Category: Diverse

In 1957 aflandu-ma la Moscova cu ocazia Dinamoviadei de tir, am observat chiar din primele zile ca pe trotuare, din loc in loc, erau siruri de oameni asezati unul in spatele celuilalt asteptand. M-am lamurit abia cand am vazut un autobuz oprind si cetatenii urcand in ordinea sosirii. M-am apropiat si am constatat ca fiecare mijloc de transport avea rezervat un loc anume in statie in functie de traseul sau. Aveai nevoie de linia 335, te asezai la o coada, pentru 614, la alta s.a.m.d. N-am vazut niciodata inghesuiala si nebunia permanenta de acasa.

Era prin iunie, cand delegatia noastra formata din patru regizori: Cristiana Nicolae, Mircea Veroiu, Iosif Demian si subsemnatul, dupa un drum lung si obositor cu trenul, am ajuns la Leningrad.

Diferenta dintre Moscova si Leningrad ne-a impresionat puternic pe toti patru. Eram in alta lume. Leningradul avea un aer apusean iar oamenii parca nu erau rusi. Politetea era la ea acasa iar calmul locuitorilor parca te indemna sa vorbesti in soapta.

Orasul era superb iar faptul ca am nimerit in perioada- NOPTILOR ALBE -despre care aveam doar informatiile obisnuite ale celor care nu le-au vazut pe viu, a contribuit din plin la impresia generala de-a-dreptul coplesitoare.

Imaginati-va ca la ora 23 poti citi ziarul in plina strada fara a apela la vreo sursa de lumina artificiala.
Adaugati Ermitajul, Petrodvoretul, bisericile luminoase si impunatoare, podurile de peste Neva care mai de care cu personalitatea sa si vizita facuta la o manastire de langa Leningrad unde ne-am bucurat sufletele cu multimea de icoane ce impodobeau peretii, toate purtand semnatura lui Rubliov pentru a avea doar o vaga idee de momentele traite intr-un oras deosebit cu oameni deosebiti.

Politrucul nostru, un capitan, obisnuia ca oridecateori era chemat la o consfatuire la Bucuresti, sa se duca cu avionul. La intoarcere, ateriza pe un camp langa satul sau si lua cate un membru al familiei sa-l plimbe.
Era un tip dat naibii si ne facea viata amara tot timpul.
Intr-un din zile zburam in formatie si comandantul observa avionul cu pricina. – Avion neidentificat la ora 2!
Ne face semn sa-i dam drumul la “morisca” si unul dupa altul incepem sa ne invartim in jurul “inamicului”,
tragand cu munitia de exercitiu si facand un taraboi teribil. Saracul capitan nu stia ce sa mai faca pentru a ne potoli. In sfarsit ne regrupam si ne intoarcem la baza. Dupa circa o jumatate de ora apare si politrucul care dupa cateva “capace” reuseste sa aterizeze si fara a mai taia contactul, coboara si cu mantaua fluturand se duce direct la comandantul escadrilei. Nu stiu ce au discutat, dar a doua zi am aflat ca in avion cu el fusese soacra lui care s-a speriat de moarte si care daca n-ar fi fost prinsa in chingi, sigur ar fi sarit din avion.
De atunci a renuntat sa-si mai plimbe neamurile cu avionul.

De ziua dumneavostra, stimate doamne si domnisoare, va doresc ca viata sa va fie o vesnica primavara, visele sa vi se implineasca si fiecare zi sa va fie o sarbatoare.

O data aveam exercitii tactice aproape de Brasov. Dupa incheierea acestora imi vine ideea de a trece printre cei doi piloni de la intrarea in uzina Tractorul. Intorc avionul pe o parte si trec vajaind printre ei. Ghinionul meu a fost acela ca in curtea uzinei se afla o delegatie de-a noastra si un ofiter atent mi-a luat indicativul avionului.

Dupa doua zile, cand credeam ca am scapat, sunt chemat la comandant. M-a luat pe departe, ca sigur escadrila sa are cei mai buni piloti, ca misiunile au fost indeplinite cu calificative excelente, etc., etc., dar….

-Ce-ai cautat cu avionul in curtea uzinei? Eu cu o expresie mirata – Cine, eu ? Poate a fost altcineva…Mi-am dat seama ca nici comandantul nu era suta la suta sigur de acuzele sale, cu atat mai mult cu cat, din cauza uleiului cu care era stropit indicativul avionului, cel ce sezizase incidentul oferise un indicativ probabil.
De data asta am scapat usor.

In alta zi, dupa terminarea exercitiilor, ne indreptam spre aerodrom. Vad in mijlocul unei arii un stog mare de paie care avea infipt in varf un drapel rosu ce se unduia in vant. Ce-mi vine mie, imping mansa, accelerez si ma indrept aproape razant cu solul in intentia de a le da jos steagul celor de pe arie. Trosc! Lovesc steagul, dar acesta in loc sa cada, a ramas infipt in aripa fluturand. Ce n-am facut pentru a scapa de el. Am scuturat avionul, m-am rasucit dar totul a fost zadarnic asa ca am aterizat cu trofeul dobandit. Nu-ti mai spun ce “musaca” mi-a facut comandantul !
Si ca tacamul sa fie complet am fost suspendat de la zboruri o luna.

Stabilit in Franta de foarte multi ani, Valentin si-a consacrat viata picturii. De foarte multi ani nu mai aveam nicio veste de la el sau despre el pana acum o luna si ceva cand Geo Saizescu, patronul revistei Harababura mi-a daruit ultimul numar pe care rasfoind-ul descopar o caricatura semnata Anesia Valentin – Franta.
In perioada cand era “pistolar” ne-am cunoscut si pasiunea comuna pentru desen ne-a apropiat.
Nu despre artist vreau sa vorbesc ci despre pilotul de vanatoare Valentin Anesia. In pauzele de antrenament imi placea sa-l ascult cum imi povestea aventurile incredibile prin care trecuse. Avea un ton calm si detasat.
– Aveam cel mai nenorocit avion din toata escadrila. Pierdea ulei peste tot si numai eu il puteam struni, orice alt coleg ar fi luat foc sau s-ar fi prabusit. De aceea a fost botezat “locomotiva regimentului”
Intr-una din zile aveam exercitiu de lansare a bombelor la punct fix. Poligonul era undeva langa Brasov si dupa ce au trecut ceilalti din formatia mea imi vine si mie randul sa lansez “bomba”. Reperez punctul, armez si astept sa ajung in pozitia optima. Declansezdar mecanismul nu functioneaza. Incerc din nou si iar nimic. Avionul depaseste tinta si in sfarsit bomba se desprinde. Virez strans pentru a vedea unde cade. Pe camp un tractor. Bomba cade la nici o suta de metri de acesta ridicand un nor de fum. Vad tractoristul cum abandoneaza tractorul si o ia la fuga pe camp agitand bratele cu disperare. La intoarcere a trebuit sa insotesc echipa de recuperare a bombei spre hazul colegilor de escadrila.

Pe Valea Plangerii, undeva in spatele rampei de gunoaie, chiar la marginea cociocului era un contur facut din pietre diverse si care sugerau planul (in mare) al unei mici biserici. Interiorul era mereu inundat si toate incercarile de a ajunge la lacasul de cult au fost sortite esecului. A fost construita chiar si o incapere din beton langa zidul cimitirului in care au fost montate pompe pentru scoaterea apei. Ciudat este faptul ca ziua pompele functionau non stop dar noaptea se defectau si operatiunea capatase un caracter Sisific prin zadarnicirea tuturor incercarilor.
Se spunea ca mica biserica, s-ar fi scufundat la scurt timp dupa schimbarea albiei Dambovitei .

La Dinamo am avut un coleg, pistolar de precizie, care mi-a povestit o istorie “incredibila” despre castelul Bran.
Era in perioada in care, foarte multi din cei urmariti de securitate pentru motive diverse, au ales calea muntilor.
Stiam dinainte, de la cineva de incredere, ca muntii nostrii ascund taine din vremuri uitate, iar cele ce urmeaza sunt rezultatul coroborarii tuturor informatiilor pe care le-am receptat in timp si dupa o serioasa analiza am considerat ca merita relatata urmatoarea intamplare. Judecati singuri !
Exista in incinta castelului Bran – o fantana – care nu are mai mult de un metru si jumatate adancime !!!!
O stiti ? Istoria ei este asimilata cu – Fontana di Trevi – din Roma, iar istoria spune ca cei ce arunca in interiorul fantanii o moneda, destinul le va permite sa revina pe aceleasi meleaguri dupa un timp.
Numai ca nu este fantana din Roma, ci de la castelul Bran. Si atunci ? Interiorul fantanii este mereu presarat cu monede ca si cel din Roma. Numai ca aceasta fantana nu are un izvor propriu.

Atunci ce fel de fantana este ? De unde apa ? Misterul este simplu…. apa este TURNATA in fantana pentru a crea impresia de autenticitate.
De ce arata asa ?

In acea perioada niste “lupi albi”, cum li se spunea, au fost urmariti de trupele de securitate dotate cu caini de urmarire pana in interiorul castelului Bran unde le-au pierdut urma. Una din urme ducea la – liftul – castelului, iar cealalta la ghizdurile fantanii care pe atunci era foarte adanca.

Cativa militari au primit ordin sa coboare in fantana.
Au fost dotati cu franghii, proiectoare alimentate de la cateva grupuri electrogene si au coborat. Dupa ce au parcurs circa 50 de metri, ostasii au solicitat prin semnale, prelungirea cablurilor de alimentare.

Cei de la suprafata, au hotarat sa reia coborarea a doua zi iar echipa sa iasa din fantana. Au inceput sa recupereze cablurile de alimentare si de coborare iar cand acestea au ajuns la suprafata…. STUPOARE!!!!!!!…. fusesera taiate si nici urma de soldati.
S-a luat hotararea de a dinamita putul si de a-l zidi. Acesta este motivul pentru care fantana arata asa.

La fel s-a intamplat si cu ascensorul, care cobora foarte multi metri sub nivelul castelului si care acum… doar URCA… cand urca.

Credeti ca este posibil ? Mie mi se pare verosimila povestea, cu atat mai mult cu cat am vazut si eu fantana si nu am gasit raspunsul logic al construirii acesteia la o adancime la care doar apa de ploaie ar fi putut produce oarece efect .