ANIMATIE – EVENIMENT EDITORIAL

” CARTEA UMBRELOR MISCATE “

Animatie pentru filme si jocuri video –
Autor ;
Calin Cazan – regizor film de animatie

CARTEA UMBRELOR 2 BLOG

In sfarsit gheata a fost sparta si iata ca pentru iubitorii de animatie a aparut prima carte autohtona despre tainele realizarii acestui gen de filme.
Excelent prezentata grafic, cu o tiparire si o calitate deosebita a hartiei, dar mai presus de toate stilul si modul de a transmite informatii celor pasionati, face din lucrarea lui Calin Cazan un reper profesionist pentru toti cei dornici sa descifreze tainele acestei arte. Cu ceva timp in urma, intr-un dialog cu cativa pasionati, am fost intrebat dece nu scriu o carte despre animatie. Raspunsul meu a fost clar.
NU STIU SA SCRIU asa ceva!
Pot transmite toate informatiile mele despre filmul de animatie dar nu-mi cereti sa scriu. Si bine am facut.
Cartea lui Calin Cazan, ” Cartea umbrelor miscate ”, este un excelent curs de animatie pentru toti cei impatimiti si vor sa afle miracolul fauritorilor de vise.
Scrisa in maniera unui “dialog” prietenesc, Calin transmite pe un ton glumet informatii bine fondate si argumentate cu numeroase exemplificari ilustrate ce ajung direct la sufletul si mintea viitorului animator.

CARTEA UMBRELOR 2 BLOG

Pentru a va face o idee despre aceasta carte, iata cateva capitole incitante din ea :
– DRUMUL FILMULUI DE ANIMATIE ( de la idee, scenariu, decupaj regizoral si pana la produsul finit – filmul ).
– COMPUTER GAME
– JOCUL – ACTIVITATE DE LOISIR
– ANIMATIE – PRINCIPII GENERALE – ANIMATIA DIGITALA
– FOLOSIREA ANIMATIEI IN CADRUL JOCURILOR PE COMPUTER.
– SI ASA AJUNGEM LA; BIPED – ELEMENTE DE ANIMATIE
– EFECTE ANIMATE
– EFECTE IN LUMEA 3 D
– ALTE GENURI DE ANIMATII
– CATEVA SFATURI PRACTICE

Si sunt doar cateva exemple din cuprinsul celor 350 de pagini ale cartii.

Regizorul Ion Truica a plecat dintre noi …

Ion Gh. Truica, personalitate de prima marime a animatiei romanesti, ne-a parasit si el.

Ion Truica deces

16 nov. 1935 – 12 ian. 2017

Cu o activitate diversa, semnand regia si scenografia la peste treizeci de titluri, Ion Truica, si-a adus cu prisosinta aportul la recunoasterea filmului romanesc de animatie prin cele peste douazeci de premii nationale si internationale obtinute.

Din bogatul sau palmares, citez doar cateva din titlurile laureate;
In 1972 obtine la Venetia pentru filmul ” Carnavalul ” , – ” Medalia de argint” -,la Barcelona – “Medalia de bronz” -, la Teheran – “Mentiune” – si in acelasi an primeste – “Premiul UCIN” – pentru acelasi titlu.
Filmul ” Furtuna ” primeste in 1977 premiile – “UCIN” – si – “Cupa de cristal” –
Aceleasi premii le obtine in 1983 pentru filmul ” Hirosima “,
In 2007 primeste premiul ” BRANCUSI ” pentru contributia la dezvoltarea filmului romanesc.

A trecut in nefiinta cel care spunea, printre altele, * ca prin tratarea formelor plastice ca eroi ai imaginii, filmul de animatie se leaga de pictura moderna, miscarea formelor constituind un puternic factor stimulator pentru spectator prin semnificatiile simbolice cu care se incarca.
Simbolismul devine o scoala a privirii si ea se infiripa si traieste in spatiul de arta al cinematecii.
Filmul de animatie se plaseaza in avangarda poetica a lumii culorilor si miscarilor, deschizand universul audiovizualului spre noi orizonturi
.*

Prin trecerea sa in nefiinta, animatia romaneasca a mai pierdut un artist de prestigiu.
Dumnezeu sa-l odihneasca .

Din nefericire nu am toate informatiile necesare privind inhumarea. Voi reveni cu amanunte in masura in care le voi primi.

Trupul neinsufletit se afla depus la Capela Cimitirului Metalurgiei – Vezi Harta

Inhumarea va avea loc duminica la ora 11.

Adresa: Bdul Metalurgiei, nr.65, sector 4
Mijloace de transport: autobuz 141, 220, 232, 312