Nu am fost un rasfatat in copilarie. Fiind cel mai mic dintre frati, multe din “corvezi” cadeau in sarcina mea si mai de voie-de nevoie, le indeplineam. Cand aveam timp liber desenam. Am desenat de cand ma stiu si cred ca am avut de mic o memorie vizuala buna pe care am imbunatatit-o pe masura ce cresteam. Imi amintesc ca in clasa I de liceu am trait intr-o zi niste emotii deosebite. Liceul Gh.Sincai la care invatam, avea doi pedagogi din care unul era stiut de frica de mai toti elevii, poate mai putin de cei din clasele VII – VIII si cum una din obligatiile lor era aceea ca atunci cand un profesor absenta la ore, sa fie suplinit de unul dintre ei, m-am trezit intr-o zi ca ma surprinde desenand la tabla dupa ce sunase de intrare, tocmai de catre pedagogul cu pricina.
M-a surprins linistea care ma inconjura. Intorc privirea si imi vad colegii aliniati in banci, toti cu mainile la spate, cum erau uzantele, privind catre usa. In usa EL. Cu catalogul intr-o mana iar cu cealalta pe clanta usii privea tabla. Dau sa pun creta jos si sa ma retrag in banca. El face cativa pasi cu ochii nedezlipiti de tabla. Stai!
Am intepenit! Imi imaginam ca voi fi pus in genunchi pe boabe de grau sau de porumb pa care le avea mereu in buzunar sau cine stie ce chelfaneala voi incasa pentru lipsa mea de respect.
Se aseaza pe scaun, face prezenta si astfel afla cum ma cheama, eram al doilea la catalog, inchide catalogul si se intoarce din nou catre tabla.
– Da’ un tanc stii sa desenezi?
Am rasuflat usurat. Eram pe teren sigur. Masini, tancuri, avioane, vapoare, erau printre desenele pe care le repetasem cel mai des. Fac tancul.
– Da’ un cowboy?
Ca toti cei de varsta mea eram nelipsit dela filmele cu ” batai” cum le spuneam din care nu lipseau eroii indragiti de toata pustimea: Tom Mix, Dick Forran, Tonto si altii, asa ca am desenat un cowboy calare alaturi de un indian. Dupa ce am umplut tabla cu desene am vrut sa o sterg.
– Las-o asa, coboar-o pe cealalta.
Ma execut si am continuat sa desenez intreaga ora, clopotelul de iesire surprinzandu-ne pe amandoi.
La plecare tot cu ochii la tabla a iesit din clasa. De atunci de cate ori ma intalnea pe culoarele liceului sau prin curte si era aproape ma batea pe crestet …ANTONESCULE!… apoi pleca mai departe iar eu eram tare mandru ca unul pe care il consideram pana atunci ca fiind de piatra este capabil de astfel de gesturi.
Mai tarziu, prin 1953, eram in clasa Xa, am participat la primul meu concurs de desen, trecand rand pe rand prin fazele: scoala, raion, capitala si finala pe tara unde obtin locul II.
Locul I il obtinuse un elev din Moldova – Valentin Baciu – cu care aveam sa ma intalnesc peste opt ani la sectia de animatie a studioului Bucuresti si unde deja era un nume fiind cotat ca unul dintre cei mai talentati animatori romani ai momentului.
Pana in 1961, anul de referinta al implinirii dorintei mele de a ma implica in realizarea filmelor de animatie am mai avut o serie de experiente si intamplari pe care voi incerca sa le povestesc cat mai pe scurt si intr-o ordine aleatorie. Astfel in 1953 am inceput la clubul Dinamo – sa practic tirul cu arma obtinand in 1957 titlul de maestru al sportului iar performanta mea cea mai notabila este egalarea recordului mondial absolut la pozitia culcat cu 400 puncte din tot atatea posibile.
Va Urma