Reale….. Manechinul

manechin

Studioul avea pentru filmarile la peliculele de protectia muncii, in special, un manechin de marimea unui om obisnuit cu capul si mainile din latex, pe care cei din echipa de filmare il imbracau cu o salopeta, ii puneau o casca de protectie pe cap si-l ancorau provizoriu sus pe un stalp intr-o atitudine de muncitor in plina activitate. Filmat de departe, puteai jura ca sus pe stalp se afla un lucrator ce incerca sa remedieze o defectiune a instalatiei electrice. La momentul ales, manechinul cadea de pe stalp
ramanand “inert” la picioarele stalpului. Acelasi manechin mai era folosit si in cazul crearii unor “accidente” rutiere in care folosirea unui cascador era prea riscanta si costisitoare. Dar nu despre utilizarea acestui “personaj”
vreau sa va relatez ci despre o intamplare cu o echipa care se intorcea catre casa (studiou) dupa terminarea filmarilor. In spatele microbuzului transformat in cinemobil, erau inghesuite, cabluri, practicabile, trepiedul aparatului de filmat, proiectoare, etc. si peste ele manechinul.
Din cauza inghesuielii din microbuz, usile din spate au fost legate cu sfoara.
La un moment dat, datorita trepidatiilor, usile s-au intredeschis si printre ele
manechinul s-a strecurat afara, iesindu-i capul si un brat care se miscau haotic in timp ce masina rula pe sosea.
Microbuzul depaseste, la un moment dat, un echipaj al militiei stationat intr-o parcare.
Cei doi militieni vazand un corp atarnand in spatele autovehicolului, pornesc
in urmarire. Il depasesc si-i fac semn sa traga pe dreapta. Dupa
oprirea microbuzului, isi scot pistoalele si oprindu-se la circa 10 metri de microbuz, ii cer soferului sa coboare. Soferul, insotit de un membru al echipei,
coboara pentru a afla motivul opririi.
Militienii,facand un ocol si neslabindu-i din priviri si din amenintarea pistoletelor ii cheama catre spatele microbuzului.
– Cine-i asta?…
– Care asta?…
Soferul schimba priviri intrebatoare cu colegul sau apoi privind in directia
indicata de militian, zambeste, spre uimirea oamenilor legii si incepe sa le explice “cine-i ala”.
Militienii s-au lasat greu convinsi dar dupa ce li s-a facut demonstratia ca
este doar un manechin, s-au apropiat, l-au intors pe toate partile cu mirare si in final s-au amuzat si ei de aceasta intamplare ciudata.
De unde se vede ce important este sa ai simtul umorului!
Dar daca nu-l aveau?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.