Animatia si agricultura – Cum am ajutat agricultura

Era, cred prin ’69 -’70, dupa una din inundatiile care daduse peste cap agricultura.
Cum toata suflarea din tara era mobilizata sa ajute la diminuarea pagubelor, sefii nostri, la cererea expresa a comitetului de partid al sectorului ne-a organizat, intr-una din duminici, o activitate prin care urma ca toti tinerii din studiou sa ia contact direct cu agricultura din comuna Glina, de langa Bucuresti, unde trebuia sa dam o mana de ajutor, eventual chiar doua cu rezultate benefice atat pentru taranime cat si pentru noi, facandu-ne mana pentru a doua zi in fata plansetelor de desen.
Trecem cu autobuzul prin comuna privind la localnicii, care mai de care mai elegant, ce asteptau masinile catre Bucuresti. Era doar duminica, nu?
Autobuzul ne debarca la intrarea in CAP de unde ne preia un inginer
agronom care o porneste pe drumul prafuit dintre campuri.
La un moment dat, o femeie de la capatul unei tarlale i se adreseaza inginerului:
– Tov. inginer, nu-mi dati si mie niste oameni?
Noi eram aia!
De fapt in afara de inginer, brigadiera si noi, nu mai era nimeni cat priveai cu ochii.
Inginerul nu-i raspunde si dupa ce mai rascolim praful de pe drum inca un sfert de ora, ne oprim in dreptul unui camp plin de buruieni.
– Aici e! si ne arata campul. Trebuie sa-l pliviti de buruieni pentru a putea recolta morcovii.
Surprinsi de tampenia inginerului, incercam sa-l determinam sa-si schimbe optiunea:
– N-ar fi mai bine sa procedam invers, ca sunt mai putini morcovi?
– Nu! Doar buruienile!
– Bine, dar de unde si pana unde?
– De aici si pana acolo si ridicand mana ne arata pana undeva la circa 300 de metri in fata noastra.
Privind in stanga si-n dreapta, ne-am dat seama ca latimea campului era de aproximativ 70 de metri, apoi privindu-ne ne-am intrebat daca nu e cumva o gluma proasta dar cum inginerul ne-a parasit intre timp, a ramas sa ne organizam singuri.
Colegul meu, regizorul si criticul de arta Virgil Mocanu care venise cu un radiocasetofon, il plaseaza la circa 20 de metri in interiorul campului si stimulati de muzica de calitate incepem “importanta” activitate.
Nu mai spun ca spre rusinea colectiva, aveam printre noi tineri care nu vazusera in viata lor cum arata partea aeriana a morcovilor. S-a intamplat de multe ori sa smulga dintre buruieni cate un morcov pe care dupa identificarea – A! Asta-i un morcov! – il infigea la loc in pamant.
Si uite-asa, mai mutand casetofonul, mai scotand si morcovi din tarla, timpul a trecut si a venit ora de plecare si nu inaintaseram decat vreo 50 de metri.
Cand am privit bucata de maidan pe care am muncit in acea zi ne-am dat seama de inutilitatea efortului depus. Gramezi de buruieni se ridicasera in urma noastra si ici – colo niste morcovi amarati (inclusiv cei rasaditi de noi).
La plecare am aflat ca inginerul era dus la masa. Eram singuri. Pana si brigadiera plecase. Asa ca plini de praf si cu mainile hartanite ne-am gandit sa pornim si noi catre case. Chiar daca a doua zi abia tineam creionul in mana, eram mandri ca acea mana a ajutat agricultura sa iasa din impas.