1961 – Implinirea unui vis

Dupa absolvirea cursurilor speciale de animatie, trei din cei douazeci si opt de participanti am fost repartizati la Studioul Cinematografic Bucuresti – sectia animatie unde a trebuit sa trecem prin intregul flux de productie. In lumea animatiei, deja nume sonore precum Ion Popescu Gopo, Constantin Mustetea, Matty Aslan sau Liviu Ghigort scrisesera deja istorie iar Palm d’Or – ul lui Gopo pentru ” Scurta Istorie” deschidea noi perspective celei de-a saptea arte.
Eu am fost repartizat in echipa lui mos Popescu – cum ii spuneam noi tatalui lui Gopo – si primul film la care am debutat ca animator a fost “Caciulita cu ciuc rosu”. Au urmat apoi filme ale lui Iulian Hermeneanu, Liviu Ghigort, Nell Cobar pentru ca apoi sa debutez cu primul meu film de animatie ” Orice nas isi are nasul ” dupa un scenariu de I.Avian.

La cigalle et la fourmi
In 1968 termin “Greierele si furnica”, film care va fi distins in 1969 cu cel mai mare premiu la Milano – Perla Televiziunii Italiene.

In perioada de lucru la acest film, am avut in echipa de animatori alaturi de consacratul Valentin Baciu, cel care ocupase locul intai pe tara la desen in 1953 si pe veteranul Constantin Merlan despre care incerc sa povestesc o intamplare din periada premergatoare Craciunului din 1967.

Intr-una din zile, suna telefonul, ridic receptorul si Costel se scuza ca va intarzia, fiind in oras si cautand daruri pentru fiul sau.Telefonul, ca o mana cereasca, ma scutea de un drum in oras pentru a cumpara niste limbi de porc sau de vaca pentru piftie :
– Costele! Daca tot esti in oras, poate ma scutesti pe mine de un drum si cumpara-mi si mie niste limbi. Daca gasesti de vaca… ia-mi trei, daca-s de porc ia cinci, ca-s mai mici. Dupa o pauza scurta, Costel:
– De unde sa iau?
In fata unei asemenea intrebari ramai interzis!!!! De unde se pot cumpara limbi de porc sau de vaca ????
N-am de lucru si-i spun, crezand ca-i vorba de o gluma de-a lui:
– Cum de unde? De la ferometal!
Dupa vreo patru ore apare si Costel, vine cu servieta si o pune pe masa mea de lucru: -Nu stiu daca-ti plac….
…scoate un pachet si cand il desface mai, mai sa cad jos. Frumos ambalate, cinci limbi metalice de incaltat!!!!
-Mai Costele ce-s astea?
-Limbi!
-Pai eu limbi de incaltat te-am rugat sa iei? Si de ce cinci?
-Asta m-am intrebat si eu!
-Si cum le mananc, cu bomfaierul?
Noroc ca n-am apucat sa sun acasa ca am rezolvat problema piftiei.

***

Aceasta intamplare imi aduce aminte de un banc.
Trei mame la o cafeluta se “laudau” cu odraslele lor .
– Vai tu, nu stiu cui o fi semanand Gigel ca tare-i tampit!
– Tu te vaiti? Nicusor al meu este un munte de prostie…
– Voi vorbiti? Ai vostri sunt niste genii pe langa Titel al meu… ia sa vedeti: – Titele!
– Da mama!
– Uite doi lei, i-ai si du-te la farmacie si ia de toti banii morcovi!
-Bine mama!
Dupa ce pleaca Titel, mama-sa: -Ati vazut?
– Stati sa-l vedeti pe-al meu. Nicusor!
– Da mama!
– Ia banii astia si du-te la aprozar si ia de toti antinevralgice!
– Bine mama! Ia banii si iese.
– Ati vazut ce prost?
Cea de-a treia nu ramane mai prejos si-l cheama pa Gigel.
Acesta vine si mama-sa ii spune:
– Gigele, ia du-te tu pana la scoala si vezi daca nu sunt eu acolo…
– Bine mama! Iese.
Pe drum cei trei se intalnesc si incep sa-si spuna pasurile:
– Auziti prostie, sa ma duc la farmacie sa cumpar morcovi!
– Si pe mine ma trimite la aprozar dupa antinevralgice !
– Pe mine m-a trimis la scoala sa vad daca e acolo, parca nu putea sa dea un telefon!

Un antrenament la arma militara

Era prin 1956 si ne pregateam pentru Nationalele de Tir. Armele de concurs erau niste Mosinagane de fabricatie sovietica dar din motive de economisire a munitiei foarte costisitoare, conducerea sectiei a hotarat, pentru a nu pierde totusi contactul cu poligonul, sa tragem cu niste gioarse AU de fabricatie austriaca de calibrul 9 si cartuse Manlicher cu aceeasi data de fabricatie…1928. Primim fiecare armagiu cate o arma si nici mai mult nici mai putin de 300 de cartuse de om, pe care trebuia sa le terminam intr-o zi. Cutiile, cand incercam sa le deschidem, se dezmembrau complet iar cartusele se imprastiau aiurea, atat de veche era munitia si asta nu ar fi fost nimic, dar cel mai neplacut lucru era faptul ca dupa declansare, trecea ceva timp pana se aprindea pulberea si glontul pornea.
Ne-am dat seama ca trebuie sa asteptam sa plece focul si abia apoi sa dezepolam, dar cat timp habar n-aveam.
Din cauza bubuiturilor si a reculului foarte puternic, am pierdut din vedere la un moment dat sa astept ceva mai mult dupa declansare si am coborat arma pe polita din fata, moment in care cartusul porneste iar reculul
imi arunca arma direct in plex. Daca m-ar fi pocnit un boxeur si tot nu m-ar fi incovoiat in halul ala. Nu mi-au placut niciodata probele de arma libera calibru mare si arma militara.

In lotul de schi al liceului

skiori1In iarna 1953-1954 profesorul de sport Dl. Anton Ionescu organizeaza o selectie la schi in vederea participarii la un concurs interliceal la Predeal. Selectia a avut loc pe Cocioc, azi Parcul Tineretului si m-am clasat al patrulea la proba de fond. Aveam printre noi un coleg din alta clasa imbracat si echipat dupa ultimul jurnal si pe care profesorul de sport nu l-a mai testat ci l-a introdus direct in lotul celor cinci ce urmau sa formeze echipa liceului. In timp ce noi ne dadeam sufletul pentru un timp cat mai bun, colegul nostru a facut o adevarata demonstratie de cum se ceruiesc schiurile, care este ceara cea mai buna pentru un anume fel de zapada si cate si mai cate de ramaseseram muti de cate cunostinte avea. Profesorul incheindu-si misiunea incepe niste coborari de mai mare dragul. Noi dupa el, etalandu-ne fiecare indemanarea la coborari si slalom, nu numai la fond.
Urcam, coboram, faceam slalom printre portile marcate cu trestii smulse din balta de la poalele pantei. Colegul nostru a terminat de ceruit schiurile si in timp ce noi ne aflam la baza partiei, el sprijinandu-se in betele de bambus, priveaspre noi, frecand alternativ schiurile de zapada. In sfarsit isi da drumul. Noi muti de admiratie il priveam cum coboara intr-un plug urias pe care nu-l mai poate controla, trece printre noi ca vantul – noi gandeam: -sa vezi acum o cristiana cu oprire intr-un scurt derapaj, dar el nimic! Trece de noi abia mentinandu-si echilibrul si dispare in stufaris. Dupa o pauza de circa doua minute, vedem, undeva in mijlocul baltii, trestii agitandu-se si in sfarsit apare si el culcandu-le pentru a ajunge la noi. Isi scoate manusile pline de apa si le infige in bete apoi isi intoarce buzunarele hanoracului si ale pantalonilor pe dos si dupa ce le stoarce de apa isi scoate schiurile nemaipomenite din picioare si flescait si la propriu si la figurat ne paraseste fara un cuvant.
In lotul pentru concursul de la Predeal el n-a mai fost selectionat. La cabana Cioplea, unde am fost cazati, eram circa douazeci de elevi din mai multe licee intr-o camera mare iar singura sursa de incalzire era un godin de care aveam grija pe rand de altfel ca si in celelalte dormitoare. Seara cand ne intorceam de la antrenamente, de jurimprejurul godinului erau bocancii si ciorapii pusi la uscat iar accesul catre codin, datorita umezeli si noroiului adunat, se facea pasind pe schiurile puse ca niste punti, cu talpicile in sus, si pe care paseam cu mare grija. Intr-una din seri tocmai ma apropiasem de bocanci pentru a-i orienta cu partile inca umede catre godinul incins, cand un intarziat intra in dormitor deschizand larg usa, usa loveste schiurile pe care ma aflam, ma dezechilibrez si ca sa nu ma murdaresc, pun mana pe godin! Sar ca ars(!!!), arunc bocancii cat colo si topaind de usturime o iau oblu spre prici ignorand mizeria de pe jos. Si ca sa fie aventura completa, a doua zi, dupa o noapte geroasa, naiba ne pune sa facem o coborare pe un drum forestier ce ducea spre tunelul de cale ferata. Zapada topita din ziua calduroasa precedenta se transformase intr-o oglinda dura si neregulata odata cu venirea noptii iar schiurile, macar ca ale mele aveau canturi de otel, nu mai puteau fi strunite in niciun fel. Insirati, unul dupa altul, coboram prea rapid pentru experienta noastra si a fost suficient ca primul, eu eram al treilea, sa iasa in decor infigandu-se cu schiurile intr-un morman de zapada de sub un brad, ca toti din urma sa ne impiedicam unul de celalalt intr-o gramada perfecta in asa hal incat nu ne mai recunosteam picioarele si schiurile. Colac peste pupaza, in contactul neprevazut cu bradul, ne pomenim si cu o gramada de zapada din pom, peste noi. A trebuit sa ne desfacem schiurile unii altora pentru a ne putea degaja din inclestarea colegiala in care ajunseseram. La un inventar sumar, eu stateam cel mai bine, avand doar o vanataie sub ochiul stang si rondeaua de la un bat rupta. Ceilalti se alesesera cu impunsaturi de la schiuri, majoritatea in zona folosita cel mai des cand stam pe scaun, pantaloni, hanorace si canadiene sfasiate si chiar un schiu pe care l-am scapat si a trebuit sa coboram dupa el si sa-l recuperam(l-am cautat mai bine de trei ore).
In final, dupa un concurs de fond de cinci kilometri echipa liceului nostru s-a clasat pe un onorabil loc sapte.
Profesorul ne-a felicitat calduros si ne-a si expediat la Bucuresti cu primul tren.
Chit ca schiurile mele nu erau pentru fond, dar ce conta, important este sa concurezi, nu?
A si sa nu uit, dupa povestea cu godinul, aproape sase luni am purtat cu mandrie motivele florale ce mi se imprimasera in podul palmei.

Director de banca

In parcul Carol, foarte aproape de aleea ce ducea la geamie era o banca. carol1 Nu era o banca oarecare, desi semana cu celelalte din parc, avea totusi ceva special. In drumul nostru catre liceul Gh.Sincai unde invatam, majoritatea fiind din zona, treceam prin parc, ieseam in Lanariei si la circa o suta de metri era intrarea elevilor. Numai ca cel care ajungea
primul la “banca” devenea pentru acea zi Directorul bancii. Care erau atributiile directorului si ce ne motiva sa fim intr-o permanenta competitie? Intai, directorul aproba absentii pe ziua respectiva sau numai de la anumite ore si numai celor ce treceau pe la banca pentru a comunica acest lucru (fie personal, fie printr-un alt coleg). Apoi facea o lista cu cei inscrisi, lista pe care toata clasa o sustinea in momentul in care era strigat catalogul, cei de pe lista avand toti motivare pentru absenta. Fereasca Dumnezeu ca unul sa ignore aceasta hotarare a clasei si sa lipseasca sau sa chiuleasca la vreo ora, ca imediat clasa intreaga sarea cu gura: -ba ca a fost vazut pe bulevard, ba ca pana atunci fusese pe sala si cate si mai cate de era nevoit sa vina cu scutire medicala sau cu unul din parinti pentru a i se motiva absenta. Odata am fost si eu Director de Banca si asta doar dupa ce m-am dus cu noaptea-n cap pentru a fi sigur ca sunt primul.
Am fost sfatuit sa nu trec acest lucru in C.V. asa ca luati-l ca pe un fapt divers.

Cu Mocuta la sitari

Aveam un coleg, Petre Mocuta, pistolar de precizie si de viteza care atunci cand avea ocazia se ducea si la vanatoare.
sitarIntr-o dupa amiaza frumoasa de toamna, ma pomenesc ca vine la mine in vestiar si-mi propune: -Vichi, au facut sitarii pasaj in parc nu vrei sa mergi cu mine sa impuscam cativa?
Eu oridecateori mi se fac propuneri traznite sunt gata sa spun prezent, mai ales ca nea Mocuta era cu circa douazeci de ani mai mare ca mine si mi se parea o impolitete sa-l refuz. Imi iau Mauserul, o arma de serie foarte precisa si cu un mare avantaj fata de celelalte arme de serie prin faptul ca avea un incarcator cu cinci cartuse, si il urmez.
In spatele poligonului un taluz plin de salcami si frunze moarte urca de la aleea spre velodrom catre zidul de incinta spre Barbu Vacarescu. Nea Mocuta mergea pe alee cu pistolul de viteza in mana si cu ochii spre panta iar eu mergeam prin frunzele cazute, sus pe damb , cu ochii spre vale. Deodata un sitar isi ia zborul de undeva de langa alee si nea
Mocuta incepe sa traga foc dupa foc spre sitarul speriat care o luase spre deal. Fluierau cartusele pe langa mine de mama focului ricosand printre salcami dar eu eram cu ochii pe sitarul care venea direct spre mine. Fac o miscare scurta cu arma si apas pe tragaci. Impusc sitarul chiar la gura tevii, acesta se izbeste de zid si cade. Il recuperez din iarba
si-i duc trofeul lui nea Mocuta. Abia dupa ce a luat sitarul in mana realizam ce prostie am facut amandoi.
-Bai Vichi mare berbec mai sunt! Puteam sa te impusc!
-!!!
De atunci n-am mai mers la sitari cu Nea Mocuta.

Tripsa si “gaina”

hatIntr-o dimineata, impreuna cu Nae (Niculae Dumitrescu) colegul meu de club dar si de liceu, el cu Geco-ul iar eu cu Mauserul, de care eram tare mandru, ne indreptam catre poligonul de pistol viteza care era situat in spatele poligonului de arma si de unde se auzeau serii de cate cinci focuri. Nu putea fi decat tot un nebun ca noi care se antrena de dimineata pana seara.
Intram si-l gasim pe Ion (Ion Tripsa) care cu gaina-i nelipsita, de fapt palaria sa vanatoreasca de care nu se despartea niciodata, tragand mai multe serii la patru secunde.
-Ce faci Baboe? Intrebarea obisnuita printre noi, fiecare fiind Baboe sau Barabetzu, pentru ceilalti.
-Nu-mi iese la patru, mereu gresesc la ultima silueta si fie o ratez fie o lovesc aiurea nu-s ce dracu are.
Ne asezam in spatele lui si cand face o pauza, Nae care nu ducea lipsa de idei ii propune lui Ion, mai in gluma, mai in serios ca daca-i tragem noi cate un foc prin palarie o sa-i iasa antrenamentul. Nu am crezut ca Ion o sa se ofere sa ne fie tinta vie iar noi sa-i demonstram ce grozavi suntem .
Zis si facut, se aseaza Ion cu palaria trasa pe ochi si intr-o pozitie mandra, fiind convins ca este o gluma, iar noi de la circa 10 metri, armam pustile si BANG! Ion face ochi mari apoi isi scoate rapid palaria din cap si dupa ce o examineaza rapid: -Ba voi ati inebunit? Eu am crezut ca glumiti, daca imi dadeati o gaura-n cap!?
Nae, dand a lehamite din mana: -N-ar fi fost niciun pericol din moment ce sub palarie nu am vazut nimic, nu-i asa Baboe?… mi se adreseaza. Ne apropiem si privim “gaina”. Doua santuri, unul pe stanga si altul pe dreapta palariei taiasera fetrul, cam doi milimetri in adancime pe o lungime de aproximativ cinci centimetri si la cam un centimetru – doi deasupra borului.
Am avut noroc ca Ion n-a pus mana pe pistolul de viteza si sa ne alerge prin poligon.

Va urma

Prin Moscova

In pozitia preferataIn 1959 participand la Dinamoviada de la Moscova am trecut prin cea mai incredibila situatie pe care incerc sa o povestesc cat mai exact.
Intr-una din zile organizatorii ne stabilesc ca program de destindere sa mergem la Chinopanorama (cinematograf panoramic) o noutate in materie si de care erau foarte mandri. Zis si facut, dar cum din delegatia noastra erau si unii care veneau pentru prima oara in Moscova, printre ei ma numaram si eu, am rugat partea sovietica sa fie de acord cu un mic ocol prin Piata Rosie.
Si iata-ne, pe o ploaie torentiala, pornind cu autobuzul Zis al delegatiei romane in ceea ce avea sa devina o adevarata aventura. Piata Rosie. Prin ploaia nebuna nu distingem mare lucru, doar ca piata e mai mica si mai putin impunatoare de cum o stiam din fotografii sau documentare. Parasim Piata Rosie cu sentimentul ca am fost pacaliti si pornim mai departe. Bulevardul pe care trebuia sa ne deplasam catre cinematograf (Prospect Gorki) este asezat in panta precum Bdul Kogalniceanu din Bucuresti.
Autobuzul isi face loc cu greu prin puhoaiele nestavilite ce vin din urma noastra intrecandu-ne intr-un talmes-balmes de apa murdara, craci, garduri, panouri indicatoare care ne instiintau ca statia nu stiu carui troleibuz s-a mutat in Kaliaevscaia ulita si tot felul de obiecte mai mari sau mai mici.
Trecem pe langa un autobuz cu calatori intepenit intr-o statie. Le facem cu mana mandri nevoie mare ca noi mergem mai departe. Eroare. Mai mergem circa 20 de metri si… FASSSS… cabina soferului se umple de aburi si dupa ce tuseste de doua ori, motorul amuteste. Ne-am inchipuit ca soferul va remedia defectiunea si ne vom continua drumul. Aiurea!Soferul vazand ca in cabina a intrat apa, s-a cocotat pe motorul aflat in dreapta sa si asezat turceste privea cu ingrijorare la delegatul rus care ne insotea.
Atunci am remarcat ca apa incepuse sa se infiltreze in autobuz, intai sub bancheta din fata, apoi catre noi.
Prima masura pe care am luat-o, a fost aceea de a ne urca pe canapele pentru a evita contactul cu apa.
Priveam prizele de aer din plafonul autobuzului si ne-am asigurat ca sigurantele de deschidere nu sunt blocate pentru a le folosi in caz de nevoie ca iesiri daca apa ar fi continuat sa urce.
Dincolo de aspectul dramatic al intamplarii, am avut parte si de cateva situatii inedite si chiar amuzante.
Din aval s-a apropiat de noi o duba Molotov a militiei care avea o statie de emisie cu doua difuzoare mari plasate chiar pe cabina si prin care se solicita ajutorarea celor ce locuiau la subsoluri, copiilor, batranilor si
bolnavilor. Duba ajunge in dreptul nostru si FASSS…raman si ei in pana.
Continua sa ploua si apa sa creasca. La un moment dat, privind soferul, un plutonier si insotitorul sau, un tanar locotenent, am ramas surprins cat de calmi puteau fi desi amandoi erau in apa pana la subsori iar din volan
se mai vedea circa un sfert. In sfarsit ploaia conteneste, dar din varful pantei continua sa se pravale puhoaiele murdare si nebune, apoi, incet-incet acalmia pune stapanire peste intreaga zona.
Ne asteptam ca odata cu incetarea ploii, apa sa scada peste tot, inclusiv in autobuzul nostru dar n-a fost asa.
Canalele care pana la incetarea ploii refulasera in strada ca niste adevarate geizere acum se infundasera cu diferite corpuri aduse de puhoaie. In sfarsit isi fac aparitia pompierii cu masini amfibii si reusesc sa le desfunde.
Remarcam ca apa se retrage incet dar evident si din autobuz.
Un coleg, ne atrage atentia spre spatele autobuzului aratandu-ne un cetatean, care inarmat cu un aparat de fotografiat si cocotat pe o usa, iesise dintr-un gang pentru a imortaliza cateva momente iar acum avea dificultati in a se intoarce, apa tragandu-l catre mijlocul bulevardului. Doi pustani, inotand, ii vin in ajutor si il imping in gangul din care iesise.
Observ o ciudatenie care se indreapta catre noi venind din aval. Un tanar, slab, cu cioc si ochelari de vedere rotunzi, cu niste rame subtiri avand parul in dezordine, muiat si lipit de frunte, urechi si chiar de lentilele groase se apropie miscandu-si umerii inainte si inapoi, alternativ si inegal intr-n efort vizibil.Trece printre autobuzul nostru si duba militiei
urcand incet panta din spatele nostru. Daca pana acum il vazusem doar de la jumatatea bratelor in sus, acum incepem sa-l descoperim, bustul, talia si la sfarsit…..tipul mergea pe bicicleta!!!!
Cand am putut coborit din masina, am dat dracului toata panorama, ne-am indreptat catre metrou mancand cate o marojnaia, inghetata la moda atunci, comentand intamplarile la care am fost martori.
Seara, la hotel, conducerea delegatiei ne-a convocat intr-o sedinta in care ni s-a spus ca am avut un vis colectiv si ca la intoarcerea in tara este interzis sa vorbim despre cele intamplate.
Dar despre alte intamplari cu alt prilej.

Cum a inceput totul

 

La masa de lucruNu am fost un rasfatat in copilarie. Fiind cel mai mic dintre frati, multe din “corvezi” cadeau in sarcina mea si mai de voie-de nevoie, le indeplineam. Cand aveam timp liber desenam. Am desenat de cand ma stiu si cred ca am avut de mic o memorie vizuala buna pe care am imbunatatit-o pe masura ce cresteam. Imi amintesc ca in clasa I de liceu am trait intr-o zi niste emotii deosebite. Liceul Gh.Sincai la care invatam, avea doi pedagogi din care unul era stiut de frica de mai toti elevii, poate mai putin de cei din clasele VII – VIII si cum una din obligatiile lor era aceea ca atunci cand un profesor absenta la ore, sa fie suplinit de unul dintre ei, m-am trezit intr-o zi ca ma surprinde desenand la tabla dupa ce sunase de intrare, tocmai de catre pedagogul cu pricina.
M-a surprins linistea care ma inconjura. Intorc privirea si imi vad colegii aliniati in banci, toti cu mainile la spate, cum erau uzantele, privind catre usa. In usa EL. Cu catalogul intr-o mana iar cu cealalta pe clanta usii privea tabla. Dau sa pun creta jos si sa ma retrag in banca. El face cativa pasi cu ochii nedezlipiti de tabla. Stai!
Am intepenit! Imi imaginam ca voi fi pus in genunchi pe boabe de grau sau de porumb pa care le avea mereu in buzunar sau cine stie ce chelfaneala voi incasa pentru lipsa mea de respect.
Se aseaza pe scaun, face prezenta si astfel afla cum ma cheama, eram al doilea la catalog, inchide catalogul si se intoarce din nou catre tabla.
– Da’ un tanc stii sa desenezi?
Am rasuflat usurat. Eram pe teren sigur. Masini, tancuri, avioane, vapoare, erau printre desenele pe care le repetasem cel mai des. Fac tancul.
– Da’ un cowboy?
Ca toti cei de varsta mea eram nelipsit dela filmele cu ” batai” cum le spuneam din care nu lipseau eroii indragiti de toata pustimea: Tom Mix, Dick Forran, Tonto si altii, asa ca am desenat un cowboy calare alaturi de un indian. Dupa ce am umplut tabla cu desene am vrut sa o sterg.
– Las-o asa, coboar-o pe cealalta.
Ma execut si am continuat sa desenez intreaga ora, clopotelul de iesire surprinzandu-ne pe amandoi.
La plecare tot cu ochii la tabla a iesit din clasa. De atunci de cate ori ma intalnea pe culoarele liceului sau prin curte si era aproape ma batea pe crestet …ANTONESCULE!… apoi pleca mai departe iar eu eram tare mandru ca unul pe care il consideram pana atunci ca fiind de piatra este capabil de astfel de gesturi.
Mai tarziu, prin 1953, eram in clasa Xa, am participat la primul meu concurs de desen, trecand rand pe rand prin fazele: scoala, raion, capitala si finala pe tara unde obtin locul II.
Locul I il obtinuse un elev din Moldova – Valentin Baciu – cu care aveam sa ma intalnesc peste opt ani la sectia de animatie a studioului Bucuresti si unde deja era un nume fiind cotat ca unul dintre cei mai talentati animatori romani ai momentului.
Pana in 1961, anul de referinta al implinirii dorintei mele de a ma implica in realizarea filmelor de animatie am mai avut o serie de experiente si intamplari pe care voi incerca sa le povestesc cat mai pe scurt si intr-o ordine aleatorie. Astfel in 1953 am inceput la clubul Dinamo – sa practic tirul cu arma obtinand in 1957 titlul de maestru al sportului iar performanta mea cea mai notabila este egalarea recordului mondial absolut la pozitia culcat cu 400 puncte din tot atatea posibile.

locul 1 pe capitalalocul 2 pe tara

 

Va Urma