Din nefericire vin sa va dau o veste proasta pe care am primit-o la randul meu de la un fost coleg – Marin Tarangul nu mai este printre noi.
Cel care spunea ca …” Viata ingerilor nu este o eternitate castigata
brusc “… s-a inaltat pentru a li se alatura.
Ne-a parasit un OM deosebit.
Poetul si eseistul Marin Tarangul, nu mai este printre noi. Prin trecerea sa in nefiinta, a lasat un gol imens in sufletele noastre, cei care l-am cunoscut si apreciat.
La revedere Marine.
Nu te vom uita nicicand.
***
Marin Tarangul s-a nascut la 1 mai 1938 in Bucuresti. In 1959 isi ia licenta in teologie la Institutul Teologic din Sibiu, unde intre 1959 si 1961 continua studii de doctorat in istoria religiilor. In 1961–1964 este arestat politic. In 1971 obtine o alta licenta la Institutul de Istoria si Teoria Artei din Bucuresti. Intre 1966 si 1979 publica poezii si eseuri in principalele reviste culturale bucurestene, este membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista Amfiteatru si la Animafilm. Ii sunt respinse sau amanate de catre cenzura o serie de texte, acesta fiind si motivul in baza caruia cere oficial expatrierea. In 1979 se stabileste in Franta. Aici obtine doua doctorate in filozofie, la Institutul Catolic si la Sorbona (cu teza Icoana, experienta si realitate – discurs acrotatic), iar in 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, sectia romana (cu teza Poezia lui Nichita Stanescu si arta poetica).
Humanitas
Si mie mi s-a ridicat la cer acelasi prieten…
Marin, personalitate marcanta a spiritualitatii romanesti a avut multi prieteni care-si vor aminti de el ca de un foc vesnic viu, mereu zambitor si generos.
Va multumesc pentru cuvintele dumneavoastra.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Se duc, se tot duc ….
In felul lui jucaus, provocator, totdeauna profund, Marin a fost mereu o lumina a spiritului, chiar daca vorbea despre un personaj de desen animat, un zeu, un poet sau despre cel mai simplu si umil dintre oamenii de rind.
Ti-am trimis un e-mail cu o fotografia facuta la Paris in 2007 cind ne-am re-intilnit fata in fata dupa nenumarati ani.
Laudat fie Marin Tarangul astazi si intotdeauna!
Andrei Roman
Iti multumesc pentru cuvintele tale si promit ca in cel mai scurt timp voi prezenta
si imaginea lui Marin Tarangul pentru a reimprospata amintirile celor care l-au
cunoscut si apreciat.
Multumiri Victor. Pe aceasta cala indirecta il salut pe Mircea Iliescu cu multe amintiri din vremi inca neuitate.
E trist si totusi incurajator ca ne intilnim in aceeasi durere. Abia acum intelegem ce mult ne lipseste Marinica. Acum cind nu-i mai pot spune cum i-am spus de-atitea ori: te-astept la Stockholm Marinica”
Ma uitam pe “TVRCultural” si am vazut un interviu cu Marin Tarangul. La sfarsit am vazut ca era facut in 2003. Ce film vechi, m-am gandit, si, pe unde o mai fi fiind Marin…? Aflu acum ca e printre ingeri. N-am stiut cine era atunci cand , mai mult a sugerat o mangaiere a pletelor mele blonde, n-am stiut nici ca aplecat. Sunt trista rau. Odihneasca-se in pace!
Cararile noastre s-au intersectat pentru scurta vreme – pe vremea cand colaboram la “Amfiteatru” si la “Viata Studenteasca”, dar ne si citeam unul altuia poeziile, ale lui – usor mistice si cu evidenta aplecare catre sublimul divin din substanta umana, ale mele – amare si puternic impregnate de revolta contra sistemului comunist (imi spunea adesea: “Ce cauti tu aici? Hai in lume, sa respiram!”) Doar ca eu mi-am gasit gura de aer proaspat la Ambasada Americana, in acelasi an cand el a ales sa se plimbe pe Champs Elysee. Dar nu mai inainte de a ma fi felicitat (a fost singurul care a facut acest lucru) pentru premiul de poezie castigat in 1979 la un concurs international de poezie din Chicago. El a fost singurul care a putut intelege de ce alesesem eu sa scriu numai in Engleza. “Pentru ca e o provocare”, ii dadusem eu atunci un sfert de explicatie. El, Marin, cel care plonja cu toata fiinta – dar mai ales cu spiritul – in tot ce era o provocare a intelectului sau rafinat – intelesese nevoia mea de provocare.
Poate ca vesnicia i-a aruncat manusa, iar el nu a rezistat tentatiei. Mi-as fi dorit mult sa nu o fi facut-o atat de absurd de devreme.
Diana Lucia Zotescu