Nell Cobar

Nell CobarPe Nell Cobar il cunosteam din activitatea sa la Revista Urzica unde o perioada fusese chiar director. Primul sau film de animatie il avea ca personaj principal pe Mitica, cunoscut din caricaturile publicate in ziarele si revistele vremii.
La acest film de doua acte(un act de animatie avea o durata limitata intre 170 metri si 350 metri) am realizat peste 100 metri de animatie depasindu-mi norma de circa patru ori dar nu toate scenele realizate de mine au fost aprobate de Cobar de la prima vizionare si asta din doua motive. Primul motiv era exigenta regizorului in respectarea personajului din punct de vedere grafic si al doilea din vina mea care “furat” de animatie am ignorat obligativitea respectarii canoanelor de construire a eroului denaturand desenul inadmisibil de mult. A trebuit sa inghit observatiile lui Cobar si am corectat toata animatia gresit desenata. Avea dreptate.

Cu timpul fiecare din noi si-a vazut de calea sa dar dupa multi ani cand deja Cobar lansase “Mihaela” drumurile noastre s-au apropiat din nou datorita unei cerinte imperioase a Romania-Film -ului de a face tot mai multe episoade din serialul cu acest personaj intrucat ritmul de doua episoade pe an(atatea putea face un regizor pe an) nu mai era avantajos.

nuduri COBARAsa am ajuns sa realizez 4 episoade din serialul sus amintit. Cobar vazandu-mi filmele a avut numai cuvinte de lauda pentru calitatea lor artistica si cu umoru-i cunoscut… – Ia spune-mi Victore, cum de nu ai mai modificat desenul ???

Tot cu acest prilej mi-a daruit o mapa cu schite care m-a surprins. In afara de caricaturile sale, pe care le cunosteam, noile desene mi-au dezvaluit o alta fata a marelui caricaturist.

A fost un om de o sensibilitate deosebita si de un calm inimaginabil. Chiar si atunci cand isi apara punctul de vedere in consiliul artistic o facea cu glasul coborat, pertinent si hotarat in acelasi timp.

Ingrediente2

filmUn “ingredient” important al filmului de animatie este coloana sonora. Rolul ei este acela de a lega cat mai organic intreaga actiune si de a sublinia momentele dramaturgice considerate de catre regizor ca puncte nodale in desfasurarea filmului. Acest lucru se realizeaza cu trei elemente importante: muzica, dialogurile si efectele sonore.
Dat fiind maniera in care s-au realizat marea majoritate a filmelor romanesti de animatie si anume – fara dialog – ne-a obligat sa inlocuim lipsa acestuia prin expresivitatea animatiei in primul rand si in al doilea rand prin efecte sonore.
Nu a fost usor din cel putin un motiv. Foarte multi ingineri de sunet cu care studioul Animafilm a colaborat, aveau experienta in filmul jucat unde puneau efecte de sunet ici – colo si in majoritatea lor fiind zgomote reale, iar cand au dat peste acest gen cinematografic au trebuit sa se confrunte cu o cerinta specifica a genului si anume un alt gen de efecte mai putin reale si de cele mai multe folosite ca un contra punct pentru a reliefa mai puternic un gag iar onomatopeele si interjectiile utilizate pe post de dialog trebuiau prelucrate cu mijloace specifice, filtre, sintetizatoare, tempofoane si multe alte dispozitive. Nume de ingineri de sunet ca: Dan Ionescu (vechi colaborator al lui Gopo), Ion Vartosu, Erica Nemescu (cu acestia am realizat coloanele sonore la toate filmele mele), Aurel Masca, Bogdan Cavadia, Horia Murgu, George Purcarea sunt cei mai des intalniti pe genericele filmelor de animatie. Cred ca am fost cel care le-a dat cel mai mult de furca inginerilor de sunet prin cantitatea mare de efecte pe care o solicitam la fiecare episod realizat si prin dorinta de schimbare permanenta a zgomotelor. Daca in filmul anterior, de exemplu, o usa se deschidea cu un scartait anume in filmul urmator, daca aveam o actiune similara, usa trebuia sa fie “insotita”de un alt fel de scartait. Am fost pasionat de “bucataria” sonora si in toate vizitele facute in diferite studiouri cel mai mult timp l-am afectat acestei zone.

mosfilmLa Cinecita, am fost impresionat de modul in care actorii italieni dublau filmele straine. Sincroanele erau atat de perfecte incat daca nu stiam asi fi zis ca eroii filmului au fost filmati in priza directa si ca vocile erau ale lor 100 %.
La Mosfilm, am gasit un impatimit in ale zgomotelor ca si mine si care mi-a deschis cateva dulapuri ticsite
cu incaltaminte de toate felurile si o multime de dracii cu care se putea face zgomote, (spre exemplu – o cutie din metal cu un bulon mare pe fundul ei scotea un zgomot asemanator manipularii unui inchizator la o arma militara in momentul in care se trecea peste capatul rotunjit al bulonului, cu un banal rulment).
Zgomotul talazurilor, putea fi reprodus de o cutie din lemn cu fundul din placaj lata de 40 cm si lunga de circa 2,5 metri, suspendata la mijloc pe o axa transversala. In cutie se gaseau – bucatele de hartie, nisip, orez, grau, pietris, boabe de porumb, balast si bolovani (de piatra si pamant).
Cutia era ridicata de un capat si toata incarcatura o pornea la vale catre celalalt capat. Intai bolovanii, balastul, pietrisul apoi celelalte terminandu-se cu bucatelele de hartie intr-un fasait usor. Zgomotul produs era aidoma unui talaz care se sparge de tarm. Dorim sa viscoleasca? Simplu! Dispozitivul semana foarte bine cu o roata cu zbaturi, doar ca zbaturile erau o multime de rigle de desen din lemn iar peste ele o chinga dintr-un material ce semana cu rejansa era trasa de un rumorist (specialist in zgomote) care in timp ce roata se invartea, actionata de o manivela, tragea de un capat al chingii presand-o mai puternic sau mai usor de riglele ce se roteau. Cand presa mai tare, zgomotul era mai ascutit si invers cand slabea chinga. Jocul rumoristului cu chinga facea ca dispozitivul sa scoata zgomote identice cu ale viscolului. Avea nevoie de zgomotul focului? Nimic mai simplu! Foarte aproape de microfon mototolea usor o hartie de calc si gata focul. Tot cu o coala de calc apucata cu o mana de o parte si cu cealalta mana de partea opusa si frecand mainile care tineau calcul in ritmul dorit se obtine zgomotul produs de o companie militara ce merge in cadenta si chiar oprirea acesteia. Pentru a sugera mersul prin zapada, rumoristii cu ochii la ecran, calcau pe niste saculeti cu naftalina in acelasi ritm cu personajul animat. In Greierele si furnica am apelat la acest efect iar rezultatul a fost cel dorit. Ca sa faci toate astea, iti trebuie pasiune, inventivitate si un pic de nebunie. Azi tehnica a pus la dispozitia realizatorilor aparatura si programe care mai de care mai sofisticate usurand (oare ?) activitatea celor ce adauga filmului ingredientele “galagioase”. Dar despre alte ingrediente, data viitoare.

Ingrediente

amazing1O componenta importanta a filmului de animatie ca si a celorlalte genuri cinematografice este muzica. Filmul de animatie cu o durata medie de 8-10 minute(ma refer la cele de scurt metraj) necesita, dat fiind conciziunea sa, la o muzica pe masura. Pentru cei neavizati, scenele, secventele filmului jucat se masoara in metri in timp ce in filmul de animatie unitatea de masura este secunda. In 10 minute de film de animatie se perinda prin fata ochilor intre 100 si 200 de scene intr-o derulare naucitoare. Pentru asta compozitorul, cronometreaza foarte exact durata scenelor, a secventelor, astfel el are posibilitate de a puncta sonor accentele din imagine si a raliza in acelasi timp si atmosfera sonora ceruta.
Primul compozitor cu care am colaborat a fost regretatul Radu Serban. Nu avea o experienta vasta in domeniul filmului de animatie, de altfel nici eu,dar avea un simt al ritmului miscarii ceva de neimaginat. Fara sa dispuna de bucle de sincron(clic-loop), liste de expunere cu ritmuri prestabilite(la marile studiouri se compunea si inregistra muzica inainte de realizarea animatiei) si in baza acestora animatorii realizau odata cu actiunea si sincroanele pe accentele muzicale, nea Radu, lipsit de toate acestea dar cu marele sau talent a reusit sa adauge un plus de culoare filmului. Este vorba de filmul Greierele si furnica, distins la Milano un an mai tarziu cu Perla Televiziunii Italiene.
Cu Francesco de Masi, un reputat compozitor italian, am colaborat la primul lung metraj de animatie realizat in Romania, Robinson Crusoe. De Masi nu era la primul sau film de animatie la care a scris muzica iar faptul ca a apelat la tot ce era mai nou in materie de sincronizare a usurat mult munca montarii filmului. Asta se intampla prin 1973. Unul din motivele principale, pentru care cele mai multe filme de animatie romanesti au folosit aranjamentul muzical in locul compozitiei originale a fost saracia. Filmul de animatie a fost totdeauna ” Cenusareasa ” cinematografiei si devizele foarte mici nu ne-au permis sa apelam dupa cum am fi dorit la talentul compozitorilor.
Ultimul meu film care a beneficiat de talentul de exceptie al unui tanar compozitor a fost lung metrajul “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” iar cel “vinovat” de muzica antrenanta a filmului este Octav Firulescu. Cu Octav am colaborat relativ comod.Nici nu apucam sa-i spun ce simteam necesar pentru cutare moment, sau cutare secventa ca imi lua cuvantul din gura si-mi spunea exact acelasi lucru de parca mi-ar fi citit gandurile. Asemenea colaborari sunt rarisime iar colaborarea mea cu Octav a fost una dintre ele. Filmele lui Gopo poarta semnatura unui alt compozitor de exceptie, Dumitru Capoianu care nu cred a lipsit vreodata de pe genericele peliculelor cu Omuletul. Theodor Dragulescu (cu care am colaborat la cateva fabule din ciclul Fablio le magician), Octav Nemescu, Ion Cristinoiu, Jolt Kerestely, Corneliu Cezar, Stefan Elefteriu sunt doar o parte din compozitorii ce au colaborat mai constant cu filmul de animatie.

La Targu Secuiesc

Am fost invitat intr-un an la Targu Secuiesc. M-am gandit ca ar fi bine sa invit si un coleg mai tanar si vorbitor de limba maghiara pentru ca impreuna sa dialogam cu pionerii claselor V-VIII despre filmul de
animatie. Toate bune si frumoase pana la dialog. Intrucat nu vorbeam limba locului am fost exclus rapid din dialog si mi-am rezervat doar un rol de privitor a ceea ce se voia o discutie intre noi. Era de fapt o discutie intre “ei” iar colegul meu incerca din cand in cand sa-mi traduca cate ceva dar pe fuga si banuiesc ca nu totul. I-a provocat la un moment dat la spus bancuri. Unul din copii, mai cu spirit si desigur “curaj” acaparase atentia tuturor iar reactiile copiilor m-au facut sa inteleg ca erau bancuri bune si gustate de participanti. Din cand in cand Zoly, colegul meu imi mai traducea cate un fragment(banuiesc) din glumele dezinvolte ale tanarului. Sincer, cu tot respectul pe care il am pentru participanti…….. Imi amintesc un banc pe care vi-l voi spune si voua fara a apela la translator. Deci:
Gigel se intalneste intr-o dupa amiaza cu Radu.
– Salut Radule ! Ce-i cu tine prin zona ?
– Am fost invitat la un “ceai” de niste prieteni vechi care stau in blocul ala cu zece etaje din spatele complexului. Dar tu? Pe aici locuiesti ?
– Blocul e chiar asta din spatele meu.
– Si ce faci? Unde te duci?
– Iesisem putin sa ma mai misc.
– N-ai niciun program inteleg…
– Nici unul!
– In regula! Hai cu mine! O sa te distrezi nemaipomenit.Toti prietenii mei sunt oameni de spirit. Ai sa te convingi.
Zis si facut. In apartamentul cu pricina o multime de tineri. Unii dansau, altii prinsi in discutii zgomotoase, ma rog… ca la asemenea intalniri. O voce le depaseste pe ale celorlalti si spune:
-119!
Toti izbucnesc in ras. Mai putin Gigel care nu a inteles dece rad toti la pronuntarea unui numar.
– 2774!
Alta cascada de rasete. Gigel, din ce in ce mai contrariat de cifrele urmate de hohotele de ras ale asistentei, isi ia inima in dinti si-l intraba pe Radu;
– Aici e Balamuc sau ce? Ce dracu v-a apucat sa radeti de niste cifre?
Zambind, Radu incearca sa-i explice lui Gigel cum sta treaba…
– Stii, noi cei de aici ne cunoastem de foarte multa vreme si cum mai mereu se spuneau bancuri, am hotarit sa le scriem in niste caiete si sa le numerotam. Asa nu mai pierdem timp se le spunem din nou. De exemplu 119, este un banc cu un surdomut care a intrat la Unirea sa cumpere… dar mai bine iti dau caietele sa le citesti si data viitoare ai sa stii de ce ne amuzam.
Trece o bucata buna de vreme, timp in care Gigel a devorat bancurile care mai de care mai bun. Intr-o zi telefonul asteptat, invitatia si din nou cu Radu si cu prietenii acestuia care acum erau si ai sai.
Povestea se repeta.
– 546!
Hohote de ras! Rade si Gigel. Stia bancul. Era cu..
– 8976!
Alte hohote.
Gigel isi ia inima-n dinti si spune – 377!
Nimeni nu rade. Gigel gandeste ca nu le-a placut probabil bancul.
– 12.832!
Hohote! Rade si Gigel. Stia bancul cu bunica la pescuit care…
– 5104!
Se tavaleau de ras cu totii.
Gigel: – 8.675!
Nimeni nu rade in afara de el.
Gigel se infurie si se duce la Radu;
– Mai Radule, ce bancul 8.675 nu e bun?
– Ba da, dar depinde cum il spui……

Noi si cineamatorii

juriu filmNascuta ca o miscare fireasca a fanilor celei de a 7 – a arte, nevoia de indrumare a devenit un imperativ absolut necesar procesului de instruire a unei categorii eterogene de oameni care dincolo de diversitatea de profesii si pregatire aveau ceva comun, dorinta nebuna de a face film. Au avut un noroc formidabil datorita a doua figuri marcante, ce vor ramane in istoria cineamatorismului din Romania, regizorul si pedagogul de exceptie GEO SAIZESCU si un mare indragostit de cineclubisti, CONSTANTIN CRACIUN , care prin pozitia sa in cadrul UGSR-ului a dotat tehnic absolut toate cinecluburile din tara.
Geo, cu umoru-i cunoscut, a stiut sa imbine, in procesul de instruire, sfatul pertinent al profesionistului cu gluma, in asa fel incat intalnirile sale cu cineamatorii sa fie asteptate de acestia cu tot mai sporit interes.

Juriul de selectie -documentar si animatieGeo a mai facut insa ceva demn de retinut. A cautat (si a gasit) colegi de breasla care, impreuna, sa se implice in acest proces delicat si incitant in acelasi timp, de a-i invata alfabetul filmului, iar mai tarziu, calea spre perfectiune pe acesti indragostiti pana la fanatism de tot ceeace inseamna film.
Dintre cei care au raspuns prezent solicitarilor si s-au alaturat lui Geo in aceasta intreprindere, au fost regizori de film jucat, documentar si de animatie, dar si specialisti in probleme de estetica, tehnica cinematografica si chiar laborator (pentru cei ce nu stiu, un cineamator avea de realizat urmatoarele etape, pana la un punct identice fiecarui gen cinematografic: scenariul, decupajul, filmarea, developarea materialului -alb negru sau color – montarea imaginii si in sfarsit sonorizarea) printre ei numarandu-se regizori ca : Andrei Blaier, Alecu Croitoru, Nicolae Corjos, George Cornea (in dublu rol – operator si regizor), Nicolae Cabel, Alexandru Szatmary, Virgil Calotescu, Mihai Dimitriu sau din lumea animatiei ca regizorul George Sibianu, Calin Giurgiu si altii printre care si subsemnatul, sau profesorul Radu Aneste Petrescu, inginerul de sunet Aurel Masca, pentru a cita doar cateva nume dintre cei implicati efectiv si afectiv in pregatirea cineamatorilor.

BacauIntalnirile dintre cineamatori si profesionisti, fie ca erau festivaluri, tabere de instruire, ca cea de la Bacau in fieful lui Vladimir Lucavetchi – unde cineamatorii au descoperit tainele filmului de animatie, sau concursuri de selectie pentru diferite evenimente – Cantarea Romaniei, de exemplu – erau tot atatea prilejuri de dialog asteptate totdeauna cu interes de ambele parti.

Alt juriu la cineamatoriDin nefericire miscarea de cineamatori traieste momente nemeritate si doar nebunia frumoasa a unor impatimiti precum Victor Colonelu si Nina Colonelu de la fostul cineclub Faur (pentru a da un singur exemplu) mai mentin aprinsa o flama ce altadata era o vapaie dogoritoare. Pacat !

Din legile nescrise ale cinematografiei

Ion Popescu GopoPe Gopo l-am auzit pentru prima data spunand ca – PROSTILOR SA NU LE ARATI LUCRUL FACUT PE JUMATATE –
La inceput nu am inteles cum vine treaba asta dar pe masura ce am inceput sa ma definesc ca realizator de film, a trebuit sa-mi infranez dorinta de a arata filmul in fazele sale brute tuturor colegilor. Actul de creatie fiind un proces intim in care doar autorul vizualizeaza mental cum va arata in final produsul imaginatiei sale, orice interventie din afara, parere sau sfat chiar si bine intentionate, te puteau deturna de la imaginea pe care deja ti-o formasesi. Daca as fi prezentat unui consumator, un recipient in care erau puse aleatoriu faina, oua, lapte si alte ingrediente spunandu-i ca de acolo va iesi o prajitura s-ar fi uitat cu neincredere la mine iar daca faceam greseala sa-i mai cer si parerea sigur ar fi iesit altceva. Era o practica veche dar eu nu auzisem inca. Drept urmare am inceput sa respect aceasta lege.
Intr-o zi (ma aflam cu un film in faza de montaj, sonorizare) directorul de atunci al studioului, nu-i dau numele din respect pentru “condeiul” sau, isi propune sa-mi vada filmul in faza de lucru fara sa-mi ceara asentimentul si fara sa-si manifeste in vreun fel aceasta intentie. Era intr-o dupa-amiaza, cand monteuza cu care lucram primeste vizita inopinata a directorului.
– Vreau sa vad filmul lui Antonescu !
– Victor stie ?
– Ce treaba am eu cu el ? Vreau sa-i vad filmul !
– Nu puteti !
– Dece sa nu pot ? Eu sunt directorul studioului….
– Da, dar el este regizorul !
Si nu i l-a aratat !
De atunci nu a mai incercat sa-mi vada vreun film inainte de proiectia obisnuita cu consiliul artistic al studioului.

Obiceiuri

negativOperatorii studioului stiau ca pentru a incarca o caseta a aparatului de filmare, la un numar de rotatii pe derulator ii corespundea un anumit metraj. La truca de probe de miscare il aveam pe Mihai Falcas, un om foarte muncitor si foarte atent la indatoririle sale. Intr-una din zilele in care facea operatiunea de incarcare a casetei aparatului, si atent la numararea turelor (invartirilor manivelei de actionare a noaieului infasurator) in clipa in care un alt operator a deschis usa camerei obscure si a aprins lumina, nestiind ca este deja cineva acolo, Mihai a inchis ochii si a continuat numaratoarea cu ochii inchisi spre stupefactia celuilalt operator. De unde se vede ca era mai importanta numararea turelor decat voalarea peliculei.

Primavara 1988 – decembrie 1989

Inceputul si sfarsitul unui vis frumos!
Ron Merk AnimafilmIncep pregatirile pentru un serial comandat de producatorul american Ron Merk . Episodul pentru care am optat era rezervat vietii si operei lui Wolfgang Amadeus Mozart. Celelalte episoade urmau sa fie realizate in alte tari si erau dedicate altor mari personalitati ale lumii muzicale.
Cum de ne-a ales pe noi ?
La studioul lui Ron Merk , in acea perioada lucra reputatul regizor de filme de animatie Ken O’Connor, care a lucrat pentru Walt Disney prin anii ’35 si care vazand “cei trei muschetari” i-a impartasit lui Ron impresiile sale.
Acest lucru lucru a cantarit greu in alegerea echipei mele pentru a realiza episodul.
Pentru a afla cat mai multe despre Romania si despre filmul de animatie romanesc, Ron si-a pus colaboratorii sa caute materialele necesare informarii sale si abia dupa aceea a contactat studioul si ne-a vizitat.
In fata exigentelor impuse de o asemenea intreprindere am avut grija sa intaresc echipa cu tot ce era mai de calitate in studiou. In afara de echipa standard au venit alte doua “piese” grele, Roland Pupaza si Calin Giurgiu.
Scrisoare Ron MerkIn decembrie ’89 eram gata sa incepem lucrul efectiv. Incheiasem lucrarile pregatitoare – personajele, story-board-ul, story-reel-ul sincronizat cu fragmente din operele lui Mozart – si asteptam O.K.-ul lui Ron.
In loc de aprobare ne trezim in valtoarea evenimentelor care implicit au determinat partea americana sa renunte pe buna dreptate la proiect. Asa s-a sfarsit un vis frumos.

Cei ” trei muschetari ” ( II ) – Uimitoarele aventuri ale muschetarilor

soricel

A fost cel mai vechi proiect al meu dar pe care l-am putut realiza abia in anii ’80. Romanul lui Dumas a fost doar un pretext de aventuri in care, dincolo de conflictul ancestral dintre pisici si soareci, am introdus cateva din intrigile cartii si bineinteles eroii cunoscuti: muschetarii, cardinalul Michellieu, Miau-lady, Rockfort s.a.m.d.

muschetari1

Din motive de vandabilitate,filmele romanesti au fost realizate in proportie de peste 90% fara dialog, serialul “muschetarii” respectand acest deziderat, cuvintele fiind inlocuite cu expresivitatea personajelor dar acest lucru a trebuit sa fie reconsiderat in cazul lung metrajului. Avand deja experienta de la filmul “Robinson Crusoe”, dupa ce am scris dialogurile, am purces la cautarea de actori al caror voci sa puna in valoare, intr-o maniera personala si cu umor, starile conflictuale al eroilor. Am fost un norocos deoarece am beneficiat de o alta echipa de aur iar simpla enumerare a acestor actori sta marturie prizei la public a filmului : Dem Radulescu, Alexandru Arsinel, Anda Calugareanu, Mariana Mihut, Rodica Tapalaga, Mihai Malaimare, Valeria si Virgil Ogasanu, Alexandrina Halic, Brandusa Zaita Silvestru, Genoveva Preda.

pisici

Ca si la inregistrarile precedente, am lasat libertate actorilor in a spune replicile cu cuvintele lor, textul fiind mai mult orientativ iar rezultatul s-a vazut pe masura ce se “incalzeau” si se familiarizau cu personajele. Am putut utiliza astfel chiar si unele comentarii, aparent pe dinafara filmului, actorii traind cu voce tare actiunile eroilor, dand astfel mai multa savoare umorului.

 

uimitoarele aventuri

Hohotele de ras din timpul vizionarilor de mai tarziu mi-au confirmat inca odata ca antrenand actorii in jocul personajelor animate, acestia au intrat cu tot sufletul in lumea copiilor de la 7 la 77 de ani. Asta si urmaream.

Cei ” trei muschetari ” ( I ) – Uimitoarele aventuri ale muschetarilor

dialog de lucru 1La acest film am beneficiat de un colectiv de animatori de cea mai inalta clasa. Cu exceptia lui Valentin Baciu, veteran al animatiei romanesti si decan de varsta, ceilalti, mult mai tineri, au fost pregatiti de mine de-a-lungul timpului si rodati la toate filmele realizate inainte de ” muschetari “.Nume de rezonanta ca ; Valentin Eliseu, Anca Dumitru – Chirulescu, Virgil Toader, Florin Saceanu si Mihai Surubaru, au dus greul animatiei la acest film iar aportul lor nu a fost trecut cu vederea de oamenii de specialitate din domeniu. Presa a avut numai cuvinte de lauda pentru calitatea interpretarii artistice a miscarii. Genericul ar fi incomplet daca nu as aminti si alte nume de referinta ce au contribuit la realizarea “celor trei muschetari”. Muzica scrisa de Octav Firulescu, un tanar compozitor, a fost ca un liant organic al intregului film. Imaginea semnata de Mariana Iordan, montajul Soniei Georgescu impreuna cu ing. Erica Nemescu care a realizat coloana sonora si nu in ultimul rand a asistentei de regie Elisabeta Antonescu, “capul limpede” al activitatii echipei sunt doar o parte dintr-un colectiv de entuziasti care au facut “posibil” filmul.