Animatia si agricultura – toamna la Glina

Dupa cum ati putut observa, noi cei de la “animatie” nu am fost niciodata scutiti de corvezi, asa cum se intampla cu cei de la filmul jucat. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata pe cineva din aceasta categorie cinematografica, chiar si un simplu muncitor, lucrand cot la cot cu noi. Imi pare rau pentru ei ca n-au avut sansa pe care am avut-o noi de a fi mereu in toiul evenimentelor ce presupuneau interventii de calitate si inalta calificare cum ar fi, ca sa dau doar un exemplu; Sortarea
cartofilor pentru consumul populatiei in perioada de iarna.
Cum se proceda?
Toamna, in timpul recoltarii cartofilor, directorul studioului primea un telefon de la cineva de la sectorul de partid in care era rugat frumos in maniera; – Maine sa-mi trimiti 20 de oameni pe platforma Glina la sortat cartofi! Inteles? Si inchidea telefonul.
Erau eliminati din start cei mai in varsta, suferinzii si femeile iar din ceilalti se forma o echipa puternica de oameni cat mai calificati ce urma sa reprezinte cu cinste animatia romaneasca in Aprozarele capitalei in iarna ce se apropia.
Daca-i ordin, cu placere….
Lasam creioanele, intrerupeam filmarea sau amanam montajul pentru aceasta sarcina mareata si la ora stabilita ne lua un autobuz care ne lasa la destinatie.
Platforma, cu niste magazii imense avand langa ele niste linii de serviciu pe care trageau trenurile ce descarcau cartofii. De aici erau transportati in cupe de niste tractoare si desertati in incintele acoperite sub forma unor gramezi uriase.
Venea apoi un responsabil care dupa ce afla de unde suntem si bifa intr-un carnet prezenta noastra la noul loc de munca, ne conducea la una din gramezi si ne anunta; Asta-i a voastra! Cand terminati, puteti pleca! Si o lua din loc catre alt colectiv. Cand aveam norocul sa nimerim niste cartofi uscati, mai era cum era, dar daca aveam ghinionul sa dam peste niste cartofi plini de pamant ce fusesera plouati, eram in culmea fericirii intrucat nu era nici o sursa de apa prin apropiere sa ne putem spala pe maini de mizeria de pe ei. Era de fapt pamantul ogoarelor tarii pe care-l luam acasa cu mandrie.
Ultimul moment de incantare al acelor zile, era cand la terminarea activitatii trebuia sa ne descurcam singuri, intrucat autobuzul plecase cu altii mai vrednici dar eram mandri ca nimeni nu sortase cartofii mai artistic ca noi.
Sa fie primit!