De Sfintele Sarbatori ale anului 1947, Mos Craciun, in care care credeam fara rezerve, mi-a adus printre multe daruri si o pereche de patine marca Polar Tutti Kunst care se fixau de ghete cu cheie. “Experienta” in ale patinajului o capatasem cu ceva timp in urma cu niste “patine” confectionate din niste picioare de soba facute din cornier pe care un prieten de joaca le confectionase de unul singur si cu care ne “dadeam” cu randul pe zapada batatorita..
Cu noile patine si impreuna cu cativa colegi de liceu ne intalneam de cate ori era ger, in parcul Carol, singurul patinoar natural situat mai aproape de drumul nostru catre scoala.
Patinam pana aproape de ora de incepere a cursurilor iar la semnalul sonor dat de catre sirena uzinei Wolf, din apropierea garii Filaret,abandonam patinajul si o luam spre liceu.
Totul pana intr-o zi. Patinam in preajma debarcaderului cand deodata gheata incepe sa paraie si sa se dezmembreze sub picioarele noastre si iata-ne in apa pana aproape de talie. Reusim cu chiu cu vai sa iesim pe mal, ne scoatem patinele si inhatandu-ne ghiozdanele o pornim rapid catre scoala. In cele circa 15 minute pana am ajuns la Sincai, pantalonii nostri se facusera scoarta de la frigul de-afara. Cu ajutorul colegilor de le internat, ne-am imbracat cu tot felul obiecte dar in picioare aveam papuci, tarlici sau ciorapi crosetati din lana. Caloriferele abia se mai vedeau de puzderia de haine si lenjerie intinsa la uscat. Despre patania noastra a vorbit tot liceul, mai bine de o luna de zile.
In ziua cu pricina, profesorii cu care aveam ore, ne scoteau la tabla, nu atat pentru a ne asculta cat pentru a ne expune ca pe niste paparude nefericite ce eram, in fata colegilor si spre hazul acestora.