cu cat ma adresam tuturor copiilor de la 7 la 77 de ani.