Operatorii studioului stiau ca pentru a incarca o caseta a aparatului de filmare, la un numar de rotatii pe derulator ii corespundea un anumit metraj. La truca de probe de miscare il aveam pe Mihai Falcas, un om foarte muncitor si foarte atent la indatoririle sale. Intr-una din zilele in care facea operatiunea de incarcare a casetei aparatului, si atent la numararea turelor (invartirilor manivelei de actionare a noaieului infasurator) in clipa in care un alt operator a deschis usa camerei obscure si a aprins lumina, nestiind ca este deja cineva acolo, Mihai a inchis ochii si a continuat numaratoarea cu ochii inchisi spre stupefactia celuilalt operator. De unde se vede ca era mai importanta numararea turelor decat voalarea peliculei.
Category: Animatie
Primavara 1988 – decembrie 1989
Inceputul si sfarsitul unui vis frumos!
Incep pregatirile pentru un serial comandat de producatorul american Ron Merk . Episodul pentru care am optat era rezervat vietii si operei lui Wolfgang Amadeus Mozart. Celelalte episoade urmau sa fie realizate in alte tari si erau dedicate altor mari personalitati ale lumii muzicale.
Cum de ne-a ales pe noi ?
La studioul lui Ron Merk , in acea perioada lucra reputatul regizor de filme de animatie Ken O’Connor, care a lucrat pentru Walt Disney prin anii ’35 si care vazand “cei trei muschetari” i-a impartasit lui Ron impresiile sale.
Acest lucru lucru a cantarit greu in alegerea echipei mele pentru a realiza episodul.
Pentru a afla cat mai multe despre Romania si despre filmul de animatie romanesc, Ron si-a pus colaboratorii sa caute materialele necesare informarii sale si abia dupa aceea a contactat studioul si ne-a vizitat.
In fata exigentelor impuse de o asemenea intreprindere am avut grija sa intaresc echipa cu tot ce era mai de calitate in studiou. In afara de echipa standard au venit alte doua “piese” grele, Roland Pupaza si Calin Giurgiu.
In decembrie ’89 eram gata sa incepem lucrul efectiv. Incheiasem lucrarile pregatitoare – personajele, story-board-ul, story-reel-ul sincronizat cu fragmente din operele lui Mozart – si asteptam O.K.-ul lui Ron.
In loc de aprobare ne trezim in valtoarea evenimentelor care implicit au determinat partea americana sa renunte pe buna dreptate la proiect. Asa s-a sfarsit un vis frumos.
Cei ” trei muschetari ” ( II ) – Uimitoarele aventuri ale muschetarilor
A fost cel mai vechi proiect al meu dar pe care l-am putut realiza abia in anii ’80. Romanul lui Dumas a fost doar un pretext de aventuri in care, dincolo de conflictul ancestral dintre pisici si soareci, am introdus cateva din intrigile cartii si bineinteles eroii cunoscuti: muschetarii, cardinalul Michellieu, Miau-lady, Rockfort s.a.m.d.
Din motive de vandabilitate,filmele romanesti au fost realizate in proportie de peste 90% fara dialog, serialul “muschetarii” respectand acest deziderat, cuvintele fiind inlocuite cu expresivitatea personajelor dar acest lucru a trebuit sa fie reconsiderat in cazul lung metrajului. Avand deja experienta de la filmul “Robinson Crusoe”, dupa ce am scris dialogurile, am purces la cautarea de actori al caror voci sa puna in valoare, intr-o maniera personala si cu umor, starile conflictuale al eroilor. Am fost un norocos deoarece am beneficiat de o alta echipa de aur iar simpla enumerare a acestor actori sta marturie prizei la public a filmului : Dem Radulescu, Alexandru Arsinel, Anda Calugareanu, Mariana Mihut, Rodica Tapalaga, Mihai Malaimare, Valeria si Virgil Ogasanu, Alexandrina Halic, Brandusa Zaita Silvestru, Genoveva Preda.
Ca si la inregistrarile precedente, am lasat libertate actorilor in a spune replicile cu cuvintele lor, textul fiind mai mult orientativ iar rezultatul s-a vazut pe masura ce se “incalzeau” si se familiarizau cu personajele. Am putut utiliza astfel chiar si unele comentarii, aparent pe dinafara filmului, actorii traind cu voce tare actiunile eroilor, dand astfel mai multa savoare umorului.
Hohotele de ras din timpul vizionarilor de mai tarziu mi-au confirmat inca odata ca antrenand actorii in jocul personajelor animate, acestia au intrat cu tot sufletul in lumea copiilor de la 7 la 77 de ani. Asta si urmaream.
Cei ” trei muschetari ” ( I ) – Uimitoarele aventuri ale muschetarilor
La acest film am beneficiat de un colectiv de animatori de cea mai inalta clasa. Cu exceptia lui Valentin Baciu, veteran al animatiei romanesti si decan de varsta, ceilalti, mult mai tineri, au fost pregatiti de mine de-a-lungul timpului si rodati la toate filmele realizate inainte de ” muschetari “.Nume de rezonanta ca ; Valentin Eliseu, Anca Dumitru – Chirulescu, Virgil Toader, Florin Saceanu si Mihai Surubaru, au dus greul animatiei la acest film iar aportul lor nu a fost trecut cu vederea de oamenii de specialitate din domeniu. Presa a avut numai cuvinte de lauda pentru calitatea interpretarii artistice a miscarii. Genericul ar fi incomplet daca nu as aminti si alte nume de referinta ce au contribuit la realizarea “celor trei muschetari”. Muzica scrisa de Octav Firulescu, un tanar compozitor, a fost ca un liant organic al intregului film. Imaginea semnata de Mariana Iordan, montajul Soniei Georgescu impreuna cu ing. Erica Nemescu care a realizat coloana sonora si nu in ultimul rand a asistentei de regie Elisabeta Antonescu, “capul limpede” al activitatii echipei sunt doar o parte dintr-un colectiv de entuziasti care au facut “posibil” filmul.
Cate ceva din activitatea pedagogica
Prin anii ‘ 70, odata cu cerinta de realizare a cat mai multor seriale iar mai tarziu, dupa cum se va vedea, a lung metrajelor de animatie, a devenit o necesitate formarea de noi cadre de animatori. Pe baza experientei acumulate, am inceput sa-mi intocmesc cursuri speciale pentru viitorii animatori si teste de aptitudini pentru selectarea lor.
Cursurile, care aveau cu precadere, notiuni specifice animatiei in general dar in special pentru filmul de desen animat, a carui tehnologie difera mult fata de celelalte tehnici, contineau o paleta larga de informatii despre: arta mimicei, miscare si componente, gesturi si atitudini, constructia personajelor, importanta jurnalului de filmare in realizarea dramaturgiei miscarii dar si notiuni de tehnica cinematografica – realizarea filmarilor la truca,notiuni de montaj si laborator si nu in ultimul rand, regia de film. Am inceput astfel o munca dificila de testare si apoi de pregatire cu grupe de 20 -30 de de oameni din care, la sfarsit, pe baza examenului puteam selecta 2 – 3. Dupa aceea urma repartizarea lor la diferite echipe unde o buna bucata de timp continuau sa se perfectioneze alaturi de regizori. Cu cateva exceptii, cei mai buni animatori s-au dovedit barbatii, iar nume ca : Zaharia Buzea, Bujor Stefanescu, Valentin Eliseu, Virgil Toader, Calin Giurgiu, Mihail Marian, Lucian Profirescu, Mihai Surubaru, Constantin Seltea, Florin Saceanu, Dinu Petrescu, Lucian Mihaesteanu, Ionel Luca, Mihai Sampetru, Ion Manea, Valentin Cain, Viorel Nica, Vasile Manea, Calin Cazan, sau nume ale sexului frumos ca Anca Dumitru(Chirulescu), Karina Tincu sau Despina Buneci, sunt deja consacrate in istoria filmului de desen animat romanesc, multi dintre ei semnand regia la foarte multe din productiile studioului Animafilm.
Copilarie
In absolut toate intalnirile mele cu copiii, provocam o confruntare intre ce credeam eu ca stiu despre spectatorii de aceasta varsta si cei de alte varste si am descoperit un lucru formidabil. Si unii si altii aveau o sorginte comuna.
Copilaria ! Joaca ! Acest lucru nu putea fi trecut cu vederea,mai ales cand faceai filme pentru toate varstele asa cum am facut eu. Marja de accesibilitate, in ceeace ma priveste, era intre 7 si 77 de ani, practic fara limita ! Si atunci ?
Pentru cine fac film? Copilaria, despre care noi adultii credem ca stim, daca nu chiar totul, dar macar o parte din “adevarul absolut” s-a dovedit o piatra de incercare prea mare pentru unii dintre noi. Copii, nu sunt o lume abstracta in geneza, ci samburii viitoarei generatii si trebuiesc tratati cu tot respectul ce li se cuvine. Trebuie sa cobori la lumea lor fantastica si cu FOARTE mare grija sa ti-i apropii, sa-i determini sa creasca in ochii lor, sa se autoevalueze, fara a trece in infatuare, pericolul permanent al prabusirii in derizoriu. Trebuie sa te joci cu ei ! Dar pentru asta, tu ca cineast, trebuie sa-ti mentii vie COPILARIA ! Sa ta joci si tu! Va spune ceva numele unor regizori, ai filmului jucat, ca ELISABETA BOSTAN, GHEORGHE NOGHI sau ai filmului de animatie ca: LAURENTIU SARBU, BUZEA ZAHARIA, ARTIN BADEA, LUMINITA CAZACU, IZABELA PETRASINCU si lista ar putea continua cu multe alte nume de creatori ale caror productii au fost dedicate acestei generatii. Am invatat cateva lucruri importante din dialogurile cu copii (lista e mult mai mare) :
1 – Daca te prefaci ca ii intelegi, te-ai ars! Te taxeaza imediat si fara menajamente !
2 – Nu-i minti ! Vei primi acelasi tratament ca mai sus !
3 – Coboara-te la varsta lor si trage-i apoi, cu grija, catre pozitia ta. Vei gasi niste interlocutori extraordinari !
4 – Joaca-te cu ei, intra in conventia lor si vei afla multe lucruri inedite !
5 – Fii fratele lor sau sora lor mai mare si vei fi uimit cum te vor urma fara rezerve !
6 – Copilaria este o lume fantastica si neexplorata, nici pe departe asa cum ne place sa ne laudam noi adultii ca o stim .
Si daca suntem adulti ce ? Dar daca nu suntem chiar atat de adulti pe cat incercam sa-i facem pe altii sa creada ?
Hai sa fim macar o clipa copii !Zau ca merita !
***
Extras dintr-un dialog intre un adult si un copil !
Adultul: – Taicatu-i un urat !
Copilul: – Ba tu esti prost !
Nota:
Adultul, un coleg iar copilul, fi-mea in varsta de 3 ani !
Nu-i asa ca sunt nemaipomeniti copii ?
Confesiune
Unul din elementele definitorii pentru structura mea ca om, a fost aceea ca am crezut (si mai cred) ca daca un lucru este facut de om, il pot face si eu ! Singura conditie este sa detii toate informatiile necesare, abilitatea, utilitatile si dorinta ARZATOARE de a infaptui acel lucru. Am mostenit, cred, de la tata, abilitatea de a ma adapta usor si de a traduce in fapt teorii si idei, uneori greu de infaptuit, dar cu convingerea sincera ca daca vrei – POTI – indiferent de greutati.
Eram un curios, iar jucariile mele, imi ofereau posibilitatea de a-i cerceta mecanismul, si cred ca nu a existat una pe care sa nu o desmembrez si sa o refac din nou, pentru a afla care este principiul de functionare, curiozitate pe care cred ca o mostenesc de la mama. Nascuta Trestioreanu, sora tatalui profesorului Alexandru Trestioreanu – eminent chirurg oncolog – mi-a transmis simtul cercetarii profunde, motiv pentru care manifestarile mele artistice nu s-au datorat intamplarii ci unei analize atente a fenomenelor cu care intram in contact. Filmele mele s-au adresat tuturor varstelor si in tot timpul realizariilor, nu m-am gandit decat la cel mai bun “tratament” impotriva supararilor, necazurilor si neimplinirilor si anume – UMORUL -ca terapie sigura pentru a recupera pentru maine un suflet aflat la rascruce . Pentru asta si nu numai, le voi ramane vesnic dator parintilor mei.
Dialog
Era intr-o toamna calda si linistita. Invitati la o intalnire cu copii din comuna Chiajna, de langa Bucuresti, am plecat impreuna cu colegul meu, Buzea Zaharia si cu reprezentantii Intreprinderii Cinematografice Bucuresti catre locul intalnirii.
Primarul comunei, oficialii locali si alte marimi ne-au asigurat ca filmele sosisera si ca totul este pregatit pentru inceperea actiunii. Locul de desfasurare – caminul cultural -invitati copiii claselor I-VII, intr-un talmes-balmes de nedescris. Sala de proiectie a clubului, s-a dovedit neincapatoare pentru cei peste 200 de copii, invatatorii si profesorii lor si mai presus de toate nu avea nici macar o statie de amplificare.
Dupa o intarziere de circa 10 minute, in care organizatorii se straduiau sa faca liniste, iau taurul de coarne , cum se spune, si intram. In sala o harmalaie ingrozitoare iar interventiile cadrelor didactice aveau efectul unui bobarnac dat in botul unui taur furios. Rog gazdele sa – mi permita sa dialoghez cu copiii. Se uitau la mine cu neincredere in timp ce ma deplasam, de unul singur, catre zona din fata ecranului gesticuland amplu si foarte sugestiv, actiuni nemaiintalnite. In tot acest timp dadeam din gura fara sa spun nimic. Pur si simplu mimam !
Copiii, fiind convinsi ca eu totusi le spun ceva, dar ei nu ma puteau auzi din cauza galagiei, au inceput sa-si dea coate si sa ceara vecinilor mai zgomotosi sa taca pentru a ma asculta. Incet, incet, rumoarea incepe a se calma iar eu dau drumul usor vocii pana cand intreaga sala ma asculta in liniste. Deci se poate si asa !
Doua ore ” balamuc “
In “spatele” personajelor animate, de pe ecran, se afla totdeauna un om – ANIMATORUL.
Animatia, inainte de miscare, este TRAIRE ! Emotiile in toata complexitatea si varietatea lor trebuiesc transferate unor personaje, de cele mai multe ori zoomorfe, acest lucru facandu-l ANIMATORUL , care dincolo de un talent deosebit la desen, trebuie sa fie si un actor, pe care insa nu-l vom vedea niciodata pe ecran.
A existat in lumea filmului de animatie romanesc un astfel de om, care avea ambele calitati dar care a optat in final pentru arta inconfundabila a actoriei, IURIE DARIE ! Ar fi fost un formidabil animator .
Toti am vazut filme de “animatie” si ne-am dat seama in ce masura unele ne emotionau si altele nu, dar nu ne-am pus intrebarea… DE CE ?
Diferenta este tocmai in aceasta zona a transferului afectiv catre interiorul spectatorului si cel pur formal in care acesta, suporta un bombardament de informatii pe care nu are timp sa le “rumege” si de cele mai multe ori, tinea, de modul in care ii transmiteam acest lucru, uneori aiurea, fara continut si cu sensuri incifrate pe care le intelegeam doar noi. Dar oare chiar le intelegeam?
Eu am optat pentru animatia “clasica”, bogata, plina de miscare, expresiva, iar faptul ca majoritatea filmelor romanesti de animatie nu aveau dialog, m-a determinat sa folosesc gestica ca limbaj universal in a sublinia cat mai clar relatia dintre personaje. Aceasta optiune presupunea un efort din partea eroilor nevazuti ai filmului de animatie – ANIMATORII !
Activitatea continua la un film ii uzeaza,iar acestia nu mai pot, la un moment dat sa redea o traire noua cu aceeasi convingere si atunci intervine un blocaj psihic din care animatorul trebuie scos, dar nu oricum, ci intr-un mod relaxant. Asa a aparut – “doua ore BALAMUC”. Ce insemna asta ?
Timp de aproximativ doua ore, fiecare deseneaza ce-i trece prin cap, fara nici o legatura cu filmul, dar sa inventeze cele mai aiuristice desene dar si mai hazoase, nemaivazute pana atunci.
“Balamucul” nostru a fost preluat si de alte echipe si la un moment dat, devenise un fel de “balamuchiada”.
Incerc sa redau, fara pretentia de a fi foarte exact, unele din “imaginile” de atunci. Astfel: Calculator de prima generatie, acul de cusut pentru tighel dublu, serviciu de baut monobloc, sifon economic, oala de noapte confort 2, pahar cu picior, masina de scris pentru incepatori, macaz pentru tramvaie, sonerie comuna pentru locatari sau revolver pentru sinucigasi, sunt doar o infima parte din creatiile participantilor la “Orele de balamuc”.
Inventiile din acea perioada au fost mult mai multe dar cred ca este suficient pentru a exemplifica cata “nebunie” trebuie sa existe, pentru a face atatea lucruri traznite. Intr-adevar ne relaxam si puteam dupa aceea sa ne continuam activitatea cu alt tonus.
Unde sunt filmele romanesti de animatie ?
Dupa ultimele aprecieri, exista peste 1500 de filme de animatie romanesti realizate de-alungul timpului dar care zac acoperite de neglijenta unor functionari, in Arhiva Nationala de Filme, in conditii de conservare, greu de descris.
Televiziunile prefera sa programeze filme de animatie straine care de multe ori, calitativ, sunt sub productiile autohtone dar snobismul si gustul indoielnic al unora fac imposibila programarea productiilor romanesti.
Mi s-a intamplat la Calarasi, acum doi ani, la o intalnire cu copii din clasele I – IV, sa desenez in fata lor un personaj foarte indragit si cunoscut pana in ’89 – Mihaela. Cand toata sala a inceput sa scandeze: MI-HA-E-LA, MI-HA-E-LA,am ramas surprins ca desi acesti copii s-au nascut dupa mai bine de 10 ani de cand filmele noastre au disparut de pe micul si marele ecran, au recunoscut personajul. Nici acum nu-mi explic de unde o cunosteau pe Mihaela ?!?
Imi poate spune cineva ? Ce ar trebui facut ca filmele noastre sa fie vazute ? Pe cine ar trebui sa sensibilizam pentru a scoate din uitare filmele ale caror autori au inceput sa piara ca si filmele lor? Gopo, Liviu Ghigort, Stefan Munteanu, Iulian Hermeneanu, Laurentiu Sarbu, Olimp Varasteanu, Florin Anghelescu, Bob Calinescu, George Sibianu, Artin Badea, Nell Cobar, Matty Aslan, Eduard Sasu, Jan Moraru, Constantin Popescu, Pascal Radulescu, Lucian Profirescu, Dinu Petrescu, Calin Giurgiu, Adrian Nicolau, Zaharia Buzea, Angela Buzila, nu mai sunt printre noi si cred ca filmele realizate de ei de-alungul timpului meritau o soarta mai buna, nu uitarea, iar copii zilelor noastre au dreptul sa le vada si sa le judece. Filmul de animatie romanesc a incetat sa mai existe ! Pacat !
O fotografie din arhiva personala facuta la studiourile Buftea in 1963.
