Valentin Anesia – episodul 3

Uzinele Tractorul BVO data aveam exercitii tactice aproape de Brasov. Dupa incheierea acestora imi vine ideea de a trece printre cei doi piloni de la intrarea in uzina Tractorul. Intorc avionul pe o parte si trec vajaind printre ei. Ghinionul meu a fost acela ca in curtea uzinei se afla o delegatie de-a noastra si un ofiter atent mi-a luat indicativul avionului.

Dupa doua zile, cand credeam ca am scapat, sunt chemat la comandant. M-a luat pe departe, ca sigur escadrila sa are cei mai buni piloti, ca misiunile au fost indeplinite cu calificative excelente, etc., etc., dar….

-Ce-ai cautat cu avionul in curtea uzinei? Eu cu o expresie mirata – Cine, eu ? Poate a fost altcineva…Mi-am dat seama ca nici comandantul nu era suta la suta sigur de acuzele sale, cu atat mai mult cu cat, din cauza uleiului cu care era stropit indicativul avionului, cel ce sezizase incidentul oferise un indicativ probabil.
De data asta am scapat usor.

Valentin Anesia – episodul 2

drapel anesiaIn alta zi, dupa terminarea exercitiilor, ne indreptam spre aerodrom. Vad in mijlocul unei arii un stog mare de paie care avea infipt in varf un drapel rosu ce se unduia in vant. Ce-mi vine mie, imping mansa, accelerez si ma indrept aproape razant cu solul in intentia de a le da jos steagul celor de pe arie. Trosc! Lovesc steagul, dar acesta in loc sa cada, a ramas infipt in aripa fluturand. Ce n-am facut pentru a scapa de el. Am scuturat avionul, m-am rasucit dar totul a fost zadarnic asa ca am aterizat cu trofeul dobandit. Nu-ti mai spun ce “musaca” mi-a facut comandantul !
Si ca tacamul sa fie complet am fost suspendat de la zboruri o luna.

Valentin Anesia – episodul 1

AnesiaStabilit in Franta de foarte multi ani, Valentin si-a consacrat viata picturii. De foarte multi ani nu mai aveam nicio veste de la el sau despre el pana acum o luna si ceva cand Geo Saizescu, patronul revistei Harababura mi-a daruit ultimul numar pe care rasfoind-ul descopar o caricatura semnata Anesia Valentin – Franta.
In perioada cand era “pistolar” ne-am cunoscut si pasiunea comuna pentru desen ne-a apropiat.
Nu despre artist vreau sa vorbesc ci despre pilotul de vanatoare Valentin Anesia. In pauzele de antrenament imi placea sa-l ascult cum imi povestea aventurile incredibile prin care trecuse. Avea un ton calm si detasat.
– Aveam cel mai nenorocit avion din toata escadrila. Pierdea ulei peste tot si numai eu il puteam struni, orice alt coleg ar fi luat foc sau s-ar fi prabusit. De aceea a fost botezat “locomotiva regimentului”
Intr-una din zile aveam exercitiu de lansare a bombelor la punct fix. avion anesiaPoligonul era undeva langa Brasov si dupa ce au trecut ceilalti din formatia mea imi vine si mie randul sa lansez “bomba”. Reperez punctul, armez si astept sa ajung in pozitia optima. Declansezdar mecanismul nu functioneaza. Incerc din nou si iar nimic. Avionul depaseste tinta si in sfarsit bomba se desprinde. Virez strans pentru a vedea unde cade. Pe camp un tractor. Bomba cade la nici o suta de metri de acesta ridicand un nor de fum. Vad tractoristul cum abandoneaza tractorul si o ia la fuga pe camp agitand bratele cu disperare. La intoarcere a trebuit sa insotesc echipa de recuperare a bombei spre hazul colegilor de escadrila.

Biserica scufundata

BISERICAPe Valea Plangerii, undeva in spatele rampei de gunoaie, chiar la marginea cociocului era un contur facut din pietre diverse si care sugerau planul (in mare) al unei mici biserici. Interiorul era mereu inundat si toate incercarile de a ajunge la lacasul de cult au fost sortite esecului. A fost construita chiar si o incapere din beton langa zidul cimitirului in care au fost montate pompe pentru scoaterea apei. Ciudat este faptul ca ziua pompele functionau non stop dar noaptea se defectau si operatiunea capatase un caracter Sisific prin zadarnicirea tuturor incercarilor.
Se spunea ca mica biserica, s-ar fi scufundat la scurt timp dupa schimbarea albiei Dambovitei .

Mistere la Castelul Bran

BranLa Dinamo am avut un coleg, pistolar de precizie, care mi-a povestit o istorie “incredibila” despre castelul Bran.
Era in perioada in care, foarte multi din cei urmariti de securitate pentru motive diverse, au ales calea muntilor.
Stiam dinainte, de la cineva de incredere, ca muntii nostrii ascund taine din vremuri uitate, iar cele ce urmeaza sunt rezultatul coroborarii tuturor informatiilor pe care le-am receptat in timp si dupa o serioasa analiza am considerat ca merita relatata urmatoarea intamplare. Judecati singuri !
Exista in incinta castelului Bran – o fantana – care nu are mai mult de un metru si jumatate adancime !!!!
O stiti ? treviIstoria ei este asimilata cu – Fontana di Trevi – din Roma, iar istoria spune ca cei ce arunca in interiorul fantanii o moneda, destinul le va permite sa revina pe aceleasi meleaguri dupa un timp.
Numai ca nu este fantana din Roma, ci de la castelul Bran. Si atunci ? Interiorul fantanii este mereu presarat cu monede ca si cel din Roma. Numai ca aceasta fantana nu are un izvor propriu.

Atunci ce fel de fantana este ? De unde apa ? Misterul este simplu…. apa este TURNATA in fantana pentru a crea impresia de autenticitate.
De ce arata asa ?

In acea perioada niste “lupi albi”, cum li se spunea, au fost urmariti de trupele de securitate dotate cu caini de urmarire pana in interiorul castelului Bran unde le-au pierdut urma. Una din urme ducea la – liftul – castelului, iar cealalta la ghizdurile fantanii care pe atunci era foarte adanca.

Bran FountainCativa militari au primit ordin sa coboare in fantana.
Au fost dotati cu franghii, proiectoare alimentate de la cateva grupuri electrogene si au coborat. Dupa ce au parcurs circa 50 de metri, ostasii au solicitat prin semnale, prelungirea cablurilor de alimentare.

Cei de la suprafata, au hotarat sa reia coborarea a doua zi iar echipa sa iasa din fantana. Au inceput sa recupereze cablurile de alimentare si de coborare iar cand acestea au ajuns la suprafata…. STUPOARE!!!!!!!…. fusesera taiate si nici urma de soldati.
S-a luat hotararea de a dinamita putul si de a-l zidi. Acesta este motivul pentru care fantana arata asa.

La fel s-a intamplat si cu ascensorul, care cobora foarte multi metri sub nivelul castelului si care acum… doar URCA… cand urca.

Credeti ca este posibil ? Mie mi se pare verosimila povestea, cu atat mai mult cu cat am vazut si eu fantana si nu am gasit raspunsul logic al construirii acesteia la o adancime la care doar apa de ploaie ar fi putut produce oarece efect .

Noi si cineamatorii

juriu filmNascuta ca o miscare fireasca a fanilor celei de a 7 – a arte, nevoia de indrumare a devenit un imperativ absolut necesar procesului de instruire a unei categorii eterogene de oameni care dincolo de diversitatea de profesii si pregatire aveau ceva comun, dorinta nebuna de a face film. Au avut un noroc formidabil datorita a doua figuri marcante, ce vor ramane in istoria cineamatorismului din Romania, regizorul si pedagogul de exceptie GEO SAIZESCU si un mare indragostit de cineclubisti, CONSTANTIN CRACIUN , care prin pozitia sa in cadrul UGSR-ului a dotat tehnic absolut toate cinecluburile din tara.
Geo, cu umoru-i cunoscut, a stiut sa imbine, in procesul de instruire, sfatul pertinent al profesionistului cu gluma, in asa fel incat intalnirile sale cu cineamatorii sa fie asteptate de acestia cu tot mai sporit interes.

Juriul de selectie -documentar si animatieGeo a mai facut insa ceva demn de retinut. A cautat (si a gasit) colegi de breasla care, impreuna, sa se implice in acest proces delicat si incitant in acelasi timp, de a-i invata alfabetul filmului, iar mai tarziu, calea spre perfectiune pe acesti indragostiti pana la fanatism de tot ceeace inseamna film.
Dintre cei care au raspuns prezent solicitarilor si s-au alaturat lui Geo in aceasta intreprindere, au fost regizori de film jucat, documentar si de animatie, dar si specialisti in probleme de estetica, tehnica cinematografica si chiar laborator (pentru cei ce nu stiu, un cineamator avea de realizat urmatoarele etape, pana la un punct identice fiecarui gen cinematografic: scenariul, decupajul, filmarea, developarea materialului -alb negru sau color – montarea imaginii si in sfarsit sonorizarea) printre ei numarandu-se regizori ca : Andrei Blaier, Alecu Croitoru, Nicolae Corjos, George Cornea (in dublu rol – operator si regizor), Nicolae Cabel, Alexandru Szatmary, Virgil Calotescu, Mihai Dimitriu sau din lumea animatiei ca regizorul George Sibianu, Calin Giurgiu si altii printre care si subsemnatul, sau profesorul Radu Aneste Petrescu, inginerul de sunet Aurel Masca, pentru a cita doar cateva nume dintre cei implicati efectiv si afectiv in pregatirea cineamatorilor.

BacauIntalnirile dintre cineamatori si profesionisti, fie ca erau festivaluri, tabere de instruire, ca cea de la Bacau in fieful lui Vladimir Lucavetchi – unde cineamatorii au descoperit tainele filmului de animatie, sau concursuri de selectie pentru diferite evenimente – Cantarea Romaniei, de exemplu – erau tot atatea prilejuri de dialog asteptate totdeauna cu interes de ambele parti.

Alt juriu la cineamatoriDin nefericire miscarea de cineamatori traieste momente nemeritate si doar nebunia frumoasa a unor impatimiti precum Victor Colonelu si Nina Colonelu de la fostul cineclub Faur (pentru a da un singur exemplu) mai mentin aprinsa o flama ce altadata era o vapaie dogoritoare. Pacat !

Din legile nescrise ale cinematografiei

Ion Popescu GopoPe Gopo l-am auzit pentru prima data spunand ca – PROSTILOR SA NU LE ARATI LUCRUL FACUT PE JUMATATE –
La inceput nu am inteles cum vine treaba asta dar pe masura ce am inceput sa ma definesc ca realizator de film, a trebuit sa-mi infranez dorinta de a arata filmul in fazele sale brute tuturor colegilor. Actul de creatie fiind un proces intim in care doar autorul vizualizeaza mental cum va arata in final produsul imaginatiei sale, orice interventie din afara, parere sau sfat chiar si bine intentionate, te puteau deturna de la imaginea pe care deja ti-o formasesi. Daca as fi prezentat unui consumator, un recipient in care erau puse aleatoriu faina, oua, lapte si alte ingrediente spunandu-i ca de acolo va iesi o prajitura s-ar fi uitat cu neincredere la mine iar daca faceam greseala sa-i mai cer si parerea sigur ar fi iesit altceva. Era o practica veche dar eu nu auzisem inca. Drept urmare am inceput sa respect aceasta lege.
Intr-o zi (ma aflam cu un film in faza de montaj, sonorizare) directorul de atunci al studioului, nu-i dau numele din respect pentru “condeiul” sau, isi propune sa-mi vada filmul in faza de lucru fara sa-mi ceara asentimentul si fara sa-si manifeste in vreun fel aceasta intentie. Era intr-o dupa-amiaza, cand monteuza cu care lucram primeste vizita inopinata a directorului.
– Vreau sa vad filmul lui Antonescu !
– Victor stie ?
– Ce treaba am eu cu el ? Vreau sa-i vad filmul !
– Nu puteti !
– Dece sa nu pot ? Eu sunt directorul studioului….
– Da, dar el este regizorul !
Si nu i l-a aratat !
De atunci nu a mai incercat sa-mi vada vreun film inainte de proiectia obisnuita cu consiliul artistic al studioului.

Sincronizare

coincidentaLa internationalele de tir ce precedau campionatele Europene, doi tragatori sovietici (cred ca Pereberin si Avilov) au cerut permisiunea arbitrilor, motivata de timpul total nefavorabil – vant si ploaie – de a trage unul pe tinta celuilalt.
Proba se desfasura la arma libera calibru mare – pozitia culcat -tintele fiind asezate la 300 de metri iar distanta dintre locurile de tragere ale celor doi de circa 20 -25 de metri.
La un moment dat, se semnalizeaza, ZERO ambilor tragatori. Dupa ce s-a confirmat ca focurile trase nu au ajuns pe tinte cei doi s-au linistit si au continuat concursul. Pereberin a castigat proba cu un foc mai putin.
Anul urmator, lotul nostru se pregatea tehnic si fizic la Tunari. In poligonul de calibru mare incingeam cele mai aprige meciuri de fotbal si intr-una din zile gasim la circa 100 de metri de standuri, doua proiectile rusesti de calibru mare intrepatrunse !!!!! De necrezut !!

Similar

In sectia de diafilm-diapozitive a studioului Animafilm, printre multe materiale folosite de catre fotografii sectiei era si hartia fotografica (alb/negru sau color). Intr-una din zile unul dintre fotografi, solicita cu imprumut de la un alt redactor, decat cel cu care lucra obisnuit, o cantitate de hartie – specificand toti parametrii -dimensiune, sensibilitate, etc.
Dupa un timp returneaza redactorului o cutie in care se afla hartia:

– Ti-am adus cele 150 de coli de hartie si …mersi !
Un coleg vazand ce se intampla, arunca o intrebare redactorului: Sigur sunt 150 de coli ?
Primitorul, nici una nici doua, desface plicurile din cutie si incepe sa numere colile.
– Da ! Sunt exact 150 !
– In regula! Acum poti sa le arunci pe toate !
– ! ! ! !