Mustar rusesc

mustarLa primul meu drum spre Moscova, am plecat cu un avion IL 14. Totul a decurs perfect pana cand ne-am apropiat de Kiev unde aveam sa facem escala. Zona era cunoscuta pentru turbulentele atmosferice provocate de masele de aer ce coborau dinspre Urali in contactul lor cu cele ce urcau dinspre Caucaz. Fronturi uriase de curenti ascendenti erau intr-o adevarata disputa cu cele descendente iar viteza relativ mica a avionului transformase aeronava intr-o jucarie. Caderi bruste ce nu se mai terminau si la fel de bruste ridicari ne-au pus le grea incercare pe toti. Cand trenul de aterizare a atins solul eram albi la fata si ne uitam unii la altii de parca atunci ne intalneam pentru prima data. Dupa ce pista s-a terminat, avionul a luat-o pe iarba pentru a ajunge in fata aerogarii, eliberand pista pentru alte zboruri. Abia scapati de scuturarile din aer aveam sa traversam o perioada in care puteam jura ca avionul se va rupe de atatea hurducaturi provocate de solul rascolit de multimea de avioane ce folosisera acelasi traseu ca si noi. In sfarsit ne oprim. Gazdele ne ofera, noua celor din delegatia clubului Dinamo, o masa la restaurantul aeroportului. In stanga mea, nea Mocuta, care avea mai multa experienta decat mine, nu numai datorita varstei cat mai ales(pentru cele ce urmeaza) pentru faptul ca nu era primul sau drum in URSS. Pe masa o multime de bunatati care mai de care mai imbietoare dar dupa un asa zbor nu mai aveam chef de nimic. Nea Mocuta ma imbie cu un sandvis cu sunca peste care pune cam o lingurita de mustar. Musc, inghit si imediat simt ca iau foc.
Pentru cei ce nu stiu, mustarul rusesc nu are egal in lume in privinta tariei. Mocuta radea ca un nebun de gluma facuta in timp ce mie-mi dadusera lacrimile si nu mai puteam respira.
Papa Ioanid, cum ii spuneam noi antrenorului sectiei de tir, vazand cele intamplate si dupa ce il mustruluieste zdravan pe glumet, imi intinde o felie de paine si-mi spune : – Miroase-o ! Si ca prin minune usturimea s-a estompat si am putut respira oarecum normal. Cat a durat apoi drumul pana la Moscova, nu m-am despartit de painea salvatoare iar cu Mocuta am devenit mai atent .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *