EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

Incepand de azi, voi posta pentru amatori, o mini selectie de efecte cinematografice.
Am selectat din multimea de trucaje uzitate in lumea filmului, pe cele mai des folosite in animatie.

 

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

– Fondu-ul si inlantuirea –

Fondu-urile si inlantuirile sunt efectele cinematografice cele mai des intalnite in realizarea filmelor.
Nu imi propun sa discut despre conotatiile acestor efecte si rolul lor
printre mijloacele de exprimare filmica ci doar despre aspectul tehnic
al realizarii lor. Din multitudinea de ” roluri ” pe care le au efectele de mai sus, voi pomeni totusi cateva exemple precum; incheierea unei actiuni marcata printr-un fondu de inchidere (sau de intunecare cum i se mai spune), sau inceperea unei actiuni printr-un fondu de deschidere.
Inlantuirea este folosita de foarte multe ori pentru mutarea actiunii prezente in alt loc, in acelasi timp sau altul dar legata logic de scenele anterioare. Este folosita deasemeni in comprimarea dimensiunii timpului prin prezentarea in cateva minute de ” timp cinematografic ” a unei intregi istorii.
Aceste trei trucaje pot fi realizate intr-un studiou specializat folosind un aparat special – truca – sau direct in laborator.
Pentru realizarea unui fondu inchidere, operatorul apeleaza la un
dispozitiv special aflat in interiorul aparatului de filmat – OBTURATORUL.
Acesta este un disc care are practicata o fereastra prin care lumina, ce
patrunde prin obiectivul aparatului, impresioneaza pelicula.
Efectul este asemanator cu gestul magic pe care il faceau fotografii
scotand capacul de protectie al obiectivului si dupa o degajare eleganta
insotita de un ” cu – cu ” cantat pentru a-ti atrage privirea catre el,
acoperea din nou obiectivul aparatului.
Aceasta manevra o face obturatorul care se roteste si permite
expunerea peliculei. Cantitatea de lumina care patrunde prin aceasta
fereastra, poate fi controlata cu ajutorul unui sector gradat care executa aceasta rotatie impreuna cu obturatorul.
Inchizand progresiv acest sector, cu fiecare rotatie a obturatorului,
tot mai putina lumina va impresiona pelicula.
Pe ultima fotograma a fondu-ului, sectorul fiind inchis complet, pelicula nu mai este impresionata ( expusa ) de loc iar negativul, dupa developare
va fi complet transparent in acea zona.
La copierea pozitiva, zona in care s-a facut fondu-ul se va innegri treptat iar efectul pe ecran va fi cel dorit, adica o intunecare progresiva a imaginii.
Acelasi lucru se petrece si la un fondu deschidere, numai ca filmarea
incepe cu sectorul obturatorului inchis complet. Pe masura ce se
filmeaza acesta este deschis treptat iar imaginea proiectata va porni
din negru si se va lumina progresiv, dezvaluind actiunea.
Inlantuirea, este o filmare in care o imagine sau actiune se dizolva in
timp ce o alta devine tot mai vizibila, acest lucru petrecandu-se simultan
in timpul proiectiei.
In Figura 1 se pot observa schematic;
A – un fondu inchidere, B – fondu deschidere iar in C – o inlantuire.
Fiecare procedeu are semnul grafic pe care animatorul il indica in
jurnalul de filmare ( exposure sheet ), durata prestabilita a acestei
prezentari fiind de 18 fotograme.

A Fig 1

In Fig.2, prezint schematic modul in care pelicula este expusa de la
100% la 0% pentru a se obtine; in cazul A un fondu inchidere iar in B, de la 0% la 100%, un fondu deschidere.

B Fig 2

O inlantuire este alcatuita din doua fondu-uri, primul de inchidere iar
al doilea de deschidere, operatiune executata asupra acelorasi fotograme.
Pentru acest lucru, operatorul va nota numarul fotogramei de la care
incepe fondu-ul de inchidere si ultima fotograma ( cu expunere zero ).
Pune apoi camera pe ” mers inapoi ” cu sectorul obturatorului inchis
complet si face ca pelicula din aparat sa parcurga in sens invers cele
18 fotograme ale fondu-ului de inchidere. Pentru mai multa siguranta,
operatorul va depasi numarul fotogramei de la care a inceput fondu-ul
cu inca doua – trei fotograme, schimba sensul de miscare al peliculei
in camera de filmat si porneste, oprindu-se la fotograma de inceput
a fondu-ului. Deci, daca a inceput fondu-ul la fotograma 200 si a incheiat
la fotograma 218, porneste aparatul pe ” inapoi ” si se opreste la
fotograma 198, schimba ” pe inainte ” si se opreste la fotograma 200.
Operatorii cu experienta, motiveaza aceasta manevra cu scopul
cuplarii perfecte a tuturor dispozitivelor de transport al peliculei (pinioane,
grifa – contragrifa, etc.) din interiorul camerei de filmat.
Urmeaza schimbarea scenei ( decor, animatie, eventual surse de
lumina ), se stabilesc cadrele viitoarelor miscari ale aparatului si se
incepe filmarea deschizand progresiv sectorul obturatorului.
Stiindu-se ca o pelicula expusa 100 % are o expunere corecta, in cazul
inlantuirilor se va avea grija sa se respecte acest lucru.
De exemplu; prima fotograma a fondu-ului este expusa 90% pentru
fondu-ul de inchidere si compensata cu 10% pentru deschidere.
La jumatatea inlantuirii, cele doua expuneri vor fi 50% + 50% iar
imaginile de pe ecran ale celor doua scene se vor vedea impreuna la
fel de diluate, urmand ca pe masura ce inlantuirea progreseaza, imaginea
primei scene sa dispara treptat in timp ce a celei de-a doua sa capete
tot mai multa concretrete.

C Fig 3

In Fig.3 se observa expunerile celor doua scene in cazul unei inlantuiri.
Scena A incepe fondu-ul de inchidere de la o expunere 100% si se
incheie la fotograma 18 cu expunere 0%. Observam cum scena B incepe
de la o expunere 0% si se termina la 100% la ultima fotograma a inlantuirii.
Momentul de mijloc al inlantuirii arata procentul expunerilor celor doua
fondu-uri.

 

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 2

– Filmare inapoi –

Sunt situatii cand utilizarea filmarii cu truca pe ” mers inapoi “, este
obligatorie. Imaginati-va ca aveti situatia unui personaj care picteaza
o lucrare celebra. Este imposibil sa faci sa ” apara ” lucrarea pe masura
ce este pictata, asa cum a facut la noi Sabin Balasa. Si atunci ?…
Simplu ! Stim ce durata va avea scena si cu sectorul obturatorului
camerei de filmat inchis vom parcurge numarul de fotograme pe mers ” inainte “.
Pregatim scena, punem imaginea ce vrem sa ” apara treptat “,
stabilim cadrul si miscarea eroului deschidem complet sectorul obturatorului camerei si incepem filmarea pe inapoi, ” stergand ” sau
acoperind cu o culoare de fond, alb de exemplu, pictura initiala.
Se poate realiza acest lucru cu multa precizie, daca operatorul,
eventual asistat de animator, are pe un celuloid transparent toate
directiile de pensulare ale personajului in cadru pentru a le urmari cu
exactitate. Cand totul este gata, se inchide din nou sectorul si se
parcurge intregul material ” pe inainte ” pana la fotograma de la care
s-a inceput filmarea anterioara. Se deschide sectorul si se poate
continua filmarea normal cu alte scene ale filmului.
La proiectie, scena cu pictorul ne va dezvalui modul in care acesta
a creat tabloul chiar sub ochii nostri.
Un alt exemplu, din multimea de cazuri in care filmarea pe ” inapoi ”
este necesara, este aceea a urmelor lasate pe sol, zapada, nisip, etc.
Se fac toate urmele picioarelor, plasate in punctele de contact cu solul
conform desfasurarii animatiei.
Se incepe filmarea odata cu ” citirea ” jurnalului de filmare de la sfarsit
catre inceput si pe masura ce personajul miscandu-se inapoi, la fiecare ridicare a piciorului de contact se sterge urma respectiva.
In proiectie vom vedea personajul lasand in urma semnele trecerii sale.
Cazuri sunt nenumarate. Cand se va pune problema rezolvarii lor
vom apela la acest mod de filmare. Trebuie avut in vedere ca uneori
interventia asupra unei lucrari este ireversibila si ca trebuie sa ne gandim
de doua ori inainte de a incepe filmarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *