Era prin anii ’40.
In grupul nostru de prieteni cu care incingeam adevarate batalii cu
buruienile ce cresteau nestingherite pe locurile noastre de joaca era si
Leonard, baiatul administratorului Cimitirului Israelit de Rit Spaniol situat vis a vis de Cimitirul Bellu – civil. Era mai inalt ca noi cu circa o palma si avea un par rosu si vesnic ciufulit, asortat perfect cu multimea de pistrui care-i acoperea fata.
Intr-una din zile ne jucam de-a hotii si vardistii in cimitirul ” tatalui ” sau, cand atentia ne-a fost atrasa de doua camioane militare cu prelata care au intrat pe aleea principala si dupa ce au ajuns in fundul cimitirului au oprit.
Atunci am descoperit ca oprisera langa un sant lung de peste zece metri pe care nu il vazuseram pana in acel moment.
Ne-am furisat pe dupa monumente si ne-am apropiat suficient de mult
pentru a vedea cum niste militari au coborat din cele doua camioane
niste prelate pe care se aflau o multime de sapunuri de toaleta, ce semanau cu sapunurile ” CHEIA ” folosite de mai toata populatia, unele fiind produse la fabrica STELA de pe Calea Serban Voda din Bucuresti.
Numai ca aceste sapunuri nu aveau imprimata ” cheia ” pe care o
cunosteam ci steaua cu sase colturi a lui David.
Am tras cu urechea si asa am aflat, din dialogul a doi soldati, care acopereau cu pamant sapunul ingropat in sant, ca sunt sapunuri facute
din evreii ucisi in lagare si ca era destinat altor evrei ca sapun de toaleta.
Oripilant !!!
Nu intelegeam prea bine ce se intampla dar fara sa stabilim ceva intre noi copiii, de atunci am evitat sa mai intram in cimitirul respectiv.