Animatie, tir, personal, Animafilm, teste, regie, diverse, desene animate, film, etc
Aflat la prima sa editie, care coincide cu trecerea a 20 de ani de la caderea comunismului, festivalul FILMS FOR FUN îsi propune sa reuneasca filme ale generatiei de azi (filmele studentesti) cu cele din anii comunismului, multe din ele prea serioase si marcate de amprenta ideologica.
Ora 16.00
Sambata 3 octombrie
Cinema Eforie
Robinson Crusoe (1973, România-Italia, R: Victor Antonescu, desen animat) 90 min.
Programul complet al festivalului il puteti gasi pe Cinemagia.
KINOdiseea este primul festival international de film pentru copii organizat in Romania dupa 1989.
Prima editie KINOdiseea se va desfasura intre 22 – 27 septembrie 2009, la Muzeul Taranului Roman si Cinema Gloria din Bucuresti. Vor fi prezentate in premiera nationala 12 lungmetraje pentru copii (de fictiune, documentare si de animatie) selectionate si premiate la festivaluri internationale, dar si trei productii romanesti clasice, carora le va fi rezervata o zi speciala – Ziua filmului romanesc.
In cadrul festivalului a a fost selectionat si filmul de lung metraj “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor”.
Zilele trecute, am primit din partea domnului Scarlatescu solicitarea de a spune cateva cuvinte despre cel ce a fost Matty Aslan. Majoritatea il stiau de caricaturistul Matty – cum semna de altfel toate desenele sale, dar foarte putini stiu despre Matty animatorul si regizorul de filme de animatie. Intrucat domnul Scarlatescu este un “fan” al lui Matty, detinand si o serie de desene ale acestuia, voi publica pe blog raspunsul pe care i l-am dat la solicitarea sa.
Stimate domnule Scarlatescu,
Intamplarea face ca si mie imi plac desenele lui Matty.
Din nefericire, nu am nici unul macar pentru a-l pune alaturi de desenele lui Cezard a carui linie si nerv seamana nemaipomenit cu desenele lui.
Cand am ajuns in mijlocul animatorilor, in 1961, Matty deja parasise “corabia”, alegand independenta. Nefiind un tip care sa respecte un program riguros si care tinea mult la statutul sau de om cu idei a preferat sa le prezinte “calde” concetatenilor sai si sa nu astepte, circa 6 luni (cat dura realizarea unui scurt metraj de animatie) pentru a le etala, motiv pentru care a optat pentru statutul de colaborator si nu de salariat al studioului.
De altfel si Gopo a optat pentru aceasta varianta (de colaborator) care mai tarziu i-a fost benefica, oferindu-i timpul necesar realizarii filmelor cu actori pe care le-a creat dupa ce OMULETUL si-a facut pe deplin datoria.
Acest mod de a lucra, trebuie sa recunosc, deosebit de dificil pentru foarte multi desenatori, dar nu si pentru Matty, a facut posibila mentinerea, timp de foarte multi ani a rubricii “Una pe zi” din ziarul “Romania libera”, ca sa nu mai vorbesc de miile de caricaturi din celelalte publicatii.
Mereu proaspat,cu umoru-i cunoscut Matty a fost un personaj deosebit iar cei care am avut sansa sa-i fim prin preajma am fost cuceriti imediat de dezinvoltura cu care aborda orice subiect. Matty, un tip ingenios, reusea sa se descurce, printre altele, in relatiile cu sistemul birocratic al
vremii apeland la un intreg arsenal de “inovatii” pentru a-si rezolva problemele.
(Imi povestea odata, ca avand nevoie de o aprobare pentru rezolvarea nu stiu carei probleme, pe cererea inaintata a scris in coltul dreapta sus “COPIE”. Cel caruia ii era adresata, cum a vazut specificatia din coltul cererii s-a si intrebat; Daca la mine a ajuns “copia”,unde o fi “originalul”?
Sigur era pe undeva mai “sus”. Si fara sa tergiverseze solicitarea, cum se intampla cu ceilalti muritori de rand, isi dadea avizul favorabil.)
Despre activitatea sa in domeniul animatiei stiu ca a colaborat cu Gopo
la doua dintre filmele semnate de acesta din urma, “Albina si porumbelul” si
“Ratoiul neascultator” la care a realizat partial desenele si animatia (cred ca prin 1950 sau ’51) Prin 1954-1955 semneaza coregia la filmele “O poveste cu ursuleti” (coreg. Iulian Hermeneanu) si “Lacatul minune” (coreg. Jan Moraru).
“Dispare” circa zece ani si reapare in 1965 cu filmul “Un bloc neobisnuit”
la care semneaza scenariul, desenele, scenografia si regia. Animatia la acest film a fost realizata de Eduard Sasu despre care am scris pe larg in blogul meu. Tot Matty realizeaza o mini serie alcatuita din “pilule” intitulata “Formica” filme cu pronuntat caracter satiric.
Eu personal, nu am lucrat cu Matty dar ca si dumneavoastra mi-au placut
nespus desenele sale si am apreciat polivalenta sa ca desenator de exceptie.
Imi amintesc cu deosebita placere un dialog cu el inaintea unui consiliu
artistic in care imi marturisea,ca desi vorbeste bine romaneste ,ajutandu-se
de creion este de doua ori mai rapid si de o suta de ori mai clar in ceeace
intentioneaza sa spuna.Desenul pentru Matty,ca pentru multi dintre noi a fost un al doilea limbaj.
Ma bucur sincer ca mai exista cineva care se gandeste la Matty si la talentul
sau deosebit.
Cu speranta ca cele de mai sus completeaza informatiile pe care le detineti
despre cel care a fost Matty Aslan, va multumesc pentru interesul permanent pe care il aratati pentru truditorii celei de-a 7-a arte bis.
Cu stima,
Victor Antonescu
P.S. -* Cezard- celebru ilustrator de benzi desenate la revista pariziana “Vaillant”, apoi “Pif”. Dintre benzile sale desenate amintesc doar “Arthur le fantome justicier..” Tot el m-a inspirat si in realizarea scenografiei la serialul “Cei trei muschetari” si “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” (lung metraj).
Stilul lui Cezard, a fost continuat si dupa disparitia acestui mare desenator prin talentul de exceptie al unui coleg de-al nostru, Mircea Arapu (ministrul benzilor desenate, cum fusese poreclit de catre ceilalti desenatori din studiou). Din nefericire prea multe noutati nu detin despre activitatea sa dupa ce a parasit Romania si s-a stabilit la Paris, dar pot spune ca cele remarcate la el ca artist il defineau ca pe un desenator foarte profund, cu o linie sigura plina de emotie si semnificatii.
In clasele primare pe care le-am facut la scoala “Enachita Vacarescu” am avut doi invatatori, sotii Popescu, care schimbau clasele intre ei din cand in cand chiar si in cursul anului scolar. Ea painea lui Dumnezeu, el extrem de sever.
Nu mai spun ca de foarte multe ori ne mangaia bagandu-ne mintile-n cap cu nuiaua. Printre noi se afla si un abonat la “mangaierile” invatatorului nostru, baiatul unui simigiu de pe Serban Voda, aproape de depoul de tramvaie. Cred ca nu era zi sa nu o incaseze, fie pentru carentele la invatatura, fie pentru nazbatiile sale.
Aveam deci motive serioase sa-i dam ascultare invatatorului, altfel….
Eram in clasa doua..
Intr-o zi, ma trezesc cu un coleg, cam slabut si mai mereu bolnav ca vine la mine in banca sa-mi ceara socoteala pentru niste imbranceli din timpul recreatiei.
Eram mai puternic decat el dar avea tupeul asigurat de faptul ca era odrasla directorului cinematografului “Nero” iar in spatele sau se afla prietenul si vecinul sau Dumi’ de la care a si pornit aceasta poveste. Vazand ca devine tot mai amenintator dau sa ma ridic moment in care, Dumi’ il trage inapoi de maneca sortului si caraghiosul se impiedica de stinghia de jos a bancii mele, cade pe spate si-si sparge capul de banca din randul de alaturi. Vaicareli, sange si acuze. Asa ne-a surprins invatatorul.
Cum majoritatea decide in cel mai democratic mod cu putinta, ei fiind doi iar eu singur, decizia nu a fost greu de luat, invatatorul hotarand scurt: -Antonescule, nu mai vii la scoala decat cu parintii!
Imi strang lucrurile si plec, bombanind in sinea mea despre marea nedreptate care mi s-a facut. A fost de altfel unul dintre primele mele contacte cu ceea ce voi afla mai tarziu ca este democratia si cine beneficiaza de pe urma ei.
Cum era sa le spun alor mei ca sunt nevinovat? Increderea in scoala era totala iar hotararile invatatorilor erau lege. Mi-ar fi tras mama o chelfaneala de nu ma vedeam.
Eu care nu duceam lipsa de idei inca de pe atunci, ce-mi zic;
Ia sa nu ma mai duc eu la scoala si gata! Ce rost are sa-mi deranjez parintii….
In fiecare dimineata, mama imi pregatea pachetelul cu mancare, imi dadea bani de tramvai si plecam. Ma suiam in tramvaiul 12 si coboram la Regie unde era si capatul liniei si dupa ce ma plimbam prin zona circa o ora, ma intorceam acasa.
Dar pentru ca era totusi devreme, faceam o “halta” la prietenii si vecinii mei, Gelu si sora sa Olga, care nu aveau inca varsta scolara si cu care imparteam pachetul cu hrana rece, dupa care faceam cateva partide de “POPICE”.
Era un joc asemanator cu “Bowlling-ul” de azi, doar ca bila folosita era confectionata din ceara de la lumanari iar popicele erau tuburi de cartuse de razboi pe care le adunam din cimitirul german “Pro Patria” (de langa stadionul ACSA de pe soseaua Oltenitei) dupa inmormantarile cu onoruri militare ale ofiterilor nemti ucisi in razboi. Apoi la ora potrivita ma intorceam acasa.
Azi asa, maine asa… au trecut doua saptamani.!!!
Mama saraca, se tot mira ca nu am teme de facut dar era prea prinsa cu cele gospodaresti pentru a cerceta mai de-aproape cum stau lucrurile. Pana-ntr-o zi.
Era inainte de vacanta de Pasti si cum tata avea grija sa ma innoiasca de fiecare data cu ocazia sarbatorilor ii cere mamei sa ma duca pe Lanariei, chiar vis-a-vis de cofetaria “Jannine” unde era atelierul unui cizmar cunoscut, pentru a-mi lua masurile necesare pentru o pereche de sandale.
Mama stabileste pentru a doua zi sa ne vedem in colt la cofetarie la ora 11.
Eu imi fac rondul obisnuit iar la intoarcere cobor chiar in statia din dreptul cofetariei si ma pun pe asteptat.
Eu eram foarte punctual inca de pe atunci si acest lucru este valabil si in prezent chiar daca cei mai multi nu mai acorda prea multa importanta punctualitatii.
Mama trece cu tramvaiul, ma vede asteptand in fata cofetariei, coboara la urmatoarea statie, se intoarce si dupa ce se convinge ca ceasul din cofetarie arata aproape zece si jumatate, ma abordeaza: – Cum de ai sosit la ora asta? Te-ai invoit cumva?
Am incercat eu sa baigui ceva motive dar n-a mers.
-Ia hai sa mergem la scoala sa vedem.
Ajungem la scoala. Noroc ca scoala ramasese in acelasi loc dar clasa mea era acum in alta aripa si la etaj in loc de parter cum fusese cu doua saptamani in urma iar in locul invatatorului care ma surghiunise era acum sotia sa.
Surpriza pentru toata lumea. Invatatoarea crezuse ca sunt bolnav si tocmai voia sa trimita un coleg de-al meu sa vada ce-i cu mine iar mama era surprinsa total de cele intamplate. Rasfoind catalogul, invatatoarea urmarea cu degetul rubricile zilelor absentate; una,..doua, ..trei, ..patru, ……….cincisprezece!
Uite domnule cat de repede a trecut timpul!!!
Ma asteptam s-o incasez zdravan acasa, dar ca niciodata, mama nu mi-a spus niciun cuvant iar de Pasti am primit sandalele promise. Acest lucru m-a determinat sa recuperez tot ce irosisem.
La sfarsitul anului am luat premiul III.
P.S. M-am lamurit intre timp si cum este cu democratia.
E la fel!
Am primit de la Sanda Sasu(nascuta Coada), prin intermediul fostului meu coleg, Bujor Stefanescu, cateva desene cu eroi creati de Edy
(Balanel si Guta), si un articol scris de colegul meu Ion Truica, reputat regizor si scenograf.
Imi face o deosebita placere sa prezint materialele sus amintite tuturor celor interesati de personalitatea celui ce a fost Eduard Sasu.
De asemenea, voi pune pe blog si cateva considerente interesante ale lui Bujor, unul dintre marii animatori contemporani, care a lucrat cu Edy foarte mult timp, pana cand acesta din urma a pus jos creionul dar din nefericire, definitiv si prea devreme.
<<Trecerea timpului sterge din memorie detaliile. Raman doar amintirile esentiale, care nu se pot uita.
Lui Eduard Sasu ii spuneam Edy. Era un impatimit al filmului de animatie.
Traia tot ce facea. Viata sa a fost o daruire permanenta pentru insufletirea desenelor pe care tot el le realiza.
Mereu ingandurat, scump la vorba, vietuia tot timpul in Studioul “Animafilm” din str. Olteni nr.45. Daca nu desena, il intalneam la filmare, atent la fiecare miscare a aparatului de filmat, concentrat asupra actiunii dramatice care se nastea din desene.
Desi avea bine gandit filmul de dinainte, trudea mult la montaj. Nu se multumea cu prima varianta de montaj. Incerca, schimba, cauta maxima
expresivitate cinematografica.
Avea bunul obicei sa studieze la masa de montaj filmele disneyene sau cele realizate de scoala din Zagreb, la moda in acea vreme.
Acest studiu se simtea in filmele sale, care aveau o naratiune coerenta, cursiva, fireasca si o simplitate care le facea sa ajunga la inima spectatorilor. Era un coleg cu un caracter exemplar, tacut, serios, nebarfitor.
Viata lui se confunda cu a filmelor pe care le imagina.
Apasat de un dosar de cadre “cu probleme”, ii erau interzise plecarile in strainatate. Abia in 1978 primeste viza pentru Sofia. In acelasi an se casatoreste cu o talentata si discreta desenatoare, Sanda Coada.
Indura saracia si frigul din Studioul “Animafilm”. Face greva foamei la serviciu pentru a obtine viza de plecare. In sfarsit in 1981, primeste pasaportul pentru Spania, unde se va face repede remarcat datorita harului si seriozitatii.
In anul 2000 se stinge din viata, lasand in urma sa o opera artistica substantiala, care, datorita calitatilor artistice, merita sa fie reluata pe micul ecran. Analizand rezultatele acestui mare artist, nascut la Husi, la 10 martie 1937, intelegem ca a fost unul dintre cei mai inzestrati realizatori romani in domeniul filmului serial si de protectia muncii.
O simpla trecere in revista a principalelor succese este edificatoare:
1969 – Diploma de excelenta la Bruxelles pentru filmul Bobul.
1970 – Medalie de aur la Moscova pentru Pataniile lui Guta.
– Premiul II la Bucuresti.
1972 – Medalie de aur la Nis (Iugoslavia) pentru filmul Tractoristul.
1973 – Medalie de argint la Budapesta pentru serialul Guta.
1974 – Premiul special al juriului la Bucuresti pentru Guta laborant.
1975 – Premiul special al juriului la Bucuresti pentru Guta strungar.
1976 – Creaza personajul “Balanel” si obtine premiul II la Festivalul “Cantarea Romaniei”.
Din filmele importante, mentionez: 1970 – Iepurele si broasca testoasa;1971 – Broasca si sobolanul, realizate dupa fabule de La Fontaine, in coproductie cu studioul Edic, din Franta.
*
O activitate prodigioasa, substantiala realizata cu mare arta este mostenirea pe care o lasa Eduard Sasu, cineastul al carui har era dublat mereu de o moralitate exceptionala.
Ion Truica – 2002>>
Comentariul lui Bujor Stefanescu:
Sanda s-a bucurat si s-a emotionat mult cind a aflat de comentarii si mai ales cind le-a citit. I le-am imprimat eu si i le-am dat pentruca ea nu are internet. M-am intilnit cu ea ca sa-mi aduca pozele cu Sasu si cu personajele animate pe care vi le-am trimis la toti,chiar daca articolul aparuse deja in blog.Poate daca ar apare macar pozele cu Balanel si Miaunel si Guta si premiile si medaliile obtinute la festivaluri cu Guta ar fi si mai frumos si interesant pentru toti cei ce citesc si urmaresc blogul.
Cu Mircea fratele lui Sanda cu tot respectul pentru el, nu sint de acord. Este vorba de Sasu Eduard si de meritele lui artistice si nu de viata personala.Ca altfel in afara de Sanda ar trebuii sa vorbim si de mama lui, de fratele si sora lui, de bunica, cumnati si nepoti, prieteni si 
alte persoane care au avut vreun rol mai apropiat in viata lui. Dar nu e cazul. Fara sa comparam, cind e vorba de Frank Thomas sau alti animatori de la Disney ca sa dam un exemplu la intimplare, comentariile se limiteaza la ei ca artisti, opera lor, arta lor si vreo anecdota legata intotdeauna de munca. Niciodata nu se amesteca, nevasta, pisica sau canarul ce se aflau linga ei cind desenau.
Asta mi-aminteste de o vorba a lui Topescu cind o echipa sportiva romina cistiga in vreo competitie internationala. Spunea ca “sportivii romani au aparat culorile tarii”. Niciodata insa nu l-am auzit cind pierdeau sa spuna ca sportivii “n-au aparat culorile tarii”. Asa ca sa nu amestecam merele cu perele. Daca Sasu nu era artistul genial care a fost, putea Sanda sa faca toate eforturile posibile ca premiile nu se obtineau. Dar asa e lumea. Niciodata nu am inteles de ce nevestii generalului trebuia sa i te adresezi cu Doamna General. Meritele pe campul de lupta sint ale generalului. E o gluma dar cam asa stau lucrurile. Si asta fara sa minimalizez meritul lui Sanda ca persoana si ca sotie….. mai ales ca am stat aici langa ei si am vazut cum au muncit amindoi. Dar repet: E vorba de Sasu si arta lui si nimic altceva. Sper ca am fost clar ca am scris in graba.
Acum cateva zile am participat la finalizarea lucrarilor de etalonare ale
materialului ce va sta la baza realizarii DVD-ului pentru filmul de animatie “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor”.
Din acest moment, totul depinde de TVR MEDIA cu care am incheiat
intelegerea privind realizarea si comercializarea filmului sus amintit.
Sper ca acest lucru sa se concretizeze curand.
In asteptare mai sunt si – “Calatoriile lui Pin Pin “, “Robinson Crusoe” si
“Conditia Penelopei” pe care speram sa le putem vedea in toamna acestui an.
Recent, am primit un mail care mi-a confirmat inca o data faptul ca filmul de animatie a primit o lovitura serioasa din partea extremului orient care a acaparat mai mult de jumatate din animatia lumii. Explicatia?Simplu! Cu bani foarte putini, animatorii din aceste zone sunt dispusi sa realizeze o animatie corecta si in timp foarte scurt. Intrebarea pe care si-au pus-o producatorii a fost fost pur retorica – De ce sa facem animatia in cutare sau cutare tara, cand o putem realiza in Coreea(de exemplu) la niste preturi modeste dar corecta si intr-un ritm de productie acceptabil?
In acest sens observatiile de mai jos aduc in prim plan o mentalitate foarte la moda in ziua de azi in Romania si nu numai in animatie.
Observatiile apartin unui animator cu state vechi in aceasta meserie, aflat de foarte multi ani in strainatate si sunt adresate tuturor celor care au avut un cuvant greu de spus in lumea animatiei dar si pentru cei ce incearca sa se consacre celei de-a 7-a arte bis.
Fragment:
“Eu de cind sint aici am incercat sa le spun colegilor cum stau treburile si cum evolueaza lucrurile cu animatia in afara Romaniei…. Nu m-au crezut. Toti cereau bani multi, nimeni insa nu se gindea la viitor…. De multe ori e mai bine sa-ti asiguri o munca continua desi mai slab platita, decit o perioada scurta de citiva ani de cistig bine, ca dupa aceea sa nu mai ai nimic de lucru. Asa s-a intimplat si aici ca peste tot in lume. Cum au crescut pretentiile, a disparut lucrul si acum a fost orientat spre Asia sau America de Sud, ori catre vreun studiou din est ca Ungaria sau Polonia care a stiut sa fie mai ponderat si unde s-a facut treaba serios.. Tendinta actuala a celor care mai fac filme e sa trimita lucrul de facut intr-o tara unde se face repede, corect si ieftin. Asa ca daca vrea cineva sa mai faca animatie trebuie sa se adapteze la situatie. Dar am observat ca in Romania ideea despre viata e sa te imbogatesti repede si daca se poate fara prea mult efort. Altfel nu merita sa intreprinzi nimic!?!?. Dar animatia este o munca artizanala care are nevoie de timp pentru a fi realizata.”
In loc de concluzie.
Credeti ca se mai poate face ceva pentru a schimba aceasta mentalitate?
Daca da, cum anume?
Observatiile recente facute de un foarte vechi coleg si drag prieten, m-au determinat sa apelez atat la mijloace de informare cat si la aduceri aminte pentru a aseza pe locul cuvenit pe unul dintre cei mai talentati animatori si regizori de animatie pe i-a avut tara noastra.
Este vorba despre Eduard Sasu(Edy, cum ii spuneam noi).
In 1961, cand am ajuns in lumea animatiei, Edy avea deja la activ, animatia la “Oac broscoiul laudaros”, “O poveste colorata” si “Legenda contemporana” realizata alaturi de alte nume ale momentului ca – Valentin Baciu, Constantin Merlan, Constantin Crahmarel si Constantin Mustetea cu care de altfel va mai colabora pe viitor datorita modului asemanator de a gandi si realiza animatia.
Edy s-a inspirat din stilul extrem de concis al altui regizor de exceptie, Liviu Ghigort, care a impins comprimarea miscarii pana la limite incredibile. Liviu era in stare sa realizeze un film de scurt metraj cu cateva sute de desene in timp ce noi ceilalti aveam nevoie de cateva mii. De altfel Edy isi gandea animatia simplificand sau renuntand la miscarea de dragul miscarii, oprindu-se asupra esentei acesteia iar rezolvarile sale pline de ritm si umor impresionau prin originalitate. Introducea in ciclicele sale(animatie care se repeta), mereu alte elemente pentru a face repetitia cat mai putin monotona si gandea fiecare scena de nenumarate ori pentru a gasi drumul cel mai scurt catre deznodamant.
In 1966 realizeaza pentru prima data regia si animatia la filmul “Apartamentul” iar in 1968, alaturi de mine, semneaza regia si animatia la filmul “Orice nas isi are nasul” si in 1970 “Povestile piticului Bimbo”(Romania / France (Animafilm – EDIC), Animated feature realized by Horia Stefanescu, Victor Antonescu, Eduard Sasu & Badea Artin), animatia la serialul Penelopa, etc.
In perioada anilor 1961- 1964, pe vremea cand faceam naveta la Buftea, unde aveam sediul si noi cei de la animatie, nu exista saptamana in care, Edy, Valentin(Baciu) si cu mine, sa nu ramanem dupa program, pentru a capata cat mai multe informatii din studierea unor filme de animatie americane pe care le procuram de la laborator si pe care cu ajutorul unei moviole le disecam scena cu scena. Ne intorceam in Bucuresti cu masinile “laboratorului” ce plecau din Buftea 22,30 si pana ajungeam acasa fiecare, se facea aproape miezul noptii iar a doua zi trebuia sa fim la autobuzele care plecau din Piata Lahovary la ora 6,15 din nou spre Buftea. Numai niste “impatimiti” ca noi ar fi facut asa ceva.
Mai tarziu, dupa realizarea fabulelor dupa La Fontaine, la care Edy a semnat regia si animatia la episoadele “Iepurele si broasca testoasa” si “Broasca si sobolanul”, am avut marea sansa de a-l avea pe acesta in echipa de animatori cu care am realizat primul lung metraj de animatie realizat in Romania, “Robinson Crusoe”. Modul in care a rezolvat, de cele mai multe ori secvente intregi, cu multe personaje in cadru, adevarate bijuterii ale genului, au demonstrat, daca mai era cazul, talentul sau de exceptie. Pentru cei ce au putut viziona filmul, le reamintesc doar doua dintre multele secvente realizate de Edy – Atacul nocturn asupra “fortaretei” si urmarirea fugarilor prin jungla, secvente deosebit de dificile atat prin numarul mare de personaje ce se miscau in acelasi timp in cadru cat si prin varietatea de reactii ale personajelor principale (bucatarul, Bongo Bongo sau Robinson).
Cu Edy am colaborat si intr-un mod mai putin cunoscut chiar si de unii colegi mai vechi si anume – In perioada in care Edy a realizat o serie de filme pentru protectia muncii, “Aventurile lui Guta”, acesta m-a solicitat pentru a-i “dubla” sonor personajul principal. Solicitarea sa era motivata de faptul ca m-a vazut de cateva ori in timp ce cu microfonul in fata incercam sa creez efecte sonore pentru propriile-mi filme. In acest mod i-am facut reactiile sonore la toate cele aproape 50 de filmulete.
S-a intamplat in 1971
Conform protocolului incheiat cu firma franceza EDIC, beneficiara episoadelor din fabulele lui La Fontaine, trei dintre realizatorii unor fabule eram invitati pentru o perioada de doua saptamani la Paris pe spezele firmei.
Cei trei erau, Artin Badea, Edy si cu mine.
Se intocmesc formalitatile.
Dupa circa doua saptamani primim pasapoartele si biletele de avion.
Incepem sa ne facem planuri, cautam pliante si informatii la zi despre Paris.
Lucrand in acelasi atelier, ne-a fost usor sa facem schimb de informatii si sa incercam sa ne readucem aminte de limba franceza. Pentru mai multa siguranta ne-am procurat si dictionare sau ghiduri de conversatie romano-franceze.
Cu doua zile inainte de plecare, suntem chemati, cu pasapoartele si biletele de avion, la conducerea studioului. Ne sunt retinute si ni se motiveaza ca s-a strecurat o eroare la agentia Tarom si ca dupa ce se va remedia, vom primi totul inapoi.
Ziua urmatoare, suntem chemati doar Badea si cu mine pentru a intra in posesia documentelor de calatorie.
Lui Edy i se refuzase iesirea din tara si am aflat mai tarziu ca persoana vinovata de acest lucru ii fusese candva foarte apropiata.
Sper ca intelegeti starea noastra de spirit si mai presus de a lui Badea si a mea, cea a lui Edy.
Ingrozitor!
Sistemul a lovit din nou!
Aceasta lovitura l-a marcat atat de puternic, incat dupa aceea a inceput sa se gandeasca tot mai serios de a pleca definitiv din tara.
Dupa cativa ani, impreuna cu sotia vor pleca in Spania unde se va face remarcat ca un animator de exceptie.
Filmography Eduard Sasu IMDB
Animation Department:
2000s
1990s
1980s
Marco Antonio, rescate en Hong Kong (2000) (animator) (as Eduard Sasu)
Hot Dogs: Wau – wir sind reich! (1999) (animator) (as Eduard Sasu)
… cunoscut si ca Millionaire Dogs (Australia: DVD title)
“Operavox” (key animator) (1 episode, 1995)
– Rhinegold (1995) TV episode (key animator) (as Eduard Sasu)
“El detective Bogey” (1994) Seriale Tv (animator) (1994) (as Sasu Eduard)
Die Abenteuer von Pico und Columbus (1992) (character animator) (as Eduard Sasu)
… cunoscut si ca Pico und Columbus (Germany: TV title)
… cunoscut si ca The Magic Voyage (USA)
“Delfy y sus amigos” (1992) Seriale Tv (animator) (as Edi Sasu)
“Victor and Hugo: Bunglers in Crime” (key animator) (1 episode, 1991)
– Dummy Run (1991) TV episode (key animator) (as Eduard Sasu)
“Count Duckula” (animator) (13 episodes, 1988)
– The Vampire Strikes Back (1988) TV episode (animator) (as Eduard Sasu)
– Igor’s Busy Day (1988) TV episode (animator) (as Edward Sasu)
– The Ghost of McCastle McDuckula (1988) TV episode (animator) (as Edward Sasu)
– Castle Duckula: Open to the Public (1988) TV episode (animator) (as Edward Sasu)
– All in a Fog (1988) TV episode (animator) (as Edward Sasu)
(8 more)
Katy, Kiki y Koko (1988) (animator)
… cunoscut si ca Katy Meets the Aliens (International: English title)
Katy (1984) (animator) (as Edouard Sasu)
… cunoscut si ca Katy the Caterpillar (USA)
… cunoscut si ca Katy, la Oruga
Los viajes de Gulliver (1983) (animator)
Spania i-a fost ca o a doua patrie si tot acolo a trecut in nefiinta.
Edy va ramane pentru totdeauna in inimile si memoria celor care l-au cunoscut ca o personalitate si un om de exceptie.
Ultimul bastion profesionist al filmului de animatie autohton a intrat
in FALIMENT – (din surse verificate).
Studioul Dacodac, ultimul supravietuitor al politicii de ignorare a acestui gen cinematografic a fost pus pe butuci. De-acum filmul de animatie profesionist a carui coma se prelungise in speranta unei minuni a intrat in moarte clinica iar daca se vor mai face totusi filme de acest gen vor fi realizate in regim de avarie, fara bani, fara oameni, fara baza tehnica si vor semana cu filmele de cineamatori! Acestea vor fi mai mult ca sigur, filme de autor, de cele mai multe ori adresate unei anumite categorii de spectatori(de regula adulti) iar cu aceste pelicule se va incerca participarea la cate un festival mai mult pentru amorul propriu al realizatorului. Dar asta nu reprezinta animatia nationala ci munca catorva artizani impatimiti. Daca vor mai fi.
Animatia romaneasca a putut supravietui atatia ani, autofinantandu-se din vanzarea la export a productiilor sale si a creat in acelasi timp conditii pentru afirmarea unor personalitati distincte.
Nume ca – Sabin Balasa, Ion Truica, Mihai Badica, Adrian Petringenaru sau Zoltan Zsilagy(pentru a numi doar cativa), se numara printre cei ce au beneficiat de “suportul material” al filmelor seriale si al lung metrajelor, pentru a se face remarcati in lumea filmului de animatie.
Candva, mi-a cazut in mana o situatie a centralei Romania-Film cu privire
la exportul filmelor de animatie si numarul de copii vandute din episoadele
serialelor de exemplu era de ordinul sutelor de tari in timp ce din filmele
asa zise de autor(unicate) se vandusera doar in cateva state, majoritatea
cumparatorilor, fiind arhivele de filme ale tarilor respective. Bilantul financiar era mai mult decat optimist – 40% din valuta incasata de tara noastra din exportul filmelor, reprezenta aportul filmului de animatie (atentie !) si asta in conditiile in care costurile de productie ale acestuia erau de ZECE ori mai mici decat cele ale lung metrajului cu actori.
Oricum, animatia nu va putea supravietui decat intr-un regim de arta si industrie ori acestui mod de lucru i s-a pus cruce. Se vor convinge repede ca dintr-un scurt metraj de animatie nu se poate trai.
Adio lung metrajelor si serialelor realizate in Romania.
Animatorii, care reusisera cu mari eforturi sa tina sus steagul profesiei castigate cu munca si sacrificii au fost pusi pe “liber” si asa cum s-a intamplat in ultimii ani, se vor indrepta catre studiouri specializate pe productia de “jocuri pe calculator” sau spre alte activitati pentru a supravietui. Pot spune cu certitudine ca asistam la disparitia animatiei romanesti si procesul este ireversibil. Animatia romaneasca, una din artele emblematice ale culturii nationale este de-acum istorie. Asa cum spuneam:
Suntem tara tuturor posibilitatilor, chiar si a posibilitatii de a nu avea nici o posibilitate. Pacat!
PS.- Incep sa ma gandesc tot mai serios la posibilitatea de a-i harazi acestui blog, aceeasi soarta pe care o are animatia romaneasca, aceea de a dispare.
Speram din tot sufletul ca in aceasta zi, cateva din filmele romanesti de animatie sa apara in fata spectatorilor dar n-a fost sa fie!
M-am amagit cu iluzia ca dupa atatia ani, intr-o zi anume voi putea spune : – In sfarsit am reusit sa ajungem iarasi la spectatorii fideli filmului de animatie romanesc.
Stiu ca v-am dezamagit si pe voi cei ce urmariti vestile ce apar pe blog si imi cer scuze.
Voi prezenta totusi incercarile recente, de a iesi in lume, prin cateva pagini dintr-un catalog, prezentate de curand la Cannes de catre firma pe care am contactat-o pentru a urni odata mecanismul intepenit al accesului tuturor spectatorilor, de toate varstele, la filmele noastre.
E prea putin totusi!
Ciudat este faptul ca pe micul ecran ni se prezinta de catva timp, ce DVD-uri si ce povesti cu filmele de animatie straine vor apare curand iar despre filmele romanesti NICIUN CUVANT!
Semnificativ, nu?
Apropos! Cu cine votati?
Nota…
ANIMATIE = INSUFLETIRE
Intrebarea nu are nici o legatura cu se intampla cu filmul de animatie
romanesc si desigur nici o legatura cu insufletirea!