1944 – Razboi si pace

polentaTimpul trecea si vestile erau tot mai putin linistitoare. Bombardamentele se intetisera si aproape ca nu mai era noapte fara alarme. Rafuielile dintre avioanele americane si cele germane sau romanesti ajungeau uneori, pana aproape de comuna in care ne aflam. Gaseam, tot mai des pe camp, tuburi de mitraliera lungi de circa 15 cm., rezultate din aceste confruntari, pe care le adunam si le predam sefului de post, desi fuseseram atentionati sa nu ne atingem de ele.
Imi amintesc ca era o adevarata isterie cu obiectele gasite si circulau povesti care mai de care mai inspaimantatoare. Ca s-au gasit stilouri care la simpla atingere explodau si te schilodeau, in cel mai fericit caz, daca nu te ucideau. Jucarii abandonate ce tentau copiii sa le culeaga si sa se joace cu ele si care la fel sareau in aer.Si cate si mai cate asemenea grozavii.
Dar dincolo de toate aceste lucruri, viata isi continua cursul cu incapatanare.
Mama gazdelor noastre, o femeie de vreo 60 de ani “bata” (bunica) cum ii spuneau ei si care se bucura de tot respectul intregii familii, hotaraste intr-una din zile ca ar trebui culeasa mazarea si se stabileste ca a doua zi sa se treaca la infaptuirea acestui lucru. La fel “ca martie din post”cum se spune, nu puteam lipsi de la un asemenea eveniment si cum Gheorghe, baiatul gazdei deja imi facuse invitatia, a doua zi la prima ora eram deja sus in caruta.
Locul semanat cu mazare era situat pe malul lacului Greaca. Un lac foarte mare, cu apa linistita si malul opus pierzandu-se intr-o usoara pacla.
In timp ce noi am inceput sa smulgem vrejurile cu pastaile de mazare deja uscate si sa le facem gramada, “bata” daduse deja jos din caruta niste pirostrii, un tuci, un saculet de malai si unul cu fasole, nelipsita masuta rotunda, niste blide si linguri de lemn. Dintr-o tivga a turnat apa intr-o oala de pamant, a pus la fiert fasolea impreuna cu niste zarzavat tocat iar dupa aceea a inceput sa se ocupe de mamaliga. Trageam din cand in cand cu coada ochiului spre “bucataria” dinspre care veneau niste arome nemaipomenite. Cand masa a fost gata, bunica a hotarat ca este timpul pentru o pauza si ne-a invitat la masa. Dupa ce ne-am spalat cu apa
din lac ne-am asezat jur-imprejurul mesei in mijlocul careia trona o mamaliga aurie feliata cu ajutorul unui fir de ata. Nu exagerez cu nimic, dar o ciorba de fasole mai gustoasa ca aceea nu am mai avut fericirea sa mai mananc niciodata.
La intoarcere, pe inserat, nenea Sfarcea m-a invitat langa el si m-a lasat sa conduc atelajul pana acasa. Eram peste masura de fericit.
Uitasem ca e razboi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *