Primul ANIMATOR a fost EL.
A luat o bucata de lut, i-a dat “forma” si apoi a suflat peste ea Harul Ceresc si “forma” a capatat viata si a inceput sa se miste.
“Forma” creata de El si daruita cu acel Har originar a inceput la randu-i a insufleti obiecte si imagini inerte, transpunand asupra acestora toate trairile sale. Pare-se ca printre primii oameni preocupati de studiul
miscarii au fost asirienii si egiptenii care au incercat sa descompuna miscarea in chinograme si atitudini ce puteau reprezenta, ceea ce numim in animatie, capete de miscare, adica acele pozitii cheie, realizate de ANIMATOR, ca niste jaloane obligatorii prin care trebuie sa treaca miscarea. Au mai fost si alte incercari de a sugera miscarea. Va amintiti de taurul cu cinci picioare care privit “din mers” aveai impresia ca paseste, sau incercarea lui Da Vinci de a inscrie in canoane proportiile corpului omenesc?
Cine este de fapt ANIMATORUL?
Aparent, este un om obisnuit. Nu iese in evidenta si de cele mai multe ori ramane necunoscut publicului. El nu este vazut niciodata, el fiind ACTORUL din spatele ecranului, dar ceea ce fac eroii in filmele animate,
este in exclusivitate meritul sau. Activitatea sa nu are nimic spectaculos.
Spre deosebire de filmul jucat, actul artistic al acestuia, poate fi urmarit pentru prima oara doar pe ecran odata cu vizionarea probelor de miscare*, cand regizorul accepta sau recomanda modificarile necesare. La
filmul jucat, daca participi la o zi de filmare, poti urmari deja jocul actorilor in decorul acceptat de regizor si poti urmari replicile interpretilor, deci faptul artistic poate fi urmarit in timp ce este creat si cu mult timp inainte de a ajunge pe ecran.
*Proba de miscare,este o proba de control, o proiectie in alb/negru a scenelor realizate in faza de desen (fara culoare si sunet) si se urmareste daca datele din scenariu au fost respectate.
Fiecare om a fost daruit cu un aparat minuscul de luat vederi al carui obiectiv, OCHIUL, culege imagini din mediul inconjurator si le depoziteaza intr-o, hai sa-i spunem, “biblio-fototeca”.
Dar ochiul nu este doar obiectivul aparatului de luat vederi, ci si al unui aparat de proiectie care plaseaza pe o coala de hartie imaculata, o imagine pe care doar el o vede. Apoi urmeaza un lucru extrem de simplu. Peste imaginea invizibila pentru noi ceilalti, el intervine cu creionul si astfel o putem vedea cu totii. Vedem insa doar desene statice al caror sens numai creatorul lor il cunoaste.
Daca linia trasata de creion nu se suprapune exact peste proiectia imaginata, intervine guma. Acest “aparat” de exceptie este pentru ANIMATOR piesa de rezistanta a tuturor imaginilor, expresiilor, atitudinilor si reprezentarii acestora in intreaga sa munca de creatie. Expresia miscarii a fost pentru animatia romaneasca cheia limbajului universal. Noi am folosit dialogul in film, mult mai tarziu,s ubstituindu-l cu gestica insotita de
o coloana sonora sugestiva, cu efecte si zgomote ce “vorbeau” in locul eroilor.
Acest lucru a facut posibil ca filmele noastre sa fie difuzate in intreaga lume fara a avea nevoie de traduceri, subtitrari sau comentarii din off. Dar pentru asta ANIMATORUL trebuia sa stapaneasca la perfectie arta mimicii.
Ca sa obtina miscarea, ANIMATORUL stie ca privind alternativ doua desene care nu se suprapun, in derulare ele se “misca”. Toti am facut acest exercitiu, cand pe ultimele doua pagini ale maculatorului trasam cate o linie la intamplare iar apoi privind in zona desenata, miscam una din pagini, acoperind si descoperind, alternativ desenele si gata miscarea. Acesta este de fapt principiul miscarii.
Miscarea(usor de urmarit la desenul animat, unde se pot suprapune desenele si vizualiza prin transparenta) se vede ca o chinograma cu toate imaginile stivuite exact ca un evantai deschis caruia ii putem urmari toate fragmentele din care este compus.
ANIMATORUL stie ca miscarea trebuie sa se desfasoare intr-un anume timp, riguros calculat de catre regizor. Unitatile de masura sunt raportate in functie de suportul pe care se realizeaza filmul. 24 de fotograme pe secunda pentru suport clasic, pelicula cinematografica, sau 25 de fotograme pentru suportul magnetic. El stie ca o actiune ce se deruleaza intr-o unitate de timp, hai sa spunem 3 secunde si sa mai stabilim ca miscarea este continua, el va avea nevoie de 72 – 75 de imagini de acoperit cu desene.
Pentru o miscare cursiva el poate stabili utilizarea a cate doua fotograme pentru fiecare desen, in consecinta el trebuie sa foloseasca pentru a acoperi durata scenei, doar 36-37 de desene in loc de 72-75.
Spatiile dintre desenele desfasurate daca vor fi mai mari sau mai mici
se va obtine efectul de accelerare-decelerare si este una din
modalitatile crearii ritmului in animatie. O miscare la care spatiile sunt egale, va avea un aspect egal, monoton, mecanic, neinteresant.
Spuneam mai sus, ca pentru a acoperi durata de 3 secunde sunt necesare 36 -37 de imagini folosite la doua fotograme. De ce la doua fotograme?
Se poate si la o fotograma dar miscarea, raportata la acelasi spatiu de acoperit in acelasi timp este la fel, dar cu un numar dublu de desene, deci inutil si neeconomicos. Atunci de ce nu filmam fiecare desen la 3 – 4 fotograme? Putini stiu ca ochiul, desi are o multime de calitati, are si un moment de retentie, cand imaginea se fixeaza pe retina si s-a ajuns la concluzia, ca acesta retine dintr-o succesiune de imagini proiectate, tot a doua fotograma. Deci una DA si una NU, ideale pentru o miscare cursiva.
Ce se intampla daca ANIMATORUL foloseste intr-o miscare cursiva, mai mult de doua fotograme? Am sa incerc sa ilustrez cu “filmarea” desenelor : A,B,C,D si E la trei fotograme. Literele majuscule sunt cele retinute in memoria ochiului. Deci – AaA, bBb, CcC, dDd, EeE……
Se observa ca din desenul A au fost retinute doua imagini, ca si din C si E iar din desenele B si D doar cate una. Acest mod de a utiliza desenele creaza impresia de sacadare, deci miscarea nu mai este cursiva. Sacadarea este cu atat mai evidenta, cu cat fiecare desen ramane nemiscat pe ecran mai mult timp, deci mai multe fotograme per desen. Exista si un asemenea mod de a anima. Noi o numeam “din fixuri” sau “rarefiata”, adica din desene ce stau nemiscate pe ecran un numar de fotograme.
ANIMATORUL cunoaste acest lucru si cand va avea nevoie de sacadare, va folosi si acest mod de a o obtine.
Sunt mai multe variante, dar nu-mi propun sa tin un curs de animatie ci doar sa va spun cate ceva despre ANIMATOR.
…Dar cel mai important lucru pe care trebuie sa-l realizeze acesta este TRAIREA. El trebuie sa imprime eroilor sai, sentimente umane profunde. Sa transmita spectatorului cele mai firesti trairi, fara schematizari si saraciri ale semanticii cinematografice. Pentru asta ANIMATORUL trebuie sa fie si un actor de exceptie. El trebuie sa aiba cunostiinte din arsenalul artei teatrale pentru a ajunge la sufletul spectatorilor prin transpunerea acestora asupra personajelor. Personajele filmelor de animatie nu se misca singure,
ci un om, ANIMATORUL se apleaca cu sufletul peste desenele inerte si le da trairi din trairile lui. Unui actor, nu-i cere nimeni sa deseneze dar la un ANIMATOR de film de desen animat acest lucru are o dubla semnificatie aceea de desenator si actor. Munca in echipa il obliga pe ANIMATOR sa inteleaga in primul rand ce i se cere de catre regizor. Cu cronometrul pornit si deruland mental ce urmeaza a realiza el verifica daca “ritmul” sau coincide cu ritmul cerut de regizor si repeta de atatea ori pana cand timpii coincid. La un film, in functie de complexitatea acestuia, el trebuie sa conlucreze si cu ceilalti ANIMATORI in asa fel incat legaturile dintre cadre sa se desfasoare in acelasi ritm. Aici, story-boardul si Lay-outul sunt hotaratoare pentru cursivitate si coerenta. Nu-i asa ca este o lume fascinanta?
Pentru cei curiosi de statistici le propun sa faca un calcul simplu. Stiind ca intr-un film de desen animat, in acelasi timp de ex., se afla in cadru, trei-patru personaje care se misca independent unul de celalalt, deci trei – patru desene la fiecare doua fotograme, cate desene sunt necesare pentru a acoperi o proiectie de circa 8-9 minute de animatie(cat are un scurt metraj) sau pentru, hai sa spunem, o ora si douazeci de minute (in medie) cat are un lung metraj?
La “Robinson Crusoe” am avut nevoie de peste trei sute de mii de desene!!!!
Cine l-a vazut, isi aminteste, ca la un moment dat erau cadre cu cincisprezece – douazeci de eroi in miscare(Scenele atacului nocturn sau punerea pe fuga a lui Bongo-Bongo).
Si in “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” am avut o serie de scene cu multe personaje rezolvate cu brio de ANIMATORII mei.
Despre munca acestor creatori se poate vorbi si scrie mult. Eu am incercat sa va arat doar o foarte mica parte din ceea ce inseamna activitatea lor.
Le multumesc pe aceasta cale, tuturor ANIMATORILOR cu care am colaborat de-alungul a peste patruzeci de ani.