efecte - Blogul regizorului Victor Antonescu

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 8

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 8

– Valurire imagine –

Au fost situatii cand imaginea trebuia tulburata pe anumite portiuni.
Prin nu stiu ce miracol, ne-am trezit cu doua cristale ondulate pe
o singura fata si care in alte studiouri fusesera folosite cu succes.
Trebuia gasit doar motivul pentru a incerca si noi.
Eu am folosit acest trucaj in doua momente. Unul in filmul Robinson
Crusoe, in scena in care Vineri se ameteste cu ” elixirul ” oferit cu
generozitate de Poll, papagalul vesnic amator de tarii si al doilea moment in episodul Epava din serialul Aventuri submarine.
Ce aveam de facut pentru a crea efectul de tulburare ?
Puneam cristalul in cauza, cu suprafata neteda peste cristalul care presa acetofanele si-l ancoram provizoriu cu shatterton ( banda izolatoare
folosita la sigilarea cutiilor cu pelicula – un fel de leucoplast dar mai
bun) si incadram cristalul intre niste repere laterale gradate. La fiecare doua fotograme, deplasam cristalul in directia ondulata si filmam.
Portiunile care fusesera filmate cu acest trucaj prezentau efecte
care iti sugerau; in primul caz, ameteala, iar in al doilea unduirea apei.

In Fig. A am postat o imagine inainte de folosirea cristalului.

In Fig. B aceeasi imagine cu cristalul suprapus.

In Fig. C prezint o incercare de a va face o idee de cum arata cristalul respectiv.

Astazi, stai pe scaun si selectezi din program optiunea waves sau undulations si treaba se face singura.
Ce vremuri….

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 7

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 7

– Dubla expunere –

Saracia ne-a invatat sa apelam la un trucaj realizat cu ajutorul aparatului.
In loc sa folosim culori transparente cum existau deja in lumea animatiei noi am folosit dubla expunere.
Pe scurt ce voiam sa obtin si ce a trebuit sa fac ?
Aveam o scena in filmul Robinson Crusoe, in care iscoada trimisa de
Bongo Bongo astepta in plina noapte debarcarea invadatorilor condusi
chiar de sangeroasa capetenie. Spionul tinea deasupra capului o faclie si scruta marea asteptand. Flacara palpaia aruncand jocuri de umbre si lumini pe fata si bratele iscoadei. Pentru realizarea acestor umbre, am facut animatie speciala pentru mastile desenate ca si la cele folosite pe timp de furtuna, numai ca de aceasta data nu am supraexpus
fotogramele ci am apelat la dubla expunere procedand in felul urmator;
Cu sectorul obturatorului deschis la 40 % am filmat personajul cu faclia si cu mastile negre care ” jucau ” pe fata, pieptul si bratele acestuia,
pe toata lungimea scenei. Dupa ce s-a terminat, sectorul a fost inchis
complet si intregul material filmat a fost dat inapoi pana la prima fotograma.
S-a deschis apoi sectorul la 60 % si s-a refilmat intreaga animatie, mai putin mastile negre.
In acest mod de filmare am obtinut o expunere corecta a peliculei prin
doua expuneri.

– Prima imagine ( Fig.1 ) reprezinta cadrul inainte de punerea mastii.

– A doua imagine ( Fig.2 ) reprezinta cadrul cu masca neagra, pregatit
pentru inceperea primei filmari ( primei expuneri ).

– In Fig.3 se observa efectul obtinut prin dubla expunere.

Fenomenul este cumva asemanator cu inlantuirea, numai ca aici nu se
se aduceau modificari sectorului obturatorului, dupa fiecare expunere.
La vizionare efectul era cel scontat, expunerea era corecta, iar ” umbrele ” animate palpaiau asa cum doream. Dar a trebuit sa filmez
de doua ori acelasi lucru in loc sa folosesc culori transparente.
Tot la dubla expunere am apelat si in cazul personajului ” invizibil ”
din filmul ” Jos masca “.

In Fig.4 prezint personajul in cele doua ipostaze din film.
In stanga cadrului, personajul misterios era ” vizibil ” iar in dreapta, devenit ” invizibil ” dupa folosirea unei ” licori ” speciale.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 6

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 6

– Supraimpresiunea –

In realizarea filmelor, un alt trucaj folosit este – supraimpresiunea -.
Termenul vorbeste de la sine, procedeul constand in suprapunerea
peste un material filmat a altor imagini. Aceasta suprapunere cu multe
conotatii dramaturgice se realizeaza de cele mai multe ori in laborator,
sau intr-o sectie de filmari combinate. Eu ma voi referi doar la obtinerea
unui efect in filmul de animatie. Pentru ca am vorbit despre supra-
expunere, mi s-a parut oportun sa spun cate ceva si despre acest trucaj.
In imaginile prezentate cu mastile care intareau efectul flash-urilor
dezlantuite ale furtunii, am redat doar efectul lor asupra corabiei si a
talazurilor, nu si la fulger ca atare. Pentru a realiza un fulger, se aleg cateva fotograme, ca si la scenele cu valuri si corabia, si se filmeaza cerul
cu expunere corecta pe lungimea necesara. Dupa terminarea
scenei, se pune camera pe mers inapoi, se inchide complet sectorul obturatorului si se merge pana la prima fotograma a decorului filmat.
Se scoate decorul folosit – cel cu cerul de furtuna – si se pun in semnul
de fixare al desenelor – pegbar – sau semnul de lucru, cum eram obisnuiti,
niste cartoane vopsite pe ambele fete cu negru mat si in care s-au
practicat niste taieturi dezordonate, sugerand formele zigzagate ale unui
fulger.

Pentru realizarea unui fulger se pregateau 5 – 6 cartoane decupate ca
ca si cel din Fig.1 dar fiecare avand alta forma. Se foloseau la filmare
fara a se respecta nici o repetitie, acest fenomen incadrandu-se in categoria ciclicelor ” dezordonate ” ca si focul, de exemplu.

Sub truca se pune o oglinda inclinata si in lateral se instaleaza
un proiector orientat catre oglinda. Lumina puternica reflectata de oglinda, va trece prin cristalul de protectie al mesei, prin fantele practicate in cartoanele negre si va supraimpresiona pelicula. Inainte de inceperea filmarii, se va viza cadrul cu fantele fulgerelor si se va alege unul din reperele diafragmei obiectivului, cel mai convenabil filmarii.
Se va deschide sectorul si dupa ce se va pune cartonul respectiv,
se va filma. Dupa aceasta se schimba cartonul filmat cu altul si se merge in acest mod pana la prima intrerupere a filmarii (timpul in care nu exista fulger) cand se acopera cadrul cu catifea neagra si se obtureaza sursa de lumina mergandu-se pe “inainte” pana la urmatoarea fotograma cu animatia fulgerului, cand se va descoperi iar cadrul, iar lumina va fi ca la inceput.
Totul se va repeta pana la sfarsitul scenei cu pauzele stabilite pentru expunerile normale.
Pentru aceasta filmare este recomandat sa nu existe surse de lumina ” parazita “.Este de preferat sa fie stinse proiectoarele din dotarea trucii, singura sursa de lumina fiind cea a proiectorului folosit orizontal. La filmarea pauzelor dintre fulgere, chiar si aceasta unica sursa de lumina trebuie eliminata.
In filmul Robinson Crusoe am utilizat acest trucaj pentru supraimpresionarea peliculei pe toata lungimea secventei cu furtuna de la inceputul primului act, combinand o filmare reala, ” ploaia “, cu animatia ( inclusiv fulgerele ) din platou.
Despre acest lucru am mai scris pe blog, asa ca acum ma voi multumi doar a-l mentiona.
O alta utilizare a supraimpresiunii a fost cea folosita de Laurentiu
Sirbu la unele filme de cartoane decupate dar si la cele de desen animat.
La filmul ” Puiul “, Laurentiu a filmat decorul unei scene din final pe lungimea stabilita, apoi cu sectorul obturatorului inchis, materialul filmat a fost dat inapoi pana la prima fotograma expusa si a filmat apoi prin supraexpunere, pe un fond negru, zborul frant al mamei puiului.
In proiectie zborul pasarii devenise transparent, ceea ce se si urmarise
de fapt.
Tot la acest procedeu am apelat pentru filmarea genericului la filmul
” Greierele si furnica “, suprapunand peste materialul filmat, sclipiri ce
nu puteau fi filmate in mod obisnuit.
Cum am procedat ? In fata obiectivului, chiar pe parasolar, asezam un “filtru” realizat prin zgarierea cu un varf ascutit a unui celuloid gros de circa 1 mm.
Zgarieturile acopereau intreaga suprafata cu linii orizontale, verticale si pe ambele diagonale.
Pe masa trucii am asezat o bucata de catifea neagra pe care am aranjat niste strasuri. Am pus cateva surse de lumina peste ele si am miscat strasurile pana cand prindeam cate o stralucire mai mare.
Daca voiam ca stralucirile sa aiba si o culoare, puneam in fata proiectoarelor filtre colorate, in caz contrar stralucirile erau de regula albe.

Se observa in Fig.2, in partea stanga a cadrulului, modul cum era
zgariat ” filtrul ” din celuloid si reflexele date de strasuri iar in dreapta se vede genericul supraimpresionat cu stralucirile create.
Nota. Pentru a nu se vedea partea materiala a strasurilor ci doar stralucirea lor, se umbla la obiectivul camerei de filmat pentru a face imaginea putin unscharf – ( neclara ).
Pentru mentinerea stralucirilor aveam grija sa nu miscam accidental vreunul din accesoriile ce duceau la formarea lor ( strasuri si proiectoare ).

Stralucirile, datorita filtrului folosit, se vedeau ca niste stelute cu 8 raze.
Cand totul a fost gata, am reinceput filmarea, peste pelicula expusa deja cu titlurile genericului. In toate cazurile, la refilmarea peste un material deja expus s-a facut pe un fond cat mai negru posibil, iar catifeaua neagra era cea mai indicata. De altfel, in scala de culoare Greytaffel folosita pentru etalonaj in laborator, culoarea neagra avea materialitatea catifelei.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 5

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 5

– Truca multiplan –

Spiritul novator al lui Disney si-a spus cuvantul si in materie de imagine,
aparand pentru prima data in studiourile sale, un nou tip de truca, truca
multiplan. Denumirea acestui aparat de filmare vine de la o serie de
planuri suprapuse, fiecare plan fiind iluminat independent
de celalalt si cu posibilitatea ca fiecare plan sa se miste pe verticala.
apropiindu-se / departandu-se de de unul din planurile vecine.
Camera de filmat, era montata pe un carucior deasupra tuturor planurilor
si avea, in afara de posibilitatea de travelling ( apropiere – departare ) si
aceea de a panorama pe directiile est-vest si nord sud.

In schema de principiu postata mai sus, se observa dispunerea planurilor suprapuse, cel superior fiind rezervat camerei de filmat.

Se vad deasemeni planurile rezervate desenelor, elementelor de fundal si iluminarea din lateral a acestora.
Toate planurile, mai putin cel rezervat aparatului de filmare erau transparente, oferind posibilitatea cuprinderii in cadru a tuturor elementelor necesare unei imagini complete si erau prevazute si cu dispozitive suplimentare de deplasare a semnului de lucru ( pegbar ). Cu aceste dispozitive se puteau deplasa acetofanele cu eroi si/sau decorurile.
Iluminarea independenta a fiecarui plan, a fost de fapt cheia de bolta
a realizarii unei imagini de calitate. Orice fotograf stie ca pentru a obtine
o imagine clara in profunzime, ai nevoie de o cantitate suficienta de lumina pentru a inchide diafragma obiectivului aparatului, obtinand astfel claritate, de ex. de la o jumatate de metru la infinit.

Personal am incercat un fel de filmare pe mai multe planuri, dar neavand posibilitatea de a lumina suficient planul suplimentar si deci neputand inchide diafragma pentru a capata o mai mare profunzime, am renuntat la detaliile de culoare ale decorului decupat suprapus, preferand sa-l acopar cu negru si sa nu-l iluminez. Am obtinut o imagine compusa din elemente intunecate de decor in prim plan, iar printre ele se vedeau personajele animate miscandu-se intre decoruri, ca la o filmare obisnuita.

Nu a fost rau, dar era altceva decat filmarea cu o truca multiplan.
Cei care au vazut filmul ” Robinson Crusoe ” poate isi amintesc de
scenele din jungla, cand Robinson si Vineri se intorceau de la vanatoare.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 4

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 4

– Imaginea aeriana. –

Unele truci mai performante, precum Oxbery, Seiky si altele, erau
dotate cu un dispozitiv suplimentar alcatuit dintr-un retroproiector de imagini, o oglinda montata sub truca si inclinata la 45 de grade, exact pe axul optic al retroproiectorului iar deasupra ei, doua lentile condensoare de circa 350 x 250 mm plasate foarte aproape de cristalul incastrat in fereastra din planseta trucii. Aparatul de retroproiectie era dotat si el cu un sistem de deplasare a peliculei, cadru cu cadru, care functiona ca si camera trucii pe mers inainte / inapoi si putea fi programat sa schimbe fotogramele proiectate in sincron cu camera trucii.
Camera de filmare trebuia sa sa afle la o inaltime prestabilita, loc marcat cu exactitate pe scala gradata a aparatului.
In Fig. A se vad dotarile mai importante ale dispozitivului de imagine aeriana.

Daca aparatul era fie mai sus, fie mai jos de acest punct, imaginea
trimisa de retroproiector nu avea scharf ( claritate ) sau nu se vedea decat un cadru plin de lumina si deci filmarea ar fi fost compromisa.
Acesta a fost si motivul denumirii – imagine aeriana – deoarece
imaginea se formeaza in aer, intr-un anume punct, loc in care trebuie sa se afle camera de luat vederi. Pe masa erau filmate acetofanele obisnuite, ca la orice filmare la o truca verticala, numai ca fundalul desenat era inlocuit cu imagini proiectate. Se puteau realiza cu acest dispozitiv, o serie de combinatii care intr-o filmare obisnuita nu ar fi fost posibile. Se putea filma in exterior apoi pelicula se developa si o copie pozitiva de buna calitate era introdusa in retroproiector. Vizandu-se prin camera de filmat, se alegea fotograma de la care se incepea filmarea si lucrul putea demara.
In final, puteam vedea un erou desenat, miscandu-se alaturi de trecatorii filmati real, evitand diverse accidente, etc.

Nota. Daca personajul animat trebuia sa se miste printre anumite obstacole filmate pe viu, un desenator din echipa primea un duplicat al materialului filmat in exterior si copia pe calc delimitarile cat mai exacte ale acestor contacte.
Copierea se facea la un pupitru dotat cu un retroproiector ca in Fig. B PUPITRU COPIAT.

Numerele fotogramelor erau trecute in jurnalul de filmare in dreptul
desenelor respective pentru controlul final.
Desenele urmau apoi fluxul obisnuit pana la colorarea lor pe acetofan
si erau trimise apoi la filmare. Aici, dupa o ultima verificare a ” limitelor “,
se putea incepe lucrul.

In Fig.1 este prezentata fotograma reala ce urmeaza a fi completata cu
eroi animati prin combinare cu instalatia de imagine aeriana.

Desenatorul contureaza ( cu rosu ) limitele pentru asezarea desenelor.

Eroii si limitarea lor pe imagine ( conturul rosu )

Iata cum va arata imaginea completa dupa realizarea filmarii finale.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 3

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 3

– Expuneri multiple (supraexpunere) –

Daca expunerea corecta a unui material foto-sensibil este obtinuta
prin respectarea tuturor parametrilor prestabiliti de fabricant, orice
modificare adusa unuia dintre acestia va duce la schimbari, mergand
pana la compromiterea iremediabila a materialului.
Supraexpunerea, intra in aceasta categorie, numai ca ea este folosita
uneori pentru obtinerea unui efect vizual necesar.
Si in filmul de animatie esti obligat uneori sa apelezi la supraexpunerea
unor fotograme. Acest lucru se realizeaza prin expunerea repetata a unor
fotograme folosind mersul inainte – inapoi al trucii. In aceasta situatie
fotogramele se ” ard ” devenind aproape negre la developarea
negativului si extrem de deschise, aproape albe, in pozitiv.
Eu am folosit la filmul Robinson Crusoe un efect similar in timpul
furtunii pe mare. Am ales in acest scop un numar de fotograme din
jurnalele de animatie ale unor scene de furtuna si am desenat pe alte
acetofane niste zone pe care le doream protejate de efectul de supra-
expunere. Pentru acest lucru desenele au fost colorate cu negru ca niste
” masti “.
In demonstratia care urmeaza se va observa contrastul creat de
aceste ” masti ” dupa supraexpunere.
In prima imagine prezint o fotograma filmata normal cu expunere 100%.

In cadru este pus ca fundal decorul cu un cer de furtuna, peste el sunt desenele cu corabia luptandu-se cu stihiile dezlantuite, iar peste acestea, talazurile unei mari furioase.
In cea de a doua imagine este o masca desenata pe care o voi folosi la supraexpunerea fotogramei respective.

Privita cu atentie se vad zonele pe care la va acoperi, restul fiind transparente.
In cea de-a treia se vede imaginea expusa corect dar cu masca desenata prezenta in cadru ( inainte de expunerea multipla ).

In imaginea patra, fotograma dupa trei expuneri – inainte – inapoi – inainte ( expunere 300% ).

Am ales imagini la intamplare si le-am supraexpus in modul aratat mai sus mentionand ca mastile erau realizate pe miscare ( valuri si corabie, sau personaje ) in zona dorita. Aceste palpairi, in care supraexpuneam si
de sase ori imaginea, au fost subliniate mai tarziu prin zgomotele specifice
unui furtuni puternice, tunete, talazuri,suieratul vantului, ploaie, strigatele echipajului, etc.
Tot supraexpuneri ale imaginilor, pot fi realizate cu surse de iluminat
suplimentare, si/sau deschiderea diafragmei obiectivului camerei de
filmat. In alte cazuri, au fost montate in negativ fotograme negre care
in proiectie te orbeau pur si simplu. Montarea lor, ca si filmarea cu expuneri multiple se facea fara o ordine exacta.
Voi prezenta un mod de alegere a acestui efect in timpul unei filmari.
Nota; Litera O va reprezenta fotogramele expuse corect iar X pe cele
supraexpuse.
OOOOOOOXOXXOOXOOXOXOOOOOOOOOOOOOXXOXOXX
OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOXOXXOXOOOOOOOOOXXOOOXXOXXOOOO.
Este recomandabil ca, nu doar durata in interiorul unui fulger sa varieze de la fulger la fulger ci si spatiile (zonele de acalmie) dintre acestea.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

Incepand de azi, voi posta pentru amatori, o mini selectie de efecte cinematografice.
Am selectat din multimea de trucaje uzitate in lumea filmului, pe cele mai des folosite in animatie.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 1

– Fondu-ul si inlantuirea –

Fondu-urile si inlantuirile sunt efectele cinematografice cele mai des intalnite in realizarea filmelor.
Nu imi propun sa discut despre conotatiile acestor efecte si rolul lor
printre mijloacele de exprimare filmica ci doar despre aspectul tehnic
al realizarii lor. Din multitudinea de ” roluri ” pe care le au efectele de mai sus, voi pomeni totusi cateva exemple precum; incheierea unei actiuni marcata printr-un fondu de inchidere (sau de intunecare cum i se mai spune), sau inceperea unei actiuni printr-un fondu de deschidere.
Inlantuirea este folosita de foarte multe ori pentru mutarea actiunii prezente in alt loc, in acelasi timp sau altul dar legata logic de scenele anterioare. Este folosita deasemeni in comprimarea dimensiunii timpului prin prezentarea in cateva minute de ” timp cinematografic ” a unei intregi istorii.
Aceste trei trucaje pot fi realizate intr-un studiou specializat folosind un aparat special – truca – sau direct in laborator.
Pentru realizarea unui fondu inchidere, operatorul apeleaza la un
dispozitiv special aflat in interiorul aparatului de filmat – OBTURATORUL.
Acesta este un disc care are practicata o fereastra prin care lumina, ce
patrunde prin obiectivul aparatului, impresioneaza pelicula.
Efectul este asemanator cu gestul magic pe care il faceau fotografii
scotand capacul de protectie al obiectivului si dupa o degajare eleganta
insotita de un ” cu – cu ” cantat pentru a-ti atrage privirea catre el,
acoperea din nou obiectivul aparatului.
Aceasta manevra o face obturatorul care se roteste si permite
expunerea peliculei. Cantitatea de lumina care patrunde prin aceasta
fereastra, poate fi controlata cu ajutorul unui sector gradat care executa aceasta rotatie impreuna cu obturatorul.
Inchizand progresiv acest sector, cu fiecare rotatie a obturatorului,
tot mai putina lumina va impresiona pelicula.
Pe ultima fotograma a fondu-ului, sectorul fiind inchis complet, pelicula nu mai este impresionata ( expusa ) de loc iar negativul, dupa developare
va fi complet transparent in acea zona.
La copierea pozitiva, zona in care s-a facut fondu-ul se va innegri treptat iar efectul pe ecran va fi cel dorit, adica o intunecare progresiva a imaginii.
Acelasi lucru se petrece si la un fondu deschidere, numai ca filmarea
incepe cu sectorul obturatorului inchis complet. Pe masura ce se
filmeaza acesta este deschis treptat iar imaginea proiectata va porni
din negru si se va lumina progresiv, dezvaluind actiunea.
Inlantuirea, este o filmare in care o imagine sau actiune se dizolva in
timp ce o alta devine tot mai vizibila, acest lucru petrecandu-se simultan
in timpul proiectiei.
In Figura 1 se pot observa schematic;
A – un fondu inchidere, B – fondu deschidere iar in C – o inlantuire.
Fiecare procedeu are semnul grafic pe care animatorul il indica in
jurnalul de filmare ( exposure sheet ), durata prestabilita a acestei
prezentari fiind de 18 fotograme.

In Fig.2, prezint schematic modul in care pelicula este expusa de la
100% la 0% pentru a se obtine; in cazul A un fondu inchidere iar in B, de la 0% la 100%, un fondu deschidere.

O inlantuire este alcatuita din doua fondu-uri, primul de inchidere iar
al doilea de deschidere, operatiune executata asupra acelorasi fotograme.
Pentru acest lucru, operatorul va nota numarul fotogramei de la care
incepe fondu-ul de inchidere si ultima fotograma ( cu expunere zero ).
Pune apoi camera pe ” mers inapoi ” cu sectorul obturatorului inchis
complet si face ca pelicula din aparat sa parcurga in sens invers cele
18 fotograme ale fondu-ului de inchidere. Pentru mai multa siguranta,
operatorul va depasi numarul fotogramei de la care a inceput fondu-ul
cu inca doua – trei fotograme, schimba sensul de miscare al peliculei
in camera de filmat si porneste, oprindu-se la fotograma de inceput
a fondu-ului. Deci, daca a inceput fondu-ul la fotograma 200 si a incheiat
la fotograma 218, porneste aparatul pe ” inapoi ” si se opreste la
fotograma 198, schimba ” pe inainte ” si se opreste la fotograma 200.
Operatorii cu experienta, motiveaza aceasta manevra cu scopul
cuplarii perfecte a tuturor dispozitivelor de transport al peliculei (pinioane,
grifa – contragrifa, etc.) din interiorul camerei de filmat.
Urmeaza schimbarea scenei ( decor, animatie, eventual surse de
lumina ), se stabilesc cadrele viitoarelor miscari ale aparatului si se
incepe filmarea deschizand progresiv sectorul obturatorului.
Stiindu-se ca o pelicula expusa 100 % are o expunere corecta, in cazul
inlantuirilor se va avea grija sa se respecte acest lucru.
De exemplu; prima fotograma a fondu-ului este expusa 90% pentru
fondu-ul de inchidere si compensata cu 10% pentru deschidere.
La jumatatea inlantuirii, cele doua expuneri vor fi 50% + 50% iar
imaginile de pe ecran ale celor doua scene se vor vedea impreuna la
fel de diluate, urmand ca pe masura ce inlantuirea progreseaza, imaginea
primei scene sa dispara treptat in timp ce a celei de-a doua sa capete
tot mai multa concretrete.

In Fig.3 se observa expunerile celor doua scene in cazul unei inlantuiri.
Scena A incepe fondu-ul de inchidere de la o expunere 100% si se
incheie la fotograma 18 cu expunere 0%. Observam cum scena B incepe
de la o expunere 0% si se termina la 100% la ultima fotograma a inlantuirii.
Momentul de mijloc al inlantuirii arata procentul expunerilor celor doua
fondu-uri.

EFECTE CINEMATOGRAFICE – 2

– Filmare inapoi –

Sunt situatii cand utilizarea filmarii cu truca pe ” mers inapoi “, este
obligatorie. Imaginati-va ca aveti situatia unui personaj care picteaza
o lucrare celebra. Este imposibil sa faci sa ” apara ” lucrarea pe masura
ce este pictata, asa cum a facut la noi Sabin Balasa. Si atunci ?…
Simplu ! Stim ce durata va avea scena si cu sectorul obturatorului
camerei de filmat inchis vom parcurge numarul de fotograme pe mers ” inainte “.
Pregatim scena, punem imaginea ce vrem sa ” apara treptat “,
stabilim cadrul si miscarea eroului deschidem complet sectorul obturatorului camerei si incepem filmarea pe inapoi, ” stergand ” sau
acoperind cu o culoare de fond, alb de exemplu, pictura initiala.
Se poate realiza acest lucru cu multa precizie, daca operatorul,
eventual asistat de animator, are pe un celuloid transparent toate
directiile de pensulare ale personajului in cadru pentru a le urmari cu
exactitate. Cand totul este gata, se inchide din nou sectorul si se
parcurge intregul material ” pe inainte ” pana la fotograma de la care
s-a inceput filmarea anterioara. Se deschide sectorul si se poate
continua filmarea normal cu alte scene ale filmului.
La proiectie, scena cu pictorul ne va dezvalui modul in care acesta
a creat tabloul chiar sub ochii nostri.
Un alt exemplu, din multimea de cazuri in care filmarea pe ” inapoi ”
este necesara, este aceea a urmelor lasate pe sol, zapada, nisip, etc.
Se fac toate urmele picioarelor, plasate in punctele de contact cu solul
conform desfasurarii animatiei.
Se incepe filmarea odata cu ” citirea ” jurnalului de filmare de la sfarsit
catre inceput si pe masura ce personajul miscandu-se inapoi, la fiecare ridicare a piciorului de contact se sterge urma respectiva.
In proiectie vom vedea personajul lasand in urma semnele trecerii sale.
Cazuri sunt nenumarate. Cand se va pune problema rezolvarii lor
vom apela la acest mod de filmare. Trebuie avut in vedere ca uneori
interventia asupra unei lucrari este ireversibila si ca trebuie sa ne gandim
de doua ori inainte de a incepe filmarea.