Colegul meu Adrian Ianuli, a fost unul dintre cei mai buni realizatori de filme documentare pe care i-a avut studioul. Domeniul sau preferat era – istoria arhitecturii bisericesti – iar cunostintele sale in domeniu erau extraordinare.
Poate datorita faptului ca era baiat de preot, avand si vederi mai largi pe care si le si exprima printre colegii de facultate, a “deranjat” la un moment dat, fiind taxat ca un element nociv si indezirabil motiv pentru care a fost exclus din facultate si intemnitat.
Dupa cativa ani a fost pus in libertate.
O pasiune mai veche a sa era imaginea (fotografie si filmare), pasiune care-i va permite sa-si desfasoare activitatea de profesor la catedra de imagine din cadrul Institutului de arta teatrala si cinematografie dupa ce a fost eliberat din detentie.
Intr-o seara, eram in atelier si Adrian vazand lumina aprinsa mi-a facut o
vizita. Astepta niste beneficiari care au anuntat ca vor intarzia si s-a gandit sa-mi faca o vizita pentru a mai schimba o vorba cu cineva.
Dintr-una intr-alta Adrian mi-a povestit doua intamplari din cea mai dureroasa perioada a vietii sale.
< Prima intamplare s-a petrecut in timp ce eram inchis. Intr-una din zile, vine un plutonier cu o lista si cere celor ce-si aud numele strigate sa iasa din rand si sa urce in duba care urma sa-i transporte la tribunal.
Totul decurge normal pana in momentul in care plutonierul striga; – Calende!
Vazand ca nu iese nimeni din rand repeta strigarea; – Calende n-auzi! Iesi
ma afara!
Pauza.
Plutonierul cu lista in mana se duce fuga si-i raporteaza unui locotenent
ca au un evadat.
Locotenentul urmat de plutonier se intorc intr-un suflet si dupa ce-i coboara si pe cei din duba, reia apelul.
Povestea se repeta pana cand locotenentul striga; – Catzender!
Cel strigat iese din rand. Plutonierul vazandu-l se repede la el;
– Dece n-ai iesit ba cand te-am strigat?
– Pai, dumneavoastra ati strigat Calende!
– Si ce vrei ba sa te strig cum vrei tu? >
– !!!
< Iesisem de curand din inchisoare si vazand ca intre timp s-au schimbat atatea, mi-am luat aparatul de fotografiat si am pornit prin tara sa imortalizez “noutatile”.
Intr-o zi, fotografiam niste constructii noi. Unui militian i s-a parut ciudat
ca la o ora cand intreaga suflare a clasei muncitoare se afla in plina activitate, un individ isi pierdea vremea si apropiindu-se de mine, imi cere buletinul.
I-l inmanez si vazand ca-l tine invers, incerc sa-i atrag atentia;
– Tovarase militian ved…
– Vorba! Mi-o reteaza scurt, continuand sa se uite cand la buletin, cand la mine.
– Vedeti ca…
– N-auzi ma sa taci?
Imi iau inima-n dinti si turui rapid;
– Vedeti ca tineti buletinul invers!
Militianul dupa ce priveste inca odata documentul, intoarce buletinul in pozitia corecta si-mi replica;
– Auzi ba! Sa stii ca Militia are voie sa tina bolintinul cum vrea! Clar?
– !!! >