Director de banca

In parcul Carol, foarte aproape de aleea ce ducea la geamie era o banca. carol1 Nu era o banca oarecare, desi semana cu celelalte din parc, avea totusi ceva special. In drumul nostru catre liceul Gh.Sincai unde invatam, majoritatea fiind din zona, treceam prin parc, ieseam in Lanariei si la circa o suta de metri era intrarea elevilor. Numai ca cel care ajungea
primul la “banca” devenea pentru acea zi Directorul bancii. Care erau atributiile directorului si ce ne motiva sa fim intr-o permanenta competitie? Intai, directorul aproba absentii pe ziua respectiva sau numai de la anumite ore si numai celor ce treceau pe la banca pentru a comunica acest lucru (fie personal, fie printr-un alt coleg). Apoi facea o lista cu cei inscrisi, lista pe care toata clasa o sustinea in momentul in care era strigat catalogul, cei de pe lista avand toti motivare pentru absenta. Fereasca Dumnezeu ca unul sa ignore aceasta hotarare a clasei si sa lipseasca sau sa chiuleasca la vreo ora, ca imediat clasa intreaga sarea cu gura: -ba ca a fost vazut pe bulevard, ba ca pana atunci fusese pe sala si cate si mai cate de era nevoit sa vina cu scutire medicala sau cu unul din parinti pentru a i se motiva absenta. Odata am fost si eu Director de Banca si asta doar dupa ce m-am dus cu noaptea-n cap pentru a fi sigur ca sunt primul.
Am fost sfatuit sa nu trec acest lucru in C.V. asa ca luati-l ca pe un fapt divers.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *