Blogul regizorului Victor Antonescu

“TZIPARUL”
– un artist in “meseria” sa –

Era prin 1959.
Tocmai imi luasem permisul de conducere si in timp ce-l rasfoiam, dau nas in nas cu Sergiu S.
Nu-l mai vazusem de multi ani dar din moment ce l-am recunoscut imediat, cu toate ca era imbracat in uniforma de militie, insemna ca memoria vizuala imi functiona la toti parametrii.
– Salut Sergiu !
Ma priveste, incercand sa-si aminteasca de unde ne cunoastem.
– ….Salut !
Dandu-mi seama ca trebuia sa-l ajut, completez; – Nu ai invatat la Ienachita Vacarescu ? Am fost colegi de clasa…la Dl invatator Popescu Ilie !
Ii intind mana; – Antonescu !
Fata i se lumineaza; – Gata! Mi-am amintit. Antonescu si….Victor, nu-i asa? Cu ce ocazie la noi ? ( Se referea la faptul ca ma aflam in sediul Militiei Capitalei )
– Am venit sa-mi ridic permisul de conducere.
– Si acum ce faci ? Ai ceva timp liber ? Hai la mine,…bem o cafea, mai schimbam doua vorbe,… Si fara sa mai astepte raspunsul meu, ma ia de brat si coboram pana la el. In birou, un sergent major scria ceva la masina si vazandu-ne se ridica si ne onoreaza cu un ; – Sa traiti ! Apoi ia de pe birou o hartie si i-o inmaneaza lui Sergiu. – A venit aseara !
Sergiu, ia hartia si dupa ce o citeste, se intoarce catre mine, – Am o surpriza pentru tine. Ai auzit de Tziparu’ ?
– Nu ! Acum aud prima data. Cine e ?
– Ai rabdare ca-l aduce imediat de la arest pe cel mai celebru hot de buzunare.
Ma pofteste sa iau loc pe un scaun de langa masa plina de hartoage
Eram prima data in biroul lui. Ma asez, imi scot tigarile si bricheta si le pun pe coltul mesei langa mine si astept.
Un ciocanit scurt in usa si in birou patrunde un individ cu parul grizonat, cu un aspect ingrijit dar cu cearcane ce dovedeau multe nopti nedormite.
Plutonierul care-l urma, dupa ce-i scoate catusele, ii arata scaunul din fata lui Sergiu si apasandu-l pe umar ii spune; – Sezi !
Acesta se aseaza, vadit incomodat de prezenta unui civil printre atatea uniforme si mutandu-si privirea pe pachetul meu cu tigari, ma intreaba;
– Permiteti ? Si fara sa mai astepte incuviintarea mea, ia pachetul cu tigari ” Virginia rosii ” – din care fumam atunci si extrage o tigara, prilej cu care observ ca ii lipsesc policarele de la ambele maini.
Pune tigara in dreptul lui asteptand incuviintarea lui Sergiu. Acesta se face ca nu observa in timp ce rasfoieste dosarul din fata sa punandu-i intrebarile standard privind identificarea.
Face o pauza si ridicand privirea il intreaba; – La limbi straine vad trecut, … vorbeste fluent franceza, engleza, germana si italiana.
Chiar vorbesti toate limbile astea ?
– Ma rog…o rup nitel si ruseste….
Toate astea ma surprind si sunt tot mai atent.
Cand ajunge la profesie, Sergiu ridica iar privirea; – Croitor ? Chiar asa ?
– Ce va mira domnule locotenent ? Am lucrat la cei mai renumiti croitori si nu numai din Bucuresti. Ati auzit de ?…., si incepe sa insire o lista intreaga de nume de croitori , multi dintre ei lucrand inca la Arta Modei.
De la Visu am invatat sa fac pantaloni, de la maestrul Codin sa fac haine, de la,..
– Perfect ? Si atunci dece te-ai apucat de furat ? Din croitorie nu castigai destul ?
– Care castig ? Cati mai apeleaza la croitori acum ? Daca imi permiteti, dumneavoastra unde va faceti hainele ?…
– Majoritatea le cumpar de gata…
– Si uniforma ?
– La una din croitoriile ministerului.
– Se vede !
– Adica cum ? Ce nu-i in regula cu uniforma mea ?
– Permiteti ? Vreti sa va arat ?
Sergiu se ridica si vine in fata biroului unde Tziparu’ ne uimeste pur si simplu cu o demonstratie de adevarata arta in croitorie.

– Priviti aici! Si luand cu doua degete un colt de material il ridica doar un centimetru si imediat stofa se intinde, cuta disparand ca prin farmec.
Apoi isi muta atentia asupra manecilor, spatelui, reverelor, punandu-l pe Sergiu sa execute diferite miscari toate gesturile fiind comentate si insotite de mici “retusuri”; – Aici trebuia captusala mai libera, daca cobora maneca pe interior cu doar un pic…, vedeti cum cade?.
Noi priveam demonstratia pur si simplu uimiti.
Totul a durat mai putin de un minut, dar fusese suficient pentru a-si etala maiestria.
In final, observand ca ma uitam atent la mainile sale, zambeste si le apropie de mine. Avea maini fine, iar in locul policarelor, cu greu se putea zari cate o cicatrice.
Aratand spre locul unde fusesera degetele; – Am renuntat la ele. Ma incomodau….
Terminandu-si formalitatile necesare, Segiu ii spune plutonierului sa-l duca pe Tziparu la arest. Acesta isi pune dupa ureche tigara luata de la mine, apoi incatusat iese urmat de militian.
Eu mai raman putin sa schimb cu Sergiu impresii asupra demonstratiei la care am fost martori si sa depanam amintiri.
Un ciocanit in usa ne intrerupe discutia si intra plutonierul care-l insotise la arest pe Tziparu.
– ‘ traiti! Permiteti sa raportez ?
– Ce s-a intamplat ?
Subofiterul, cu un zambet abia mascat, pune pe birou in fata lui Sergiu, un portmoneu si o legitimatie; – Mi le-a dat Tziparu’ sa vi le inapoiez si va roaga sa-l scuzati ca a oprit din bani 5 lei pentru tigari.
Sergiu se repede la legitimatie, o deschide apoi brusc se cauta in buzunarul de la veston. Stupoare !!! Tinea in mana propria legitimatie.
Cauta in buzunarul din spate al pantalonilor. Nimic !
Deschide portmoneul adus, numara rapid banii, apoi se aseaza pe scaun si incepe sa rada. Lipseau exact 5 lei.
Am ramas ” interzisi ” toti patru ! Patru oameni am fost atenti la demonstratia lui Tziparu’ si niciunul nu a observat cum a “operat”.
Intr-adevar era genial in “meserie”.
Mult timp m-am gandit la “spectacolul” la care am asistat, dar nu-mi amintesc vreun gest care sa-mi fi dat de banuit ca sub ochii nostri se comitea un furt. Extraordinar.

Nota.
Era poreclit Tziparu’, datorita abilitatii de a-si strecura mainile prin buzunarele victimelor.