Cum se face? – Filmul de papusi

Despre filmul de desen animat am scris mai inainte si intrucat
despre celelalte genuri de filme de animatie, nu s-a incumetat nimeni sa
pomeneasca niciun cuvant, ma simt dator fata de cei curiosi sa fac o
scurta trecere in revista a tehnologiei folosite.

Pentru inceput doresc sa lamuresc dece au fost numite trucile utilizate in filmele de animatie, truci verticale sau orizontale.
La filmul de desen animat se foloseste TRUCA VERTICALA datorita aparatului de filmare, care se misca doar pe verticala (in sus si in jos), pe cand la celelalte genuri de animatie, cand vorbim de TRUCA ORIZONTALA, ne referim, bineinteles, la deplasarea pe orizontala a aparatului de filmat.

Filmul de papusi

Printre cei mai consecventi fauritori de filme in aceasta tehnica au fost – Bob Calinescu, George Sibianu si nu in ultimul rand Izabela Petrasincu. Sigur, au mai fost si alti realizatori, dar vreau sa-i remarc doar pe cei mai dedicati acestui gen de film animat.
Sibianu filmand la Musafirul.De altfel voi incerca sa va prezint acesti creatori in imagini atasate la aceasta expunere. (Foto – operatorul langa truca orizontala si regizorul George Sibianu discutand ultimele detalii in timpul filmarilor la filmul “Musafirul nepoftit”).

Spuneam in scurta descriere a fluxului tehnologic al “Filmului de desen animat” ca o serie de etape in realizarea acestuia se deosebesc de celelalte genuri, papusi, carton decupat, obiecte animate, etc.

In primul rand, mi se pare oportun sa le enumar pe cele comune si anume;
scenariile, decupajele regizorale, cronometrajele scenelor, configuratia personajelor (tipajele), scenografia (schitele de decor), apoi montajul, sonorizarea, mixajul si laboratorul, sunt si ele identice pentru toate genurile de animatie, ultimele folosind aceeasi aparatura.
Insa modul de lucru al echipei se deosebeste de cel al desenului animat
datorita in primul rand, mijloacelor de exprimare folosite.

Asadar…
Dupa ce schitele de personaje propuse consiliului artistic de catre regizor si considerate ca acceptate, ele incep sa prinda viata in atelierul de realizare al acestora. Aici, un colectiv de creatori cu multiple valente artistice, vor construi in fapt toate personajele filmului respectiv. Acest colectiv trebuia sa construiasca in volum, eroii filmului, respectand intocmai parametrii indicati in schitele stabilite. Acest lucru presupunea o paleta larga de specialitati profesionale cum ar fi ; tamplarie, strungarie, modelaj, croitorie, butaforie, etc., pana cand personajul avea toate elementele functionale pentru a accede la etapa urmatoare si anume;
Nea Costica si Ita la ucenicul– ANIMAREA CONCOMITENTA cu FILMAREA(Foto – Constantin Iscrulescu (nea Costica) operator si sotia sa Elena Iscrulescu in timpul realizarii animatiei la filmul “Ucenicul vrajitor” in regia lui Bob Calinescu), spre deosebire de desenul animat la care animatia se realiza inaintea filmarii, dupa cum am mai aratat.
Acest lucru presupunea realizarea tuturor expresiilor mimicii (cand era cazul) si a tuturor elementelor ce urmau a fi miscate (animate) in timpul filmarii.
Daca se stia ca un anumit personaj se va misca “articulat”, atunci in structura sa era necesar un schelet maleabil, pentru a lua forma dorita de animator dar in acelasi timp rezistent pentru a ramane “nemiscat” in timpul filmarii fotogramelor respective dar si a pauzelor dintre acestea.
Dupa incercari multiple, s-a ajuns la concluzia ca un schelet construit din
sarma de plumb de circa 1mm diametru, dar rasucita in doua sau trei fire, oferea suficienta mobilitate dar si rezistenta pentru scopul propus.
Apoi acest schelet metalic era acoperit cu materiale usor de modelat (lemn de balsa, polistiren expandat, burete, pluta, etc.)
Imi amintesc ca printre primele “schelete” utilizate in filmul de papusi erau
niste forme metalice cu articulatii tip “nuca” care-i confereau papusii foarte multa mobilitate dar… la un moment dat locurile de imbinare se uzau si te trezeai ca personajul “cobora” in timpul filmarii, (de ex. bratul), fara interventia nimanui!(Foto – Cam asa arata scheletul cu articulatii tip “nuca”)
Schelet primarAcesta a si fost unul din motivele pentru care s-a renuntat la ele. Un alt motiv a fost dificultatea construirii unui numar foarte mare de asemenea schelete articulate, fiecare avand caracteristicile specifice personajului destinat si in sfarsit, animatia era subordonata parghiilor, in totalitate realizate din segmente rigide imprimand personajelor o miscare asemanatoare robotilor, si lipsita de moliciune intr-o miscare cursiva, “rotunda” cum ii mai spuneam noi, ceea ce era un serios dezavantaj. Nu mai spun de costurile ridicate ale acestor schelete, de multe ori de unica folosinta.

P2190023Urma apoi “imbracarea” personajului. (Foto – Un erou gata de filmare. Ridicarea piciorului este realizata cu ajutorul armaturii interioare din sarma.)
Dupa ce se croiau materialele, se confectionau hainutele micilor eroi, respectandu-se, cand se cerea, detaliile (de exemplu; alesaturile camasilor romanesti sau structura textila a materialului si in culorile cerute, etc.), stabilite de catre creatorul de personaje. Daca era nevoie sa se confectioneze un pullover de circa 6 cm., lungime, acesta era realizat dupa toate regulile lucrului de mana. Toata aceasta activitate presupunea o munca deosebit de migaloasa si de precisa, solicitand atat maiestria cat si atentia celor ce o P2190021prestau. Pe parcursul intregii etape de construire a personajelor, regizorul, creatorul de personaje si animatorii erau o prezenta aproape permanenta in mijlocul colectivului ce transforma schitele in eroii viitorului film participand cel mai adesea la construirea lor.
Acelasi colectiv materializa in trei dimensiuni, schitele decorurilor care trebuiau sa corespunda atat conceptiei regizorale cat si indicatiilor scenografului.
Cand totul era gata si decorul tridimensional era deja pregatit in platou, echipa incepea activitatea propriu zisa de animatie. Daca la filmul de desen animat, partea de iluminare era oarecum rezolvata prin plasarea surselor de lumina de o parte si de alta a mesei de filmare, aici lucrurile sunt diferite, intrucat fiind un decor si personaje construite in volum, iluminarea presupunea o dispunere diferita a luminii, cu proiectoare de diferite puteri, unele cu lumina colorata cu ajutorul filtrelor sau avand moduri diferite de iluminare (de la lumina generala la efectul de spot luminos) sau utilizand spirine, voleuri, etc.

Izabela Petrasincu( Foto – Dupa amplasarea surselor de lumina, operatorul face o ultima verificare in timp ce regizoarea Izabela Petrasincu aduce ultimele retusuri personajelor).
Odata cadrul stabilit incepe munca obositoare, atat mental cat si fizic, a animatiei.

Aici aparatul de filmare era asezat fie pe un stativ (sau pe un trepied), fie pe o dolie (un carucior special ce se putea deplasa fie pe o podea perfect plana, fie pe niste sine de travelling, apropiindu-se sau departandu-se de zona ce urma sa fie filmata.)
In cazul doliei, bratul pe care era montata camera de luat vederi, putea fi ridicat, coborat sau rotit cu 360 de grade usurand alegerea locului optim pentru unghiul de filmare dorit.

Dolia Cinephon Ucenicul vrajitor( Foto – Aparatul Cinephon montat pe dolia cu bratul ridicat si indreptat catre zona, ceruta de Bob Calinescu, ce urmeaza a fi filmata in scena urmatoare.)
Dupa ce era filmata clacheta, ca si la filmul de desen animat, animatorul de papusi se APROPIA de zona de lucru (el va sta tot timpul filmarii in afara cadrului si a surselor de lumina pentru a evita umbrirea fara intentie a unor portiuni ale decorului sau ale eroilor) si APLECANDU-SE asupra eroului ii MODIFICA starea (pozitia) intr-o anumita directie si la spatii pe care doar ochiul acestuia le aprecia (precum modul de distribuire al intermediarelor in filmul de desen animat) facand acest lucru pentru Julieta Badvelian vulpea pacfiecare fotograma in care personajul isi schimba pozitia. ( Foto – Julieta Badvelian intr-un moment al animatiei la filmul “Vulpea pacalita”). Atentia animatorului era de o concentrare deosebita si orice intrare inoportuna in platou il putea distrage complet de la actul de creatie. Erau de fapt singurele platouri care aveau un sistem de avertizare chiar de la usa de acces ” ATENTIE SE FILMEAZA”
Cum vi se pare?

8 thoughts on “Cum se face? – Filmul de papusi”

  1. Interesant si migalos. Ce se intampla cu decorurile si papusile dupa filmare? Exista o arhiva a lor sau erau distruse? De fapt am aceeasi intrebare si pentru desene si acetofane.

  2. Majoritatea decorurilor au fost distruse,ca si papusile de altfel. La desen animat trebuia sa predam la Romaniafilm, la incheierea fiecarui film, cate zece “imagini pline color” care erau de fapt decoruri ale filmului terminat cu personajele aferente scenei respective. Restul decorurilor s-au depreciat in nenumaratele mutari pe care
    le-am facut in diferite sedii. Acetofanele au fost valorificate la kilogram catre diverse cooperative sau au fost pur si simplu aruncate. Trebuie stiut ca foarte multe aveau culorile desprinse, pline de zgarieturi, etc., si nu mai puteau fi reutilizate. Ce s-a intamplat cu cele predate la Romaniafilm, Dumnezeu stie, dar fiecare “imagine plina
    color” arata impecabil si putea fi inramata si pusa la vedere. Despre cele din plastilina sau pictura sub aparat, nu a fost nevoie de interventia nimanui, pe masura ce erau create si-si indeplineau rolul, erau distruse pentru a face loc altor forme.

  3. Buna ziua Domnule Antonescu.
    Nu ati facut vorbire despre oamenii care lucrau la realizarea papusilor si care mai apoi treceau pe platoul de filmare, inpreuna cu regizorul, pentru animatie.
    Despre mainile de aur ale domnului Belinger,ale domnului Tudoreche, care modelau lemnul, sarma, polistirenul, poliuretanul si multe alte materiale, care lucrau decorurile si le colorau prin tot felul de metode, chiar si inprovizate, nici macar in treacat nu ati pomenit!
    Dar de Stela Costache, de Brandusa Oanca, care dupa ce ajutau la tot ce puteau,la decoruri, la finisari incepeam sa inbracam scheletul papusilor,sa le facem peruci, neaparat dupa schita regizorala, ce zice-ti?
    In atelierul de papusi nu mai ramasesera decat acesti 4 oameni, inpreuna cu regizorul, care muncea cot la cot cu noi.Pana la faza de filmare, doar cu patru oameni se lucra.”Familia” noastra se marea in momentul in care treceam pragul platoului de filmare.Din momentul in care se aprindeau reflectoarele, pe care cu multa migala le potrivea dl. Iscrulescu, ajutat de Nicu Negrau,intram intr-o alta lume, din care, din cauza pasiunii, nu ne dateam seama ca afara s-a inserat si este foarte tarziu, sau poate se facuse dimineata!
    La filmele din plastilina, faceam febra musculara pana incalzeam plastilina(adusa din Polonia, caci a noastra era sfaramicoasa, nu avea grasime si nu se putea face nimic cu ea)

  4. Draga Brandusa,
    Ma bucur ca ai completat tu ce eu nu am stiut si sincer sa fiu ma asteptam sa fie tot mai multi care sa povesteasca cum a fost, chiar si pe blogul meu.
    In privinta celor aproape 600 de pasionati ai filmului de animatie, sunt pe “ultima suta de metri” in intentia mea de a pomeni toate numele celor implicati in aceasta arta-meserie.
    Chiar azi am avut un schimb de informatii cu George Purcarea pentru a-mi confirma sau infirma datele pe care le aveam despre sunetisti (de ex.). Sa stii ca nu imi este usor sa adun toate aceste informatii ca sa nu mai spun de intamplari pe care si eu le aud pentru prima oara (povestea cu plastilina). Te rog sa ma completezi oriunde
    crezi ca mai trebuie spus cate ceva si abia astept sa le dai drumul pe blog.
    Dupa cum ai observat, sunt singurul care mai incearca sa readuca in amintirea multora, ca a existat odata in Romania si filmul de ANIMATIE.
    Cu aceleasi sentimente si te mai astept.

    PS In privinta ta si a lui Stela Costache, eu am informatii ca voi ati facut si animatie, motiv pentru care nu va veti regasi numele in cadrul atelierului de creatie papusi si decoruri alaturi de Mitica Tudorache, Costel Belingher, Ion Eacherd in schimb figurati printre animatori. Daca am fost informat gresit, pot corecta imediat. Te rog sa-mi comunici cat mai curand. Eu nu am citat regizorii care au facut si animatie (de ex.) decat la REGIZORI nu si la ANIMATORI, altfel nu as mai fi terminat niciodata.
    Stii bine ca au fost cativa regizori, sa le spun polivalenti, care au facut de toate si totusi figureaza doar la aceasta categorie. Eu care am facut cam de toate, inclusiv filmare, figurez doar la categoria regie. Acesta este si motivul pentru care te rog sa-mi comunici – unde va trec? pe tine si pe Stela Costache, la atelierul de papusi sau
    la categoria animatori. Apropo; Tu nu-mi amintesti de loc si de Florica Popescu pe care cred ca ai gasit-o in studiou, ea fiind dintre cei mai vechi “papusari”.
    Am simtit in tonul tau o nota de repros cand spui ca (te citez “Nu ati facut vorbire”)
    Intai ca nu asta urmaresc (sa fac vorbire) iar in al doilea rand scriu doar despre ceea ce stiu.
    Imi cer scuze daca nu am scris intamplarile de care am aflat abia acum dar efectiv nu am stiut si oricum e mai bine sa le povesteasca cineva care a trait acele momente.

  5. Va rog sa ma scuzati, dar nu am vrut sa sune nimic a repros in randurile pe care le-am scris pe blogul dumneavoastra! Din contra apreciez ceea ce faceti. Sunt atat de multe amintiri, care dor, dintr-o altfel de lume in care am trait si am muncit noi. Eu mai putin, dumneavoastra o viata. Nu as fi crezut niciodata ca ,incet, incet, se va trage heblul in Studioul Animafilm.A trebuit, ca sa supravietuim, sa ne reorientam spre alte domenii, care ne ereau total straine,sa ne adaptam si sa traim intr-o alta lume, straina noua.
    Eu, cat de cat am avut noroc, in afara de firma la care lucrez, am gasit un tearru particular pentru copii, cu care mai colaborez si de unde mai imi incarc bateriile.
    Anca Florea Podaru, cred ca va mai aduce-ti aminte de ea, si-a deschis o firma de pictura pe sticla,cu bronz, care mai apoi se metalizau (vaze, pahare, cupole de veioze). Am colaborat o vreme si cu ea.Lucra si pentru export dar acum nu prea mai merge. Firma se cheama Ama glas, o gasiti pe internet.
    Dati-mi emailul dumneavoastra si o sa va dau numere de telefoan ale persoanelor cu care cat de cat am mai tinut legatura. Poate va ajuta in incursiunea dumneavoastra, pe care va multumesc ca o face-ti,in fostul nostru “castel”, din care se auzea o simfonie a foii de calc, a foii de acetofan, a lemnului sculptat, a aparatului de filmat si multe alte “instrumente”. In pauze, multa zarva, multe comentarii si multe, multe hohote de ras,care se auzeau din strada.
    Cand ieseam, mai multi colegi la o terasa, toate celelalte persoane din locatie, se amuzau de noi, uitand de masa lor, de partenerii lor.Incepeau sa spuna bancuri, dar cu animatie, povesteam tot felul de intamplari, dar cel mai amuzant era cand, unul dintre colegi (pacat….Calin Giurgiu), explica la propriu un cadru din film, al personajului pe care il animase, dar in desen.
    Multi care ne cunosteau, ne spuneau ca trebuie sa fii putin….lovit la cap sa poti lucra la Animafilm.Noi eram fericiti in nebunia si in lumea noastra.
    Voi reveni pentru a mai vorbi despre filmul de papusi si obiecte.
    Cu multa, multa stima
    Brandusa

    P.S.
    Multe salutari si urari de bine, doamnei Zizi!

  6. Am citit cu mare interes cele scrise de dvs. domnule Antonescu si nu in ultimul rand si de doamna Brandusa, dar cred ca ar trebui reamintiti si persoanele din spatele camerelor, Panaite(Paul) Oprescu, Victor Deaconu , Contantin Gafton, Nicu Negrau,Bebe Plesa, Mircea Iva,Bita Gavrilescu,Balogh Sorin,Mihai Badica, Petrasincu Elisabeta ,pionierii Michaela Oprescu(Buftea), Bob Calinescu, Lupu Gutmann,George Sibianu(Saidel) .etc.

  7. Aveti dreptate. Chiar zilele trecute am revazut din memorie vechea garda si mi-am dat seama ca am omis cativa. Ma bucur ca mai sunt fosti colegi interesati sa completeze colectivul care a lucrat atati ani in animatia romaneasca
    Totusi din lista dumneavoastra l-am omis doar pe Paul Oprescu.
    Ceilalti fie nu au fost implicati in activitatea de realizare a filmelor de animatie, fie au lucrat in alte sectoare din studiou (diafilm-diapozitive, film publicitar, administratie , etc.). Eu nu mi-am propus sa-i numesc pe toti salariatii studioului.
    Ar fi fost foarte greu si multumesc Celui de Sus ca mi-am amintit de 600 de nume care au lucrat efectiv in animatie. La etc., va ganditi desigur si la cei din alte sectoare precum cei numiti de dumneavoastra, dar Lupu Gutman, Alexandru Rosianu si lista poate continua, nu au intrat in preocuparile mele.
    Cat priveste Mihai Badica, Izabela Petrasincu ( nu Elisabeta), Michaela Oprescu, Bob Calinescu, George Sibianu, etc. , daca cititi mai cu atentie articolul ” Dintre sute de catarge” nu se poate sa nu-i regasiti.
    Cred ca ati lecturat doar lista colaboratorilor mei.
    Oricum va multumesc pentru observatiile facute.
    PS. Incercati sa cautati pe Google un nume, de ex. Plesa Voitin, Bob Calinescu, Niculae Negrau, Izabela Petrasincu etc. si vedeti ce se intampla.

  8. Buna ziua! Multumesc doamnei Brandusa pentru completarile domniei sale! Numele meu este Roxana Tudorache si chiar daca nu imi mai amintesc figurile tuturor celor pe care i-am intalnit ani la rand in studioul “Animafilm” pe care tatal meu Dumitru Tudorache, l-a iubit atat de mult, port inca in suflet dragostea si repectul pentru toti cei care au dat viata filmului de animatie! Fara povestile desenate si animate, viata mea ar fi fost mult mai saraca!
    Domnule Victor Antonescu, ma bucur sa descopar acest blog. Animatia romaneasca merita sa i se recunoasca si traditia, si calitatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *