Ca fiecare muritor am simpatii si antipatii dar niciodata impinse pana la irational.
Primele optiuni au avut un criteriu mai simplu de influentare a orientarii mele catre o parte sau alta. In primul rand era familia, apoi rudele, prietenii si colegii. Daca apareau conflicte alegerea era facuta. Ma consumam teribil cand cel in care imi pusesem toate sperantele pierdea. Victoria ca si infrangerea fac parte din regulile jocului iar ignorarea acestora te plaseaza in afara fenomenului. Am facut sport la un club care avea inca de pe atunci rivalitati declarate dar nu-mi amintesc ca pentru a-mi apara sansele corect intr-o competitie trebuia sa-mi urasc de moarte adversarii. Am facut sport de performanta din pasiune si nu pentru avantaje materiale.
Eram prieten cu toti adversarii mei, de la CCA(Steaua), Metalul, Progresul, Olimpia, s.a.m.d iar rivalitatea dintre noi se reflecta in rezultatele obtinute si nu in manifestari ostile sau ireverentioase. Au fost numeroase situatiile in care ne ajutam reciproc fara sa pregetam din cauza culorilor pe care le aparam in competitii.
Imi amintesc ca odata facand o deplasare la Iasi la un concurs al juniorilor, Iosif Sarbu(foto), stelist prin optiune, m-a rugat sa-l caut pe fratele sau care muncea la o fabrica din Iasi pentru a lua de la el dispozitivul de ochire (dioptru) pe care il executase dupa schitele sale in vederea mutarii liniei de ochire pentru ochiul stang. Sarbu suferise o afectiune care-l punea in imposibilitatea de a mai ochi normal, cu ochiul drept. Azi suporterii ar fi manifestat vehement, daca nu chiar cu violenta. – A adus dioptrul adversarului? -Nenorocire! – Ardeti-l pe rug! – Infierati-l! Aiureli. Nimic din toate acestea iar Sarbu mi-a multumit simplu si peste putin timp ne-am continuat rivalitatea cu tintele in fata. Tinerii cred ca erau mai bine pregatiti fizic si moral-volitiv pentru sportul pe care il practicau. Azi asist cu tot mai mare tristete la ce se intampla in competitii. Ura a invadat arenele de intreceri. Tot mai multi sportivi se preteaza la spectacole jalnice care nu au nimic cu spiritul de Fair-Play. Ma uit la ei, tineri in toata puterea, cum se tavalesc pe gazon la contacte imaginare cu adversarii de crezi ca in clipa urmatoare isi vor da duhul, si ma intreb: Ce s-ar fi intamplat daca ar fi optat pentru box in loc de fotbal? Va dati seama ce vaicareala ar fi fost pe ring? Indiferent de sport, trebuie sa lupti ca un barbat adevarat !
Imi revin in memorie imaginile cu o micuta gimnasta care avea palmele zdrelite pana la sange in lupta cu aparatele.
Pe fata ei, in afara de o suferinta stapanita cu stoicism am descifrat dorinta de a continua confruntarea.
In fata unor asemenea fapte de daruire imi scot palaria. Din cauza cabotinilor ce au invadat gazonul, sportul (chiar de ce i s-o fi zicand rege?) a pierdut un suporter. Pe mine.
Ai putea pregati un istoric al sectiei de tir a clubului Dinamo?
M-ar interesa performantele la competitiile pe echipe senior masculin, un istoric al acestora si imagini.
Multumesc anticipat!
Regret, dar nu am informatiile necesare pentru solicitarea Dvs.
La Dinamo au fost multi tragatori de valoare dar imagini cu ei am doar cateva (din care am si postat pe blog), iar despre performantele lor, care nu au fost putine, nu am decat cateva spicuiri din presa vremii si oricum nu despre toti.
Cred ca arhiva ” Sportul popular “, gazata de specialitate a vremii, v-ar ajuta mai mult.
Nu stiam atunci, ca peste timp, vor mai fi oameni care sa se intereseze de ei.
As fi vrut sa va ajut, dar cu regret, imi este practic peste putinta.