Intamplari din copilarie – amintiri razlete 3

Remiza.

Nu este vorba de un scor egal in vreo disputa.
Este vorba de o constructie lunga de circa 15 metri, inalta de patru si de vreo cinci metri adancime. Remiza era impartita in trei compartimente, fiecare avand accesul prin usi duble din lemn care aproape acopereau fatada.
Constructia la care ma refer se afla in cimitirul Militar, chiar langa gardul despartitor cu cimitirul Bellu si la cativa metri de poarta doua a cimitirului ce dadea in Soseaua Oltenitei.

IMAGINE 5a

In imaginea 1, se observa cum arata Soseaua Oltenitei prin anii ’40 si localizarea remizei in discutie.

 

Ce era deosebit la aceasta remiza de am tinut sa o mentionez?
Intr-o zi, Ion, baiatul cel mare al administratorului cimitirului Militar, mai mic totusi ca noi cu vreo cativa ani, ne-a intrebat daca suntem in stare sa pastram un secret.
Asigurat de cuvantul nostru de onoare, ne-a cerut sa nu spunem nimanui ce vom vedea, apoi ne-a condus pana la una din usile remizei pe care a descuiat-o si dupa ce s-a asigurat ca nu e nimeni din administratie prin preajma, ne-am strecurat inauntru. Prin lumina slaba care patrundea prin geamurile situate in partea de sus a usilor am descoperit ceea ce avea sa ne uluiasca pur si simplu.
Dricul regal…… Ati auzit de asa ceva ? Nu-i asa ca nu ?
Ei bine, noi l-am vazut. Daca ar fi sa-l compar cu ceva ce mai poate fi vazut astazi, ar fi trasurile imperiale expuse la Ermitaj, Luvru sau Kremlin, ca sa dau doar cateva exemple.
Dricul avea scheletul din lemn sculptat si bogat ornamentat, cu ghirlande de frunze de stejar, sabii cu lame din otel stralucitor, pumnale incrucisate si casti de parada pe fiecare colt.
Intreaga sculptura din lemn, manerele sabiilor, pumnalele precum si rotile carului mortuar, deasemeni sculptate, erau aurite.
Pe laterale, se afla cate o impletire din frunze de laur ce inconjurau simbolul monarhic, coroana, la fel aurite. De jur imprejur era inconjurat de geamuri din cristal slefuit, bogat ornate cu un chenar sablat iar cele de pe stanga si dreapta dricului aveau si cate o cruce inconjurata de raze si realizate in aceeasi tehnica a sablarii.
Interiorul era drapat cu catifea neagra tivita cu bogate elemente de pasmanterie iar pe stanga si pe dreapta dricului, atarnau falduri bogate de catifea neagra marginite de-asemenea cu pasmanterie aurie.
Ciucuri bogati flancau dricul si limitau faldurile laterale din catifea. Ne uitam si ne minunam de ce vedeam. Mai vazusem dricuri dar niciunul la fel.
Impresionanta imagine ne domina si fara sa ne dam seama, schimbam impresii in soapta.
In incaperea alaturata in care am intrat, era tot un car mortuar, dar rezervat ofiterilor de grad inalt din armata.
Era de fapt un tun cu teava la orizontala si avea afetul mai lung sustinut de doua perechi de roti mari.
O platforma de circa doi metri lungime pe unul latime era plasata deasupra culatei tunului si sustinuta de patru suporti realizati din cate trei pusti alaturate si asezate vertical la fiecare colt al “nasaliei”.
Pe aceasta platforma urma sa fie asezat sarcofagul cu trupul ofiterului decedat.
O multime de ornamente din frunze de stejar impletite cu panglici si mici coroane realizate din cartuse peste care se incrucisau baionete, alcatuiau un brau de metal in jurul platformei.
Intregul car era vopsit intr-o culoare kaki inchis, ca si culoarea brunata a tevii tunului. Totul sclipea de curatenie.
Pe la sfarsitul anilor ’50, ambele care mortuare au disparut iar peste alti ani, remiza a disparut si ea, odata cu zidul despartitor dintre cele doua cimitire.

5 CAR MORTUAR cu TUN B

Am tinut acest secret pana acum. Au trecut de atunci aproape 70 de ani… si sper ca Ion, indiferent unde o fi el, sa ma ierte ca mi-am incalcat cuvantul dat atunci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *