Author: Victor

In iarna 1953-1954 profesorul de sport Dl. Anton Ionescu organizeaza o selectie la schi in vederea participarii la un concurs interliceal la Predeal. Selectia a avut loc pe Cocioc, azi Parcul Tineretului si m-am clasat al patrulea la proba de fond. Aveam printre noi un coleg din alta clasa imbracat si echipat dupa ultimul jurnal si pe care profesorul de sport nu l-a mai testat ci l-a introdus direct in lotul celor cinci ce urmau sa formeze echipa liceului. In timp ce noi ne dadeam sufletul pentru un timp cat mai bun, colegul nostru a facut o adevarata demonstratie de cum se ceruiesc schiurile, care este ceara cea mai buna pentru un anume fel de zapada si cate si mai cate de ramaseseram muti de cate cunostinte avea. Profesorul incheindu-si misiunea incepe niste coborari de mai mare dragul. Noi dupa el, etalandu-ne fiecare indemanarea la coborari si slalom, nu numai la fond.
Urcam, coboram, faceam slalom printre portile marcate cu trestii smulse din balta de la poalele pantei. Colegul nostru a terminat de ceruit schiurile si in timp ce noi ne aflam la baza partiei, el sprijinandu-se in betele de bambus, priveaspre noi, frecand alternativ schiurile de zapada. In sfarsit isi da drumul. Noi muti de admiratie il priveam cum coboara intr-un plug urias pe care nu-l mai poate controla, trece printre noi ca vantul – noi gandeam: -sa vezi acum o cristiana cu oprire intr-un scurt derapaj, dar el nimic! Trece de noi abia mentinandu-si echilibrul si dispare in stufaris. Dupa o pauza de circa doua minute, vedem, undeva in mijlocul baltii, trestii agitandu-se si in sfarsit apare si el culcandu-le pentru a ajunge la noi. Isi scoate manusile pline de apa si le infige in bete apoi isi intoarce buzunarele hanoracului si ale pantalonilor pe dos si dupa ce le stoarce de apa isi scoate schiurile nemaipomenite din picioare si flescait si la propriu si la figurat ne paraseste fara un cuvant.
In lotul pentru concursul de la Predeal el n-a mai fost selectionat. La cabana Cioplea, unde am fost cazati, eram circa douazeci de elevi din mai multe licee intr-o camera mare iar singura sursa de incalzire era un godin de care aveam grija pe rand de altfel ca si in celelalte dormitoare. Seara cand ne intorceam de la antrenamente, de jurimprejurul godinului erau bocancii si ciorapii pusi la uscat iar accesul catre codin, datorita umezeli si noroiului adunat, se facea pasind pe schiurile puse ca niste punti, cu talpicile in sus, si pe care paseam cu mare grija. Intr-una din seri tocmai ma apropiasem de bocanci pentru a-i orienta cu partile inca umede catre godinul incins, cand un intarziat intra in dormitor deschizand larg usa, usa loveste schiurile pe care ma aflam, ma dezechilibrez si ca sa nu ma murdaresc, pun mana pe godin! Sar ca ars(!!!), arunc bocancii cat colo si topaind de usturime o iau oblu spre prici ignorand mizeria de pe jos. Si ca sa fie aventura completa, a doua zi, dupa o noapte geroasa, naiba ne pune sa facem o coborare pe un drum forestier ce ducea spre tunelul de cale ferata. Zapada topita din ziua calduroasa precedenta se transformase intr-o oglinda dura si neregulata odata cu venirea noptii iar schiurile, macar ca ale mele aveau canturi de otel, nu mai puteau fi strunite in niciun fel. Insirati, unul dupa altul, coboram prea rapid pentru experienta noastra si a fost suficient ca primul, eu eram al treilea, sa iasa in decor infigandu-se cu schiurile intr-un morman de zapada de sub un brad, ca toti din urma sa ne impiedicam unul de celalalt intr-o gramada perfecta in asa hal incat nu ne mai recunosteam picioarele si schiurile. Colac peste pupaza, in contactul neprevazut cu bradul, ne pomenim si cu o gramada de zapada din pom, peste noi. A trebuit sa ne desfacem schiurile unii altora pentru a ne putea degaja din inclestarea colegiala in care ajunseseram. La un inventar sumar, eu stateam cel mai bine, avand doar o vanataie sub ochiul stang si rondeaua de la un bat rupta. Ceilalti se alesesera cu impunsaturi de la schiuri, majoritatea in zona folosita cel mai des cand stam pe scaun, pantaloni, hanorace si canadiene sfasiate si chiar un schiu pe care l-am scapat si a trebuit sa coboram dupa el si sa-l recuperam(l-am cautat mai bine de trei ore).
In final, dupa un concurs de fond de cinci kilometri echipa liceului nostru s-a clasat pe un onorabil loc sapte.
Profesorul ne-a felicitat calduros si ne-a si expediat la Bucuresti cu primul tren.
Chit ca schiurile mele nu erau pentru fond, dar ce conta, important este sa concurezi, nu?
A si sa nu uit, dupa povestea cu godinul, aproape sase luni am purtat cu mandrie motivele florale ce mi se imprimasera in podul palmei.

Rezultatele tinerilor dinamovisti la campionatul republican de tir pe anul 1955.

Tineri tragatori.

Noi recorduri.

“Cupa Victoriei”

Campionatele de tir pe Capitala.

Diplome

Tinta

Intalnire internationala

Maestru al sportului

Aveam un coleg, Petre Mocuta, pistolar de precizie si de viteza care atunci cand avea ocazia se ducea si la vanatoare.
Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna, ma pomenesc ca vine la mine in vestiar si-mi propune: -Vichi, au facut sitarii pasaj in parc nu vrei sa mergi cu mine sa impuscam cativa?
Eu oridecateori mi se fac propuneri traznite sunt gata sa spun prezent, mai ales ca nea Mocuta era cu circa douazeci de ani mai mare ca mine si mi se parea o impolitete sa-l refuz. Imi iau Mauserul, o arma de serie foarte precisa si cu un mare avantaj fata de celelalte arme de serie prin faptul ca avea un incarcator cu cinci cartuse, si il urmez.
In spatele poligonului un taluz plin de salcami si frunze moarte urca de la aleea spre velodrom catre zidul de incinta spre Barbu Vacarescu. Nea Mocuta mergea pe alee cu pistolul de viteza in mana si cu ochii spre panta iar eu mergeam prin frunzele cazute, sus pe damb , cu ochii spre vale. Deodata un sitar isi ia zborul de undeva de langa alee si nea
Mocuta incepe sa traga foc dupa foc spre sitarul speriat care o luase spre deal. Fluierau cartusele pe langa mine de mama focului ricosand printre salcami dar eu eram cu ochii pe sitarul care venea direct spre mine. Fac o miscare scurta cu arma si apas pe tragaci. Impusc sitarul chiar la gura tevii, acesta se izbeste de zid si cade. Il recuperez din iarba
si-i duc trofeul lui nea Mocuta. Abia dupa ce a luat sitarul in mana realizam ce prostie am facut amandoi.
-Bai Vichi mare berbec mai sunt! Puteam sa te impusc!
-!!!
De atunci n-am mai mers la sitari cu Nea Mocuta.

In 1959 participand la Dinamoviada de la Moscova am trecut prin cea mai incredibila situatie pe care incerc sa o povestesc cat mai exact.
Intr-una din zile organizatorii ne stabilesc ca program de destindere sa mergem la Chinopanorama (cinematograf panoramic) o noutate in materie si de care erau foarte mandri. Zis si facut, dar cum din delegatia noastra erau si unii care veneau pentru prima oara in Moscova, printre ei ma numaram si eu, am rugat partea sovietica sa fie de acord cu un mic ocol prin Piata Rosie.
Si iata-ne, pe o ploaie torentiala, pornind cu autobuzul Zis al delegatiei romane in ceea ce avea sa devina o adevarata aventura. Piata Rosie. Prin ploaia nebuna nu distingem mare lucru, doar ca piata e mai mica si mai putin impunatoare de cum o stiam din fotografii sau documentare. Parasim Piata Rosie cu sentimentul ca am fost pacaliti si pornim mai departe. Bulevardul pe care trebuia sa ne deplasam catre cinematograf (Prospect Gorki) este asezat in panta precum Bdul Kogalniceanu din Bucuresti.
Autobuzul isi face loc cu greu prin puhoaiele nestavilite ce vin din urma noastra intrecandu-ne intr-un talmes-balmes de apa murdara, craci, garduri, panouri indicatoare care ne instiintau ca statia nu stiu carui troleibuz s-a mutat in Kaliaevscaia ulita si tot felul de obiecte mai mari sau mai mici.
Trecem pe langa un autobuz cu calatori intepenit intr-o statie. Le facem cu mana mandri nevoie mare ca noi mergem mai departe. Eroare. Mai mergem circa 20 de metri si… FASSSS… cabina soferului se umple de aburi si dupa ce tuseste de doua ori, motorul amuteste. Ne-am inchipuit ca soferul va remedia defectiunea si ne vom continua drumul. Aiurea!Soferul vazand ca in cabina a intrat apa, s-a cocotat pe motorul aflat in dreapta sa si asezat turceste privea cu ingrijorare la delegatul rus care ne insotea.
Atunci am remarcat ca apa incepuse sa se infiltreze in autobuz, intai sub bancheta din fata, apoi catre noi.
Prima masura pe care am luat-o, a fost aceea de a ne urca pe canapele pentru a evita contactul cu apa.
Priveam prizele de aer din plafonul autobuzului si ne-am asigurat ca sigurantele de deschidere nu sunt blocate pentru a le folosi in caz de nevoie ca iesiri daca apa ar fi continuat sa urce.
Dincolo de aspectul dramatic al intamplarii, am avut parte si de cateva situatii inedite si chiar amuzante.
Din aval s-a apropiat de noi o duba Molotov a militiei care avea o statie de emisie cu doua difuzoare mari plasate chiar pe cabina si prin care se solicita ajutorarea celor ce locuiau la subsoluri, copiilor, batranilor si
bolnavilor. Duba ajunge in dreptul nostru si FASSS…raman si ei in pana.
Continua sa ploua si apa sa creasca. La un moment dat, privind soferul, un plutonier si insotitorul sau, un tanar locotenent, am ramas surprins cat de calmi puteau fi desi amandoi erau in apa pana la subsori iar din volan
se mai vedea circa un sfert. In sfarsit ploaia conteneste, dar din varful pantei continua sa se pravale puhoaiele murdare si nebune, apoi, incet-incet acalmia pune stapanire peste intreaga zona.
Ne asteptam ca odata cu incetarea ploii, apa sa scada peste tot, inclusiv in autobuzul nostru dar n-a fost asa.
Canalele care pana la incetarea ploii refulasera in strada ca niste adevarate geizere acum se infundasera cu diferite corpuri aduse de puhoaie. In sfarsit isi fac aparitia pompierii cu masini amfibii si reusesc sa le desfunde.
Remarcam ca apa se retrage incet dar evident si din autobuz.
Un coleg, ne atrage atentia spre spatele autobuzului aratandu-ne un cetatean, care inarmat cu un aparat de fotografiat si cocotat pe o usa, iesise dintr-un gang pentru a imortaliza cateva momente iar acum avea dificultati in a se intoarce, apa tragandu-l catre mijlocul bulevardului. Doi pustani, inotand, ii vin in ajutor si il imping in gangul din care iesise.
Observ o ciudatenie care se indreapta catre noi venind din aval. Un tanar, slab, cu cioc si ochelari de vedere rotunzi, cu niste rame subtiri avand parul in dezordine, muiat si lipit de frunte, urechi si chiar de lentilele groase se apropie miscandu-si umerii inainte si inapoi, alternativ si inegal intr-n efort vizibil.Trece printre autobuzul nostru si duba militiei
urcand incet panta din spatele nostru. Daca pana acum il vazusem doar de la jumatatea bratelor in sus, acum incepem sa-l descoperim, bustul, talia si la sfarsit…..tipul mergea pe bicicleta!!!!
Cand am putut coborit din masina, am dat dracului toata panorama, ne-am indreptat catre metrou mancand cate o marojnaia, inghetata la moda atunci, comentand intamplarile la care am fost martori.
Seara, la hotel, conducerea delegatiei ne-a convocat intr-o sedinta in care ni s-a spus ca am avut un vis colectiv si ca la intoarcerea in tara este interzis sa vorbim despre cele intamplate.
Dar despre alte intamplari cu alt prilej.