Ma framanta cateva intrebari la care nu reusesc sa gasesc un raspuns multumitor:
– Cum se face ca fiind bombardati in mod egal cu imagini violente, numai o mica parte dintre noi preiau modele negative si le transpun in fapt? De ce unii au discernamant si altii nu? Cine se face vinovat si ce ar trebui facut pentru a aseza societatea pe un fagas normal?
Fara sa vreau ma gandesc la copilaria mea. Cele mai frumoase povesti si cele mai curate pilde le-am auzit de la mama,apoi din cartile de citire, apoi….
Cati din parintii ultimelor generatii mai au timp de odraslele lor? Majoritatea se straduiesc sa asigure urmasilor un trai lipsit de griji, acumuland in de-a valma bunuri materiale fara cea mai mica preocupare pentru spirit. Daca am face un concurs, cine stie cele mai frumoase povesti, care sunt cele mai nobile povete pe care le primim in anii copilariei, am constata cu surprindere ca foarte putini tineri stiu sau isi amintesc cate ceva din acestea. Daca tot sunt taxate drept violente, hai sa distrugem averea mostenita din stramosi facand praf toate basmele si povestile transmise din generatie in generatie sa terminam cu Fetii Frumosi si cu toate zanele si Ilenele Cosanzene, cu toti Harapii Albi si balaurii cu cate capete ‘or mai fi avand ei. Isi mai aduce cineva aminte de tara in care tinerii au hotarat sa-si omoare batranii? Mai stiti ce s-a-ntamplat?
Category: Animatie
Din nou despre violenta
Daca sunteti niste spectatori normali, cu simtul umorului si cu discernamatul nealterat nu puteti sa ignorati faptul ca filmul de animatie este singurul gen cinematografic care face imposibilul – posibil si invers. Ati vazut cum personajele sunt pulverizate pur si simplu ca apoi in urmatoarele fotograme sa reia actiunea ca si
cum nu s-ar fi intamplat nimic. Gagul mecanic a fost preluat si de filmul jucat situatiile absurde starnind hohote de ras in salile de cinematograf. Spectatorul, in ultimul timp, a uitat conventia pe care o presupune filmul si ca ar trebui sa fie pregatit. Am vazut cateva filme horror care te puteau ucide in sala si atunci ma puneam in situatia celor din platou, cand regizorul striga Stop!
Si dupa ce dadea indicatiile necesare actorilor, se retusau machiajele, se mai punea un pic de “sange” ici-colo si din nou..
Motor! Nu spun ca asa trebuie procedat, dar daca nu acceptati conventia filmului…era sa spun mai bine cititi o carte! Dar cati mai citesc astazi ceva in afara de ziare si reviste…
Bataile cu frisca in ce categorie le-ati pune? O sa spuneti ca e o joaca si ca din asta nu e ranit nimeni! Fals!Ia sa primiti in ochi un platou cu frisca si sa-mi spuneti cum va simtiti dupa. O alunecare pe frisca te poate trimite in spital sau cimitir dar faptul ca asemenea situatii nu ne sunt prezentate ca posibile accidente de catre regizor, am si tras concluzia ca nu e periculos. Vedeti dar ce rol are cel ce ne arata pe ecran ce vrea, cum vrea si cand anume hotaraste el ca ne socheaza cel mai tare. Am ajuns materia prima pentru jocuri periculoase in care suntem implicati afectiv cu efecte imprevizibile intr-un viitor la fel de imprevizibil.
Ce-i de facut? Personal imi aleg filmele dupa autori. Acelasi lucru il fac si cu cartile. In primul caz, am la-ndemana telecomanda, iar in al doilea librariile si anticariatele. La cinematograf…
Eroii
Scenariile mi-au dictat de cele mai multe ori modul in care trebuiau construite personajele. Exista cateva trasaturi pe care le-am intalnit si la alte cinematografii si care-si au originile in basmele ce ne-au
incantat copilaria.
Va amintiti cum era descrisa o vrajitoare? Scheletica, incovoiata, cu un nas ca ciocul unei pasari de prada si cu barbia ascutita si impinsa inainte. Privirea rautacioasa vesnic iscoditoare si ranjetul diabolic si stirb nu lipseau din panoplia de trasaturi ale personajului. Nu intru in detaliile care implica animatia unui astfel de personaj, ci doar imaginea in sine la primul contact cu spectatorul. Va intui el ca este vorba de un erou negativ sau nu?
Va amintiti vrajitoarea din “Alba ca zapada si cei sapte pitici”?
Dar piticii? Va amintiti cat de fidel erau redate caracterele fiacaruia dintre ei? De fapt eroii principali,cu trasaturi bine conturate au fost piticii si vrajitoarea. Animalele, si nu putine, au venit sa sustina tabara aflata in inferioritate aducand un plus de culoare si ritm actiunii. Singurele personaje nereusite din film fiind – printul si Alba ca zapada. Siropoase si fara nerv.
La doua din filmele mele – “Greierele si furnica” si “Stejarul si trestia” a trebuit sa intervin in tipologia a doua personaje create de La Fontaine si cu al caror caracter m-am declarat in conflict chiar din momentul cand mi s-a propus de catre partea franceza sa realizez aceste doua episoade. Pe scurt. Prima fabula satirizeaza greierele pentru faptul ca acesta (aceasta – in limba franceza La cigalle – este greieroaica) in timp ce furnica munceste toata viata si agoniseste, greierele doar canta!!! E de fapt un artist! Hai sa lasam atunci artistii sa moara de foame! Pentru a motiva finalul fabulei cand furnica ii tranteste usa in nas am introdus elemente noi pentru a demonstra ca o fi el (ea) artist(a) dar stilul sau de viata este cel al unui trantor si astfel am putut motiva gestul furnicii.
In “Stejarul si trestia” -prietenul- meu La Fontaine imi demonstreaza ca pentru a reusi in viata, trebuie sa ma unduiesc precum trestia, osciland in functie de interese, intr-o directie sau alta. Frumos nu?
Aici am transformat stejarul, pe care il respectam, intr-un personaj malefic a carui distrugere sa nu o deplang si sa orientez antipatia spectatorului catre acesta. Actiunea finala este declansata de urecherea de catre stejar a zefirului. Tatal acestuia, Vantul intervine si dupa o lupta apriga, arogantul si durul stejar sfarseste cu fruntea in tarana.
Concluzia celor de mai sus este clara. NU AVEAM VOIE sa prezint spectatorilor povesti derutante din care sa traga invataminte gresite cu atat mai mult cu cat ma adresam tuturor copiilor de la 7 la 77 de ani.
Confruntari
Primul film de animatie pe care l-am vazut era unul alb-negru despre niste niste furnici a caror viata fusese perturbata de un intrus. Un paianjen. In finalul filmului acesta este pedepsit pentru toate rautatile facute, sanctiunea fiind inchiderea sa intr-o cusca circulara ce se rotea pe un ax central asemeni celor folosite
ca “amuzament” pentru hamsteri, numai ca acest dispozitiv avea rolul de a aduce apa necesara comunitatii si de care aceasta fusese privata prin una din multele stricaciuni create de nepoftit.
Scenariul era simplu. Linistea unei comunitati este tulburata la un moment dat de un personaj negativ, care fara motiv se amesteca brutal in viata acesteia. Eroii pozitivi fac front comun impotriva elementului negativ si finalul asigura micul spectator ca intr-un asemenea conflict rezultatul va fi intotdeauna acelasi, binele va iesi invingator in lupta cu raul.
99,99% din filmele de animatie, si nu numai, isi bazau scenariile pe conflictul etern declansat inca de la
facerea lumii intre BINE si RAU. Nu intentionez sa citez toate filmele de animatie vazute si nici pe cele cu actori dar va asigur ca nu au fost putine. Atunci nu exista televiziune iar reactia spectatorilor in salile sau gradinile cinematograf aveau puterea de a influenta extraordinar chiar si pe cel mai recalcitrant spectator.
Uralele, hohotele de ras, la reusitele eroilor pozitivi sau fluieraturile si batutul din picioare cand eroul negativ intra in actiune erau nelipsite. Era un mod de a crea un punct de vedere asupra fenomenului si in acelasi timp facea educatie. Oricat de violente ar fi filmele, numai un “spectator” coborat din pom de putin timp nu ar intelege ca pana la urma faradelegile vor fi pedepsite si ca a pactiza cu raul este o cale complet gresita.
Dar traim niste vremuri pline de violenta, in care legile facute pentru a proteja societatea impotriva acesteia sunt luate in deradere de nelegiuiti, uneori si cu acordul tacit sau direct al oamenilor legii. Atunci nu este deloc surprinzator ca o categorie de spectatori se inspira din conflictele de pe ecran alegand exact tabara negativa si procedand ca atare in viata de zi cu zi. Cantitatea masiva de filme prezente pe ecran creaza modele de urmat si cei lipsiti de abc-ul elementar de educatie, debusolatii, vor fi intotdeauna o prada usor de manipulat.
Recent am luat la cunostinta ca un grup de sociologi americani au conchis ca filmele cu Popey marinarul – sunt filme violente ! Sa fim seriosi! Daca intre relatia sa cu Olive nu ar fi intervenit de fiecare data namila de Bluto cu tot arsenalul sau de rautati, ce s-ar fi ales de conflictul filmului? Praful, desigur. Chiar suntem dispusi sa toleram violenta fara a reactiona in vreun fel? Nu trebuie sa devenim justitiari dar legea talionului a functionat la un moment dat si delictele se redusesera. Apropos! Va mai amintiti cum arata Bluto? O namila plina de muschi dar cu un cap extrem de mic deci si un creier pe masura. Mare si prost cum spune romanul.
Buturuga mare pe care o rastoarna buturuga mai mica. Asociind marimea personajului cu rautatile pe care acesta le comitea se transmitea spectatorilor si un altfel de mesaj. In societatea in care traiau, trebuiau sa ia pozitie impotriva celor puternici care ii supuneau la tot felul de impilari si umilinte.
Care or mai fi astazi jocurile copiilor in afara celor pe calculator?
Va mai amintiti de – “hotii si vardistii”, “ulii si porumbeii” si multe altele? Observati ca si jocurile apelau la antagonismul dintre bine si rau si mai aveau o parte benefica: se desfasurau in aer liber si presupunea participarea mai multor copii cu rezultate excelente pentru comunicare. Din joaca, incet, incet se detasau si viitorii lideri.
Jocul pe calculator, nu-ti ofera optiuni. Opteaza el pentru tine.
Ingrozitor.
Varianta raspuns
Urmaritorul si urmaritul
Raspuns la testul cu scaunele
La realizarea testelor cu personajul “nea cutare”, candidatul trebuie sa tina seama de lipsa totala a expresiilor fetei si sa acorde o importanta mai mare atitudinilor. Orientarea scaunelor catre o singura directie, il situeaza pe “nea cutare” intr-un dialog mut cu ce se intampla in fata sa. Cand ceea ce se petrece inceteaza sa-l mai intereseze “nea cutare” intoarce pur si simplu spatele “dialogului”. In situatia incordarii, cand se intampla ceva palpitant, ceva ce il determina pe “nea cutare” sa participe la actiune, unghiurile se ascut pregatindu-l parca de un salt inainte opusa acestei stari fiind relaxarea, cand unghiurile se deschid(obtuze) iar gestul imperativ al mainii indicand, ordonand, il defineste pe cel ce conduce chiar tiranic. Lasarea pe spate creeaza un spatiu si mai mare intre el si interlocutor si nu lasa nicio indoiala in privinta pozitiei sale de sef, stapan, samd. Tipul lipsit de personalitate, cu o conditie sociala precara, impacat cu soarta nu va sta niciodata bine pe un scaun “strain”.
El este gata sa se ridice in orice clipa. In cazul preocuparii, incordarea interioara se manifesta ca si la cel atras de o actiune, dar actiunea acum este in sine iar unghiurile se inchid pentru a marca acest lucru. Un tip preocupat poate sta si intr-o atitudine relaxata, dar pentru acest lucru ai nevoie de expresia fetei pentru a face diferenta intre relaxare, somnolenta si trairi interioare puternice.
Pentru cel beat, scaunul este doar un pretext ca si pentru cel speriat. La ultimul, saltul inapoi si in sus este cauzat de sursa care a cauzat spaima, reactia fiind opusa sursei. Prin aceste teste se urmareste a se reda o stare cu mijloace cat mai economicoase de mare efect si usor de “citit” de catre spectator. Cand apare si expresia fetei sentimentele care completeaza atitudinea eroului se extind iar animatorul care se afla in spatele desenului se identifica cu actorul in timpul spectacolului. In cazul testelor cu “nea cutare” cea mai buna proba pe care o poate verifica un candidat este aceea a desenarii lui “nea cutare” intr-o stare si aratata unei alte persoane pentru o fractiune de secunda(descoperind si acoperind rapid desenul) si chestionandu-l asupra a ceea ce a vazut. Daca aceasta si-a dat seama ca este vorba de “acea” stare sau una apropiata, lucrurile stau bine. Exemplificarile date sunt doar niste variante pentru ca un candidat sa fie admis ca avand calitatile unui posibil animator.
Test de vizualizare
O varianta de raspuns
Teste de aptitudini pentru animatie
Am fost intrebat de mai multi interesati, cum selectam desenatorii pentru filmul de animatie.
(Va ofer o mostra de test si doritorii pot incerca sa-si probeze aptitudinile).
Cursurile de animatie nu aveau ca scop invatarea desenului ci indrumarea desenatorului catre un anume mod de exprimare a trairilor unui personaj cu ajutorul liniilor conduse de catre un artist de exceptie -ANIMATORUL.
Spuneam ca animatia inseamna in primul rand traire, emotie si abia apoi miscare. Nu cred ca exista niciunul dintre cei ce tin cat de cat un creion in mana, sa nu fi incercat sa faca o linie sa se miste. Pe doua pagini, de cele mai multe ori ultimele dintr-un maculator, se trasau doua linii, cate una pe fiecare pagina, apoi printr-o miscare rapida a celor doua pagini se observa miscarea. Deci pana aici e simplu. Complicatiile apar cand aceste linii capata semnificatii, sentimente iar actorul nevazut care se afla in spatele lor trebuie sa le imprime propriile trairi. Pentru a intelege ca nu numai complexitatea desenului(construit din multe linii cu detalii vestimentare bogate) mareste dificultatea realizarii animatiei va relatez o situatie petrecuta cu foarte mult timp in urma in studiou.
Organizarea muncii primise sarcina absurda de a norma munca de creatie. Am fost chemati cativa realizatori cu experienta in domeniu sa ne dam cu parerea. Personal m-am dus cu doua foi de calc. Pe una era desenata o linie si un cerc iar pe cealalta un vanator echipat cu toate accesoriile (arma, cartusiera, tolba, cizme, palaria vanatoreasca de la care nu lipseau penele de fazan) si ii intreb pe cei din comisie care este din punctul lor de vedere animatia cea mai dificil de realizat:- prima, in care linia indragostita de cerc se straduieste sa ia cele mai ciudate forme pentru a se apropia de perfectiune si in final cand reuseste constata ca cercul facea acelasi lucru straduindu-se sa devina ca triunghiul de care se indragostise la randul lui, sau animatia cu vanatorul care traverseaza cadrul. Membrii comisiei au privit desenele si au conchis ca cea cu vanatorul e cea mai complexa!!! Complet fals! Miscarea vanatorului presupunea mai mult timp pentru executie dar din punct de vedere traire, animarea liniilor era cu mult mai complexa, desi aparent fiind vorba de personaje simplu desenate se putea crede ca este un fleac.
Acesta este si motivul pentru care am apelat la o serie de teste din care sa-mi dau seama, care dintre desenatori au stofa de animatori si asupra carora sa-mi indrept atentia cu precadere. In afara de testele pe care le prezint in anexa pe scurt au fost inca vreo cateva din care nu lipsea realizarea a 10-12 desene gen banda desenata, dupa o fabula cunoscuta cu personajele realizate de candidat si cu gasirea altui final pentru a observa modul de paginare a elementelor cuprinse in cadru si gradul de inventivitate al viitorului animator.