INCEPUT TRIST IN NOUL AN PENTRU ANIMATIA ROMANEASCA

Ieri, in ziua in care fostul nostru coleg, regizorul ZENO BOGDANESCU era condus pe ultimul sau drum, destinul a lovit din nou in animatia romaneasca.

Tot ieri, un alt fost coleg, ing. GEORGE PURCAREA a fost luat dintre noi si alaturat celorlalti in marea echipa a spiritelor fauritorilor de vise.

Ing. George Purcarea

Membru al asociatiei Realizatorilor de Montaj si Sunet din UNIUNEA CINEASTILOR din Romania , Inginer cu multiple valente, profesionist excelent  si bun coleg, George Purcarea si-a indreptat atentia catre zona realizarii coloanelor sonore in filmul romanesc de animatie si documentar. Prin disparitia sa, George Purcarea ne va priva de spiritul sau tonic si umorul sau vesnic reconfortant.

La revedere drag coleg si prieten.

Toti fostii sai colegi, suntem alaturi de familia indurerata si-i transmitem intreaga noastra compasiune. 

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Trupul neinsufletit va fi depus LUNI 10 FEBR. ora  11 la capela bisericii IANCU NOU ( fosta Balaneanu ) din Sos. Mihai Bravu 117 – 119 – intre Piata Iancului si Vatra Luminoasa.

Slujba religioasa va avea loc MARTI 11 FEBR. la ora 10,30 iar inhumarea la ora 12 in cimitirul din curtea bisericii IANCU NOU.


1916 – 1918 * FILE DE ISTORIE

1916-1917

Aminteam intr-una din primele pagini ale blogului de unul din fratii mamei, tatal
eminentului chirurg oncolog, prof. dr. Alexandru Trestioreanu.
Acum cateva zile, am fost surprins de niste documente descoperite in arhiva de suflet a surorii mele, documente pastrate printre atatea lucruri dragi si anume o serie de brevete prin care unui alt unchi al nostru, Lt. Colonel Ilie Trestioreanu i s-au conferit pentru fapte de arme deosebite in timpul primului razboi mondial, ordine, medalii si avansari in grad.
Nu ai ocazia sa vezi in fiecare zi asemenea documente
si incerc prin prin gestul meu sa sensibilizez pe toti cei care au avut rude sau
prieteni ce au luptat in acest razboi si sa aduc un pios omagiu acestor EROI !

A ABSOLVENTII

In fotografia de grup, unchiul Ilie (Trestioreanu) se afla pe randul din fata ( cei asezati ) al doilea de la dreapta la stanga.

I Lt

B

C

D

E

F

G

H

– Tigarea –

Absolut real.

In perioada in care era ministru adjunct in Ministerul de Interne, gen. Gheorghe Pintilie, prefera sa-si conduca singur masina de serviciu, desi avea sofer pentru acest lucru.
Era un fumator inrait, avand ca preferinta tigarile militare ( ZB – uri, cum li se spunea, amintind de armele din dotarea armatei ).
ZB-urile erau cele mai tari tigari ale vremii iar mahorca din care erau facute le transforma, la fiecare inhalare a fumului, in cele mai sigure “cuie pentru cosciug”.
Era intr-o seara si gen. Pintilie se indrepta catre casa.
Aproape de Statuia Aviatorilor, din Capitala, un militian ii face semnul deja consacrat,
– trage pe dreapta – !
Ministrul se executa si opreste langa bordura.
Un plutonier durduliu, se apropie domol si aratandu-i spre partea din fata a masinii i se adreseaza soferului; – Vezi ca nu-ti arde becul de semnalizare pe stanga!
“Soferul” coboara si dupa ce constata defectiunea, se apuca s-o remedieze.
Militianul, aflat in spatele celui ocupat cu inlaturarea panei, il intreaba la un moment dat;
– N-ai o tigare ?
Ministrul, baga mana in buzunarul bluzonului de piele cu care era imbracat, scoate pachetul de tigari si i-l intinde peste umar solicitantului.

TIGAREA

Plutonierul scoate o tigare, o aprinde si odata cu primul fum inhalat incepe sa tuseasca, mai-mai, sa-si dea sufletul.
Uitandu-se cu dezgust la tigarea fumeganda, o proiecteaza cu un bobarnac scurt, in iarba de pe peluza alaturata, exprimandu-si opinia printr-un ; – Al dracu’ sef mai ai! Prost te mai tine ! Si intorcand spatele soferului se indeparteaza scarbit.
Ministrul, dupa remedierea defectiunii, strange sculele si porneste spre casa fara sa spuna nimic.
A doua zi, mare zarva la Serviciul Paza si Ordine de la DMC (Directia Militiei Capitalei).
Ordin de la Ministerul de Interne;
Toti subofiterii care in ziua precedenta, intre orele 16 si 20 au asigurat serviciul in perimetrul – Piata Victoriei – Arcul de Triumf – Bordei, trebuiau sa se prezinte cu comandantul lor la ora 10 la cabinetul Ministrului Adjunct.
Nimeni nu stia ce s-a intamplat.
– De ce ne-o fi chemat? – Si de ce pe toti ?….
In sfarsit, la ora 9,45 cei chemati s-au prezentat la ordin.
Fix la 10, intra Ministrul Adjunct, imbracat intr-un costum gri deschis, cu o cravata rosie asortata si dupa ce ii priveste pe toti cei prezenti, le multumeste pentru serviciul efectuat si le da liber, mai putin comandantului si “plutonierului fumator”.
– Dvs. va rog sa mai ramaneti putin.
Ramas singur cu cei doi, Ministrul se adreseaza plutonierului care nu dadea niciun semn ca l-ar recunoaste pe cel din seara precedenta.
Atunci era imbracat cu un bluzon din piele si cu o sapca din acelasi material pe cap iar acum o schimbare totala, costum, cravata, plus cabinetul imposibil de asociat cu statutul unui amarat de sofer.
– Tovarase plutonier, de cand sunteti la Paza si Ordine ?
– De doua luni, sa traiti!
– Si inainte ?
– Am fost sef de post in satul……
Discutia le este intrerupta de intrarea unei tinere in “civil”, care aduce pe o tava trei cesti cu cafea aburinda.
– Va rog sa serviti…
Amfitrionul, isi trage ceasca aproape si scotand pachetul de tigari ii serveste pe invitati. Ofiterul refuza politicos, nefiind fumator, dar plutonierul se serveste din pachetul oferit.
Ministrul ii ofera un foc si la primul fum, isi stapaneste cu greu tusea care l-a podidit. Abia atunci a realizat in fata cui se afla.
Intorcandu-se cu fata catre seful plutonierului, gen. Pintilie ii explica pe scurt intamplarea din seara precedenta.
Dupa aceea se ridica in picioare si dand mana cu ofiterul;
– In douazeci si patru de ore, aratand spre subofiter, sa fie trimis la el in sat! Inteles?
– Am inteles, sa traiti !
– Sunteti liberi !
Cei doi , dupa un salut regulamentar, fac stanga-mprejur si ies din cabinet.
A doua zi, ordinul a fost executat.
Si cand te gandesti ca totul a inceput de la o tigare…… Sau poate ca nu !

Un pickpocket celebru

“TZIPARUL”
– un artist in “meseria” sa –

Era prin 1959.
Tocmai imi luasem permisul de conducere si in timp ce-l rasfoiam, dau nas in nas cu Sergiu S.
Nu-l mai vazusem de multi ani dar din moment ce l-am recunoscut imediat, cu toate ca era imbracat in uniforma de militie, insemna ca memoria vizuala imi functiona la toti parametrii.
– Salut Sergiu !
Ma priveste, incercand sa-si aminteasca de unde ne cunoastem.
– ….Salut !
Dandu-mi seama ca trebuia sa-l ajut, completez; – Nu ai invatat la Ienachita Vacarescu ? Am fost colegi de clasa…la Dl invatator Popescu Ilie !
Ii intind mana; – Antonescu !
Fata i se lumineaza; – Gata! Mi-am amintit. Antonescu si….Victor, nu-i asa? Cu ce ocazie la noi ? ( Se referea la faptul ca ma aflam in sediul Militiei Capitalei )
– Am venit sa-mi ridic permisul de conducere.
– Si acum ce faci ? Ai ceva timp liber ? Hai la mine,…bem o cafea, mai schimbam doua vorbe,… Si fara sa mai astepte raspunsul meu, ma ia de brat si coboram pana la el. In birou, un sergent major scria ceva la masina si vazandu-ne se ridica si ne onoreaza cu un ; – Sa traiti ! Apoi ia de pe birou o hartie si i-o inmaneaza lui Sergiu. – A venit aseara !
Sergiu, ia hartia si dupa ce o citeste, se intoarce catre mine, – Am o surpriza pentru tine. Ai auzit de Tziparu’ ?
– Nu ! Acum aud prima data. Cine e ?
– Ai rabdare ca-l aduce imediat de la arest pe cel mai celebru hot de buzunare.
Ma pofteste sa iau loc pe un scaun de langa masa plina de hartoage
Eram prima data in biroul lui. Ma asez, imi scot tigarile si bricheta si le pun pe coltul mesei langa mine si astept.
Un ciocanit scurt in usa si in birou patrunde un individ cu parul grizonat, cu un aspect ingrijit dar cu cearcane ce dovedeau multe nopti nedormite.
Plutonierul care-l urma, dupa ce-i scoate catusele, ii arata scaunul din fata lui Sergiu si apasandu-l pe umar ii spune; – Sezi !
Acesta se aseaza, vadit incomodat de prezenta unui civil printre atatea uniforme si mutandu-si privirea pe pachetul meu cu tigari, ma intreaba;
– Permiteti ? Si fara sa mai astepte incuviintarea mea, ia pachetul cu tigari ” Virginia rosii ” – din care fumam atunci si extrage o tigara, prilej cu care observ ca ii lipsesc policarele de la ambele maini.
Pune tigara in dreptul lui asteptand incuviintarea lui Sergiu. Acesta se face ca nu observa in timp ce rasfoieste dosarul din fata sa punandu-i intrebarile standard privind identificarea.
Face o pauza si ridicand privirea il intreaba; – La limbi straine vad trecut, … vorbeste fluent franceza, engleza, germana si italiana.
Chiar vorbesti toate limbile astea ?
– Ma rog…o rup nitel si ruseste….
Toate astea ma surprind si sunt tot mai atent.
Cand ajunge la profesie, Sergiu ridica iar privirea; – Croitor ? Chiar asa ?
– Ce va mira domnule locotenent ? Am lucrat la cei mai renumiti croitori si nu numai din Bucuresti. Ati auzit de ?…., si incepe sa insire o lista intreaga de nume de croitori , multi dintre ei lucrand inca la Arta Modei.
De la Visu am invatat sa fac pantaloni, de la maestrul Codin sa fac haine, de la,..
– Perfect ? Si atunci dece te-ai apucat de furat ? Din croitorie nu castigai destul ?
– Care castig ? Cati mai apeleaza la croitori acum ? Daca imi permiteti, dumneavoastra unde va faceti hainele ?…
– Majoritatea le cumpar de gata…
– Si uniforma ?
– La una din croitoriile ministerului.
– Se vede !
– Adica cum ? Ce nu-i in regula cu uniforma mea ?
– Permiteti ? Vreti sa va arat ?
Sergiu se ridica si vine in fata biroului unde Tziparu’ ne uimeste pur si simplu cu o demonstratie de adevarata arta in croitorie.

TZIPARUL

– Priviti aici! Si luand cu doua degete un colt de material il ridica doar un centimetru si imediat stofa se intinde, cuta disparand ca prin farmec.
Apoi isi muta atentia asupra manecilor, spatelui, reverelor, punandu-l pe Sergiu sa execute diferite miscari toate gesturile fiind comentate si insotite de mici “retusuri”; – Aici trebuia captusala mai libera, daca cobora maneca pe interior cu doar un pic…, vedeti cum cade?.
Noi priveam demonstratia pur si simplu uimiti.
Totul a durat mai putin de un minut, dar fusese suficient pentru a-si etala maiestria.
In final, observand ca ma uitam atent la mainile sale, zambeste si le apropie de mine. Avea maini fine, iar in locul policarelor, cu greu se putea zari cate o cicatrice.
Aratand spre locul unde fusesera degetele; – Am renuntat la ele. Ma incomodau….
Terminandu-si formalitatile necesare, Segiu ii spune plutonierului sa-l duca pe Tziparu la arest. Acesta isi pune dupa ureche tigara luata de la mine, apoi incatusat iese urmat de militian.
Eu mai raman putin sa schimb cu Sergiu impresii asupra demonstratiei la care am fost martori si sa depanam amintiri.
Un ciocanit in usa ne intrerupe discutia si intra plutonierul care-l insotise la arest pe Tziparu.
– ‘ traiti! Permiteti sa raportez ?
– Ce s-a intamplat ?
Subofiterul, cu un zambet abia mascat, pune pe birou in fata lui Sergiu, un portmoneu si o legitimatie; – Mi le-a dat Tziparu’ sa vi le inapoiez si va roaga sa-l scuzati ca a oprit din bani 5 lei pentru tigari.
Sergiu se repede la legitimatie, o deschide apoi brusc se cauta in buzunarul de la veston. Stupoare !!! Tinea in mana propria legitimatie.
Cauta in buzunarul din spate al pantalonilor. Nimic !
Deschide portmoneul adus, numara rapid banii, apoi se aseaza pe scaun si incepe sa rada. Lipseau exact 5 lei.
Am ramas ” interzisi ” toti patru ! Patru oameni am fost atenti la demonstratia lui Tziparu’ si niciunul nu a observat cum a “operat”.
Intr-adevar era genial in “meserie”.
Mult timp m-am gandit la “spectacolul” la care am asistat, dar nu-mi amintesc vreun gest care sa-mi fi dat de banuit ca sub ochii nostri se comitea un furt. Extraordinar.

Nota.
Era poreclit Tziparu’, datorita abilitatii de a-si strecura mainile prin buzunarele victimelor.

AMINTIRI din CANTONAMENTE – 2

ANTRENAMENTE NOCTURNE

Inaintea Jocurilor Olimpice de vara de la Helsinki din 1952, lotul de tir a fost cantonat la Poligonul Tunari. Poligonul a fost modernizat abia intre anii 1953 – 1955, dar in perioada la care ma refer, amenajarile erau
modeste. Ambitia tragatorilor era insa mare si obtinerea medaliei de aur de catre Iosif Sirbu, devenind primul campion olimpic al tarii, certifica acest lucru.
In acea perioada, dorinta de pregatire imbraca uneori forme ciudate.
Panait Calcai, pistolar de viteza, apela de multe ori la antrenamente nocturne. Pe niste scanduri, sub care erau doua stive de caramizi, punea in dreptul fiecarei siluete o lumanare aprinsa si tragea uneori toata noaptea, spre disperarea celorlati sportivi aflati in cantonament.

ANTRENAMENT NOCTURN

Intr-o noapte, in timp ce se pregatea sa inceapa originalul antrenament, de la fereastra unei camere situata la etajul superior al poligonului si din imediata apropiere a “poligonului nocturn”, s-au auzit cinci impuscaturi si toate lumanarile au disparut.
Piky ( Panait Calcai ), cum ii spuneau toti, dupa ce l-a blagoslovit pe faptas, a adunat lumanarile din iarba si le-a aprins din nou.
Liniste. Ridica pistolul si cand sa traga, o noua serie ii darama trei lumanari.
A fost ultimul sau antrenament nocturn.
Cel care il ” secondase “, a fost Gheorghe Lichiardopol ( Gicu ), tot pistolar de viteza si coleg cu Piky.
Printre performantele de seama ale lui Gicu Lichiardopol sunt si cele doua medalii olimpice de bronz obtinute ( Helsinki -1952 si Melbourne -1956 ).

 

RICOSEURI.

Iata o intamplare care se putea sfarsi prost.
Poligonul Tunari din padurea Baneasa.
Eram inaintea Campionatelor Internationale si toti ne antrenam de zor. Cand aveam vreo pauza, ne duceam pe la celelalte standuri sa urmarim cum se pregatesc conationalii nostri.
Intr-una din zile, intr-un asemenea moment, ne-am strans cativa in tribuna din lemn din spatele tragatorilor de pistol viteza.
Pe stand, Mihai D. tragea la seriile de sase secunde. Noi pastram linistea pentru a nu-l deranja. La un moment dat, dupa ce face cateva ridicari ale bratului cu pistolul, se opreste, pune pistolul armat pe masuta de langa el si scotand o batista din buzunarul de la trening, isi tamponeaza mana transpirata.

RICOSEURI NEDORITE

Se rasuceste catre noi, ne saluta cu bratul ridicat si se intoarce pentru a continua tragerea. Nu mai apuca sa ia pistolul, ca lovind din greseala masa, pistolul cade la picioarele sale pe portiunea betonata a standului
si; Bang !…porneste primul foc, pistolul salta din recul in aer, cade si…
Bang !, al doilea foc. Mihai a ramas inlemnit cu privirea catre pistolul care topaia la picioarele lui tragand pana la ultimul cartus.
Noi cei din asistenta, intr-o buluceala nebuna, ne-am trantit in iarba din spatele tribunei, adapostindu-ne.
Imi amintesc ricoseurile proiectilelor care fluierau prin padure, dupa ce se loveau de vreun pom, noi asteptand tematori epuizarea munitiei.
Cand s-a terminat, am ridicat cu grija capetele ca nu cumva, Mihai, sa fi pus sase cartuse in pistol si nu cinci cum era normal.
El era in aceeasi atitudine, alb la fata si cu ochii la pistolul care se “odihnea ” dupa dansul haotic.
Iar am avut noroc.

AMINTIRI din CANTONAMENTE – 1

– Intamplari cu motociclete –

1 – Slalom prin padure.

Aurel ( Neagu ), dupa ce a vandut IJ-ul implicat in accidentul * din vara lui ’55, si-a cumparat un Simson AWO 425 sport.
Era mare, mi se parea greoi, iar saua foarte ridicata si ghidonul aproape orizontal, te obliga sa te apleci mult in fata.
Fata de IJ, era silentioasa iar motorul ” torcea ” la ralenti.
Totusi mai mult imi placuse Ij-ul.
La Tunari, in perioda cantonamentelor si a competitiilor internationale, Federatia de Tir, incheia contracte cu restaurantul ” Parcul Privighetorilor “, pentru a putea lua masa civilizat fara a ne mai deplasa la Bucuresti.
In jurul pranzului, in functie de programul fiecaruia, ne deplasam spre restaurant, folosind potecile ce strabateau padurea Baneasa.
Erau si doua alei asfaltate, dar drumul prin padure era mai scurt si mai placut. Aveam totusi de mers aproape un kilometru, dar la varsta si conditia noastra fizica nici nu simteam.
Aurel insa, profita de noua motocicleta si prefera drept cale de acces potecile folosite de noi, ajungand intotdeauna printre primii la masa.
Ii placea la nebunie sa faca un adevarat slalom printre copaci.
Ridicat in scari si facand sa danseze sub el motocicleta, Aurel se strecura
cu abilitate printre toate obstacolele cu care erau presarate potecile: pomi,
crengi, cioturi si chiar sportivi care trebuiau sa-i faca loc motociclistului grabit.
Intr-una din zile, l-a luat pe Ion ( Tripsa ) la spate si au pornit vijelios catre
restaurant. Viraj stanga, viraj dreapta, apoi iar stanga si tot asa pana a
ajuns la restaurant. Cand s-a oprit, a intors capul sa-l intrebe pe Ion daca
i-a placut. Dar in spatele lui nimeni !!!.
Tripsa se volatilizase pur si simplu.
Aurel priveste in toate partile si vazand ca partenerul sau a disparut, intoarce motocicleta printr-un derapaj scurt si o porneste spre padure pentru a reface traseul. Cand a ajuns insa la marginea codrului a oprit brusc.
Ion venea din padure schiopatand, acoperindu-si fruntea cu o batista.
– Ce-ai patit Ioane ?
– Nu vezi ?… si-i arata un ditamai cucuiul in mijlocul fruntii.
– Ai cazut ?
– Eeee am cazut, am fost descalecat !
– !!!!!
– La ultimul tau viraj, m-am trezit cu pomul ocolit …chiar in fata. Noroc ca m-am ferit …ca altfel ma izbea direct in gura.
– Eu n-am simtit nimic….
– Lasa ca am simtit eu si pentru tine !

* Referitor la accidentul din vara anului 1955 pe soseaua Bucuresti – Ploiesti, cand am derapat pe o ploaie torentiala, intamplare, despre care am mai scris. Vezi articol“Aventuri” pe motocicleta

A SIMSON

2 – Cascadorie.

Intr-o dimineata Aurel se indrepta catre poligon, venind dinspre Bucuresti.
In fata scolii de securitate, situata pe partea stanga la circa 200 de metri de la soseaua Bucuresti – Ploiesti, un grup de muncitori udau peluzele pline de flori.
Cum hidrantul era situat vis-a-vis, acestia au fost nevoiti sa traverseze cu furtunul aleea asfaltata ce ducea spre Gradina Zoologica si catre poligon. Pentru a nu fi deteriorat de eventuale masini, carute sau motociclete, furtunul era protejat prin incadrarea intre niste sipci lungi si groase, de aproximativ 5 centimetri, legate cu sfoara.
Aurel, vazand obstacolul ce ii traversa calea, a hotarat sa accelereze si tragand de ghidon in sus, sa treaca printr-un salt peste furtun.
Ghinion !!!
In momentul in care a tras de ghidon, partea din dreapta a acestuia s-a retezat, chiar de la fluturele care-l fixa de furca motocicletei.
Efectul a fost, ca tragand de partea stanga inca fixata de motocicleta, aceasta s-a aplecat spre dreapta, antrenandu-l intr-o cazatura dura pe asfaltul umed.
Bine-nteles ca gradinarii au fost de vina!…

 

3 – Tehnici de pornire.

Majoritatea dintre noi, cand porneam motocicletele cu care ne plimbam pe aleile poligonului de la Tunari, nu mai pierdeam timpul dand la pedala, ci ii imitam pe motociclistii profesionisti. Faceam contactul, cuplam viteza doua si cu ambreiajul strans, impingeam motocicleta. Cand aveam suficienta viteza, saream pe sa eliberand ambreiajul si motorul pornea.
Dupa aceea incalecam normal, in timp ce motocicleta se deplasa.
Se intampla prin 1957.
Stefan Petrescu ( Fane ), campion olimpic la pistol viteza, isi cumparase o motocicleta Jawa de 500 cmc de care era foarte mandru.
Motocicleta era foarte grea si asemenea “piese” erau pe atunci, doar vreo cateva in tara.
Toti ne uitam cu jind la bijuteria pe care Fane, mai mult o stergea de praf si o lustruia decat s-o foloseasca.
Singurul care avea acces la ea, in afara de proprietar era Ion ( Tripsa ), pistolar si el de viteza si prieten cu Fane.
Intr-o zi, Ion ia cheile de la Fane si procedeaza cum faceam cu totii, contact, a doua, ambreiaj, alergare si salt pe motocicleta.
Totul a mers perfect pana cand Ion a trebuit sa se arunce pe saua motocicletei. Din cauza elanului si a calcului gresit, Ion a facut saltul peste motocicleta, rostogolindu-se cu monstrul pe doua roti, dincolo de alee. Nu mai spun ca cei doi pistolari nu si-au mai vorbit doua saptamani.

B JAWA 500

 

4 – Bujiile lui Sica.

Aveam un coleg de club, Stefan Popovici. ( Sica ), care era un tip al dracului si care ne facea mizerie la toti cei mai tineri din cadrul sectiei de tir de la Dinano. Fusese comandant de sectie la Oradea ( Dinamo Oradea ) si cand au scapat de el, sportivii de acolo au aprins lumanari.
Gradul de capitan si faptul ca venea de la graniceri, ii confereau aura unui tip harshit si foarte sever. Nu era sever. Era rau. Nu l-am vazut niciodata zambind. Si avea Sica un BMW de 350 cmc, foarte bine intretinut si care pornea la prima pedala.
Pana intr-o zi…
Era la sfarsitul antrenamentelor de la Tunari, si Sica ( talerist, de altfel talentat ) porneste catre Bucuresti. Il urmaream curiosi cum porneste imediat BMW-ul si se indreapta catre casa. Dupa circa 15 minute vine masina clubului si plecam si noi.
Aproape de Gradina Zoologica, il vedem pe Sica tras pe dreapta, “pedaland” de zor, doar – doar o porni BMW-ul.
Am trecut mai departe zambind in sinea noastra.
Stiam noi de ce…

C BMW 350

……………
* Cand am vazut ca Sica isi curata arma pregatindu-se sa plece la Bucuresti, Nae si cu mine i-am “pregatit” motocicleta pentru plecare.
Am scos luleaua de la bujie si am indesat in ea un mic ghemotoc de calti pe care ii umezisem bine. *
Efectul era sigur. Cat timp caltii erau umezi, bujia primea curent de la bobina de inductie si functiona, apoi motorul incalzindu-se, usca caltii, se intrerupea curentul iar motorul se oprea.
Oricum era o razbunare mica in comparatie cu ce-i faceau cei de la Dinamo Oradea, care, la doua – trei saptamani, ii puneau zahar in rezervor, obligandu-l pe Sica sa demonteze chiulasa, sa curete “calamina din zahar ars” depusa pe toate piesele de contact, inclusiv de alimentare, ceea ce ii facea o deosebita ” placere “.

Misiunea Spatiala Delta

Vin Sarbatorile. Aproape toti, mici si mari, ne bucuram de darurile primite sau oferite cu acest prilej.

M-am gandit sa ofer celor ce urmaresc blogul, posibilitatea de a viziona cele 4 episoade realizate de mine in serialul “Misiunea Spatiala Delta” – Relicva, Recuperare ratata, Planeta oceanelor, Roboti si Roboti.

Va doresc vizionare placuta!

Continue reading “Misiunea Spatiala Delta”

UCIN la a 50-a aniversare.

Cu ocazia implinirii unei jumatati de secol de existenta, Uniunea Cineastilor a cinstit acest eveniment deosebit din viata filmului romanesc, acordand premii de onoare membrilor cu cele mai notabile realizari.

Printre cei recompensati s-au numarat regizori, scenaristi, actori, operatori, scenografi, compozitori, monteuri, ingineri de sunet, tehnicieni, producatori si critici.

Postez in continuare numele tuturor celor ce au fost onorati prin acordarea inaltelor distinctii. ( sursa – site-ul Uniunii Cineastilor din Romania )

PREMIANTII UCIN 2013

Tot cu acest prilej, multumesc lui Daniel Todoran Rares, un pasionat al filmului de animatie, care pe site-ul sau – ANIMATION magazine. eu – a prezentat imaginea urmatoare.

ANIMATION MAGAZIN UCIN

Intamplari din copilarie – amintiri razlete 8

Zmeul.

De cateva zile fratii mei impreuna cu Dudu, prietenul lor, mesterau ceva dintr-o coala albastra de hartie care se folosea la invelitul caietelor si cartilor si pana la urma m-am lamurit. Faceau un zmeu. Din dialogul lor si din consultarile cu tata,am inteles ca la suprafata pe care o avea zmeul, erau necesare cateva masuri de exceptie dat fiind si dimensiunile neobisnuite ale viitorului “aparat” de zbor.

Dupa realizarea zmeului am iesit cu totii la prima incercare.

Sandi, unul din frati, a ridicat zmeul deasupra capului tinandu-l de de varfurile spetezelor din partea de jos, iar Lica, celalat frate s-a departat, deruland sfoara de pe ghem, mergand in intampinarea vantului, pana la o distanta de circa douazeci de metri. A asteptat o pala de vant si a tras de sfoara. Zmeul eliberat, a inceput sa se ridice si pe masura ce se inalta, Lica ii mai ” dadea ” sfoara. Dupa cateva minute era ca o mica pata jucause pe cerul senin.

Pe coarda de arcuire a zmeului, “constructorii” au montat o vajaitoare facuta din hartie subtire si franjurata.

Efectul acestei vajaitori era acela ca la fiecare volta, acest accesoriu scotea un zgomot ca un vajjjjj…….vajjjjj……terifiant .

La un moment dat Lica, mi-a dat si mie sa manevrez zmeul.

Daca nu tinea el ghemul, cred ca ma lua pe sus, atat de puternic tragea.

Cum au facut zmeul ?

Am tras cu ochiul la realizarea lui si voi incerca sa va spun cum a fost construit.

In prima parte a demonstratiei ma voi referi la zmeul facut de fratii mei. Hartia am stabilit-o verde si cu o nota de transparenta pentru a se observa mai bine spetezele.

Au folosit o coala intreaga, cam 1 m. pe 0.70 m si era cu adevarat urias. Ii urmaream curios cum calculeaza unghiul de atac al zmeului (inclinatia) pentru a corespunde scopului si cum anume au rezolvat problema rezistentei hartiei la forta de portanta.

Pentru obtinerea spetezelor necesare ( structura de rezistanta a zmeului ), au folosit o scandura de brad, groasa de circa 15 mm si lunga de un metru si jumatate ( fara noduri ) pe care au crestat-o, cu un cutit, in lungul fibrelor obtinand cateva ” speteze ” groase de aproximativ 4 – 5 mm.

IMAGINE 1

In imaginea 1 se observa tehnica obtinerii spetezelor prin craparea scandurii si locul unde au fost amplasate.

Doua speteze diagonale (A 1 si A 2 ), o speteaza verticala pe centru ( B ) si o speteaza orizontala in partea de sus a zmeului ( C ).

Daca asupra modului de realizare a unghiului, lucrurile erau clare, trebuia rezolvata problema rezistentei hartiei si solutia finala a fost aceea a consolidarii a trei laturi ale zmeului, lateralele si partea inferioara, cum voi arata mai tarziu.

Au slefuit spetezele cu o bucata de glasspapier fin, pentru a le face o suprafata cat mai neteda si lipsita de asperitati, au calculat apoi lungimile necesare si le-au taiat.

– Un calcul al lungimii spatezelor ne arata ca la dimensiunile colii de hartie de 100 / 70 cm., pentru diagonale erau necesare doua speteze de 126 cm. ( 122 cm. diagonala hartiei plus 4 cm. ( cate doi cm. in plus, pentru pentru fiecare capat ).

Pentru speteaza transversala situata in partea de sus a zmeului, era necesara lungimea de 74 cm., (70 cm. latimea colii plus cei doi cm. la fiecare capat ).

Speteaza centrala avea aproximativ 52,5 cm. –

Dupa ce coala de hartie a fost intinsa pe masa de bucatarie, au inceput sa le lipeasca cu clei in modul urmator;

Au lipit o speteaza pe una din diagonalele hartiei ( A1 si A 2 ), sa zicem pe “fata” apoi pe verso au lipit a doua speteaza, pe cealalta diagonala.

Spetezele depaseau colturile colii de hartie cu circa doi centimetri. A treia speteaza ( B ) avand lungimea egala cu 2/3 din lungimea colii, a fost lipita chiar pe mijlocul colii de hartie pornind de la marginea orizontala de sus si mergand pana la jumatatea distantei dintre intersectia diagonalelor si marginea de jos a colii. Au luat a patra ( C ) speteaza si au lipit-o pe marginea de sus a colii, peste diagonala si speteaza verticala si depasea tot cu circa doi centimetri marginile hartiei in stanga si dreapta.

In final, au fost lipite trei speteze pe fata si una spatele colii de hartie.

Dupa lipirea spetezelor au luat un fir de sfoara subtire si au consolidat partile laterale si cea de jos legand-o de colturi printr-o desfasurare continua.

Au legat un colt, de sus, au coborat la cel de jos de pe aceeasi parte, au infasurat varful spetezei, au continuat catre urmatoarea speteaza, procedand la fel, apoi au legat cele doua speteze de sus, incheind un contur al celor trei laturi ( laterale si cea de jos ).

IMAGINE 1 A

Sfoara a fost lipita de hartie cat ma aproape de marginea colii.

Au taiat trei straifuri dintr-o hartie identica cu cea folosita pentru zmeu avand dimensiunile 100 / 3 cm., doua bucati pentru laterale si una de 70 / 3 cm. pentru partea de jos.

Au pliat straifurile in lung apoi au ” imbracat ” cu ele marginile zmeului si sfoara intinsa, lipindu-le si creind astfel un fel de tiv de consolidare a zmeului.

Imaginea 1 A – II – ( B ), ( B1 ) detaliu.

Aceasta operatiune a fost necesara datorita dimensiunilor de exceptie ale zmeului. La un zmeu de dimensiuni ” normale “, ex. de marimea unei coli de hartie A 4, nu sunt necesare asemenea precautiuni.

Pentru consolidarea zmeului se mai ” intareau colturile si centrul acestuia cu straifuri de hartie lipite pe ambele suprafete.

Imaginea 1 A – III , in care se vad cele trei margini “tivite” si utilizarea profilelor ( C ), in zonele mai solicitate ale zmeului.

( De aici, voi prezenta zmeul ca pe unul de dimensiuni mai reduse, care nu necesita consolidari speciale, deci nu voi mai arata toate elementele necesare unui zmeu de dimensiuni mari, regulile constructiei ramanand aceleasi ).

Zmeul era aproape gata. Mai trebuia facute cateva lucruri si putea fi inaltat.

Intai ancorarea prin gasirea unghiului de inclinare ( atac ) al zmeului pentru a-i crea conditii de ascensiune si mentinere a portantei.

Prima operatiune era arcuirea partii de sus a zmeului.

IMAGINE 2

Pentru acest lucru era necesar sa se stie latimea zmeului.

In cazul zmeului fratilor mei se stia ca are 70 de cm.

( L1 in stanga imaginii )

Se facea un calcul aproximativ, dar care functioneaza ca principiu la confectionarea tuturor zmeelor de acest gen si anume ca impartind latimea la 1,1 se obtine lungimea corzii care subintinde arcul creat de curbarea spetezei superioare, in cazul de mai sus 70 : 1,1 = 63,5 cm. (aprox.).

Lungimea corzii ( L2 ) in dreapta imaginii.

Se ia un fir de sfoara, se leaga de varfurile spetezelor de sus, din dreapta sau stanga si se trage spre coltul celalalt de-alungul spetezei orizontale pana cand ” coarda ” va avea lungimea calculata anterior ( 63,5 cm. ), apoi sfoara se leaga strans.

( L2 – coarda A cu rosu )

Odata terminata arcuirea se trece la realizarea unghiului de atac si al ” ancorelor ” aferente.

 

IMAGINE 3

Regula respectarii unghiului de atac al zmeului era urmatoarea;

Un capat al unui fir de sfoara este legat de unul din colturi apoi e intins pana la intersectia spetezelor ( X ) si apoi se prelungeste pana la celalalt colt unde se leaga. Dupa legarea la cele doua colturi se face proba tragand de fir pana ce ajunge exact la intersectia spetezelor ( in forma de V, cu varful exact in centrul zmeului ( X ) si cu deschiderea intre cele doua extremitati ale spetezei orizontale de sus. V-ul ( ancora laterala ) nu trebuie sa fie nici mai scurt si nici mai lung.

In imaginea 3 – ( I ) se observa ancora laterala ( B ) cu albastru, pornind dintr-un colt, ajungand la centrul X si mergand pana la coltul opus. Se observa deasemenea si coarda A ( cu rosu ).

In centru zmeului, ( intersectia diagonalelor ), se strapunge usor hartia si se introduce un alt fir de sfoara cu care se infasoara cele doua speteze, apoi este legata strans. Capatul ramas liber este intins in sus pana la nivelul spetezei orizontale ( ancora centrala ) si se leaga strans de varful V-ului realizandu-se o ancora cu trei brate.

Imaginea 3 – ( II ), ( C ) – cu negru.

De nodul central se lega sfoara cu care era inaltat zmeul si care tinand seama de suprafata acestuia trebuia sa fie suficient de rezistenta pentru a nu se rupe.

In imaginea 3 – ( III ) se observa ancora centrala care atarna de ancora laterala, chiar din centrul zmeului ( X ).

In imaginea 3 – ( IV ), vedem din lateral, cum vor arata cele doua ancore si arcurile de cerc care definesc dimensiunile acestora. Cu albastru pentru ancora laterala si cu negru pentru cea centrala.

Urmatoarea operatiune este montarea cozii zmeului

Pentru acest lucru se leaga de capatul de jos al unei speteze un fir care se curbeaza in sus pana la circa un sfert din inaltimea coalei, ( aproximativ 15 cm ), apoi se prelungeste pana la cealalta speteaza de jos si se leaga de aceasta – asemanator cu ancora laterala in V, dar V-ul are unghiul mai deschis.

La mijlocul acestei sfori se leaga o ” coada ” de lungime variabila, 3 – 4 metri lungime, (uneori doua sau chiar trei cozi), facuta din fasii de carpa late de circa 3 cm. si , legate sau cusute una de cealalta.

IMAGINE 4

Coada este foarte importanta deoarece, daca este prea usoara sau prea scurta, zmeul intra in viraje incontrolabile, sfarsind de cele mai multe ori prin izbirea de sol cu urmari greu de prevazut. Cel mai bine este sa se incerce cu o coada putin mai grea si mai lunga si dupa cateva incercari sa se scurteze corespunzator usurandu-se implicit.

IMAGINE 5

Daca se vrea a se monta o “vajaitoare”, in imaginea 5 se observa bucata de hartie franjurata care se va fixa pe coarda de curbare a zmeului. Este confectionata de fapt, dintr-o coala de hartie ( daca e hartie de calc e si mai bine ), indoita, franjurata pe lungimea ei cam din 4 in 4 centimetri si care “incaleca” coarda, lipindu-se doar pe zona de contact cu aceasta.

IMAGINE 6

Ghemul era alcatuit dintr-o bucata de lemn de circa 15 – 20 centimetri lungime si cam 1-1,5 cm grosime, pe care infasuram in “opt” sfoara necesara inaltarii zmeului. Un asemenea mod de infasurare a ghemului are doua avantaje. Unul era acela ca daca scapam ghemul din mana, acesta ramane in locul in care a cazut, fara a se rostogoli si desfasura, iar al doilea este un punct de sprijin solid in actionarea zmeului tinand ghemul in palma iar sfoara trecuta printre degetele aratator si mijlociu cu rol de opritor. Slabind stransoarea ghemului, zmeul isi tragea atata sfoara cata i se permitea, inaltandu-se.

Un zmeu la fel de performant se poate realiza dintr-o coala A 4 respectandu-se modul de lucru de mai sus si calculele privind arcuirea pentru determinarea dimensiunii coardei.

In acest caz, latimea fiind de 21 cm. coarda va fi calculata pe acelasi principiu 21 impartit la 1,1 si va avea 19 cm.

La calcul se vor lua zecimalele prin aproximare rotunjindu-se cifra in mod corespunzator( + ),( – ).

Eu am realizat un asemenea zmeu iar pentru speteze am folosit o trestie crapata in lung in cateva fasii late de cam 8 mm.

Rezultatul a fost cel dorit. Zmeul s-a inaltat si “dansa” cum il jucam. Pentru asta procedam in felul urmator.

Tinand ghemul in mana stanga, tineam sfoara cu dreapta intinsa inainte si miscam mana tragand-o cand spre stanga cand spre dreapta. Daca voiam sa urce in trepte, tineam mana dreapta intinsa oblic inainte sus si flexand cotul, trageam sfoara spre inapoi cu miscari scurte. Din cand in cand ii mai “dadeam” sfoara, lasand sa-mi alunece printre degete cativa centimetri. Ghemul era la fel cu cel de mai sus, dar sfoara era mai subtire, ( bumbac de 2 mm. grosime ).

Necesar materiale pentru un zmeu “obisnuit” de formatul unei coli A 4.

– o coala de hartie ( 29,7 / 21 cm )

– patru speteze astfel;

– doua speteze pentru diagonale de 40 cm. (36 + 2 + 2)

– o speteaza orizontala sus de 25 cm. (21 + 2 + 2)

– o speteaza verticala pentru centrul zmeului de 22 cm.

– aracet sau alt adeziv cu uscare mai putin rapida ( nu din gama Super Glue ).

– un ghem sfoara de bumbac de circa 2 mm. grosime si cel putin 30 metri lungime pentru ancore si inaltat.

Nota. Unui zmeu bine facut ii trebuiesc uneori si peste 50 metri de sfoara rezistenta.

– cativa metri de panza taiata in fasii de 3 – 4 cm. latime,

pentru cozi.

Se folosesc bucati de panza de diferite calitati si culori, innodate sau cusute una de cealalta, de regula din resturi fara utilitate in gospodarie.

Pot fi facute una sau doua cozi de circa 3 metri fiecare.

De incercat cu ambele, apoi renuntat la una sau la jumatate din ea in functie de rezultat.

V-am prezentat le inceputul expunerii, metoda ridicarii zmelui de pe loc. O alta metoda de inaltare a zmeului, este din alergare.

Pentru asta se ridica zmeul cat permite bratul si tinandu-l de sfoara cat mai aproape de ancore, se incepe alergarea avand grija sa lasam sa alunece incet sfoara printre degete ajutandu-l astfel sa se inalte.

Metoda este folosita cand vantul e slab sau chiar lipseste. Prin alergare, zmeul preia ” curentul ” de aer format si isi incepe ascensiunea. Atentie insa. In ambele cazuri trebuie avuta in vedere evitarea agatarii cozii(lor) zmeului, in tufe, pietre, etc. Un teren curat, lipsit de obstacole, este cel mai nimerit pentru inaltarea lui. O plaja este ideala. Daca nu exista un asemenea teren, atunci ” trena” zmeului trebuie pliata de doua trei ori si asezata, fie pe un umar, fie tinuta suficient de lejer in mana libera. In caz de blocare a cozii, trebuie oprita imediat operatiunea de inaltare, acest lucru facandu-se prin eliberarea rapida si totala a sforii de inaltat. In caz contrar, coada se poate rupe sau si mai rau, se deterioreaza geometria fragila a zmeului distrugandu-l.

V-am dat, cred, toate informatiile necesare privind constructia unui zmeu si poate cine stie…va veti incumeta sa faceti unul si pentru cei mici.

Succes !

IMAGINE 7