– ” Penita de sticla “.
– ” Calimara ideala “.
De ziua mea am primit, din partea unuia din frati, un stilou mai putin obisnuit. Stilourile Mont Blanc sau Parker fusesera deja acceptate ca fiind cele mai performante stilouri ale vremii, la fel ca Doxa sau Omega considerate cele mai precise ceasuri. Prin ce era deosebit acest stilou ? Intai ca nu era din niciuna din marcile enumerate anterior si spre deosebire de acestea care aveau penite de aur sau iridiu, penita stiloului primit era de “sticla ” !!!
Nu e nicio eroare. Penita avea forma unui turture de gheata spiralat si era confectionata din sticla transparenta.
Am aflat atunci ca aceasta solutie cu penita din sticla era inca una din inventiile vremii la rezolvarea penuriei de metale scumpe cauzata de razboi si ca era de origine sovietica.
Unicul inconvenient al acestei penite era acela ca la cam zece zile trebuia inlocuita deoarece se tocea si scrisul devenea asemanator cu cel al unei penite Redis, dar la inceput era absolut perfecta. Am fost incantat ca am scapat de “calimara
ideala” pe care o folosisem pana atunci si din care, in orice pozitie o asezai, nu curgea niciun pic de cerneala. O puteai rasturna, rostogoli, inclina si cerneala ramanea mereu prizoniera in interiorul recipientului.
Singurul pericol era acela de a se sparge dar daca aveai grija de ea nu era nicio problema. In clasa, fiecare pupitru avea doua orificii rotunde, loc in care colegii de banca isi puneau calimarile.
Alaturi de acestea erau si niste degajari in care se puteau pune creioanele sau tocurile fara riscul de a aluneca sau rostogoli.
Cele mai cautate creioane erau din marcile; FABER – CASTELL
si HOH-I-NOOR HARDTMUTH, iar cerneala cea mai buna era desigur Pelikan. La libraria HACHETTE de pe Lipscani gaseai totdeauna rechizite scolare de cea mai buna calitate.
Stiloul a “rezistat” cam doua trimestre, apoi toata lumea s-a saturat sa schimbe penitele, murdarindu-ne de fiecare data cu cerneala si bine-nteles ca am revenit la tocul clasic din lemn la care foloseam game variate de penite, de la penitele “ronde” sau “klaps” si pana la penitele Redis.
A fost totusi o experienta interesanta.
Apropo de banci. Vechile banci scolare aveau pupitrul inclinat catre elev. Motivul era cat se poate de clar. Elevul nu era obligat sa se aplece pentru a vedea ce scrie. Generatiile de elevi aveau mai putine probleme cu coloana vertebrala de cat cei din ultima vreme, siliti sa se “ghemuiasca” pentru a putea scrie sau citi un text. Ce usor s-a renuntat la formula clasica; Mens sana in corpore sano !