” MUZICA, FILM, POEZIE “

Era o primavara calda cu zile insorite, cand colegul meu Grigore Traian Pop, redactor in studioul Animafilm ma intreaba daca nu sunt amator de o intalnire cu spectatorii in cadrul unei actiuni la casa de cultura a sindicatelor din Campulung-Muscel. Cum eram destul de avansat cu lucrarile la filmul aflat in productie am fost de acord cu atat mai mult cu cat doream sa am o intalnire si cu spectatorii din aceasta zona a tarii pe care din nefericire nu o vizitasem pana atunci.
Grig imi spune ca a discutat cu directorul casei de cultura, cel care ne invitase la aceasta actiune, si ca totul este OK.
Ne asiguram de un pachet de patru filme cu pondere pentru adulti(era o actiune la care veneau spectatori maturi si filmele selectate erau intr-o nota mai sobra nu de divertisment, filme cu o grafica mai speciala si cu mesaje pe intelesul unui spectator mai avizat). Directorul ne comunica telefonic ziua si ora desfasurarii actiunii si chiar ne sugereaza si niste trenuri cu care sa ajungem in Campulung la timp. Ziua actiunii. Grig imi comunica ora plecarii si stabilim ora si locul intalnirii. Eu ma inham cu cutiile de film(circa 12 kg) si cu o valijoara in cealalta mana pornesc optimist spre ceeace se va dovedi….dar mai bine sa va relatez ce s-a intamplat.
Campulung-Muscel. Iesim pe peron, si dupa ce ne-am linistit ca nu ne astepta nimeni o luam pe jos spre casa de cultura care nici nu era prea departe, cam la 1,5 – 2 Km. In drumul nostru, un hotel. Intram si ne interesam daca avem vreo camera rezervata pe numele…. -Nu! Nu este nicio camera rezervata pe numele dumneavoastra!
– Mai exista alt hotel? Ne gandeam ca poate aveam rezervari in alta parte.
– Nu! E singurul hotel!
– Dar camere libere aveti?
– Sigur ca da!
Luam camera, las cutiile cu filme si iesim. Casa de cultura la nici o suta de metri. Ne uitam sa vedem oarece afise, panouri, aviziere, ma rog ceva care sa anunte evenimentul dar NIMIC ! Ba nu ! Erau cateva afise ce anuntau un concert extraordinar cu participarea unor personalitati al muzicii populare. Despre “muzica, film, poezie” neam!
Intram in casa de cultura, cuprinsa de o nefireasca liniste, si ne indreptam pasii, urmarind cu privirile indicatiile de pe usi. In sfarsit! DIRECTOR. Batem la usa. Auzind ceva mormait, deschidem si intram. Intr-n fotoliu o cetateanca pe care cred ca am trezit-o din somn ne intreaba cine suntem si ce cautam acolo. Grig ii spune cine suntem si cu ce treaba prin Campulung. Instructoarea(ne-a spus totusi functia ce-i permitea sa doarma in fotoliul directorului), ne aduce la cunostinta ca seful ei, directorul, este plecat la Bucuresti in cautare de actori pentru nu stia care actiune si nu stia cum sa ia legatura cu el in caz de nevoie. Despre actiunea noastra habar n-avea. Era o instructoare perfecta. Nu stia nimic
Cum pana la ora la care era planificata actiunea mai era suficient timp, Grig imi propune sa dam o raita prin oras si sa trecem si pe la Comitetul orasenesc de partid. Orasul frumos, curat, cu peluzele pline de lalele inflorite. Comitetul de… intram. Un cetatean ne intreaba ce cautam pe-acolo. Grig ii spune ca vrem sa discutam cu primul secretar o chestiune… nu mai intru in amanunte. Omul dispare si dupa cateva minute bune vine insotit de un tip care ne spune ca este secretarul cu propaganda si ne roaga sa mergem la casa de cultura ca imediat ce se termina sedinta cu “Primul” vine si el. Dupa aproape doua ore, apare. Se aseaza la biroul directorului si dupa ce-si incruciseaza bratele ne intreaba:
– Si acum ce facem ?
Grig ii spune ca nu e treaba noastra sa organizam actiunea. – Am fost invitati! Am venit!
Secretarul cu propaganda ridica telefonul si dupa ce vorbeste in cateva locuri ne spune ca a rezolvat si ca vom avea spectatori la actiunea cu filmul. De muzica si poezie nici vorba. Culmea este ca nici el nu stia de programul casei de cultura si habar nu avea de deplasarile in teritoriu ale directorului. Tamaie!
Intram la ora stabilita in sala de spectacol a casei de cultura. Sala de circa 600-700 de locuri. Sus in ultimul rand,circa 10-15 elevi la o scoala profesionala mobilizati anume pentru aceasta actiune. In afara de secretarul cu propaganda, instructoarea cu pricina, care se trezise intre timp, un cineclubist care ma stia din tabara de la Bacau si inca doua-trei persoane nu mai era nimeni !
Va puteti imagina 20 de spectatori intr-o sala de 600 de locuri cum arata?
La un moment dat tresarim surprinsi. Desi nu incepuse proectia, dinspre ecran ajungeau la noi acordurile unui cantec patriotic interpretat de un cor mixt. Secretarul ne explica cu calm ca locul de repetitii al corului se afla situat chiar in spatele ecranului. Incepe proectia. In stanga si-n dreapta ecranului boxele uriase incep sa reverse muzica primului film. Corul nu mai poate face fata concurentei decibelilor si dupa mai multe incercari renunta. Coristii incep sa se reverse catre sala. Pe unde credeti? Chiar pe scena, venind din stanga si din dreapta ecranului si oprindu-se sa priveasca umbrele uriase ce se miscau in spatele lor. Incet coristii au parasit sala.
– Ha, ha, ha,… uite ba un cal !
Vocea sparta a unuia dintre spectatorii mobilizati de catre secretarul cu propaganda, sparge echilibrul precar in care ne aflam si mormaind cuvinte “magulitoare” la adresa organizatorilor, l-am luat pe Grig de o aripa si ne-am luat zborul catre hotel.
Cu directorul, ne-am vazut totusi in aceeasi seara in timp ce luam masa cu Grig la restaurantul hotelului.
N-am inteles nimic din lamentarile sale. Era facut cui.
– Hai Grig. Ura si la gara!