Doua cuvinte despre filme realizate folosind materiale usor de modelat
precum plastilina. Si nu poti vorbi despre acest lucru, fara a face trimiteri la cel care inteles poate cel mai bine dintre noi cate posibilitati de exprimare ofera acest material, Mihai Badica. (Foto – Regizorii Mihai Badica (sus) si Adrian Nicolau, doua personalitati distincte in diversitatea de stiluri a animatiei romanesti.)
Mai toti ne-am jucat in copilarie cu plastilina, construind animale (de cele mai multe ori) fabuloase, cu care ne spuneam povesti cu intamplari incredibile.
Am constatat atunci, ca pe masura ce construiam un personaj mai mare, acesta se dezmembra sub ochii nostrii.
Realizatorul care a imbratisat acest mod de exprimare artistica, Mihai Badica, a fost cel care s-a aplecat cu cea mai mare atentie asupra secretelor plastilinei reusind sa o supuna, aceasta transformandu-se sub mainile sale in forme vii pline de sentimente si sensuri. El a descoperit ca plastilina trebuie imblanzita si sa execute intocmai intentiile creatorului. Pentru acest motiv, Mihai a imaginat diverse “armaturi” interioare pe care acoperindu-le cu acest material, le-a supus tuturor chinurilor creatiei, acestea descurcandu-se de minune si raspunzand cu docilitate transformarilor la care erau supuse.
Fiecare film ridica alte probleme si regizorul – animator trebuia sa le gaseasca raspunsul corect, motiv pentru care “cautarea” a devenit unul dintre factorii motori ai actului de creatie, ca si la celelalte genuri ale animatiei de altfel.
Foarte mult din materializarea scenariului se petrecea in timp ce facea
animatia, multe idei venind in timp ce opera asupra materiei, motiv pentru care la acest gen de filme de animatie,ca si la cel de pictura sub aparat, story-board-ul era pur orientativ. Actul de creatie se nastea direct in
timpul transformarii materiei si realizatorul opera, in functie de inspiratia
de moment, corectiile pe care le simtea necesare a fi aduse scenei respective, executand de cele mai multe ori modificari ale expresiei, gesturilor si timpilor (accelerand sau incetinind) miscarea in functie de noul sentiment ce urma a fi redat conform trairilor sale.
La acest gen de filme, personajele erau “construite” direct in platou si uneori fenomenul avea loc odata cu filmarea (ex. filmul Icar).
Cam aceleasi lucruri se petreceau si in cazul filmelor de “pictura sub aparat” al caror exponent a fost Sabin Balasa.
Sabin a incercat prima data sa utilizeze truca verticala,dar cum modul sau
preferat de a picta era pictura de sevalet, a optat pentru truca orizontala
in fata obiectivului acesteia aflandu-se pictura in continua transformare.
Sabin aducea modificari picturii sale, utilizand foarte rar inlantuirile executate cu ajutorul aparatului, el preferand transformarile pe viu,modificand,cadru cu cadru prin interventii picturale, o imagine fata de cea anteriora.
Din pacate, foarte multe “lucrari” nu s-au putut pastra, tocmai datorita acestei maniere de lucru.
Despre “drumurile” pe care trebuiau sa le faca, acel dute-vino catre zona de animat si iesirea din “cadru” nu mai pomenesc, intelegandu-se de la sine.
Daca din nefericire, negativul filmului se pana din vari motive, toata munca depusa, in aceste tehnici de animatie, trebuia reluata de la zero. La filmul de desen animat, existand toate acetofanele scenelor cu jurnalele de filmare respective precum si decorurile aferente era mult mai usor de refilmat si deci de inlocuit partile compromise tehnic.
Toti rasuflam usurati cand primeam “materialul” din laborator fara nici o
restrictie privind utilizarea acestuia.
La filmul de desen animat, solicitasem celor curiosi sa faca niste
calcule privind numarul de desene necesar pentru o anumita durata sau
lungime de film. Aici solicit curiosilor sa incarce a se pune in locul unui
animator de papusi tinand seama ca pentru fiecare miscare a personajului,
el trebuie sa faca circa 2 – 3 pasi inapoi pentru “fotografiere” apoi sa faca
aceeasi pasi,apropiindu-se de obiectul respectiv pentru a-l misca din nou.
Cati pasi ii sunt necesari pentru a realiza animatia la un scurt metraj de papusi? Dar Kilometri?
Plastilina animata…..Nu se poate descrie in cuvinte, ce trairi, ce satisfactii ai, cand vezi la proiectie, cum acea bucatica de plastilina pe care ai framantat-o in manai ai modelat-o si ai asezat-o pe planseta, a inceput sa se miste. Dar prea putini oameni , nici macar nu isi inchipuie cata migala si munca exista la realizarea unui film de plastilina.La prima miscare a personajului, plastilina crapa. Lasi personajul pe planseta,nemiscat( caci altfel s-ar schimba cadrul),ii inchizi foarte usor crapaturile si treci la urmatoarea miscare si tot asa pana se termina cadrul sau se lasa neatins, inclusiv reflectoarele, pana a doua zi. Au fost zile cand s-au filmat doar trei secunde. Cateodata ,se facea foarte cald pe platou si incepea sa se inmoaie plastilina. Nici nu se stia ce sete acela aer conditionat, fara de care in alte tari nu s-ar fi putut lucra. Noi trebuia sa ne descurcam cu ce aveam, adica un ventilator de pe vremea bunicii si o pauza de lumini.
Ar mai fi multe de spus dar…..
Eu am avut marele noroc de a lucra cu Mihai Badica care era si este nu numai un mare artist dar si un mare om. De la el am invatat foarte multe despre tot ce inseamna filmul de animatie in volum, din mainile lui de aur am vazut cum prinde viata plastilina.
Si sa nu uitam si filmele lui cu obiecte animate….sticle! Doua filme- Niste sticle si Alte sticle.
Si pacat,mare pacat ca, cu multi ani in urma, a plecat din Romania,unde ii este pe deplin apreciat talentul si este cetatean de onoare al Danemarcei.
Brandusa
Nu stiu daca ai observat, dar nu am facut analiza nici unui film sau realizator, a activitatii din “culisele” filmului de animatie, a muncii, sacrificiilor, implinirilor sau neimplinirilor tuturor celor ce au trudit pentru filmul de animatie romanesc.
Nu mi-am propus acest lucru si mi-ar fi si imposibil sa iau in discutie fiecare om si sa vorbesc despre el. Filmul vorbeste mult mai bine si mai clar, despre autor, decat toate cuvintele mele.
In privinta muncii din interiorul echipelor si a situatiilor inedite (povestea cu plastilina de exemplu), ar putea fi trecute pe blog sub intrebarea ; Stiati ca?…..
si relatat ca pe un fapt trait de oricare dintre noi.
Apreciez cuvintele tale la adresa lui Mihai Badica.
PS Mi-ai ramas totusi datoare cu un raspuns pe care-l astept cat mai curand.
Unde crezi ca va incadrati cel mai bine, tu si Stela Costache, la ANIMATIE sau la ATELIERUL de realizare al decorurilor si papusilor?
.
Buna ziua
Pentru mine si Stela Costache, nu se poate face o delimitare intre atelier si animatie. Noi lucram la atelier si apoi tot cu noi se muta regizorul pe platoul de filmare la animatie. Dumneavoastra stiti bine ce “chimie”se derula la filmul de papusi si obiecte animate.
Las la aprecierea dumneavoastra!
As dori sa pasesc pe acest teren,al stopmotion-ului.Aveti idee daca mai exista cineva in Romania,care sa ma poata ajuta cu niste sfaturi legate de acest domeniu.
Stiu ca domnul Mihai Badica traieste acum in Danemarca.
Va multumesc anticipat,
Cristian
Cristis, incearca sa iei legatura cu Radu Igosazg, fost regizor la Animafilm. Acum este profesor la UNATC. Il poti gasi foiarte usor acolo. Am vazut ca a facut cu studentii si filmulete cu plastelina..
Brandusa Oanca
Multumesc mult.