Enfin

Dupa o lunga perioada in care nu am mai avut nici o stire despre Valentin Anesia, cu putin timp in urma ma pomenesc cu un telefon de la Geo, care imi spune ca voi fi cautat de nimeni altul decat acesta, ca se afla in tara si ca vrea sa ne intalnim neaparat.
Surpriza totala! In sfarsit, stabilim locul si ora intalnirii si ne revedem. Avand in fata cate o sticla de Ice Tea, trecem in revista evenimentele petrecute in aceasta perioada. Ii spun si despre aventurile sale din timpul cat a fost pilot de vanatoare si pe care mi-am permis sa le public in blogul meu si reluandu-le mi-am dat seama ca le-am relatat destul de exact.

VALENTIN ANESIEAM-a “completat si corectat” in acelasi timp, motiv pentru care fac cuvenitele rectificari:
Avionul pilotat nu era un IAR ci un F 16, munitia folosita in joaca cu politrucul nu era de exercitiu ci reala,avionul acestuia nu era pilotat de el ci de soacra sa care de altfel l-a si dat jos in timpul unui
looping reusit deasupra turlei bisericii. De altfel, cu alt prilej , avionul a fost doborat cu prastia de popa din sat si a cazut pe brazdele cu praz pentru export ale CAP-ului.Tractorul nu era chiar un tractor ci un tanc Alexander cu rachete sol-sol, sol-aer si alte soluri la fel de eficiente iar tractoristul era un inginer agronom sub acoperire. Cand a incercat sa doboare steagul infipt in claia de paie de pe miriste, nu a luat doar steagul ci si claia impreuna cu primul secretar al raionului si vicele comunei.
Trecerea prin curtea uzinei Tractorul a fost o mica eroare de orientare, find convins ca se afla la Sacele sau pe drumul spre Babele. In rest relatarile mele au fost corecte.(Nebunie curata!)
Una peste alta am glumit si ne-am simtit bine. Surpriza revederii noastre nu a ramas singulara. La nici o saptamana de la intoarcerea sa la Paris, ma pomenesc cu un mandat postal pe care cineva scrisese “co voluminos”- Franta. Am intrat la idei. Voluminos…cat de voluminos si ce poate fi? Ajung la oficiul postal si observ cum functionara trece in revista tot felul de colete, care mai de care mai mare, dispare in incaperea din spate si dupa un timp, in care ma gandeam ca cineva facuse o gluma trimitandu-mi un Concorde proaspat iesit din exploatare cu care asi fi avut mari probleme de garare deoarece cu catva timp in urma, primarul sectorului imi demolase garajul si nu stiu cum m-as fi descurcat fara el(fara garaj, nu fara primar), se intoarce cu un plic mai voluminos ce e drept dar nu atat de voluminos pe cat de valoros.

Valentin m-a surprins inca o data trimitandu-mi cateva reproduceri dupa realizarile sale publicate cu prilejul aniversarii a LXX ani dar si cu – “ANESIEADA” al poetului Elie Anesiea, tatal lui Valentin despre care nu stiam nimic.

Portetul poetului Elie AnesieaIlustratiile in penita, care insotesc textul, sunt semnate de cei doi Anesiea, paternitatea fiecarui desen find greu de stabilit datorita stilului extrem de apropiat, de parca ar fi fost o singura mana si un singur gand.
Imi voi permite sa redau niste fragmente din poeziile “Anesieadei”, cateva reproduceri din bogata sa activitate si chiar o caricatura pentru a constata si singuri cele spuse de mine.

 

“Ospiciul”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ninge din noapte fulgi de-ndurare;
– sfioase prohoduri pe maini de evlavii.
– Tarana isi cheama la dansa bolnavii.
Moartea din vreme-si ascute coasa-n carare

paginadin Anesiada“Ozana”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Si astazi vad intinsa panza
pe malu-ti verde, la ghilit,
cu furca-n brau, lang-o vecina,
pe mama cu tulpan cernit.

Pe lunca ta imi sta de veghe
cumintea mea copilarie,
ce-ngana fluierul de mierla
si trilul beat de ciocarlie…

Si-asa ma vad de tine-alaturi
prin anotimpuri cu perdele,
prinzand cu carsnicul si mana
la boisteni si la grindele…

Decand ne-am smuls unul de altul,
tu intri parca in strafunduri –
doar eu, din unda-ti cu luceferi,
mi-am intocmit aripi la ganduri…..

 

Din ciclul “MEMORIA HARTIEI”
*
Laba splendidei mediocritati
in trista senzualitate
a ucigasului fidelei Desdemone,
sugruma de mii de ani
etica ratiunii.
*
Ah,voi,acesti teribili
aruncatori de bumeranguri
ce se intorc
pe gatul zilei da maine – streanguri –
si voi fauritori si desfauritori
ai napastuitului destin omenesc –
ascultati prin maruntaiele voastre
cum maruntaiele pamantului pleznesc!..
Dar mintile voastre
scoboara sterile in jos
din toate pridvoarele Diminetii…
– Omenire, stai ! Mainile sus !
– Te arestez in numele vietii!

Sfintii Boris si Gleb
Timpul probabilIcoane

 

 

 

 

 

 

In aceasta vara am trait emotii pe care le credeam istorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.