Tag: plastilina

PLASTILINA – in filmul de animatie.

Urmarind vizitatorii blogului meu, am observat ca o parte au fost
directionati catre el in urma unor intrebari referitoare la animatia cu plastilina, realizarea personajelor din acest material, colorarea lui, etc.
M-am gandit ca persoana cea mai autorizata sa raspunda intrebarilor
puse, este fostul meu coleg, Mihai Badica, reputat regizor de filme de
animatie, specialist in domeniul exprimarii artistice cu ajutorul plastilinei.
In acest sens, am facut un sumum de intrebari pe care i le-am trimis
iar raspunsul lui este urmatorul;

 

IKAR 1

….. – Plastilina nu mai este azi ceea ce era în “zilele mele”, când îmi
comandam propria plastilina la fabrica din Busteni…

Începusem sa experimentez amestecând caolina cu glicerina, dupa o
veche reteta a lui Da Vinci, luata din “Tratatul de pictura”… E-adevarat ca, pe vremea când am început eu, plastilina “din comert” era groaznica de lucrat cu ea!

Plastilina se gaseste azi, cred ca si în România, cam peste tot, la
magazinele de “hobby” si cele specializate în articole de pictura si sculptura.
Se gaseste în multe culori, foarte frumoase si stralucitoare, gata preparate.
Cum are componenti de plastic, nu se mai întareste, si cea mai mica miscare se poate continua a doua zi, daca am înteles eu întrebarea.

Problema cu culorile este ca foarte repede se amesteca în timpul animatiei.

Unii folosesc o pasta numita “cernit” care seamana cu plastilina, dar devine dura la “copt în cuptor” si se poate lucra cu ea ca si cu papusile rigide, în partile personajului care nu se misca. Pe de alta parte, lampile cu care se lucreaza astazi nici ele nu mai sunt monstri aia care mâncau mii de kilovati si faceau o caldura insuportabila. Azi, cum stii sunt lampi cu intensitati si chiar cu culori variabile… Alta viata! Pacat ca azi nu prea mai merge… Animatia în trei dimensiuni ramâne o treaba grea!

Ma mira putin ca cei interesati, tineri fiind si fara îndoiala au Internet, nu cauta sa vada cum lucreaza “Aardmans”de exemplu, un studiou gigantic la Bristol (UK), care face de mult filme “cu plastilina”, sau “clay-animation”, cum îi spune americanul Will Winter, (care si-a luat si patent pentru tehnica, nu stiu cum i-a reusit). E drept ca informatiile sunt pe englezeste, dar se gasesc chiar sectiuni care descriu tehnicile de productie cu plastilina si în interiorul “manualelor” de animatie.

Dar daca au probleme practice, de constructie sau de filmare de ex., da-le adresa mea de mail si le raspund cu draga inima!…..

Adresa la care-i puteti solicita ajutorul direct este urmatoarea;
mihail@get2net.dk

Succes.

Cum se face ? – Plastilina animata, pictura sub aparat, etc

Mihai Badica si Adrian NicolauDoua cuvinte despre filme realizate folosind materiale usor de modelat
precum plastilina. Si nu poti vorbi despre acest lucru, fara a face trimiteri la cel care inteles poate cel mai bine dintre noi cate posibilitati de exprimare ofera acest material, Mihai Badica. (Foto – Regizorii Mihai Badica (sus) si Adrian Nicolau, doua personalitati distincte in diversitatea de stiluri a animatiei romanesti.)

Mai toti ne-am jucat in copilarie cu plastilina, construind animale (de cele mai multe ori) fabuloase, cu care ne spuneam povesti cu intamplari incredibile.
Am constatat atunci, ca pe masura ce construiam un personaj mai mare, acesta se dezmembra sub ochii nostrii.
Realizatorul care a imbratisat acest mod de exprimare artistica, Mihai Badica, a fost cel care s-a aplecat cu cea mai mare atentie asupra secretelor plastilinei reusind sa o supuna, aceasta transformandu-se sub mainile sale in forme vii pline de sentimente si sensuri. El a descoperit ca plastilina trebuie imblanzita si sa execute intocmai intentiile creatorului. Pentru acest motiv, Mihai a imaginat diverse “armaturi” interioare pe care acoperindu-le cu acest material, le-a supus tuturor chinurilor creatiei, acestea descurcandu-se de minune si raspunzand cu docilitate transformarilor la care erau supuse.
Fiecare film ridica alte probleme si regizorul – animator trebuia sa le gaseasca raspunsul corect, motiv pentru care “cautarea” a devenit unul dintre factorii motori ai actului de creatie, ca si la celelalte genuri ale animatiei de altfel.
Foarte mult din materializarea scenariului se petrecea in timp ce facea
animatia, multe idei venind in timp ce opera asupra materiei, motiv pentru care la acest gen de filme de animatie,ca si la cel de pictura sub aparat, story-board-ul era pur orientativ. Actul de creatie se nastea direct in
timpul transformarii materiei si realizatorul opera, in functie de inspiratia
de moment, corectiile pe care le simtea necesare a fi aduse scenei respective, executand de cele mai multe ori modificari ale expresiei, gesturilor si timpilor (accelerand sau incetinind) miscarea in functie de noul sentiment ce urma a fi redat conform trairilor sale.
La acest gen de filme, personajele erau “construite” direct in platou si uneori fenomenul avea loc odata cu filmarea (ex. filmul Icar).
Cam aceleasi lucruri se petreceau si in cazul filmelor de “pictura sub aparat” al caror exponent a fost Sabin Balasa.
Sabin a incercat prima data sa utilizeze truca verticala,dar cum modul sau
preferat de a picta era pictura de sevalet, a optat pentru truca orizontala
in fata obiectivului acesteia aflandu-se pictura in continua transformare.
Sabin aducea modificari picturii sale, utilizand foarte rar inlantuirile executate cu ajutorul aparatului, el preferand transformarile pe viu,modificand,cadru cu cadru prin interventii picturale, o imagine fata de cea anteriora.
Din pacate, foarte multe “lucrari” nu s-au putut pastra, tocmai datorita acestei maniere de lucru.
Despre “drumurile” pe care trebuiau sa le faca, acel dute-vino catre zona de animat si iesirea din “cadru” nu mai pomenesc, intelegandu-se de la sine.
Daca din nefericire, negativul filmului se pana din vari motive, toata munca depusa, in aceste tehnici de animatie, trebuia reluata de la zero. La filmul de desen animat, existand toate acetofanele scenelor cu jurnalele de filmare respective precum si decorurile aferente era mult mai usor de refilmat si deci de inlocuit partile compromise tehnic.
Toti rasuflam usurati cand primeam “materialul” din laborator fara nici o
restrictie privind utilizarea acestuia.
La filmul de desen animat, solicitasem celor curiosi sa faca niste
calcule privind numarul de desene necesar pentru o anumita durata sau
lungime de film. Aici solicit curiosilor sa incarce a se pune in locul unui
animator de papusi tinand seama ca pentru fiecare miscare a personajului,
el trebuie sa faca circa 2 – 3 pasi inapoi pentru “fotografiere” apoi sa faca
aceeasi pasi,apropiindu-se de obiectul respectiv pentru a-l misca din nou.
Cati pasi ii sunt necesari pentru a realiza animatia la un scurt metraj de papusi? Dar Kilometri?