RACORDURI
Modalitati de legare a scenelor
Daca dintr-o scena, un personaj, iese prin partea dreapta a cadrului,
in scena urmatoare, el trebuie sa urmeze directia de mers initiala si va
intra in noul cadru prin stanga. Nu numai atat. El va trebui sa pastreze
acelasi caracter de mers si aceiasi viteza. In caz contrar, inseamna ca
intre “timp” – intre cele doua cadre legate, s-a intamplat ceva ce nu a fost aratat dar determinant pentru schimbare. Daca, dupa iesirea prin dreapta in cadrul urmator personajul intra din dreapta spre stanga, se creeaza un dialog si cele doua personaje 
trebuie sa se intalneasca undeva, fie in cadrul prezent fie in urmatorul ceea ce este o gresala, intrucat primul personaj se va intalni cu el insusi.
Acest lucru este la fel de grav ca si saritura peste axa, cand doua
personaje A si B prezente in primul cadru ( A fiind in stanga si privind
spre B aflat in dreapta cadrului) apoi prezentand cadrul urmator cu cei doi, de data asta B aflandu-se in stanga si privind spre A, aflat in dreapta.
Vezi Foto B5 si Foto B6
Aceste doua cadre nu pot fi legate.
In cazul in care actiunile sunt egale, planurile trebuie sa fie egale.
Intr-o alternare sonora, vom alterna in acelasi ritm si cadrele.
Nu trebuie uitat ca raportul dintre planuri este dictat de continut.
Nu pot fi legate prin montaj cadrele intunecate cu cele luminate, cadrele cu contraste puternice de lumina si culoare cu cele iluminate difuz sau
estompate.
Personal, prefer montajul in miscare. Nu astept ca un personaj sa iasa
complet din cadru si sa mai lungesc cadrul cum fac unii realizatori, ci tai si pun cadrul urmator cu personajul deja pasind in noua actiune.
Prin cinematografie, cand era vorba de montaj, circula expresia; Ce
se arunca, nu se fluiera.
Temperamantul regizorului isi va spune cuvantul in acest caz, el fiind
cel care va hotari ritmul pe care il va avea filmul.
Pentru asta trebuie sa fim atenti ca tipul de miscare si viteza de deplasare sa fie aceleasi. Un personaj nu poate iesi dintr-un cadru schiopatand iar in cadrul urmator patrunzand in viteza (de exemplu).
In principiu, scenele sunt montate dupa sens, tinand seama de cateva
posibilitati de legatura;
a- Dupa directia generala a filmarii.
b- Dupa miscarea in cadru.
c- Dupa tempoul si ritmul actiunii din cadru.
d- Dupa tempoul si ritmul miscarii cadrului (panoramice, zoom-uri,
plonjeuri, etc.,)
e- Dupa dimensiunile planurilor, progresivitatea sau accentuarea trecerilor.
f- Dupa compozitia cadrului ( dispunerea obiectelor mobile si imobile
in cadru)
g- Dupa tonalitate si lumina.
h- Pot fi legate scenele care se termina in fondu inchidere de cele
a caror actiune incepe din fondu deschidere.
Trebuie folosit in mod constient montajul paralel ( doua actiuni diferite, in locuri diferite, in acelasi moment dar cu legatura intre ele )
Vezi Foto B1, B2, B3 si B4
In acest caz ritmul gradat de montaj poate crea un efect emotional foarte puternic, spectatorul fiind avizat, dar deznodamantul fiind incert.
La un astfel de montaj, (montajul paralel), alternand scene diferite cu
actiuni paralele, se tine seama de legatura logica intre durata diversiunilor si durata actiunii omise in acel timp.
Se observa ca dupa scena in care autobuzul parcurge distanta din A1
in A2 (Foto B1), urmeaza scena alpinistului care urca in Foto B2, din A1 in A2. In continuare este legata scena cu autobuzul parcurgand spatiul
dintre B1 si B2 eliminandu-se deliberat spatiul parcurs de autobuz intre
A2 si B1. In acest timp ne-a fost aratat alpinistul. Dupa Foto B3, ne este aratata scena cu alpinistul aflat in punctul B1 al ascensiunii, continuandu-si drumul spre B2, fara a ni se arata si deplasarea dintre
punctele A2 si B1, presupunandu-se ca in timp ce vedeam autobuzul,
alpinistul continua sa urce.
Cu cat un cadru este mai incarcat el trebuie aratat spectatorului mai
mult timp pentru a se familiariza cu locul de desfasurare al actiunii.
Cum vom monta doua cadre cu o compozite diferita?
Cel cu o compozitie mai incarcata va fi mai lung iar cel mai usor de
“citit” mai scurt. In acest caz ritmul este pastrat, ambele cadre vor
avea “acelasi” timp de “citire” pentru a fi intelese.
Intre cadre trebuiesc stabilite alternante ale planurilor mari, mijlocii sau
generale, tinand seama de juxtapunerile line sau bruste admise de montaj in cadrul ideii si a efectului emotional urmarit.
Racordurile, legaturile dintre planuri, se pot face cu treceri lente de la un cadru la altul sau brusc, in functie de momentul actiunii.
Intr-un montaj lent, un cadru ce aparent nu face parte din actiunea de pana atunci, insotit sonor de o alta muzica sau efect sonor, poate crea
un soc emotional.
Atunci cand este necesar sa se lege cadre despartite printr-un interval mare de timp, este bine sa se foloseasca fondu-urile de inchidere si
deschidere sau inlantuirile (disolve).
Semnele conventionale pentru unele din aceste moduri de legatura arata in felul urmator;
Foto C2
Aceste semne vor figura atat in ilustratiile scenelor din story-board,
indicand modul in care se vor lega unele scene, dar si in jurnalele de
filmare intocmite de animatori, pentru a indica operatorului cum va
incepe sau sfarsi scena respectiva. Aceste semne vor acoperi un
numar de fotograme dupa necesitati.
In Foto D1 este o lista de expunere si se observa semnul pentru fondu
deschidere in 16 fotograme de la inceputul scenei si cel de inchidere
de la sfarsit in acelasi numar de fotograme (16).
In Foto D2 este un alt jurnal de filmare in care este prezentata o inlantuire ce incepe cu desenul B16 si se termina cu desenul B23 aceste 8 desene vor fi inlocuite discret ( in 16 fotograme) cu desenul C.
Se observa semnul ce marcheaza inlantuirea, de unde incep si unde
se termina si intre cine si cine.
De regula, la inceperea filmului, se foloseste la inceputul primei scenei un fondu deschidere de o lungime variabila in functie de cerintele scenariului. Se obisnuieste ca la inceputul filmului fondu-ul de deschidere sa fie mai lung, la fel ca fondu-ul de inchidere de la sfarsit.
Inlantuirile mai au rolul, in afara de schimbarea timpului, inainte sau
inapoi si pe aceia de a deplasa povestirea in alt loc in stransa legatura cu actiunea din scena cu care s-a inlantuit.
Important.
Nu totdeauna ordinea cadrelor din scenariu corespunde cu ordinea
cadrelor de montaj. Se pot intercala, fragmenta si relua cadrele in montaj pentru a sublinia si mai bine ceea ce vrem sa spunem, sa facem actiunea cat mai clara. Deasemeni se pot renunta chiar si la secvente intregi daca acest lucru este benefic pentru film.
Din filmul “Alba ca Zapada si cei sapte pitici” s-a renuntat
la o multime de scene, excelent realizate de altfel, tocmai pentru a concentra intreaga actiune a filmului si a pastra un ritm sustinut.
Exemplu; scena in care unul din pitici, ajutat de o ciocanitoare pe post de masina de cusut, tragea tivul unui material, situatie in care, din neatentia ambilor, barba piticului a fost prinsa si tesuta odata cu materialul. Cei care au vizionat filmul, isi amintesc cumva de aceasta scena? Sunt convins ca nu. Aceasta scena, ca si altele de altfel, nu a vazut lumina ecranului renuntandu-se la ele.