Autentice – Simion Alexandrescu

Aveam un coleg surdo-mut, Simion Alexandrescu, cu care ma intelegeam prin semne, eu cunoscand deja cele doua tipuri de alfabete, latin si slavon si invatand de la el o multime de “simboluri” ale unor cuvinte,in asa fel incat de foarte multe ori puteam comunica fara sa deranjam pe nimeni. Tot el m-a invatat cum putem comunica pe “intuneric”.
El statea cu spatele la mine, iar eu compuneam cuvinte din litere (folosind doar o mana – cazul alfabetului latin) pe care el o palpa pana descifra semnul, apoi ma lovea usor peste mana pentru a trece la urmatoarea litera.
El vorbea destul de greu dar, cu un oarecare efort, intelegeai ce dorea sa spuna.
Intr-o zi eram pe platforma din spate a unui autobuz venind dinspre “Casa Scanteii” catre centru si “stateam la taclale”.
In jurul nostru calatorii, vazandu-ne “discutand”, faceau fel si fel de remarci: Saracii de ei… Si sunt asa de tineri… Vai de ei sarmanii… etc.
Observand atentia cu care eram urmariti, ii “traduceam” lui Simion tot ce se discuta pe seama noastra si ne amuzam copios.
Autobuzul ajunge pe bulevardul Magheru si opreste in statia din care urma sa ne continuam drumul pe jos. Nu am de lucru si-i spun lui Simion cu glas tare: – Hai Simion ca aici coboram! Cei din jur raman interzisi! Unii se amuzau, printre care si noi iar altii abia se abtineau sa nu ne traga niste suturi “undeva”.
Bine ca am coborat rapid.