EFECTE CINEMATOGRAFICE – 5

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 5

– Truca multiplan –

Spiritul novator al lui Disney si-a spus cuvantul si in materie de imagine,
aparand pentru prima data in studiourile sale, un nou tip de truca, truca
multiplan. Denumirea acestui aparat de filmare vine de la o serie de
planuri suprapuse, fiecare plan fiind iluminat independent
de celalalt si cu posibilitatea ca fiecare plan sa se miste pe verticala.
apropiindu-se / departandu-se de de unul din planurile vecine.
Camera de filmat, era montata pe un carucior deasupra tuturor planurilor
si avea, in afara de posibilitatea de travelling ( apropiere – departare ) si
aceea de a panorama pe directiile est-vest si nord sud.

TRUCA MULTI PLAN SCHEMA

In schema de principiu postata mai sus, se observa dispunerea planurilor suprapuse, cel superior fiind rezervat camerei de filmat.

Se vad deasemeni planurile rezervate desenelor, elementelor de fundal si iluminarea din lateral a acestora.
Toate planurile, mai putin cel rezervat aparatului de filmare erau transparente, oferind posibilitatea cuprinderii in cadru a tuturor elementelor necesare unei imagini complete si erau prevazute si cu dispozitive suplimentare de deplasare a semnului de lucru ( pegbar ). Cu aceste dispozitive se puteau deplasa acetofanele cu eroi si/sau decorurile.
Iluminarea independenta a fiecarui plan, a fost de fapt cheia de bolta
a realizarii unei imagini de calitate. Orice fotograf stie ca pentru a obtine
o imagine clara in profunzime, ai nevoie de o cantitate suficienta de lumina pentru a inchide diafragma obiectivului aparatului, obtinand astfel claritate, de ex. de la o jumatate de metru la infinit.

Personal am incercat un fel de filmare pe mai multe planuri, dar neavand posibilitatea de a lumina suficient planul suplimentar si deci neputand inchide diafragma pentru a capata o mai mare profunzime, am renuntat la detaliile de culoare ale decorului decupat suprapus, preferand sa-l acopar cu negru si sa nu-l iluminez. Am obtinut o imagine compusa din elemente intunecate de decor in prim plan, iar printre ele se vedeau personajele animate miscandu-se intre decoruri, ca la o filmare obisnuita.

Nu a fost rau, dar era altceva decat filmarea cu o truca multiplan.
Cei care au vazut filmul ” Robinson Crusoe ” poate isi amintesc de
scenele din jungla, cand Robinson si Vineri se intorceau de la vanatoare.

MULTIPLAN ROBINSON POSTAT

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 4

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 4

– Imaginea aeriana. –



Unele truci mai performante, precum Oxbery, Seiky si altele, erau
dotate cu un dispozitiv suplimentar alcatuit dintr-un retroproiector de imagini, o oglinda montata sub truca si inclinata la 45 de grade, exact pe axul optic al retroproiectorului iar deasupra ei, doua lentile condensoare de circa 350 x 250 mm plasate foarte aproape de cristalul incastrat in fereastra din planseta trucii. Aparatul de retroproiectie era dotat si el cu un sistem de deplasare a peliculei, cadru cu cadru, care functiona ca si camera trucii pe mers inainte / inapoi si putea fi programat sa schimbe fotogramele proiectate in sincron cu camera trucii.
Camera de filmare trebuia sa sa afle la o inaltime prestabilita, loc marcat cu exactitate pe scala gradata a aparatului.
In Fig. A se vad dotarile mai importante ale dispozitivului de imagine aeriana.

Fig

 

Daca aparatul era fie mai sus, fie mai jos de acest punct, imaginea
trimisa de retroproiector nu avea scharf ( claritate ) sau nu se vedea decat un cadru plin de lumina si deci filmarea ar fi fost compromisa.
Acesta a fost si motivul denumirii – imagine aeriana – deoarece
imaginea se formeaza in aer, intr-un anume punct, loc in care trebuie sa se afle camera de luat vederi. Pe masa erau filmate acetofanele obisnuite, ca la orice filmare la o truca verticala, numai ca fundalul desenat era inlocuit cu imagini proiectate. Se puteau realiza cu acest dispozitiv, o serie de combinatii care intr-o filmare obisnuita nu ar fi fost posibile. Se putea filma in exterior apoi pelicula se developa si o copie pozitiva de buna calitate era introdusa in retroproiector. Vizandu-se prin camera de filmat, se alegea fotograma de la care se incepea filmarea si lucrul putea demara.
In final, puteam vedea un erou desenat, miscandu-se alaturi de trecatorii filmati real, evitand diverse accidente, etc.

Nota. Daca personajul animat trebuia sa se miste printre anumite obstacole filmate pe viu, un desenator din echipa primea un duplicat al materialului filmat in exterior si copia pe calc delimitarile cat mai exacte ale acestor contacte.
Copierea se facea la un pupitru dotat cu un retroproiector ca in Fig. B PUPITRU COPIAT.

Fig

 

Numerele fotogramelor erau trecute in jurnalul de filmare in dreptul
desenelor respective pentru controlul final.
Desenele urmau apoi fluxul obisnuit pana la colorarea lor pe acetofan
si erau trimise apoi la filmare. Aici, dupa o ultima verificare a ” limitelor “,
se putea incepe lucrul.

F 1 IMAG AER

 

In Fig.1 este prezentata fotograma reala ce urmeaza a fi completata cu
eroi animati prin combinare cu instalatia de imagine aeriana.

F 2 FOTOG

Desenatorul contureaza ( cu rosu ) limitele pentru asezarea desenelor.

F 3 FOTOGRAMA COMBINATA 2 B

Eroii si limitarea lor pe imagine ( conturul rosu )

F 4 IMAG

Iata cum va arata imaginea completa dupa realizarea filmarii finale.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 3

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 3

– Expuneri multiple (supraexpunere) –

Daca expunerea corecta a unui material foto-sensibil este obtinuta
prin respectarea tuturor parametrilor prestabiliti de fabricant, orice
modificare adusa unuia dintre acestia va duce la schimbari, mergand
pana la compromiterea iremediabila a materialului.
Supraexpunerea, intra in aceasta categorie, numai ca ea este folosita
uneori pentru obtinerea unui efect vizual necesar.
Si in filmul de animatie esti obligat uneori sa apelezi la supraexpunerea
unor fotograme. Acest lucru se realizeaza prin expunerea repetata a unor
fotograme folosind mersul inainte – inapoi al trucii. In aceasta situatie
fotogramele se ” ard ” devenind aproape negre la developarea
negativului si extrem de deschise, aproape albe, in pozitiv.
Eu am folosit la filmul Robinson Crusoe un efect similar in timpul
furtunii pe mare. Am ales in acest scop un numar de fotograme din
jurnalele de animatie ale unor scene de furtuna si am desenat pe alte
acetofane niste zone pe care le doream protejate de efectul de supra-
expunere. Pentru acest lucru desenele au fost colorate cu negru ca niste
” masti “.
In demonstratia care urmeaza se va observa contrastul creat de
aceste ” masti ” dupa supraexpunere.
In prima imagine prezint o fotograma filmata normal cu expunere 100%.

A FOTOGRAMA NORMALA F 1

In cadru este pus ca fundal decorul cu un cer de furtuna, peste el sunt desenele cu corabia luptandu-se cu stihiile dezlantuite, iar peste acestea, talazurile unei mari furioase.
In cea de a doua imagine este o masca desenata pe care o voi folosi la supraexpunerea fotogramei respective.

B MASCA ANIMATA F 2

Privita cu atentie se vad zonele pe care la va acoperi, restul fiind transparente.
In cea de-a treia se vede imaginea expusa corect dar cu masca desenata prezenta in cadru ( inainte de expunerea multipla ).

C FOTOGRAMA NORMALA cu MASCA F 3

In imaginea patra, fotograma dupa trei expuneri – inainte – inapoi – inainte ( expunere 300% ).

D FOTOGRAMA VOALATA F 4

Am ales imagini la intamplare si le-am supraexpus in modul aratat mai sus mentionand ca mastile erau realizate pe miscare ( valuri si corabie, sau personaje ) in zona dorita. Aceste palpairi, in care supraexpuneam si
de sase ori imaginea, au fost subliniate mai tarziu prin zgomotele specifice
unui furtuni puternice, tunete, talazuri,suieratul vantului, ploaie, strigatele echipajului, etc.
Tot supraexpuneri ale imaginilor, pot fi realizate cu surse de iluminat
suplimentare, si/sau deschiderea diafragmei obiectivului camerei de
filmat. In alte cazuri, au fost montate in negativ fotograme negre care
in proiectie te orbeau pur si simplu. Montarea lor, ca si filmarea cu expuneri multiple se facea fara o ordine exacta.
Voi prezenta un mod de alegere a acestui efect in timpul unei filmari.
Nota; Litera O va reprezenta fotogramele expuse corect iar X pe cele
supraexpuse.
OOOOOOOXOXXOOXOOXOXOOOOOOOOOOOOOXXOXOXX
OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOXOXXOXOOOOOOOOOXXOOOXXOXXOOOO.
Este recomandabil ca, nu doar durata in interiorul unui fulger sa varieze de la fulger la fulger ci si spatiile (zonele de acalmie) dintre acestea.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

Incepand de azi, voi posta pentru amatori, o mini selectie de efecte cinematografice.
Am selectat din multimea de trucaje uzitate in lumea filmului, pe cele mai des folosite in animatie.

 

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

– Fondu-ul si inlantuirea –

Fondu-urile si inlantuirile sunt efectele cinematografice cele mai des intalnite in realizarea filmelor.
Nu imi propun sa discut despre conotatiile acestor efecte si rolul lor
printre mijloacele de exprimare filmica ci doar despre aspectul tehnic
al realizarii lor. Din multitudinea de ” roluri ” pe care le au efectele de mai sus, voi pomeni totusi cateva exemple precum; incheierea unei actiuni marcata printr-un fondu de inchidere (sau de intunecare cum i se mai spune), sau inceperea unei actiuni printr-un fondu de deschidere.
Inlantuirea este folosita de foarte multe ori pentru mutarea actiunii prezente in alt loc, in acelasi timp sau altul dar legata logic de scenele anterioare. Este folosita deasemeni in comprimarea dimensiunii timpului prin prezentarea in cateva minute de ” timp cinematografic ” a unei intregi istorii.
Aceste trei trucaje pot fi realizate intr-un studiou specializat folosind un aparat special – truca – sau direct in laborator.
Pentru realizarea unui fondu inchidere, operatorul apeleaza la un
dispozitiv special aflat in interiorul aparatului de filmat – OBTURATORUL.
Acesta este un disc care are practicata o fereastra prin care lumina, ce
patrunde prin obiectivul aparatului, impresioneaza pelicula.
Efectul este asemanator cu gestul magic pe care il faceau fotografii
scotand capacul de protectie al obiectivului si dupa o degajare eleganta
insotita de un ” cu – cu ” cantat pentru a-ti atrage privirea catre el,
acoperea din nou obiectivul aparatului.
Aceasta manevra o face obturatorul care se roteste si permite
expunerea peliculei. Cantitatea de lumina care patrunde prin aceasta
fereastra, poate fi controlata cu ajutorul unui sector gradat care executa aceasta rotatie impreuna cu obturatorul.
Inchizand progresiv acest sector, cu fiecare rotatie a obturatorului,
tot mai putina lumina va impresiona pelicula.
Pe ultima fotograma a fondu-ului, sectorul fiind inchis complet, pelicula nu mai este impresionata ( expusa ) de loc iar negativul, dupa developare
va fi complet transparent in acea zona.
La copierea pozitiva, zona in care s-a facut fondu-ul se va innegri treptat iar efectul pe ecran va fi cel dorit, adica o intunecare progresiva a imaginii.
Acelasi lucru se petrece si la un fondu deschidere, numai ca filmarea
incepe cu sectorul obturatorului inchis complet. Pe masura ce se
filmeaza acesta este deschis treptat iar imaginea proiectata va porni
din negru si se va lumina progresiv, dezvaluind actiunea.
Inlantuirea, este o filmare in care o imagine sau actiune se dizolva in
timp ce o alta devine tot mai vizibila, acest lucru petrecandu-se simultan
in timpul proiectiei.
In Figura 1 se pot observa schematic;
A – un fondu inchidere, B – fondu deschidere iar in C – o inlantuire.
Fiecare procedeu are semnul grafic pe care animatorul il indica in
jurnalul de filmare ( exposure sheet ), durata prestabilita a acestei
prezentari fiind de 18 fotograme.

A Fig 1

In Fig.2, prezint schematic modul in care pelicula este expusa de la
100% la 0% pentru a se obtine; in cazul A un fondu inchidere iar in B, de la 0% la 100%, un fondu deschidere.

B Fig 2

O inlantuire este alcatuita din doua fondu-uri, primul de inchidere iar
al doilea de deschidere, operatiune executata asupra acelorasi fotograme.
Pentru acest lucru, operatorul va nota numarul fotogramei de la care
incepe fondu-ul de inchidere si ultima fotograma ( cu expunere zero ).
Pune apoi camera pe ” mers inapoi ” cu sectorul obturatorului inchis
complet si face ca pelicula din aparat sa parcurga in sens invers cele
18 fotograme ale fondu-ului de inchidere. Pentru mai multa siguranta,
operatorul va depasi numarul fotogramei de la care a inceput fondu-ul
cu inca doua – trei fotograme, schimba sensul de miscare al peliculei
in camera de filmat si porneste, oprindu-se la fotograma de inceput
a fondu-ului. Deci, daca a inceput fondu-ul la fotograma 200 si a incheiat
la fotograma 218, porneste aparatul pe ” inapoi ” si se opreste la
fotograma 198, schimba ” pe inainte ” si se opreste la fotograma 200.
Operatorii cu experienta, motiveaza aceasta manevra cu scopul
cuplarii perfecte a tuturor dispozitivelor de transport al peliculei (pinioane,
grifa – contragrifa, etc.) din interiorul camerei de filmat.
Urmeaza schimbarea scenei ( decor, animatie, eventual surse de
lumina ), se stabilesc cadrele viitoarelor miscari ale aparatului si se
incepe filmarea deschizand progresiv sectorul obturatorului.
Stiindu-se ca o pelicula expusa 100 % are o expunere corecta, in cazul
inlantuirilor se va avea grija sa se respecte acest lucru.
De exemplu; prima fotograma a fondu-ului este expusa 90% pentru
fondu-ul de inchidere si compensata cu 10% pentru deschidere.
La jumatatea inlantuirii, cele doua expuneri vor fi 50% + 50% iar
imaginile de pe ecran ale celor doua scene se vor vedea impreuna la
fel de diluate, urmand ca pe masura ce inlantuirea progreseaza, imaginea
primei scene sa dispara treptat in timp ce a celei de-a doua sa capete
tot mai multa concretrete.

C Fig 3

In Fig.3 se observa expunerile celor doua scene in cazul unei inlantuiri.
Scena A incepe fondu-ul de inchidere de la o expunere 100% si se
incheie la fotograma 18 cu expunere 0%. Observam cum scena B incepe
de la o expunere 0% si se termina la 100% la ultima fotograma a inlantuirii.
Momentul de mijloc al inlantuirii arata procentul expunerilor celor doua
fondu-uri.

 

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 2

– Filmare inapoi –

Sunt situatii cand utilizarea filmarii cu truca pe ” mers inapoi “, este
obligatorie. Imaginati-va ca aveti situatia unui personaj care picteaza
o lucrare celebra. Este imposibil sa faci sa ” apara ” lucrarea pe masura
ce este pictata, asa cum a facut la noi Sabin Balasa. Si atunci ?…
Simplu ! Stim ce durata va avea scena si cu sectorul obturatorului
camerei de filmat inchis vom parcurge numarul de fotograme pe mers ” inainte “.
Pregatim scena, punem imaginea ce vrem sa ” apara treptat “,
stabilim cadrul si miscarea eroului deschidem complet sectorul obturatorului camerei si incepem filmarea pe inapoi, ” stergand ” sau
acoperind cu o culoare de fond, alb de exemplu, pictura initiala.
Se poate realiza acest lucru cu multa precizie, daca operatorul,
eventual asistat de animator, are pe un celuloid transparent toate
directiile de pensulare ale personajului in cadru pentru a le urmari cu
exactitate. Cand totul este gata, se inchide din nou sectorul si se
parcurge intregul material ” pe inainte ” pana la fotograma de la care
s-a inceput filmarea anterioara. Se deschide sectorul si se poate
continua filmarea normal cu alte scene ale filmului.
La proiectie, scena cu pictorul ne va dezvalui modul in care acesta
a creat tabloul chiar sub ochii nostri.
Un alt exemplu, din multimea de cazuri in care filmarea pe ” inapoi ”
este necesara, este aceea a urmelor lasate pe sol, zapada, nisip, etc.
Se fac toate urmele picioarelor, plasate in punctele de contact cu solul
conform desfasurarii animatiei.
Se incepe filmarea odata cu ” citirea ” jurnalului de filmare de la sfarsit
catre inceput si pe masura ce personajul miscandu-se inapoi, la fiecare ridicare a piciorului de contact se sterge urma respectiva.
In proiectie vom vedea personajul lasand in urma semnele trecerii sale.
Cazuri sunt nenumarate. Cand se va pune problema rezolvarii lor
vom apela la acest mod de filmare. Trebuie avut in vedere ca uneori
interventia asupra unei lucrari este ireversibila si ca trebuie sa ne gandim
de doua ori inainte de a incepe filmarea.

ANIMATIE – MICA ENCICLOPEDIE de PERSONAJE CELEBRE 13

– Selectie din galeria eroilor aparuti in ” Almanahul – SCURTA ISTORIE A FILMULUI DE ANIMATIE “. –

Ultimele imagini postate din ciclul – PERSONAJE CELEBRE – apartin
eroilor animati din filmul ” Maria Mirabela ” in regia lui Ion Popescu Gopo.

OACHE, SCAPARICI mic

ANIMA – ANIMAE 36
– Posibilitatile creatoare ale operatorului de animatie. –
– Continuare.

Sa evitam monotonia.

Cele anterioare ne conduc la alt procedeu simplu dar eficient, care
poate fi util in scenele de animatie cuprinzand ciclice continui si lungi.
Circulatia curentului electric, a sangelui, a apei sau a aburului, poate
dura de-alungul a mii de fotograme. Animatorul face o bucla sau un
ciclic si operatorul filmeaza; 1-2-3-4; 1-2-3-4; 1-2-3-4; …si asa mai
departe pe toate durata scenei.
Lasand la o parte monotonia, scena isi pierde de multe ori calitatea
deoarece un astfel de ciclic devine curand recognoscibil.
Chiar atunci cand este realizat cu maiestrie, publicul recunoaste curand repetarile unor neinsemnate defecte sau particularitati. Efectul va opera mai putin, intrucat isi pierde calitatea.
In numeroase cazuri, ciclicul din patru celuloide este relativ simplu si va exista aproape totdeauna o justificare sa utilizam cateva celuloide suplimentare, capabile sa imbunatateasca in mare masura efectul.
Exista cateva principii diferite, dintre care sunt tipice urmatoarele;
In primul rand, se poate face un alt ciclic, practic acelasi. Daca primul
ciclic este – ABCD, al doilea poate fi – abcd. Dar in locul unui ABCD, ABCD,
ABCD, fara sfarsit, vom filma ABCD, aBcD, Abcd, abCD, abcd, AbcD, si
asa mai departe. El poate continua timp indelungat fara sa repete practic
acelasi ciclic.
In sfarsit, daca ciclicul poate implica doua nivele de celuloide si are
si un caracter neregulat ca de pilda flacari licarind, fum imprastiindu-se,
unduiri ale apei sau stralucirea unor bijuterii, putem face doua ciclice
de numere neidentice. Un ciclic din patru celuloide si un ciclic din cinci
celuloide poate fi un exemplu. Cu aceste noua celuloide, ele nu se vor repeta timp de douazeci de fotograme. Daca intr-o repetitie ar fi sase celuloide si alte sapte, ele nu se vor repeta timp de 42 de fotograme.
Experienta arata ca aceste variatiuni imbunatatesc animatia ciclica
mai mult decat suficient pentru a justifica efortul suplimentar.

Cu aceasta postare – ANIMA – ANIMAE 36 – pun punct acestor spicuiri din articolele publicate in ” Caietul de documentare cinematografica ”
nr. 3 – 5 din 1966.

ANIMATIE – MICA ENCICLOPEDIE de PERSONAJE CELEBRE 12

– Selectie din galeria eroilor aparuti in ” Almanahul – SCURTA ISTORIE A FILMULUI DE ANIMATIE “. –
– Continuare –

 

– Dintr-o eroare regretabila, am postat randul trecut ” pachetul ”
cu eroii si continuarea ANIMA-ANIMAE cu numarul 12 si respectiv 35
inaintea celui de astazi. Daca in privinta eroilor postati aceasta “ordine”
accidentala nu prezinta inconveniente, pentru ANIMA-ANIMAE este necesara lecturarea textului cu nr. 34, apoi pe cea cu nr. 35. Inca odata imi cer scuze pentru aceasta eroare.

Azi am postat alte rebusuri, unde recunoastem stilul inconfundabil al lui Cristian Marcu in desenul ” morcovul – biberon “.
Remarcam cu acest prilej si alti cativa eroi consacrati;
Manole si prietenii sai intr-un concert in ograda ( in stanga ) iar pe
Patratel ajutandu-i pe Pic si Poc sa mai creasca ( in dreapta ).

 

JOCURI cu PIC si POC

ANIMA – ANIMAE 34
– Posibilitatile creatoare ale operatorului de animatie. –
– Continuare.

Fondul continuu.

O importanta zona in care se de el in mod inutil, este aceea in care o
scena necesita un efect continuu fotograma cu fotograma, pe mii de
fotograme. Nu este de loc neobisnuit ca o scena de animatie sa implice
un panoramic continuu, un ciclic de celuloide sau un mecanism in
actiune care cere fotografiere cu cadru unic, de-a lungul a multe sute
de fotograme, concomitent cu o alta actiune. Un vas cu mere, un avion
sau un vehicul pot cere un fond panoramic, roti invartindu-se sau alte
efecte; sau intr-o scena trebuie sa se prezinte circulatia curentului
electric, a sangelui, a apei, sau alte efecte. In astfel de cazuri, efectul respectiv este in general necesar, dar el constituie in realitate un fond
secundar pentru actiunea continua din primul plan.
Exista o tendinta nefericita din partea animatorilor, sa rezolve aceste
lucruri prin indicarea pur si simplu a panoramarii continue sau a ciclicului
pe numarul necesar de fotograme, fara sa se preocupe prea mult de
munca migaloasa si indelungata a aparatului de filmat. Exista de multe
ori o cale mai buna si mai rapida pentru acoperirea acestei necesitati, si
un operator ingenios poate sa imbunatateasca si sa grabeasca fotografierea daca i se furnizeaza materialele corecte. Sa examinam cateva exemple simple, care ne pot indica unele principii pe care animatorul inclina sa le neglijeze.
Ex. O scena cere un avion centrat in camp. Evident avionul zboara,
fapt care cere un fond panoramic. Secventa in sine trateaza si alte
actiuni, dar ni se cere o secventa de 2 minute in care operatorul trebuie
sa faca o panoramare de o fotograma unica per fiecare miscare de decor
pe 2 880 fotograme, alaturi de actiunea principala.
Utilizand formulele mele experimentale, fotografierea cu fotograma unica de felul acesta nu se poate face mai rapid decat 1 200 fotograme pe ora pentru cadrajul unic de panoramare simpla. Ritmul se incetineste pana la 400 fotograme pe ora cel mult, daca panoramarea este combinata cu o alta actiune, de pilda animarea pe celuloid sau inlantuiri. Secventa va reclama deci cateva ore din timpul aparatului de filmat, timp care nu este cu nimic justificat. Nu dorim totusi sa inghetam actiunea, deoarece ea trebuie sa ne dea senzatia ca avionul se afla in zbor. Practic in toate
cazurile, animatorul va desena un fond in bucla, in care cele doua capete
se potrivesc destul de bine ca fondul, sa devina un ” ciclic “, acesta
repetandu-se mereu, dupa cum se arata in figura D (A). Procedeul este eficient. Acesta este modul obisnuit. Dar nu este modul cel mai bun. El
inseamna turnare lenta. Creste riscul erorilor.

Va urma