– Selectie din galeria eroilor aparuti in ” Almanahul – SCURTA ISTORIE A FILMULUI DE ANIMATIE “.
Dupa epuizarea BENZILOR DESENATE aparute in almanah, a venit timpul postarii eroilor care au facut istorie din cea de-a 7-a arta bis, ANIMATIA.
Voi incepe azi postarea catorva eroi prezentati in almanahul sus-numit si care s-au impus de-alungul timpului in filmele tuturor varstelor.
Am selectat din cele prezentate in “Almanah”,doar cele mai cunoscute personaje, renuntand la altele ce nu corespundeau fie ca desen – cazul lui Tom si Jerry – fie nu erau chiar atat de celebre pe cat au vrut
autorii.
Un personaj foarte cunoscut dar care a lipsit din panoplia eroilor a fost Mihaela si mi s-a parut o omisiune regretabila. Apar in schimb Dixy si Doby, doua personaje cu care s-au realizat doua sau trei scurt metraje.
Fara a minimaliza efortul de lansare pe orbita cinematografului mondial a eroilor de-acum celebri, voi posta un numar redus de personaje dar toate figurand la loc de cinste pe panoul de onoare al animatiei de pretutindeni.
Azi, OMULETUL lui Gopo.
Prezentarea fiind facuta chiar de Gopo, creatorul personajului cu adevarat celebru, orice cuvinte in plus sunt de prisos.
– ” ANIMA – ANIMAE ” – 24
” Refuzul de a imita ”
– Continuare –
Istoria artei nu s-ar putea desfasura fara socuri si renegari. Teoretic, acest dispret pentru formele plastice si semnificative obisnuite, acest abandon al oricarui umor, al oricarei structuri lirice, pare sa ascunda proiectul inca neprecizat, pentru un cinematograf nonreprezentativ, in cautarea personalizarii si a sugerarii.
Breer nu este primul realizator care ocoleste pantele aglomerate ale animatiei literare, satirice, coregrafice, muzicaliste si cutumiere.
De la Eggeling, Ruttman si chiar Disney din FANTASIA, am asistat la multe tentative de creare a unei ritmici pure de forme si de linii. Dar aceasta vointa antinaturalista de a prelua fortele muzicii spre a le trece imaginii, are drept urmare repunerea in discutie a problemei expresiei cinematografice si a utilizarilor curente date sistemului sau de constructie imagine cu imagine.
Remarcabilele cataloage de forme de care dispune Piotr Kamler nu reusesc sa integreze muzica pe care o doreste sa o ilustreze, nici macar intr-un film ca IARNA sau GALAXIE si cel mai bun film al sau, AMORUL /1964/, este anecdotic in maniera lui McLaren.
Nu ne indoim ca posibilitatile de a crea relatii intre obiecte sunt infinite, dar acesta nu este un argument suficient pentru a ne margini la bombardamente violente asupra retinei spectatorilor.
Este frumos sa vrei sa modifici temelia obiceiurilor cititorilor, dar trebuie de asemenea sa incredintam cateva chei spectatorului ratacit, sa-l orientam putin in vijelia imaginilor dezlantuite.
In ultimele filme ale lui Breer ( RESPIRATIA, LUPTA CU PUMNUL ) incepem de altfel sa sesizam cateva grupe repere in fluxul de neidentificabil; bucle de imagini care permit catorva fulgerari sa se repete si sa se afirme, variatii iconografice in care se succed mai multe tipuri de tratare pentru acelasi subiect, astfel incat o silueta de femeie sau de animal trece de la o trasatura in vopsea de ulei, la una in creion, desenul de crochiu, la o taietura de jurnal sau la silueta in poleiala, obligandu-ne sa legam mental figurile asemanatoare, sa reinvatam acelasi semn prezentat in materii diferite.
Va urma –