Supravietuitorul

A XX-a editie a Jocurilor Olimpice s-a desfasurat la München, Germania de Vest în perioada 26 august – 11 septembrie 1972. München a câstigat dreptul de a organiza jocurile olimpice în iulie 1966 în detrimentul oraselor: Detroit, Madrid si Montreal. A fost a doua oara când Jocurile Olimpice s-au desfasurat în Germania, dupa Olimpiada din 1936 de la Berlin. Au participat 121 de tari si 7.124 de sportivi. Jocurile Olimpice au fost umbrite de rapirea si uciderea a 11 atleti israelieni de catre organizatia terorista palestiniana „Black September”.(wikipedia)

Dinamo locul 1 copyHenry Hershkowitz(cu mustata in foto), Rica cum ii spuneam noi, era cel mai bun tragator de arma libera al sectiei de tir Dinamo.
In mai toate competitiile interne si internationale, in tandemul Iosif Sarbu – Rica Hershkowitz schimbarea de locuri in varful ierarhiei era ceva normal.
Pe vremea cand abia incepusem tirul, Rica  Hershkowitz se ocupa de pregatirea junioarelor de la Tanarul Dinamovist iar Valeriu Panturu, de noi baietii.
Tatal lui avea o ceasornicarie cam in zona in care este acum Caminul Artei, la doi pasi de Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” si intruna din zile Rica, cunoscandu-mi pasiunea pentru desen, ma abordeaza cu rugamintea de a-i realiza un mic anunt pentru vitrina atelierului in care sa se specifice ca acolo, in afara de reparatii se fac si transformari la orice tip de ceas.  Zis si facut. Dupa doua zile ii prezint lui Rica lucrarea si a fost mai mult decat incantat de ea: – Cat ma costa?
Eu care nu mai facusem niciodata pana atunci afaceri si cu atat mai mult cu colegi sau prieteni, ma pierd cu totul.
– Nu costa nimic! Am facut-o de placere….
– Daca nu-mi spui cat costa, n-o iau! Hai spune cat?
– Hai ma nea Rica zau asa…
– Cat?…
Fiind in incurcatura, fac “imprudenta” sa-i spun… – Lasa nea Rica, poate am si eu nevoie vreodata sa-mi repar ….
Intuind urmarea imi spune scurt: – Nu asa! Asa costa foarte scump! Tu spune-mi cat ma costa lucrarea si eu iti platesc, iar daca ai vreodata nevoie sa-ti repari ceasul la noi, iti spun cat te costa si in felul acesta, relatiile noastre vor dura o viata. Am luat acest lucru ca pe o lectie si de multe ori imi amintesc de spusele lui.
kehat shorr Inainte de Olimpiada de la Munchen, Rica a plecat cu intreaga familie in Israel unde a pus la cale o afacere identica cu cea din Bucuresti si nu numai atat, impreuna cu Shorr(foto mic), un alt tragator roman de prin Iasi, au fost selectionati in reprezentativa de tir a Israelului. Ce s-a intamplat la Munchen se stie si din pacate Kehat Shorr a fost printre victime. Se cunoaste insa mai putin faptul ca Rica a fost singurul supravietuitor din lotul de sportivi israelieni, ceilalti fiind ucisi de catre teroristi in momentul interventiei fortelor de ordine germane. A fost un adevarat miracol ca in timpul atacului terorist din satul olimpic, Rica a putut sari pe fereastra, refugiindu-se in cladirea altei delegatii.


Ajutor nesperat

marcel-roscaCu Marcel Rosca, pistolarul cu voce de aur, eram prieten inca dinainte de a abandona tirul. In perioada in care se pregatea pentru “Steaua fara nume”, ma pomenesc cu el la studiou cu rugamintea de a-i ilustra cu cateva secunde de animatie, aria toreadorului pe care urma sa o prezinte in concurs. Trec imediat la treaba, descifrez sincroanele cu ajutorul monteuzei si intr-o saptamana filmuletul era gata. Marcel obtine mult ravnitul trofeu ca o recunoastere a vocii si talentului sau. In acea perioada eram un fumator pasionat si din sertarul mesei de lucru, printre creioane, pixuri, rotringuri si pensule de diferite marimi se gaseau permanent tigari.

Pe atunci fumam Kent si un coleg Filip, proiectionist, isi facuse un obicei din a ma tapa zilnic de tigari. Una – doua, ma pomeneam cu el langa mine: -Victore, n-ai o tigara? Si-i dadeam!
Intr-o zi, dupa mult timp, imi face o vizita, cine credeti? Marcel Rosca!

marcel2Era de-acum o personalitate in lumea muzicala si vizita lui m-a bucurat nespus. Dupa ce imi trece in revista ultimele intamplari, scoate dintr-o mapa cateva pachete cu tigari si mi le daruieste atentionandu-ma ca sunt tigari pe care le-a adus din Cuba si ca sunt foarte tari.
Nici nu pleaca bine Marcel si ma pomenesc cu Filip care se apropie cu rugamintea standard. Scot unul din pachetele primite, il desfac si-i ofer nu una ci doua tigari…. Ceruse si pentru nea Baiet, colegul sau, una!Iese si nici nu facuse probabil doi pasi ca si-a aprins deja tigarea. Aud ceva ca niste rateuri ale unui motor cu aprinderea data peste cap, usa se deschide si Filip baga capul cu o fata inlacrimata si plina de puncte rosii, intrebandu-ma printre haraituri si accese de tuse, daca astea sunt tigarile pe care le fumez. Il linistesc, spunandu-i ca tigarile Kent erau prea slabe pentru mine si am hotarat sa le schimb cu acestea din care tocmai a fumat. De atunci nu mi-a mai cerut tigari. Se obisnuise probabil cu tutun fin.

Ingrediente

amazing1O componenta importanta a filmului de animatie ca si a celorlalte genuri cinematografice este muzica. Filmul de animatie cu o durata medie de 8-10 minute(ma refer la cele de scurt metraj) necesita, dat fiind conciziunea sa, la o muzica pe masura. Pentru cei neavizati, scenele, secventele filmului jucat se masoara in metri in timp ce in filmul de animatie unitatea de masura este secunda. In 10 minute de film de animatie se perinda prin fata ochilor intre 100 si 200 de scene intr-o derulare naucitoare. Pentru asta compozitorul, cronometreaza foarte exact durata scenelor, a secventelor, astfel el are posibilitate de a puncta sonor accentele din imagine si a raliza in acelasi timp si atmosfera sonora ceruta.
Primul compozitor cu care am colaborat a fost regretatul Radu Serban. Nu avea o experienta vasta in domeniul filmului de animatie, de altfel nici eu,dar avea un simt al ritmului miscarii ceva de neimaginat. Fara sa dispuna de bucle de sincron(clic-loop), liste de expunere cu ritmuri prestabilite(la marile studiouri se compunea si inregistra muzica inainte de realizarea animatiei) si in baza acestora animatorii realizau odata cu actiunea si sincroanele pe accentele muzicale, nea Radu, lipsit de toate acestea dar cu marele sau talent a reusit sa adauge un plus de culoare filmului. Este vorba de filmul Greierele si furnica, distins la Milano un an mai tarziu cu Perla Televiziunii Italiene.
Cu Francesco de Masi, un reputat compozitor italian, am colaborat la primul lung metraj de animatie realizat in Romania, Robinson Crusoe. De Masi nu era la primul sau film de animatie la care a scris muzica iar faptul ca a apelat la tot ce era mai nou in materie de sincronizare a usurat mult munca montarii filmului. Asta se intampla prin 1973. Unul din motivele principale, pentru care cele mai multe filme de animatie romanesti au folosit aranjamentul muzical in locul compozitiei originale a fost saracia. Filmul de animatie a fost totdeauna ” Cenusareasa ” cinematografiei si devizele foarte mici nu ne-au permis sa apelam dupa cum am fi dorit la talentul compozitorilor.
Ultimul meu film care a beneficiat de talentul de exceptie al unui tanar compozitor a fost lung metrajul “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” iar cel “vinovat” de muzica antrenanta a filmului este Octav Firulescu. Cu Octav am colaborat relativ comod.Nici nu apucam sa-i spun ce simteam necesar pentru cutare moment, sau cutare secventa ca imi lua cuvantul din gura si-mi spunea exact acelasi lucru de parca mi-ar fi citit gandurile. Asemenea colaborari sunt rarisime iar colaborarea mea cu Octav a fost una dintre ele. Filmele lui Gopo poarta semnatura unui alt compozitor de exceptie, Dumitru Capoianu care nu cred a lipsit vreodata de pe genericele peliculelor cu Omuletul. Theodor Dragulescu (cu care am colaborat la cateva fabule din ciclul Fablio le magician), Octav Nemescu, Ion Cristinoiu, Jolt Kerestely, Corneliu Cezar, Stefan Elefteriu sunt doar o parte din compozitorii ce au colaborat mai constant cu filmul de animatie.

Mustar rusesc

mustarLa primul meu drum spre Moscova, am plecat cu un avion IL 14. Totul a decurs perfect pana cand ne-am apropiat de Kiev unde aveam sa facem escala. Zona era cunoscuta pentru turbulentele atmosferice provocate de masele de aer ce coborau dinspre Urali in contactul lor cu cele ce urcau dinspre Caucaz. Fronturi uriase de curenti ascendenti erau intr-o adevarata disputa cu cele descendente iar viteza relativ mica a avionului transformase aeronava intr-o jucarie. Caderi bruste ce nu se mai terminau si la fel de bruste ridicari ne-au pus le grea incercare pe toti. Cand trenul de aterizare a atins solul eram albi la fata si ne uitam unii la altii de parca atunci ne intalneam pentru prima data. Dupa ce pista s-a terminat, avionul a luat-o pe iarba pentru a ajunge in fata aerogarii, eliberand pista pentru alte zboruri. Abia scapati de scuturarile din aer aveam sa traversam o perioada in care puteam jura ca avionul se va rupe de atatea hurducaturi provocate de solul rascolit de multimea de avioane ce folosisera acelasi traseu ca si noi. In sfarsit ne oprim. Gazdele ne ofera, noua celor din delegatia clubului Dinamo, o masa la restaurantul aeroportului. In stanga mea, nea Mocuta, care avea mai multa experienta decat mine, nu numai datorita varstei cat mai ales(pentru cele ce urmeaza) pentru faptul ca nu era primul sau drum in URSS. Pe masa o multime de bunatati care mai de care mai imbietoare dar dupa un asa zbor nu mai aveam chef de nimic. Nea Mocuta ma imbie cu un sandvis cu sunca peste care pune cam o lingurita de mustar. Musc, inghit si imediat simt ca iau foc.
Pentru cei ce nu stiu, mustarul rusesc nu are egal in lume in privinta tariei. Mocuta radea ca un nebun de gluma facuta in timp ce mie-mi dadusera lacrimile si nu mai puteam respira.
Papa Ioanid, cum ii spuneam noi antrenorului sectiei de tir, vazand cele intamplate si dupa ce il mustruluieste zdravan pe glumet, imi intinde o felie de paine si-mi spune : – Miroase-o ! Si ca prin minune usturimea s-a estompat si am putut respira oarecum normal. Cat a durat apoi drumul pana la Moscova, nu m-am despartit de painea salvatoare iar cu Mocuta am devenit mai atent .

Elvetia saxona

elba2Sächsische Schweiz sunt traversati de Elba fiind situati aval de orasul Dresda si fac parte din muntii Elbsandsteingebirge (Muntii Elbei).

La est muntii se continua cu Lausitzer Bergland (regiunea de coline Lausitz), iar in vest cu muntii Erzgebirge (Muntii Metaliferi). Partea muntoasa care se continua pe teritoriul Cehiei poarta denumirea de Böhmische Schweiz.

Cea mai mare inaltime a regiunii o are Große Zschirnstein (Marele Zschirnstein).(wikipedia)

Elvetia Saxona 1Foarte aproape de Dresda, undeva pe malul Elbei, aproape de granita cu Cehia, este o zona superba.
Nemtii o numesc Elvetia Saxona.

Relieful este cel care te impresioneaza in primul rand.Stanci ciudate care tasnesc parca din pamant. Accidente naturale, ca un joc fara logica al naturii cu materia . Absolut superb.
Dar ca peste tot in lume, omul simte nevoia sa i se acorde importanta si sa-si puna amprenta pe natura.
N-am vazut pomi scrijeliti cu inimi strapunse de sageti si cu initialele sapate pana la suferinta in sarmanul copac. Nu, n-am vazut!

Elvetia SaxAm vazut in schimb stancile ce fusesera mutilate, probabil cu baioneta, si ne aminteau noua sarmanilor muritori ca: Igor, Sasa, Aliosa, Ivan, Liuba, Natasa, Svetlana, etc…  au trecut pe acolo inaintea noastra.

Surprize…

wcIn 1968, vizitand studioul Soiuzmultfilm, am avut nefericita inspiratie sa apelez la toaleta institutiei. Un coleg de breasla din Moscova se ofera sa ma indrume si dupa ce ajungem la demisol, se opreste in fata unei usi si-mi face semn ca acolo este ceea ce cautam. Intru si raman interzis!!!! Zece boxe cu WC-uri turcesti si fara nicio usa se insirau dela un capat la altul al incaperii. Vis a vis erau tot atatea vespasiane. M-am uitat curios sa vad daca boxele au fost candva prevazute cu usi. Nici pomeneala! Un coleg din delegatia noastra, care avea experienta mai veche prin Rusia, mi-a spus ca nu e nimic curios.Toaletele lor nu sunt prevazute cu usi din constructie !!!

***

La hotelul la care am fost cazati in Dresda, pe usa de la baie era un anunt in LIMBA ROMANA !!!! care ne atentiona sa nu aruncam hartia igienica folosita in WC, ci in cosul de hartii pus sub chiuveta. Iti venea sa-ti iei campii nu alta.

La Targu Secuiesc

Am fost invitat intr-un an la Targu Secuiesc. M-am gandit ca ar fi bine sa invit si un coleg mai tanar si vorbitor de limba maghiara pentru ca impreuna sa dialogam cu pionerii claselor V-VIII despre filmul de
animatie. Toate bune si frumoase pana la dialog. Intrucat nu vorbeam limba locului am fost exclus rapid din dialog si mi-am rezervat doar un rol de privitor a ceea ce se voia o discutie intre noi. Era de fapt o discutie intre “ei” iar colegul meu incerca din cand in cand sa-mi traduca cate ceva dar pe fuga si banuiesc ca nu totul. I-a provocat la un moment dat la spus bancuri. Unul din copii, mai cu spirit si desigur “curaj” acaparase atentia tuturor iar reactiile copiilor m-au facut sa inteleg ca erau bancuri bune si gustate de participanti. Din cand in cand Zoly, colegul meu imi mai traducea cate un fragment(banuiesc) din glumele dezinvolte ale tanarului. Sincer, cu tot respectul pe care il am pentru participanti…….. Imi amintesc un banc pe care vi-l voi spune si voua fara a apela la translator. Deci:
Gigel se intalneste intr-o dupa amiaza cu Radu.
– Salut Radule ! Ce-i cu tine prin zona ?
– Am fost invitat la un “ceai” de niste prieteni vechi care stau in blocul ala cu zece etaje din spatele complexului. Dar tu? Pe aici locuiesti ?
– Blocul e chiar asta din spatele meu.
– Si ce faci? Unde te duci?
– Iesisem putin sa ma mai misc.
– N-ai niciun program inteleg…
– Nici unul!
– In regula! Hai cu mine! O sa te distrezi nemaipomenit.Toti prietenii mei sunt oameni de spirit. Ai sa te convingi.
Zis si facut. In apartamentul cu pricina o multime de tineri. Unii dansau, altii prinsi in discutii zgomotoase, ma rog… ca la asemenea intalniri. O voce le depaseste pe ale celorlalti si spune:
-119!
Toti izbucnesc in ras. Mai putin Gigel care nu a inteles dece rad toti la pronuntarea unui numar.
– 2774!
Alta cascada de rasete. Gigel, din ce in ce mai contrariat de cifrele urmate de hohotele de ras ale asistentei, isi ia inima in dinti si-l intraba pe Radu;
– Aici e Balamuc sau ce? Ce dracu v-a apucat sa radeti de niste cifre?
Zambind, Radu incearca sa-i explice lui Gigel cum sta treaba…
– Stii, noi cei de aici ne cunoastem de foarte multa vreme si cum mai mereu se spuneau bancuri, am hotarit sa le scriem in niste caiete si sa le numerotam. Asa nu mai pierdem timp se le spunem din nou. De exemplu 119, este un banc cu un surdomut care a intrat la Unirea sa cumpere… dar mai bine iti dau caietele sa le citesti si data viitoare ai sa stii de ce ne amuzam.
Trece o bucata buna de vreme, timp in care Gigel a devorat bancurile care mai de care mai bun. Intr-o zi telefonul asteptat, invitatia si din nou cu Radu si cu prietenii acestuia care acum erau si ai sai.
Povestea se repeta.
– 546!
Hohote de ras! Rade si Gigel. Stia bancul. Era cu..
– 8976!
Alte hohote.
Gigel isi ia inima-n dinti si spune – 377!
Nimeni nu rade. Gigel gandeste ca nu le-a placut probabil bancul.
– 12.832!
Hohote! Rade si Gigel. Stia bancul cu bunica la pescuit care…
– 5104!
Se tavaleau de ras cu totii.
Gigel: – 8.675!
Nimeni nu rade in afara de el.
Gigel se infurie si se duce la Radu;
– Mai Radule, ce bancul 8.675 nu e bun?
– Ba da, dar depinde cum il spui……

Ciudatenii

busIn 1957 aflandu-ma la Moscova cu ocazia Dinamoviadei de tir, am observat chiar din primele zile ca pe trotuare, din loc in loc, erau siruri de oameni asezati unul in spatele celuilalt asteptand. M-am lamurit abia cand am vazut un autobuz oprind si cetatenii urcand in ordinea sosirii. M-am apropiat si am constatat ca fiecare mijloc de transport avea rezervat un loc anume in statie in functie de traseul sau. Aveai nevoie de linia 335, te asezai la o coada, pentru 614, la alta s.a.m.d. N-am vazut niciodata inghesuiala si nebunia permanenta de acasa.

Nopti albe la Leningrad

leningrdEra prin iunie, cand delegatia noastra formata din patru regizori: Cristiana Nicolae, Mircea Veroiu, Iosif Demian si subsemnatul, dupa un drum lung si obositor cu trenul, am ajuns la Leningrad.

Diferenta dintre Moscova si Leningrad ne-a impresionat puternic pe toti patru. Eram in alta lume. Leningradul avea un aer apusean iar oamenii parca nu erau rusi. Politetea era la ea acasa iar calmul locuitorilor parca te indemna sa vorbesti in soapta.

Orasul era superb iar faptul ca am nimerit in perioada- NOPTILOR ALBE -despre care aveam doar informatiile obisnuite ale celor care nu le-au vazut pe viu, a contribuit din plin la impresia generala de-a-dreptul coplesitoare.

Imaginati-va ca la ora 23 poti citi ziarul in plina strada fara a apela la vreo sursa de lumina artificiala.
hermitageAdaugati Ermitajul, Petrodvoretul, bisericile luminoase si impunatoare, podurile de peste Neva care mai de care cu personalitatea sa si vizita facuta la o manastire de langa Leningrad unde ne-am bucurat sufletele cu multimea de icoane ce impodobeau peretii, toate purtand semnatura lui Rubliov pentru a avea doar o vaga idee de momentele traite intr-un oras deosebit cu oameni deosebiti.

Valentin Anesia – episodul 4

POLITRUCULPolitrucul nostru, un capitan, obisnuia ca oridecateori era chemat la o consfatuire la Bucuresti, sa se duca cu avionul. La intoarcere, ateriza pe un camp langa satul sau si lua cate un membru al familiei sa-l plimbe.
Era un tip dat naibii si ne facea viata amara tot timpul.
Intr-un din zile zburam in formatie si comandantul observa avionul cu pricina. – Avion neidentificat la ora 2!
Ne face semn sa-i dam drumul la “morisca” si unul dupa altul incepem sa ne invartim in jurul “inamicului”,
tragand cu munitia de exercitiu si facand un taraboi teribil. Saracul capitan nu stia ce sa mai faca pentru a ne potoli. In sfarsit ne regrupam si ne intoarcem la baza. Dupa circa o jumatate de ora apare si politrucul care dupa cateva “capace” reuseste sa aterizeze si fara a mai taia contactul, coboara si cu mantaua fluturand se duce direct la comandantul escadrilei. Nu stiu ce au discutat, dar a doua zi am aflat ca in avion cu el fusese soacra lui care s-a speriat de moarte si care daca n-ar fi fost prinsa in chingi, sigur ar fi sarit din avion.
De atunci a renuntat sa-si mai plimbe neamurile cu avionul.