EFECTE CINEMATOGRAFICE – 6

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 6

– Supraimpresiunea –

In realizarea filmelor, un alt trucaj folosit este – supraimpresiunea -.
Termenul vorbeste de la sine, procedeul constand in suprapunerea
peste un material filmat a altor imagini. Aceasta suprapunere cu multe
conotatii dramaturgice se realizeaza de cele mai multe ori in laborator,
sau intr-o sectie de filmari combinate. Eu ma voi referi doar la obtinerea
unui efect in filmul de animatie. Pentru ca am vorbit despre supra-
expunere, mi s-a parut oportun sa spun cate ceva si despre acest trucaj.
In imaginile prezentate cu mastile care intareau efectul flash-urilor
dezlantuite ale furtunii, am redat doar efectul lor asupra corabiei si a
talazurilor, nu si la fulger ca atare. Pentru a realiza un fulger, se aleg cateva fotograme, ca si la scenele cu valuri si corabia, si se filmeaza cerul
cu expunere corecta pe lungimea necesara. Dupa terminarea
scenei, se pune camera pe mers inapoi, se inchide complet sectorul obturatorului si se merge pana la prima fotograma a decorului filmat.
Se scoate decorul folosit – cel cu cerul de furtuna – si se pun in semnul
de fixare al desenelor – pegbar – sau semnul de lucru, cum eram obisnuiti,
niste cartoane vopsite pe ambele fete cu negru mat si in care s-au
practicat niste taieturi dezordonate, sugerand formele zigzagate ale unui
fulger.

MASCA FULGER Fig

Pentru realizarea unui fulger se pregateau 5 – 6 cartoane decupate ca
ca si cel din Fig.1 dar fiecare avand alta forma. Se foloseau la filmare
fara a se respecta nici o repetitie, acest fenomen incadrandu-se in categoria ciclicelor ” dezordonate ” ca si focul, de exemplu.

Sub truca se pune o oglinda inclinata si in lateral se instaleaza
un proiector orientat catre oglinda. Lumina puternica reflectata de oglinda, va trece prin cristalul de protectie al mesei, prin fantele practicate in cartoanele negre si va supraimpresiona pelicula. Inainte de inceperea filmarii, se va viza cadrul cu fantele fulgerelor si se va alege unul din reperele diafragmei obiectivului, cel mai convenabil filmarii.
Se va deschide sectorul si dupa ce se va pune cartonul respectiv,
se va filma. Dupa aceasta se schimba cartonul filmat cu altul si se merge in acest mod pana la prima intrerupere a filmarii (timpul in care nu exista fulger) cand se acopera cadrul cu catifea neagra si se obtureaza sursa de lumina mergandu-se pe “inainte” pana la urmatoarea fotograma cu animatia fulgerului, cand se va descoperi iar cadrul, iar lumina va fi ca la inceput.
Totul se va repeta pana la sfarsitul scenei cu pauzele stabilite pentru expunerile normale.
Pentru aceasta filmare este recomandat sa nu existe surse de lumina ” parazita “.Este de preferat sa fie stinse proiectoarele din dotarea trucii, singura sursa de lumina fiind cea a proiectorului folosit orizontal. La filmarea pauzelor dintre fulgere, chiar si aceasta unica sursa de lumina trebuie eliminata.
In filmul Robinson Crusoe am utilizat acest trucaj pentru supraimpresionarea peliculei pe toata lungimea secventei cu furtuna de la inceputul primului act, combinand o filmare reala, ” ploaia “, cu animatia ( inclusiv fulgerele ) din platou.
Despre acest lucru am mai scris pe blog, asa ca acum ma voi multumi doar a-l mentiona.
O alta utilizare a supraimpresiunii a fost cea folosita de Laurentiu
Sirbu la unele filme de cartoane decupate dar si la cele de desen animat.
La filmul ” Puiul “, Laurentiu a filmat decorul unei scene din final pe lungimea stabilita, apoi cu sectorul obturatorului inchis, materialul filmat a fost dat inapoi pana la prima fotograma expusa si a filmat apoi prin supraexpunere, pe un fond negru, zborul frant al mamei puiului.
In proiectie zborul pasarii devenise transparent, ceea ce se si urmarise
de fapt.
Tot la acest procedeu am apelat pentru filmarea genericului la filmul
” Greierele si furnica “, suprapunand peste materialul filmat, sclipiri ce
nu puteau fi filmate in mod obisnuit.
Cum am procedat ? In fata obiectivului, chiar pe parasolar, asezam un “filtru” realizat prin zgarierea cu un varf ascutit a unui celuloid gros de circa 1 mm.
Zgarieturile acopereau intreaga suprafata cu linii orizontale, verticale si pe ambele diagonale.
Pe masa trucii am asezat o bucata de catifea neagra pe care am aranjat niste strasuri. Am pus cateva surse de lumina peste ele si am miscat strasurile pana cand prindeam cate o stralucire mai mare.
Daca voiam ca stralucirile sa aiba si o culoare, puneam in fata proiectoarelor filtre colorate, in caz contrar stralucirile erau de regula albe.

GENERIC Fig

Se observa in Fig.2, in partea stanga a cadrulului, modul cum era
zgariat ” filtrul ” din celuloid si reflexele date de strasuri iar in dreapta se vede genericul supraimpresionat cu stralucirile create.
Nota. Pentru a nu se vedea partea materiala a strasurilor ci doar stralucirea lor, se umbla la obiectivul camerei de filmat pentru a face imaginea putin unscharf – ( neclara ).
Pentru mentinerea stralucirilor aveam grija sa nu miscam accidental vreunul din accesoriile ce duceau la formarea lor ( strasuri si proiectoare ).

Stralucirile, datorita filtrului folosit, se vedeau ca niste stelute cu 8 raze.
Cand totul a fost gata, am reinceput filmarea, peste pelicula expusa deja cu titlurile genericului. In toate cazurile, la refilmarea peste un material deja expus s-a facut pe un fond cat mai negru posibil, iar catifeaua neagra era cea mai indicata. De altfel, in scala de culoare Greytaffel folosita pentru etalonaj in laborator, culoarea neagra avea materialitatea catifelei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *