Cu Marcel Rosca, pistolarul cu voce de aur, eram prieten inca dinainte de a abandona tirul. In perioada in care se pregatea pentru “Steaua fara nume”, ma pomenesc cu el la studiou cu rugamintea de a-i ilustra cu cateva secunde de animatie, aria toreadorului pe care urma sa o prezinte in concurs. Trec imediat la treaba, descifrez sincroanele cu ajutorul monteuzei si intr-o saptamana filmuletul era gata. Marcel obtine mult ravnitul trofeu ca o recunoastere a vocii si talentului sau. In acea perioada eram un fumator pasionat si din sertarul mesei de lucru, printre creioane, pixuri, rotringuri si pensule de diferite marimi se gaseau permanent tigari.
Pe atunci fumam Kent si un coleg Filip, proiectionist, isi facuse un obicei din a ma tapa zilnic de tigari. Una – doua, ma pomeneam cu el langa mine: -Victore, n-ai o tigara? Si-i dadeam!
Intr-o zi, dupa mult timp, imi face o vizita, cine credeti? Marcel Rosca!
Era de-acum o personalitate in lumea muzicala si vizita lui m-a bucurat nespus. Dupa ce imi trece in revista ultimele intamplari, scoate dintr-o mapa cateva pachete cu tigari si mi le daruieste atentionandu-ma ca sunt tigari pe care le-a adus din Cuba si ca sunt foarte tari.
Nici nu pleaca bine Marcel si ma pomenesc cu Filip care se apropie cu rugamintea standard. Scot unul din pachetele primite, il desfac si-i ofer nu una ci doua tigari…. Ceruse si pentru nea Baiet, colegul sau, una!Iese si nici nu facuse probabil doi pasi ca si-a aprins deja tigarea. Aud ceva ca niste rateuri ale unui motor cu aprinderea data peste cap, usa se deschide si Filip baga capul cu o fata inlacrimata si plina de puncte rosii, intrebandu-ma printre haraituri si accese de tuse, daca astea sunt tigarile pe care le fumez. Il linistesc, spunandu-i ca tigarile Kent erau prea slabe pentru mine si am hotarat sa le schimb cu acestea din care tocmai a fumat. De atunci nu mi-a mai cerut tigari. Se obisnuise probabil cu tutun fin.
O componenta importanta a filmului de animatie ca si a celorlalte genuri cinematografice este muzica. Filmul de animatie cu o durata medie de 8-10 minute(ma refer la cele de scurt metraj) necesita, dat fiind conciziunea sa, la o muzica pe masura. Pentru cei neavizati, scenele, secventele filmului jucat se masoara in metri in timp ce in filmul de animatie unitatea de masura este secunda. In 10 minute de film de animatie se perinda prin fata ochilor intre 100 si 200 de scene intr-o derulare naucitoare. Pentru asta compozitorul, cronometreaza foarte exact durata scenelor, a secventelor, astfel el are posibilitate de a puncta sonor accentele din imagine si a raliza in acelasi timp si atmosfera sonora ceruta.
La primul meu drum spre Moscova, am plecat cu un avion IL 14. Totul a decurs perfect pana cand ne-am apropiat de Kiev unde aveam sa facem escala. Zona era cunoscuta pentru turbulentele atmosferice provocate de masele de aer ce coborau dinspre Urali in contactul lor cu cele ce urcau dinspre Caucaz. Fronturi uriase de curenti ascendenti erau intr-o adevarata disputa cu cele descendente iar viteza relativ mica a avionului transformase aeronava intr-o jucarie. Caderi bruste ce nu se mai terminau si la fel de bruste ridicari ne-au pus le grea incercare pe toti. Cand trenul de aterizare a atins solul eram albi la fata si ne uitam unii la altii de parca atunci ne intalneam pentru prima data. Dupa ce pista s-a terminat, avionul a luat-o pe iarba pentru a ajunge in fata aerogarii, eliberand pista pentru alte zboruri. Abia scapati de scuturarile din aer aveam sa traversam o perioada in care puteam jura ca avionul se va rupe de atatea hurducaturi provocate de solul rascolit de multimea de avioane ce folosisera acelasi traseu ca si noi. In sfarsit ne oprim. Gazdele ne ofera, noua celor din delegatia clubului Dinamo, o masa la restaurantul aeroportului. In stanga mea, nea Mocuta, care avea mai multa experienta decat mine, nu numai datorita varstei cat mai ales(pentru cele ce urmeaza) pentru faptul ca nu era primul sau drum in URSS. Pe masa o multime de bunatati care mai de care mai imbietoare dar dupa un asa zbor nu mai aveam chef de nimic. Nea Mocuta ma imbie cu un sandvis cu sunca peste care pune cam o lingurita de mustar. Musc, inghit si imediat simt ca iau foc.