Sudul Frantei

greierele si furnicaIn anul in care urma sa primesc premiul pentru filmul “greierele si furnica” la Milano, ma aflam pentru ultima oara la Paris si imi amintesc despartirea de prietenii mei francezi care m-au condus la gara. Urc in vagonul de dormit in care aveam rezervare, imi pun valiza pe patul “meu” si cobor pentru ultimele momente dinaintea plecarii trenului.
In sfarsit este anuntata plecarea, ne imbratisam, urc in vagon si de la o fereastra de pe culoar agit bratul cu batista pana ce gara a ramas undeva in intuneric. Era ora 22 si 30 de minute! Intru in cuseta mea si intepenesc. In doua, din cele patru paturi, se instalasera doua tinere care dormeau deja.
Eram prima data pus intr-o asemenea situatie. Eu nu puteam dormi nici cu un barbat strain in aceeasi camera, dar cu niste femei. Asa ca am stat toata noaptea pe culoar fumand tigara de la tigara si zgaindu-ma in noapte pana in zorii zilei. Era aproape 6 dimineata cand una din tinere iese pe culoar si-mi cere un foc, apoi ma intreaba:
– Am vazut patul nedesfacut, nu v-a fost somn?
Si incearca Victore sa-i explici frantuzoaicei cum e chestia asta cu dormitul cu o persoana necunoscuta si mai ales sex opus. Se uita la mine ca la felul 7 si nu pricepea deloc. In Marsilia ne-am despartit, ele coborand, eu continuandu-mi drumul spre Milano.

coasta1 Nu stiam daca am sa mai vad vreodata Coasta de Azur (si asa a si fost), motiv pentru care
in fiecare gara importanta in care trenul oprea, coboram, lasam valiza la biroul de bagaje, apoi dupa ce ma interesam de un alt tren porneam sa vizitez, si asta zi si noapte, statiunile de pe litoralul francez.
Asa am vazut Monaco, Monte Carlo, Nisa si altele pana la granita cu Italia de unde am pornit spre Milano.
Daca ar fi sa optez pentru o vizita in Normandia sau pe Coasta de Azur, fara nicio ezitare as alege-o pe prima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *