Month: July 2010

Am vorbit cu ceva timp in urma despre ciclice si aminteam de ciclicele de tip RD (repetitie dezordonata), in sensul ca desenele nu respecta nici o simetrie in miscare. Focul se numara printre acestea.
Prezint in Foto F1 un numar de 6 desene de foc iar filmarea acestora se face la una sau doua fotograme intr-un mod complet la intamplare. In prezentarea desenelor se observa unele cifre care se repeta, insemnand ca acel desen va fi filmat la doua fotograme spre deosebire de celelalte.
Se observa de asemenea modul “intentionat” de a nu repeta
desenele ca la unul din celelalte tipuri de ciclice.
Bineinteles ca desenele, in timpul filmarii nu sunt desfasurate ca in desenul meu, ele fiind suprapuse peste, hai sa zicem, cateva lemne.
In niciun caz nu vor fi folosite ca o chinograma.

De la un simplu desen.

Cu un singur desen se poate realiza “ceva” in afara de miscari de translatie?
Da! Va prezint un desen (poate fi colorat si decupat din carton) si care in timpul demonstratiei este intors ca intr-o oglinda, obtinandu-se astfel un fluture cu aripile in sus si “urmatorul”, de fapt acelasi, cu aripile in jos.
Ati observat ca fluturii au un zbor zigzagat si plasarea acestui desen in pozitii diferite, pe o linie imaginara cat mai franta reda cu fidelitate zborul acestei insecte. Foto F2

In Foto F6 prezint cateva repetitii, unele deja cunoscute.
Capetele unui mers biped (sus stanga).
In dreapta capetele unei rotiri (intre A, B, C, D si din nou in A) Intre aceste desene se pot introduce si intermediare.
Cate si cum, stabileste cel ce face miscarea.
Mai jos este un ciclic RO din 3 desene – fara intermediare – pentru rotirea unei elice de avion.
Este facuta doar din efecte care “ciupesc” unul din celalalt in timpul rotatiei pentru a conduce privirea pe sensul miscarii.
Despre ciclicul de pasari cu aripi mari se stie ca fac parte din ciclicele RO ca si cele de mai sus.
Palele unei mori de vant, presupun doar doua capete, din A si B. Se fac intermediare din A in B, pe sensul rotirii acelor ceasului si bine-nteles din B in A-ul urmator.
A nu se confunda si a se face intermediarele in sens contra orar.
Atunci palele vor avea o miscare inainte – inapoi fara avansare, ceeace este gresit.
Trebuie sa mai tineti seama de un lucru, cand faceti asemenea ciclice
si anume; palele (in acest caz) trebuie sa fie absolut la fel.
Daca una din pale are o alta culoare, alt model sau alta dimensiune, ciclicul trebuie completat pana pala respectiva ajunge langa pala din care a pornit, deci trebuie sa faca un ciclu complet.
Daca totusi este nevoie de o asemenea constructie, atunci trebuie sa o faceti in maniera rotirii aratate sus dreapta in fotografia de fata.
Ultimul ciclic este de tip RZ si reprezinta un tampon de sugativa intr-un balans, cu schema – accelerare – decelerare si cele trei capete.
Stiti ca filmarea unui ciclic de acest tip (RZ) se face folosind desenele in
ordine pana la ultimul cap (11), urmeaza un fix de 3 – 4 fotograme si reintoarcerea pana in 1 (alt fix) si se reia.

In Foto F7 aveti un ciclic din 3 desene A, B si C ale unui fulger si filmarea lor se face aleatoriu fiind un ciclic de tip RD (dezordonat) ca si la foc. Durata lui nu ar trebui sa fie mai mare de 8 – 10 fotograme si filmate cumva la modul;A, BB, C, AA, B, CC, B, apoi facuta o pauza si se pot relua desenele intoarse cu fata in jos (va fulgera pe o diagonala stanga sus, dreapta jos) si mari eventual repetarea desenelor cu inca doua fotograme in plus, apoi din nou o scurta pauza si un “alt” fulger doar din 5 fotograme. Cu acelasi numar de desene se pot crea foarte multe variatii de miscare doar din conceperea jurnalului de filmare.
Un exemplu in acest sens este un ciclic (RZ) cu o masina avand capetele 1 si 9. Alaturi este un jurnal care indica operatorului cum va filma.
Se observa din jurnal ca desenele nu se repeta 1, 2, 3….6, 7, 8, 9 si apoi
sa se intoarca 8, 7, 6,…..3, 2, 1. In interiorul miscarii sus – jos au fost introduse moduri diferite de folosire a desenelor in asa fel incat masina se va zdruncina total dezordonat.
Si nu am deformat masina decat o data (in capul 9).
Pentru miscari de acest gen trebuiesc facute mai multe capete si cu intermediare de legatura intre ele.
Eu am vrut sa subliniez din nou doar importanta jurnalului de filmare si rolul sau in filmul de desen animat.

 

Cand miscarea este mai complexa, animatorul solicita intermediare “interpretate”, in sensul ca nu sunt realizate riguros la mijlocul dintre doua capete.
In acest sens capetele respective contin sageti sau altfel de indicatii ce orienteaza traiectoria desenelor de completare. Foto F3 in care intermediaristului i se indica traiectoria pe care sa va deplasa piciorul in avansare si cea a bratelor in leganare.
Cand se vrea altfel, indicatiile vor fi corespunzatoare cu intentia animatorului.
Deasemenea, un animator care se respecta, nu va da spre rezolvare intermediaristului un desen de mijloc intre doua profile stanga – dreapta (1 – 9 in cazul de fata) sau personajul vazut din fata – spate fara nici un profil, ca sa nu mai vorbesc si de un 3/4 necesar.
In Foto F4 este prezentata o rotire profil stanga in profil
dreapta prin capul 5 de fata si cele doua 3/4 – uri necesare. In aceasta situatie, intermediarele sunt usor de executat.

In munca de animatie, odata ce ai o echipa bine pregatita, corecturile in urma vizionarii probelor de miscare (pencil-test) se vor referi doar la lungirea – scurtarea fixurilor, eventual accelerari – incetiniri in unele portiuni ale scenei vizionate.
Cand inscenarea nu a fost inteleasa, rezultatul este sanctionat cu refacerea intregii scene. Si acest lucru e grav.

Din nou despre viteza de deplasare.

In animatie, vitezele de deplasare ale personajelor difera in functie de cerintele scenariului si desenatorul trebuie sa aleaga cele mai potrivite atitudini pentru a reda cat mai convigator acest lucru.
Ati observat ca pe masura ce viteza creste, tendinta de a deveni cat mai “aerodinamic” pana la confundarea cu o racheta, este o metoda foarte folosita in lumea animatiei. Eu va prezint cateva atitudini ale lui nea Cutare ce au viteze diferite. Foto E1
In “A” viteza este mai mica decat in celelalte si pe masura ce viteza este tot mai accelerata, personajul tinde sa evite cat mai mult rezistenta aerului la inaintare aplecandu-se catre inainte iar amplitudinea bratelor si a pasilor este tot mai mare.
Cand este vorba de un ciclic – pe loc -, in sensul ca personajul alearga pe loc iar decorul panorameaza contra directiei de avansare, miscarea
decorului se face la distante mult mai mari (raff-panoramic) mergandu-se pana la estomparea tuturor detaliilor acestuia. Uneori sunt realizate decoruri speciale pentru acest gen de panoramari.
Culorile parca sunt intinse cu un burete umed.

De tinut minte.
Numarul de desene intre doua capete face diferenta intre o mangaiere
si o palmuire.
Ex.: Daca intre doua puncte facem o miscare care dureaza doua
secunde (25 desene filmate la doua fotograme) si intre aceleasi puncte
facem o alta din 5 desene filmate la o fotograma veti obtine diferenta de care vorbeam mai sus.
Incercati sa mangaiati pe cineva in cinci fotograme si o sa vedeti ce iese.

Incetinire, franare.

Exista printre multele moduri de a opri un personaj, unul care mi-a placut in mod deosebit. Voi incerca sa va arat si modul in care sunt folosite desenele in jurnalul de filmare.
Dincolo de miscarile in aer ale partilor din personaj ce nu sunt in contact cu suprafata pe care alearga, realizarea acestui mod de franare apeleaza la un truc ingenios si anume, in zona finala a opririi este facuta o schema cu intermediare foarte apropiate, schema ce decurgea dintr-o schema mare de incetinire. Foto E2.
Pe aceste ultime pozitii este folosit un mod inteligent si de efect in filmarea desenelor si anume “pe sarite”.
Se sare din desenul 8 in 10, se intoarce in 9, de aici se sare in 11 apoi se intoarce in 10 etc., pana la sfarsitul miscarii.
Am renuntat la miscarea de dinaintea franarii la care m-am referit, incepand cu capul de miscare numarul 1, urmatorul din suita de capete anterioare pe care nu le-am mai trecut in jurnal, ele nefacand parte din demonstratia prezenta.
In jurnalul de filmare (Foto E3) se observa modul cum sunt folosite desenele si efectul obtinut arata ca o franare cu avansare dar cu o miscare ca un fierastrau (inainte – inapoi).
Daca franarea mai este insotita si de un scrasnet de pneuri pe asfalt, aveti imaginea completa a miscarii.
In rezumat, desenele au fost filmate in ordinea urmatoare; 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 10 – 9 – 11 – 10 –
12 – 11 – 13 – 12 – 14 – 13 – 14.
Cei ce vor incerca acest mod de franare, trebuie sa se asigure ca personajul intentioneaza sa se opreasca si sa-l deseneze corespunzator, iar din schema generala de incetinire, in partea finala a acesteia, sa rezerve un numar suficient de spatii apropiate pentru desenele ce vor fi filmate in modul aratat.

Tipuri de miscare cu repetitie.
Ciclicele.

In filmul de desen animat, miscarile repetitive (R) au capatat denumirea de miscari ciclice sau pur si simplu doar ciclice. Ele, in functie de felul miscarii, au fost incadrate in cateva mari categorii ;

Ciclicele RO – miscarea “rotunda” adica o miscare in care numerele desenelor se folosesc in maniera 1 > 2 > 3 > 4 >….> 1, in care ultimul desen se leaga direct de primul desen.

Acest gen de ciclice sunt folosite in rotiri, toate mersurile personajelor, ninsoare, ploaie, etc.

Vezi Foto D1.

Ciclicele RZ – adica miscarea in balans in care desenele se folosesc in maniera 1 > 2 > 3 > 4 > 5 > 4 > 3 > 2 > 1 > 2… si se folosesc in miscarile de pendulare si in miscarea serpuita, ondulatorie, miscarea unor tipuri de valuri, etc.

(Foto D2)

 

Ciclicele RD – miscarea “dezordonata”.
De fapt o repetare aleatorie a desenelor, tocmai pentru ca asemenea miscari nu respecta nici o regula.
Desenele se folosesc in maniera 1 > 3 > 2 > 1 > 5 > 4 > 5 > 3..si sunt de mare efect la miscarea flacarilor, tremuratul de frig sau de frica, izbiri, fulgere, etc.
Despre acestea voi vorbi insa cu alt prilej.

 

Fixurile in miscare.

Fixul, este filmarea unui desen nemiscat (fix, static) mai mult de doua fotograme. Cu unele exceptii, in miscarea filmata la o fotograma, un “static” de doua imagini pentru acelasi desen poate capata sensul de fix.
Cateva exemple; Intr-o miscare de pendulare, un leagan sa spunem, are un punct A din care pleaca si un punct B in care ajunge (capatul miscarii) dupa care prin balansare se intoarce in punctul A, apoi pleaca din nou catre B. Miscarea din punctul A catre B contine in interiorul ei, scheme, atat accelerare, din punctul A catre jumatatea miscarii X dar si de incetinire din X spre B.
La intoarcerea din B in A prin X schema va fi inversa, accelerare – decelerare.
La capatul fiecarei miscari, in punctele A si B , unde se schimba sensul, se “dau” fixuri de cate 3 – 4 fotograme. Acest lucru este valabil aproape in toate punctele unde miscarea isi schimba directia, cu atat mai necesar cand miscarea este un du-te – vino, cu traiectorii diametral opuse.
Notarea fixurilor se face in jurnalul de filmare in modul urmator. (Foto C3)
In jurnal sunt trecute toate desenele ce alcatuiesc un ciclic de pendulare (RZ). Se observa ca acestea sunt puse in ordine crescatoare, pe un sens si descrescatoare pe sensul de intoarcere. Desenele 2, 3, 4, 5, 6, 7 si 8 (intermediarele) ocupa in jurnalul de filmare cate doua rubrici orizontale, fiecare rubrica reprezentantand cate o fotograma de miscare. Capetele de miscare 1 si 9, adica cele unde miscarea se opreste putin pentru a-si schimba sensul, l-au fost repartizate cate patru fotograme (marcate cu acolade) adica tocmai “fixul” de care vorbeam inainte. Capetele 1 si 9 ( fiind schimbari de sens al miscarii de pendulare) au fost filmate la cate 4 fotograme fiecare.
Le-am marcat cu acolade pentru ca sa le identificati mai usor dar acest lucru nu se face in realitate.
Sunt situatii cand este necesar un fix mai mare. Pentru
a nu se pierde timp cu numararea fotogramelor in jurnalul de filmare, desenul care urmeaza a ramane nemiscat mai multe fotograme, este introdus intr-un chenar iar sub el este scris de ex. – fix 18 ft. – (fotograme).

Capetele de miscare si schemele de distribuire a desenelor intermediare.

Despre acest lucru am mai pomenit, dar am considerat necesar sa reamintesc acest lucru si acum, cand veti afla de fapt ce este intermediarul din punct de vedere vizual.
Un desen intermediar, este un desen care trebuie sa contina atat caracteristici ale desenului din care porneste dar si ale celui la care va ajunge. De exemplu, daca trebuie facut un intermediar intre un cerc si un patrat, desenul de mijloc va avea forma unui patrat usor bombat si cu colturile rotunjite.
(Foto D3)

Daca ar trebui sa se faca inca un intermediar intre intermediarul de mijloc si primul cap (cercul), acesta va semana tot mai mult cu un cerc. La fel daca se va introduce un intermediar intre cel de mijloc si capul al doilea (patratul), acesta va semana tot mai mult cu patrulaterul.
In concluzie, aceste desene fac tranzitia gradata intre doua capete si la distante stabilite de animator.

Din nou despre intermediare.

Nota
Desenele realizate de animator (capetele de miscare) sunt numerotate iar cifrele respective sunt incercuite pentru a nu fi confundate cu desenele intermediare care sunt si ele numerotate dar fara aceasta marcare (incercuirea).

Au fost cateva situatii, hai sa le spun amuzante, cand cerandu-i unui cursant sa-mi deseneze intermediarul de mijloc intre cifra 1 si cifra 3, mi-a desenat cifra doi!!!.
Dar aceste cazuri au fost destul de rare si au fost posibile doar dorintei de a demonstra ca rezolvarea e la mintea cocosului. Am sa prezint in Foto F5, interpretarea corecta a trei intermediare (2, 3 si 4) intre capetele 1 si 5.
Foarte multe erori in animatie au la origine o subestimare sau o tratare usuratica a cerintelor.

Daca am avea doua capete de miscare (doua linii) care fac intre ele un unghi oarecare, intermediarul de mijloc ar fi bisectoarea unghiului format.
Intermediarele sunt realizate mereu in acelasi mod, pe mijlocul dintre doua desene, fie ele capete, intermediare sau intre capete si intermediare.
Se are grija totdeauna ca intre doua capete sa fie realizat intai intermediarul de mijloc.
Apoi intre acesta si unul din capete, un alt intermediar de mijloc si tot asa pana spatiul dintre capete este acoperit cu desene intermediare conform schemei indicate.
Miscarea completa va arata ca un evantai deschis.
Pentru o miscare mai complexa, este recomandata distribuirea capetelor la spatii inegale si folosirea cu cat mai multa zgarcenie a schemelor complexe (cu multe intermediare intre doua capete). Cu cat sunt mai multe capete de miscare si mai putine intermediare, cu atat este mai bine controlata miscarea de catre animator.
Pe vremea cand lucram intermediare, erau animatori care faceau doua capete si scheme pentru 27 de desene de completare. Cand ai o miscare lineara, poti face si asemenea scheme dar personal nu recomand a se folosi acest mod de tratare a miscarii.

Intr-un ciclic de mers, schemele distribuirii intermediarelor trebuie sa fie identice atat pentru un picior cat si pentru celalalt. In caz contrar, in mers se creeaza un accident. Un picior se deplaseaza altfel decat opusul lui. Daca nu se doreste un mers normal, atunci dispunerea intermediarelor poate fi facuta si in acest mod, de exemplu cu piciorul drept paseste in 7 desene iar stangul in 3 sau 4 desene.
Se va obtine o miscare in care piciorul cu mai multe desene se va deplasa mai lent fata de celalalt.

Schema de distribuire a intermediarelor intr-un ciclic de mers. (Varianta)

Schema pe care o prezint, este o gaselnita a mea pentru a avea un control riguros asupra miscarii in interiorul ciclicului, in acelasi
timp putand dispune un numar de intermediare in asa fel incat sa pot sincroniza pasii chiar si unui ritm sonor.
Se observa simetria pe diagonalele schemei. (Foto D4)
Sistemul este simplu.
Se stabilesc intai MIJLOACELE dintre capete.
(2, 7, 9 si 14)
Apoi daca punem un alt mijloc in dreapta sus, trebuie facut acelasi lucru stanga jos. ( 6 si 13 ).
La fel si pentru intermediarele 4 si 11. Observati simetria pe diagonala? In asemenea situatie personajul va merge la fel cu ambele picioare. Daca voiam sa creez un “accident” al mersului, foloseam mai multe desene
pentru un pas. In filmul “Jos masca” aveam un personaj care schiopata si pentru acest lucru, un picior se “grabea” fata de celalalt. Mergea sontac, sontac, exact de ce aveam nevoie iar maniera de mers a fost facuta exact in sensul celor de mai sus. Un pas era facut din mai multe desene iar celalalt din mai putine.
Putem accelera, incetini sau realiza o miscare egala folosind oricare dintre schemele pe care le-am mai prezentat.
Pentru a fi mai clar, am marcat cu “acolade” mijloacele, apoi mijloacele – mijloacelor, etc.
Repet. Intermediarele se realizeaza NUMAI pe mijloacele stabilite de animator.
Cu multi ani in urma, daca primeam de la animator doua capete, sa zicem 1 si 5, fara nici o schema intre ele, se intelegea de la sine ca trebuiau introduse trei intermediare la distante egale. Intai il desenam pe 3. Apoi intre 1 si 3 il desenam pe 2. Apoi intre 3 si 5 il faceam pe 4. Aceasta
este tehnica desenarii tuturor intermediarelor.
In acest moment aveam desenele 1, 2, 3, 4 si 5 cu
spatii egale intre ele.

Dar despre capete de miscare, scheme si intermediare voi mai avea ocazia sa “vorbesc” si in episoadele urmatoare.

Miscarea in perspectiva (racursiul).

Personajele nu se misca doar linear, intr-un plan paralel cu privitorul ci deplasandu-se fie catre planul indepartat, fie apropiindu-se de spectator.
In afara de faptul ca departandu-se, personajul se micsoreaza, distantele dintre desene (cazul desenului animat) trebuiesc indesite, pe o schema de incetinire, chiar daca mersul personajului este uniform. La apropierea din planul indepartat catre prim-plan se foloseste metoda accelerarii, spatiile dintre desene se raresc. Deci creste si viteza, nu numai dimensiunile personajului. (Foto C1)
Pentru a realiza acest tip de miscare, personajele trebuiesc construite conform unghiului din care trebuiesc “privite” de catre spectator. In imaginea alaturata (Foto C2) am prezentat cateva schite construite din – “cutii de conserve” – cum numeam noi astfel de constructii desi seamana mai mult cu niste burlane. Se pot distinge usor directiile de mers.

Ciclice in racursiu.

Sunt situatii cand trebuiesc miscate elemente de “decor” pentru a indica o directie de mers.
In decorul prezentat in Foto M4, am desenat niste pomi la distante din ce in ce mai mari catre planul apropiat.
Am mai intalnit situatia cand capul 1 este in acelasi timp si 5 ca in cazul de fata sau 9 in cazul ninsorii cum vom vedea cu alta ocazie.
Deci in schema egala cu 3 intermediare, acestea se vor desena ca si pana acum ; intre 1 si 1 (5) se face intermediarul 3 (mai deschis la culoare pentru a-i marca pozitia mediana intre cele doua capete) apoi intre 1 si 3 se face 2 iar intre 3 si “urmatorul” 1 se face 4.
Asa cum fiecare capat de miscare are mai multe perechi de pomi, tot asa vor fi si intermediarele.
Conditia principala a realizarii unui ciclic este aceea ca un desen sa “intre” la un moment dat in unul identic.
Daca am face un un asa zis “ciclic” in care pomii sunt toti diferiti, nu-l vom mai “prinde” niciodata, deci practic nu este ciclic, iar daca vrem sa-l facem si economicos, atunci trebuie procedat ca in exemplul de mai sus. Toti pomii sa fie la fel.
Important este ca miscarea sa fie functionala si sa serveasca cerintelor scenariului.
Credeti ca pe soseaua in cauza, cu o masina in ciclic, care “vine” sau se “duce”, spectatorii se vor intreba, de ce sunt la fel toti pomii de pe marginea drumului ?
Puteti fi siguri ca nu !

In Foto M5, putem misca si marcajele de pe mijlocul drumului dupa acelasi principiu.
Nota.
Si intr-un caz si in celalalt, daca vom filma desenele in ordinea ; 1 > 2 > 3 > 4 > 1 elementele se vor misca intr-un sens, daca insa le vom filma ; 4 > 3 > 2 > 1 > 4, acestea se vor misca in sens contrar creindu-se astfel impresia de inaintare sau de retragere. Acest lucru se obtine cu ajutorul jurnalului de filmare.
Despre jurnalul de filmare voi mai avea prilejul sa vorbesc pana va veti convinge de importanta lui.
Doi fosti colegi ai mei, Liviu Ghigort si Eduard Sasu au fost maestri in a “stoarce” desenele de tot ce puteau da cu ajutorul jurnalelor. Acest lucru presupune o gandire profunda a tot ceea ce urmeaza sa realizezi cu cat mai putine desene. Subscriu ideii da a face sa “transpire” creierul in loc sa te treaca toate apele muncind pentru a obtine rezultate, uneori, identice. De la ei am deprins modul de a trage cat mai multe foloase de pe urma desenelor realizate, fara a face insa rabat calitatii.

Numarul minim de desene folosit la o repetitie, (un ciclic) este de doua, dar repetarea lor in modul 1 > 2 > 1 duce la aparitia stroboscopiei chiar daca s-a apelat la efecte. Rezultat nedorit, alteori cautat, in care se vad ambele desene in acelasi timp cu o palpaire obositoare. Indiferent de numarul de fotograme pe care l-am folosi pentru fiecare desen efectul ar fi la fel de neinteresant. Intre una – doua fotograme per desen avem stroboscopie iar peste doua fotograme obtinem sacadare. Deci si intr-un caz si in celalalt scopul este ratat. (Foto B1)
Animatorii americani au apelat la un “artificiu” in care l-au implicat si pe spectator si anume silindu-l sa priveasca “intre” doua personaje aflate in miscare dar putand fi cuprinse dintr-o privire si ochii trimitand creierului informatii in compensare fara a mai avea impresia de stroboscopie. (Foto B2)
Acest lucru l-au folosit la bataia aripilor a doua vrabii, situate una aproape de cealalta si efectul a fost obtinut cu doar doua desene. In primul desen, vrabia din stanga avea aripile in sus, iar cea din dreapta in jos. In al doilea desen, invers. Daca va amintiti secventa in care “Alba ca zapada”, din filmul cu acelasi nume, era ajutata de celelalte animale sa faca curatenie in casa piticilor.
Iata cat de importanta este plasarea personajelor la o distanta ce poate fi acoperita dintr-o privire. Daca aceleasi personaje ar fi fost plasate in cadru la distanta mare unul fata de celalalt, in asa fel incat spectatorul sa observe clar, fie doar unul dintre personaje, fie pe celalalt, efectul de stroboscopie ar fi fost sesizat imediat, desi se foloseau aceleasi desene si in acelasi mod.
Interesant, nu?

In desenul anexat sunt aratate cele doua modalitati de a repeta desenele (ciclic din 2 desene).
Unul va da stroboscopie, celalalt nu.
Oricum, dupa schema aratata, nu trebuie sa incercati sa miscati pasari cu aripile mari, vulturi, berze, gaste, etc.
Ele se misca dupa alte reguli.

Mai sus discutam de ciclicul din doua desene si motivam ca se referea la o pasare de mici dimensiuni.Tot acolo am spus, ca pentru pasarile cu aripi mari, vulturi, berze, condori dar si porumbei, bufnite, soimi etc.,
se folosesc miscari ample ce nu pot fi realizate cu doua desene. In Foto G3 se vad cele 6 capete. Se mai observa ca intre doua dintre ele nu se introduc desene intermediare (intre 11 – 12 si 21 – 1).

Variatii in ciclice, utilizand un numar variat de desene.

Desi majoritatea ciclicelor de mers sunt realizate cu ajutorul a 4 capete de miscare, sunt insa si alte tipuri de mersuri care folosesc un numar diferit in functie de genul miscarii acestuia (inot, serpuire, zbor, etc.) precum ciclicul de mai sus, sau de caracterul miscarii personajului (umil, tantos, hoteste, etc.)
In Foto G2 va prezint un tip de mers din 6 capete.
Observati ca intre unele capete exista niste scheme duble (accelerare – incetinire), dar si capete ce urmeaza unul dupa altul fara nici un intermediar ( din 7 direct in 8 si din 26 in 1) ca la zborul pasarilor cu aripi mai mari.

Acest mod de miscare este tipic mersului falnic, cu pasi rari si apasati. In Foto G3 va prezint schematic tehnica miscarii si ca si la mersul cocosului exista acelasi principiu, dupa capete cu intermediare, capete fara intermediare intre ele.
Miscarea e ampla, cu moliciuni exagerate uneori.

Acest mod de a imprima contra intentiei de avansare, o rezistenta mai mare a mediului in care se misca, in acest caz aerul, da miscarii o nota de eleganta.
Se observa in Foto G4 cum actioneaza cele doua componente ale miscarii. Pe intentia de ridicare a aripilor, varfurile sunt curbate in jos si invers cand aripile coboara.

Acest mod de a marca dificultatile pe care le intampina un personaj intr-un mediu oarecare, dau un plus de plasticitate miscarii cu bune rezultate in intelegerea inscenarii.