Cu Mocuta la sitari

Aveam un coleg, Petre Mocuta, pistolar de precizie si de viteza care atunci cand avea ocazia se ducea si la vanatoare.
sitarIntr-o dupa amiaza frumoasa de toamna, ma pomenesc ca vine la mine in vestiar si-mi propune: -Vichi, au facut sitarii pasaj in parc nu vrei sa mergi cu mine sa impuscam cativa?
Eu oridecateori mi se fac propuneri traznite sunt gata sa spun prezent, mai ales ca nea Mocuta era cu circa douazeci de ani mai mare ca mine si mi se parea o impolitete sa-l refuz. Imi iau Mauserul, o arma de serie foarte precisa si cu un mare avantaj fata de celelalte arme de serie prin faptul ca avea un incarcator cu cinci cartuse, si il urmez.
In spatele poligonului un taluz plin de salcami si frunze moarte urca de la aleea spre velodrom catre zidul de incinta spre Barbu Vacarescu. Nea Mocuta mergea pe alee cu pistolul de viteza in mana si cu ochii spre panta iar eu mergeam prin frunzele cazute, sus pe damb , cu ochii spre vale. Deodata un sitar isi ia zborul de undeva de langa alee si nea
Mocuta incepe sa traga foc dupa foc spre sitarul speriat care o luase spre deal. Fluierau cartusele pe langa mine de mama focului ricosand printre salcami dar eu eram cu ochii pe sitarul care venea direct spre mine. Fac o miscare scurta cu arma si apas pe tragaci. Impusc sitarul chiar la gura tevii, acesta se izbeste de zid si cade. Il recuperez din iarba
si-i duc trofeul lui nea Mocuta. Abia dupa ce a luat sitarul in mana realizam ce prostie am facut amandoi.
-Bai Vichi mare berbec mai sunt! Puteam sa te impusc!
-!!!
De atunci n-am mai mers la sitari cu Nea Mocuta.

Tripsa si “gaina”

hatIntr-o dimineata, impreuna cu Nae (Niculae Dumitrescu) colegul meu de club dar si de liceu, el cu Geco-ul iar eu cu Mauserul, de care eram tare mandru, ne indreptam catre poligonul de pistol viteza care era situat in spatele poligonului de arma si de unde se auzeau serii de cate cinci focuri. Nu putea fi decat tot un nebun ca noi care se antrena de dimineata pana seara.
Intram si-l gasim pe Ion (Ion Tripsa) care cu gaina-i nelipsita, de fapt palaria sa vanatoreasca de care nu se despartea niciodata, tragand mai multe serii la patru secunde.
-Ce faci Baboe? Intrebarea obisnuita printre noi, fiecare fiind Baboe sau Barabetzu, pentru ceilalti.
-Nu-mi iese la patru, mereu gresesc la ultima silueta si fie o ratez fie o lovesc aiurea nu-s ce dracu are.
Ne asezam in spatele lui si cand face o pauza, Nae care nu ducea lipsa de idei ii propune lui Ion, mai in gluma, mai in serios ca daca-i tragem noi cate un foc prin palarie o sa-i iasa antrenamentul. Nu am crezut ca Ion o sa se ofere sa ne fie tinta vie iar noi sa-i demonstram ce grozavi suntem .
Zis si facut, se aseaza Ion cu palaria trasa pe ochi si intr-o pozitie mandra, fiind convins ca este o gluma, iar noi de la circa 10 metri, armam pustile si BANG! Ion face ochi mari apoi isi scoate rapid palaria din cap si dupa ce o examineaza rapid: -Ba voi ati inebunit? Eu am crezut ca glumiti, daca imi dadeati o gaura-n cap!?
Nae, dand a lehamite din mana: -N-ar fi fost niciun pericol din moment ce sub palarie nu am vazut nimic, nu-i asa Baboe?… mi se adreseaza. Ne apropiem si privim “gaina”. Doua santuri, unul pe stanga si altul pe dreapta palariei taiasera fetrul, cam doi milimetri in adancime pe o lungime de aproximativ cinci centimetri si la cam un centimetru – doi deasupra borului.
Am avut noroc ca Ion n-a pus mana pe pistolul de viteza si sa ne alerge prin poligon.

Va urma

Prin Moscova

In pozitia preferataIn 1959 participand la Dinamoviada de la Moscova am trecut prin cea mai incredibila situatie pe care incerc sa o povestesc cat mai exact.
Intr-una din zile organizatorii ne stabilesc ca program de destindere sa mergem la Chinopanorama (cinematograf panoramic) o noutate in materie si de care erau foarte mandri. Zis si facut, dar cum din delegatia noastra erau si unii care veneau pentru prima oara in Moscova, printre ei ma numaram si eu, am rugat partea sovietica sa fie de acord cu un mic ocol prin Piata Rosie.
Si iata-ne, pe o ploaie torentiala, pornind cu autobuzul Zis al delegatiei romane in ceea ce avea sa devina o adevarata aventura. Piata Rosie. Prin ploaia nebuna nu distingem mare lucru, doar ca piata e mai mica si mai putin impunatoare de cum o stiam din fotografii sau documentare. Parasim Piata Rosie cu sentimentul ca am fost pacaliti si pornim mai departe. Bulevardul pe care trebuia sa ne deplasam catre cinematograf (Prospect Gorki) este asezat in panta precum Bdul Kogalniceanu din Bucuresti.
Autobuzul isi face loc cu greu prin puhoaiele nestavilite ce vin din urma noastra intrecandu-ne intr-un talmes-balmes de apa murdara, craci, garduri, panouri indicatoare care ne instiintau ca statia nu stiu carui troleibuz s-a mutat in Kaliaevscaia ulita si tot felul de obiecte mai mari sau mai mici.
Trecem pe langa un autobuz cu calatori intepenit intr-o statie. Le facem cu mana mandri nevoie mare ca noi mergem mai departe. Eroare. Mai mergem circa 20 de metri si… FASSSS… cabina soferului se umple de aburi si dupa ce tuseste de doua ori, motorul amuteste. Ne-am inchipuit ca soferul va remedia defectiunea si ne vom continua drumul. Aiurea!Soferul vazand ca in cabina a intrat apa, s-a cocotat pe motorul aflat in dreapta sa si asezat turceste privea cu ingrijorare la delegatul rus care ne insotea.
Atunci am remarcat ca apa incepuse sa se infiltreze in autobuz, intai sub bancheta din fata, apoi catre noi.
Prima masura pe care am luat-o, a fost aceea de a ne urca pe canapele pentru a evita contactul cu apa.
Priveam prizele de aer din plafonul autobuzului si ne-am asigurat ca sigurantele de deschidere nu sunt blocate pentru a le folosi in caz de nevoie ca iesiri daca apa ar fi continuat sa urce.
Dincolo de aspectul dramatic al intamplarii, am avut parte si de cateva situatii inedite si chiar amuzante.
Din aval s-a apropiat de noi o duba Molotov a militiei care avea o statie de emisie cu doua difuzoare mari plasate chiar pe cabina si prin care se solicita ajutorarea celor ce locuiau la subsoluri, copiilor, batranilor si
bolnavilor. Duba ajunge in dreptul nostru si FASSS…raman si ei in pana.
Continua sa ploua si apa sa creasca. La un moment dat, privind soferul, un plutonier si insotitorul sau, un tanar locotenent, am ramas surprins cat de calmi puteau fi desi amandoi erau in apa pana la subsori iar din volan
se mai vedea circa un sfert. In sfarsit ploaia conteneste, dar din varful pantei continua sa se pravale puhoaiele murdare si nebune, apoi, incet-incet acalmia pune stapanire peste intreaga zona.
Ne asteptam ca odata cu incetarea ploii, apa sa scada peste tot, inclusiv in autobuzul nostru dar n-a fost asa.
Canalele care pana la incetarea ploii refulasera in strada ca niste adevarate geizere acum se infundasera cu diferite corpuri aduse de puhoaie. In sfarsit isi fac aparitia pompierii cu masini amfibii si reusesc sa le desfunde.
Remarcam ca apa se retrage incet dar evident si din autobuz.
Un coleg, ne atrage atentia spre spatele autobuzului aratandu-ne un cetatean, care inarmat cu un aparat de fotografiat si cocotat pe o usa, iesise dintr-un gang pentru a imortaliza cateva momente iar acum avea dificultati in a se intoarce, apa tragandu-l catre mijlocul bulevardului. Doi pustani, inotand, ii vin in ajutor si il imping in gangul din care iesise.
Observ o ciudatenie care se indreapta catre noi venind din aval. Un tanar, slab, cu cioc si ochelari de vedere rotunzi, cu niste rame subtiri avand parul in dezordine, muiat si lipit de frunte, urechi si chiar de lentilele groase se apropie miscandu-si umerii inainte si inapoi, alternativ si inegal intr-n efort vizibil.Trece printre autobuzul nostru si duba militiei
urcand incet panta din spatele nostru. Daca pana acum il vazusem doar de la jumatatea bratelor in sus, acum incepem sa-l descoperim, bustul, talia si la sfarsit…..tipul mergea pe bicicleta!!!!
Cand am putut coborit din masina, am dat dracului toata panorama, ne-am indreptat catre metrou mancand cate o marojnaia, inghetata la moda atunci, comentand intamplarile la care am fost martori.
Seara, la hotel, conducerea delegatiei ne-a convocat intr-o sedinta in care ni s-a spus ca am avut un vis colectiv si ca la intoarcerea in tara este interzis sa vorbim despre cele intamplate.
Dar despre alte intamplari cu alt prilej.

Cum a inceput totul

 

La masa de lucruNu am fost un rasfatat in copilarie. Fiind cel mai mic dintre frati, multe din “corvezi” cadeau in sarcina mea si mai de voie-de nevoie, le indeplineam. Cand aveam timp liber desenam. Am desenat de cand ma stiu si cred ca am avut de mic o memorie vizuala buna pe care am imbunatatit-o pe masura ce cresteam. Imi amintesc ca in clasa I de liceu am trait intr-o zi niste emotii deosebite. Liceul Gh.Sincai la care invatam, avea doi pedagogi din care unul era stiut de frica de mai toti elevii, poate mai putin de cei din clasele VII – VIII si cum una din obligatiile lor era aceea ca atunci cand un profesor absenta la ore, sa fie suplinit de unul dintre ei, m-am trezit intr-o zi ca ma surprinde desenand la tabla dupa ce sunase de intrare, tocmai de catre pedagogul cu pricina.
M-a surprins linistea care ma inconjura. Intorc privirea si imi vad colegii aliniati in banci, toti cu mainile la spate, cum erau uzantele, privind catre usa. In usa EL. Cu catalogul intr-o mana iar cu cealalta pe clanta usii privea tabla. Dau sa pun creta jos si sa ma retrag in banca. El face cativa pasi cu ochii nedezlipiti de tabla. Stai!
Am intepenit! Imi imaginam ca voi fi pus in genunchi pe boabe de grau sau de porumb pa care le avea mereu in buzunar sau cine stie ce chelfaneala voi incasa pentru lipsa mea de respect.
Se aseaza pe scaun, face prezenta si astfel afla cum ma cheama, eram al doilea la catalog, inchide catalogul si se intoarce din nou catre tabla.
– Da’ un tanc stii sa desenezi?
Am rasuflat usurat. Eram pe teren sigur. Masini, tancuri, avioane, vapoare, erau printre desenele pe care le repetasem cel mai des. Fac tancul.
– Da’ un cowboy?
Ca toti cei de varsta mea eram nelipsit dela filmele cu ” batai” cum le spuneam din care nu lipseau eroii indragiti de toata pustimea: Tom Mix, Dick Forran, Tonto si altii, asa ca am desenat un cowboy calare alaturi de un indian. Dupa ce am umplut tabla cu desene am vrut sa o sterg.
– Las-o asa, coboar-o pe cealalta.
Ma execut si am continuat sa desenez intreaga ora, clopotelul de iesire surprinzandu-ne pe amandoi.
La plecare tot cu ochii la tabla a iesit din clasa. De atunci de cate ori ma intalnea pe culoarele liceului sau prin curte si era aproape ma batea pe crestet …ANTONESCULE!… apoi pleca mai departe iar eu eram tare mandru ca unul pe care il consideram pana atunci ca fiind de piatra este capabil de astfel de gesturi.
Mai tarziu, prin 1953, eram in clasa Xa, am participat la primul meu concurs de desen, trecand rand pe rand prin fazele: scoala, raion, capitala si finala pe tara unde obtin locul II.
Locul I il obtinuse un elev din Moldova – Valentin Baciu – cu care aveam sa ma intalnesc peste opt ani la sectia de animatie a studioului Bucuresti si unde deja era un nume fiind cotat ca unul dintre cei mai talentati animatori romani ai momentului.
Pana in 1961, anul de referinta al implinirii dorintei mele de a ma implica in realizarea filmelor de animatie am mai avut o serie de experiente si intamplari pe care voi incerca sa le povestesc cat mai pe scurt si intr-o ordine aleatorie. Astfel in 1953 am inceput la clubul Dinamo – sa practic tirul cu arma obtinand in 1957 titlul de maestru al sportului iar performanta mea cea mai notabila este egalarea recordului mondial absolut la pozitia culcat cu 400 puncte din tot atatea posibile.

locul 1 pe capitalalocul 2 pe tara

 

Va Urma