Confesiune

victor antonescuUnul din elementele definitorii pentru structura mea ca om, a fost aceea ca am crezut (si mai cred) ca daca un lucru este facut de om, il pot face si eu ! Singura conditie este sa detii toate informatiile necesare, abilitatea, utilitatile si dorinta ARZATOARE de a infaptui acel lucru. Am mostenit, cred, de la tata, abilitatea de a ma adapta usor si de a traduce in fapt teorii si idei, uneori greu de infaptuit, dar cu convingerea sincera ca daca vrei – POTI – indiferent de greutati.
Eram un curios, iar jucariile mele, imi ofereau posibilitatea de a-i cerceta mecanismul, si cred ca nu a existat una pe care sa nu o desmembrez si sa o refac din nou, pentru a afla care este principiul de functionare, curiozitate pe care cred ca o mostenesc de la mama. Nascuta Trestioreanu, sora tatalui profesorului Alexandru Trestioreanu – eminent chirurg oncolog – mi-a transmis simtul cercetarii profunde, motiv pentru care manifestarile mele artistice nu s-au datorat intamplarii ci unei analize atente a fenomenelor cu care intram in contact. Filmele mele s-au adresat tuturor varstelor si in tot timpul realizariilor, nu m-am gandit decat la cel mai bun “tratament” impotriva supararilor, necazurilor si neimplinirilor si anume – UMORUL -ca terapie sigura pentru a recupera pentru maine un suflet aflat la rascruce . Pentru asta si nu numai, le voi ramane vesnic dator parintilor mei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *