FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR -2-

– PERIOADA ANIMAFILM –

Partea doua

      REGIZORUL creea LAY-OUT-ul intregului film, sau cand nu era desenator, apela la un animator cu experienta in domeniu. Aceasta operatiune este specifica doar filmului de desen animat, lipsind la celelalte genuri ( papusi, cartoane, etc.,)

Lay-out-ul fiecarei scene, continea in detaliu, toate indicatiile cuprinse in Story-Board si necesare realizarii animatiei precum; schite cu miscarea personajelor, schite ale decorului,cadrul ( field ) la care se filma, toate la dimensiuni 1/1 plus durata ( timming ) in secunde si continutul actiunii.

     Odata realizat acest lucru se intra in faza de ANIMATIE.

     In scopul realizarii acestei etape a filmului, echipei i se repartiza un numar de ANIMATORI, DESENATORI intermediaristi, si cand era cazul, STILIZATORI.

     Regizorul explica animatorilor ce au de facut si cand lucrurile erau clare, acestia treceau la realizarea desenelor.

  • Nota. Pentru mentinerea si controlul miscarii, animatorii foloseau un gen de rigla ( semn de lucru/ peg-bar ) care era prevazuta cu trei stifturi metalice in care se pozitionau calcurile si mai tarziu si acetofanele ( perforate asemanator pentru a fi conturate). La inceput desenele se conturau cu tocuri cu penite topografice iar mai tarziu cu stilouri Rotring cu varfuri de grosimi diferite. Unele contururi ale eroilor erau realizate color. La celelalte tipuri de filme,( papusi, obiecte, etc.), nu erau necesari intermediaristi si nici stilizatori, iar animatorii erau specializati in animatia sub aparat chiar in timpul filmarii.

     Animatorul defalca miscarea in niste desene statice, dispuse la distante variate, fiecare asemenea desen  ( cap de miscare ) avand stabilit printr-o schema, numarul de desene ( intermediarele ), care trebuiau introduse intre doua capete si modul cum vor fi spatiate. ” Piesa ” cea mai importanta, alaturi de desene ( capetele de miscare ) si realizata de animator era jurnalul de filmare ( exposure sheet ) care stabilea cum anume vor fi filmate desenele precum si efectele utilizate la scena respectiva, inclusiv durata acestora. Ex. Sfarsitul scenei se termina printr-un fondu inchidere in 32 fotograme.

  • Nota. Lista de expunere, prin modul cum sunt filmate desenele, exprima miscarea cu toate trairile si nuantarile sale. Acolo erau toate emotiile eroilor. Cu desene impecabile dar cu un jurnal de filmare prost facut, animatia, din punct de vedere emotie nu facea doi bani. Se misca, dar nu traia.
  • Nota. Timpul cinematografic pentru filmul clasic, pelicula de 35 mm este de 24 de fotograme / secunda, sau un metru de pelicula = 52 fotograme. Listele de expunere ( exposure sheet ) erau imprimate pentru cate un metru fiecare.
  • Nota. Peste ani, a aparut o functie noua, cea de STILIZATOR, care curata si corecta, daca era  cazul, fiecare desen realizat de animator in asa fel incat sa semene cu tipajul stabilit la inceputul filmului.

         Ex. Daca un personaj avea la haina trei nasturi si animatorul l-a desenat cu doi, stilizatorul corecta toate desenele in asa fel incat absolut toate sa aiba acelasi numar de nasturi ( trei ).

         La Animafilm nu exista aceasta activitate, ea aparand mult mai tarziu odata cu realizarea conturarii si colorarii computerizate. Pana la aparitia stilizatorilor, activitatea acestora o prestau animatorii si intermediaristii, controlati de ochiul atent al asistentei de regie.

Va urma

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR.

– PERIOADA ANIMAFILM –

sigla Animafilm

Partea intai.    

     Scenariile, in forma literara erau discutate in prealabil cu REDACTORUL si REGIZORUL viitorului film. Discutiile continuau apoi  in cadrul Consiliului Artistic al Studioului Animafilm. La acesta participau Directorul studioului, SCENARISTUL, regizorul care urma sa-i dea viata filmului, redactorii studioului si cativa regizori cu experienta . Rolul consiliului era acela de a limpezi eventualele neclaritati in tratarea subiectului, sugerandu-se variante posibile de exprimare regizorala.

     Dupa aprobare, se intra practic in productie.

     Apare un nou personaj, SEFUL de PRODUCTIE ( echivalentul DIRECTORULUI DE FILM la FILMUL JUCAT ), care impreuna cu regizorul stabilesc DEVIZUL FILMULUI ( costurile, necesar materiale, oameni, planul calendaristic, etc.)

     Se trecea apoi la realizarea Story-board-ului ( decupajul regizoral ilustrat ), prezent la toate genurile de animatie.

     Acesta semana cu desfasurarea unei benzi desenate, in care scenele , toate  numerotate , aveau indicatii precum durata in secunde, continutul fiecarei scene pe scurt si eventual indicatii pentru dialog. Tot aici sunt marcate prin cadre alaturate, panoramicele, schimbarile de cadratura, (ex. De la plan general la prim-plan, etc.). Story – board-ul continea directia miscarii in si intre cadre ca si dimensiunile cadrelor ( planuri generale, planuri medii, prim-planuri, etc.). Scenele mai aveau mentionat numele/numarul decorului folosit in fiecare scena. Era practic indrumarul filmarii si al montajului.

  • Nota. Nu exista un standard al formatului story-board-ului. Fiind o chestiune personala si orientativa, regizorii au realizat tipuri diferite de story-board-uri in maniera cea mai convenabila pentru ei si practic, nici la serialele facute de mai multi autori, acestea nu se regaseau ca identitate.

     Acest lucru, la Animafilm  era realizat de regizor (in 99, 9 % din cazuri ) sau se apela la un specialist in domeniu.

story-board

Se stabileau personajele filmului ( model sheets ) si culorile lor.

     De cele mai multe ori, erau facute tot de regizor, sau se solicita ajutorul unui desenator creator de personaje.

     Un alt membru al echipei viitorului film era SCENOGRAFUL, care indrumat  de regizor, stabilea si executa, toate decorurile necesare filmului de desen animat si cartoane decupate, sau cu ajutorul tehnicienilor din atelierul filmelor de papusi, in cazul acestora din urma.

  •  Nota. Culorile personajelor erau codificate cu titlul filmului si numeric ( atlasul de culoare al filmului ) pentru a nu se confunda culorile stabilite cu eroii altor filme. Ex. Film Robinson. personajul POLL; cap 13, pleoapa si interior cioc 26, ochi 1, cioc 22, limba 8, corp 17,  etc. si sunt stabilite de regizor si scenograf in deplina armonie cu grafica filmului. In functie de complexitatea filmului, numar de eroi, dimensiunile eroilor, etc., se pregateau, cu aproximatie,cantitatile necesare pentru fiecare culoare in parte in asa fel incat, absolut toti eroii acelui film sa fie colorati conform modelului stabilit initial.
Robinson Crusoe – Poll
  • Nota. Combinarea culorilor, din lipsa unui laborator de specialitate, se realiza in studiou, amestecandu-se in mojare de portelan, diferite culori pana la obtinerea tonurilor dorite. De multe ori, nici culorile de baza nu corespundeau ca nuanta ( ex. Vermillion-ul avea uneori nuanta apropiata de orange si trebuia corectata ). Fiind vorba de cantitati importante de guasa, se prefera aprovizionarea cu culori a caror data de fabricatie era similara la toate. Fondul Plastic de la care ne aprovizionam, nu facea nuante la cerere si trebuia sa le combinam noi prin metodele empirice aratate mai sus. Pentru a va demonstra greutatile intampinate in realizarea guasei pentru acetofan voi aminti doar liantul special – AGLUTINANT – care uneori nu corespundea calitativ la culorile existente si atunci s-au experimentat diverse solutii pentru ca guasa sa adere la suportul transparent, sa fie sicativa si sa nu se exfolieze dupa multimea de utilizari.  In timpul lucrului, guasa, fie se lipea de foita de protectie dintre acetofane fie crapa in timp ce se usca in clasoarele destinate acestei operatiunui. Solutia ” ideala ” a fost un gen de liqueur Bitter care daca era dozat corespunzator putea fi utilizat cu bune rezultate.Cel care “i-a dat de cap”, problemei a fost conu’ Culai ( scenograful Nicolae Hizan ).
  • Nota speciala. In perioada in care am activat la Buftea, culorile pentru filmul de animatie erau realizate in Laboratorul de Grima si Culori din cadrul Centrului de Productie Cinematografica – Buftea si absolut toate erau de o calitate exceptionala, pornind de la pastilele de acuarela, tuburile de tempera si terminand cu guasa pentru acetofane. ( La conducerea acestui laborator era ing. M. Sufana ).

      Va urma.

ANIMATIA ROMANEASCA DIN NOU IN DOLIU

O boala nemiloasa l-a rapit dintre noi pe unul dintre cei mai valorosi animatori ai animatiei romanesti.

ELISEU VALENTIN IUNIE 2019

ELISEU VALENTIN ( 1956 – 2019 ) , a fost unul dintre putinii animatori care a inteles ca animatia nu reprezinta doar miscare ci in primul rand traire. In bogata-i activitate, animatia realizata de el este inconfundabila, personajele carora le-a dat viata au primit sentimente din spiritul unui virtuos al genului. Animator de exceptie, realizator de Lay-out, Story-board si nu in ultimul rand Regizor, Valentin Eliseu are o filmografie de exceptie.

Din bogata sa activitate voi prezenta doar cateva din realizarile sale;

A realizat animatie la serialele “ MIHAELA “, “ AVENTURI SUBMARINE “, “ PATANIILE MARIEI “, precum si la lungul metraj “ UIMITOARELE AVENTURI ALE MUSCHETARILOR “.

A semnat deasemenea regia la filmele; TOTUL CU MASURA “, SECRETUL CUTIEI FERMECATE “, “ O ANIVERSARE CU SURPRIZE “, “ CAMPIONUL “ si “ SCUFITA ROSIE “, iar premiile obtinute vin ca o recunoastere a calitatilor sale.

Iata cateva dintre ele;

Premiul UCIN – 1987 pentru animatia episodului “ LUPTA NAVALA “ ( din serialul “ Cei Trei Muschetari “).

Cairo ( Egipt ) Festivalul International al filmului– 1990 – OPERA PRIMA – pentru filmul “ Aniversare cu surprize “

Cairo ( Egipt ) Festivalul International al filmului – 1996 – PREMIUL PENTRU ANIMATIE la serialul spaniol “ 10 + 2 “

 

Cu aceeasi graba cu care a fost rapit dintre noi, avea aproape 63 de ani, maine va avea loc incinerarea celui ce a fost ELISEU VALENTIN.

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA !