Cum am mai spus, eram cel mai mic dintre frati si dragostea cu care eram inconjurat de acestia facuse ocolul cartierului. Inca nu ma descurcam cu mersul pe propriile-mi picioare si cum parintii imi cumparasera un landou cu care sa vad viata din miscare am profitat din plin de acest avantaj cu atat mai mult cu cat fratii mei isi facusera un obicei in a ma scoate zilnic la plimbare. Mama saraca zicea merci ca scapa de noi pentru a-si putea vedea de treburi.
Drumul pana la Crematoriul Cenusa vis-a vis de fabrica de ciorapi Adesgo de pe Serban Voda era facut tot intr-o fuga. Aici eram coborat din carucior si asezat pe iarba iar locul meu era luat de cate un frate, care isi dadea drumul pe panta care se termina cam unde este acum intrarea in Parcul Tineretului. Intrecerea dura pana li se facea foame sau pana cand caruciorul isi pierdea vreo roata. Toata lumea era fericita. Eu pentru ca eram scos la plimbare, fratii mei pentru avantajele acestei plimbari iar mama ca avea parte de putina liniste. Singurul dezavantaj era acela ca in repetate randuri “obiectul” distractiei colective avea nevoie de reparatii ce trebuia facute cu discretie pentru a nu deconspira motivele bucuriei generale la iesirile colective in natura.