Iarna

In iarna anului 1952 am pus pentru prima data schiurile in picioare. Le-am imprumutat de la o prietena a surorii mele. Erau niste schiuri grozave, Hyckori, sau cam asa ceva, cu canturi de otel si bete de aluminiu. Ciudat ca in primele zile nu am luat nici macar o cazatura pe panta de pe cocioc(azi parcul Tineretului) , dar pe masura ce invatam au aparut si busiturile. Perseveram si pot spune ca ma descurcam destul de bine cu cristianele pe care le perfectionam in fiecare sezon. Mersul in buiestru avea sa ma ajute in cumplita iarna din 1954, cand zapada cazuta paralizase Bucurestiul. Va puteti imgina troiene de zapada cat casa de mari din care apareau si dispareau sarmele de la tramvai cat era strada de lunga. Armata si toti sportivii care stiau sa se tina pe schiuri au fost mobilizati la transportarea in ranite a painii de la fabrici catre centrele de distribuire facand zilnic kilometri buni. Tancurile, singurele vehicule care se incumetau sa dea piept cu nametii, transportau saci de faina catre fabricile de paine si acest lucru zi si noapte mai bine de doua saptamani. Am mai vazut ierni cu ninsori masive dar ca aceea nu am mai intalnit in Bucuresti.