Blogul regizorului Victor Antonescu

A venit timpul sa atasez pe blog si calendarul pe luna decembrie 2013.

Pentru a salva calendarul trebuie sa dati click pe poza mica si apoi “Save image as”.

Varza murata si un sfat pentru pastrarea calitatilor ei.

Nu despre cum se conserva varza pentru iarna, voi pomeni in cele ce urmeaza. Retete sunt multiple, dar indiferent cat de gustoasa este, de regula aflam in preajma Craciunului, un fenomen comun tuturor celor ce au conservat-o. Dupa ce incepem sa consumam din ea, tendinta de a se ridica deasupra saramurii duce la deprecierea ei si daca nu reusim sa o mentinem acoperita cu solutia sarata, in scurt timp va fi buna de aruncat.

Toti am incercat fel si fel de variante pentru a mentine varza cufundata in saramura. Unii au pus bolovani si chiar fiare de calcat invelite in folie de plastic pentru a-si atinge acest scop. Eu am gasit o metoda mai eficienta, folosind cutiile de la diferite sorturi de inghetata gen “Aloma”,” Obsession “, etc.

Cutiile, le-am suprapus peste cateva scandurele, presandu-le din acelasi loc si cu aceleasi pene cu care am presat initial, varza.

Daca nu este suficient de coborat nivelul verzelor, mai adaug, una – doua cutii, pana cand penele prin fixarea la locul lor au cufundat varza complet. Cutiile e bine sa aiba capacele puse. Astfel nu se vor deforma la presiunea exercitata si vor fi eficiente la presare.

Penele le pastrez si le refolosesc in fiecare toamna.

Pofta buna !

 

 

In imagine, in partea stanga ( 1 ), se observa varza in recipient, inainte de consum si modul in care sunt dispuse “penele” de lemn pentru presare.

In dreapta ( 2 ) Se vad cutiile de inghetata asezate intre “penele” de presare si cele de cufundare a verzei in solutia de saramura, dupa inceperea consumului.

A venit timpul sa atasez pe blog si calendarul pe luna noiembrie 2013.

Pentru a salva calendarul trebuie sa dati click pe poza mica si apoi “Save image as”.

Geo Saizescu, regizorul care spunea;”Umorul este o treaba serioasa !”, ne-a parasit !

Odata cu disparitia lui, vom zambi tot mai putin.

Dumnezeu sa-l odihneasca !

Dupa foarte multi ani, timp in care fiecare ne-am urmat calea mai mult sau mai putin sinuoasa, am avut extraordinara surpriza de a ne reintalni. Pictorita de mare sensibilitate, Antoinette (Doina) Danescu, absolventa a cursurilor de animatie din cadrul studioului Animafilm, dovedise inca de atunci posibilitati surprinzatoare de nuantare si exprimare plastica a trairilor personajelor.

“Doina Danescu alaturi de cateva din lucrarile sale”

Desi a optat pentru manifestarea neingradita a ideilor si trairilor si cu toate ca perioada de activitate in studioul Animafilm a fost prea scurta pentru a pune in practica tot ceea ce invatase, Doina Danescu a fost totusi cucerita de multimea de posibilitati de exprimare ale filmului de animatie.

Paraseste Romania si se stabileste in Franta unde continua sa invete si sa lucreze, diploma obtinuta la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucuresti, nefiindu-i recunoscuta. Dupa un timp reuseste insa sa obtina licenta in Arte Plastice si ca urmare a lucrarilor prezentate, profesorii Universitatii de profil din Montpellier ii propun sa devina cadru universitar.

Pasiunea pentru animatia 2 D, o determina sa incerce infiintarea unei clase de animatie in cadrul scolii ESMA (Ecole Superieure de Metieres Artistique ) tot din Montpellier. Face demersurile necesare si conducerea scolii accepta ideea. Speranta ca va primi ajutor calificat din Romania este insa spulberarata si atunci, impreuna cu cativa profesori va demara pregatirea tinerilor in domeniul animatiei.

Astfel, pe langa orele din cadrul Universitatii de Arte din Montpellier, va prelua stafeta “cursurilor de animatie” din cadrul Studioului Animafilm si la ESMA ii va instrui pe tinerii elevi in descifrarea celei de-a 7-a arte bis.

In pas cu noul, scoala trece la un moment dat, de la tehnica 2 D la 3 D iar premiile obtinute de catre scoala sunt impresionante dovedind astfel calitatile de necontestat ale cadrelor didactice si ale elevilor. Timp de 14 ani a fost profesoara la Universitatea de Arte Plastice concomitent un an la ESMA , isi face insa timp si pentru pictura participand cu lucrari la foarte multe expozitii.

In ultima vreme, desi picteaza foarte mult, recunoaste ca ii lipseste atmosfera si contactul cu pregatirea tinerilor talentati si ar fi dispusa, chiar si benevol, sa fie din nou aproape de cei ce se straduiesc sa descifreze semnele tainice ale animatiei.

Cati dintre noi mai gandesc si simt la fel ?

Prin bunavointa ei, voi posta cateva din lucrarile sale, ( realizate in tehnica mixta pe panza ), lasandu-va sa apreciati singuri calitatea artistica a acestora.

“Passage feminin” 60/60 cm (2010)

“La memoire des signe” 60/60 cm (2010)

“Presence statique” 60/50 cm (2010)

“Equilibre precaire” 50/40 cm (2009)

“Intimite” 50/60 cm (2009)

“Interference” 60/60 cm (2010)

A venit timpul sa atasez pe blog si calendarul pe luna octombrie 2013.

Pentru a salva calendarul trebuie sa dati click pe poza mica si apoi “Save image as”.

Odata cu inceperea scolilor, m-am gandit sa le fac o surpriza tuturor elevilor. In acest sens am postat la rubrica wallpapers cateva orare care sper sa le faca placere urandu-le cu acest prilej succes la invatatura !

Mai multe orare

„Muzeul Benzii Desenate este un proiect de autor. Totul a început ca o joaca. O joaca serioasa, în care parteneri mi-au fost Muzeul National de Arta Contemporana si clusterul EUNIC (European Union National Institutes for Culture), cu sprijinul extraordinar al Centrului Belgian al Benzii Desenate din Bruxelles.

Apoi, dupa patru luni de spatiu fizic (oferit de Muzeul National de Arta Contemporana), Muzeul Benzii Desenate s-a transformat în proiect de autor – un muzeu calator. Astfel, el a continuat sa existe prin evenimente, prezentari, colaborari si expozitii punctuale, prin editarea de albume sau chiar prin „simpla” promovare a evenimentelor de tip BD, pe site-ul muzeulbd.ro […].

Proiectul nostru poposeste astazi în unul dintre locurile cele mai predispuse la metamorfozare spatiala: Biblioteca Nationala a României. […] Expozitia pe care o propunem încearca sa etaleze, atât în fata unui public specializat, cât si a unuia neavizat, fatetele celei de-a 9-a arte, asa cum a fost numita, de specialisti, banda desenata.” – Alexandru Ciubotariu

Acelesi grafician deosebit, Alexandru Ciubotariu, reuseste, nu fara eforturi, sa alcatuiasca un buchet de lucrari plin de spirit si talent si sa-l prezinte intr-o expozitie de exceptie ce va fi deschisa in perioada 12 septembrie 2013 – 31 mai 2014, la Biblioteca Nationala a Romaniei.

Expozitia beneficiaza de sustinerea Asociatiei Bibliotecarilor din Biblioteca Nationala a României.

Vernisajul va avea loc joi 12 septembrie ora 18,00.

Intrarea este libera.

A venit timpul sa atasez pe blog si calendarul pe luna septembrie 2013.

Pentru a salva calendarul trebuie sa dati click pe poza mica si apoi “Save image as”.

Primele zboruri.

Despre Valentin si peripetiile sale ca pilot, am mai scris pe blog. Erau amintiri de peste 50 de ani si le-am postat asa cum le stocasem in memorie. Lipsea totusi ceva. Lipsea inceputul.

Recent, intalnindu-ne, am aflat si debutul sau in pilotaj. Cele ce urmeaza au fost primele sale experiente ca aviator si le voi reda la persoana intai asa cum mi-au fost relatate.

Era prin 1950.

Intr-o zi, prietena mea imi spune: – Hai Valentin sa sarim cu parasuta !

Ma uit in jur sa vad daca nu cumva glumeste si nezarind nimic asemanator unei parasute o privesc nedumerit ?

– Adica, cum sa sarim ?

– Foarte bine. Sa sarim. Stiu eu unde se fac inscrierile.

A doua zi, ne asezam la o coada impresionanta. Cand i-a venit randul, ea s-a inscris la parasutism sportiv si a trecut in grupul luat in evidenta.

Tipul de la birou, care facea inscrierile, ridica privirea spre mine si-mi spune: – Ai un noroc porcesc! Mai am un singur loc la aviatia sportiva.

Zadarnic m-am rugat de respectivul functionar, degeaba am lacrimat, spunand ca vreau la parasutism. El, nu si nu, mergi la aviatie ! si astfel am fost despartit de prietena mea.

Asa m-am trezit la Alexandria, unde am ajuns cu inca vreo 20 de baieti. Scoala de aviatie sportiva ducea lipsa de piloti iar noi eram o adevarata pleasca pentru profesori.

Prima saptamana am consacrat-o teoriei. Asa am aflat ca in curand vom prinde aripi, beneficiind de toate facilitatile zborului.

Dupa aceasta saptamana, deja incepuse sa ne apara primii fulgi ce aveau sa devina curand adevarate pene.

” Toba ” de teorie, dupa o saptamana incepem zborurile in dubla comanda iar dupa circa patruzeci de decolari si aterizari, am trecut la simpla comanda.

Traditia scolii, in privinta trecerii la zborul in simpla comanda, era aceea , ca fiecare nou promovat sa fie luat pe sus si tavalit cu fundul prin urzicile din spatele hangarelor.

Totul se facea intr-o harmalaie de nedescris.

Stiind ce ma asteapta, dupa primul zbor la ” simpla comanda ” , aterizez la circa 200 metri de grupul pregatit sa ma inhate.

Tai contactul, imi las parasuta in avion si o iau la fuga.

Asa am scapat de tavaleala pregatita de colegi.

Acum aveam penajul complet.

La sfarsitul perioadei de pregatire, cei doi instructori, Vulpoi N, si Dumbrava Ghe., fosti piloti de razboi pe IAR 80, m-au recomandat pentru trecerea probelor in vederea obtinerii brevetului de pilot aviatie sportiva. Si iata-ma prezent la testul de proba in fata unei comisii a Ministerului Armatei, comisie condusa de maiorul Stoian, cunoscut pentru exigenta sa in ale zborului.

Proba consta intr-o decolare – aterizare si cateva figuri de acrobatie ( opturi la orizontala ).

Instructorii, ne-au recomandat ca la ultima aterizare sa incercam ceva deosebit pentru a impresiona comisia.

Cand mi-a venit randul, dupa ce am efectuat figurile obligatorii, incep coborarea pentru aterizare.

In timp ce avionul pierdea din inaltime, ma gandeam ce figuri, nemaivazute pana atunci, sa fac.

Cele patru viraje pentru procedura de aterizare, trebuiau facute astfel;

– Primul viraj incepea, la inaltime, spre stanga deasupra hangarelor,virand catre pista, paralela cu hangarele, pe care o traversam, urmau apoi alte trei viraje stanga, ultimul strans, chiar spre pista.

– Dupa incheierea celor patru viraje, avand un total de 360 grade urma aterizarea, propriu-zisa.

Preocupat de figurile extraordinare pe care urma sa le fac, nu mi-am dat seama ca am deviat de la directia de urmat, la ultimul viraj aflandu-ma chiar deasupra hangarelor. Privesc inainte si nici urma de pista!!!

Ma trezeste hodorogitul trenului de aterizare.

Imping usor maneta de gaze si avionul se dezlipeste de primul hangar.

Daca o actionam brusc, riscam sa calez motorul, astfel ca ma trezesc pe al doilea hangar pe care se repeta rularea si pe acoperisul acestuia, dupa care reusesc sa iau inaltimea necesara pentru a executa virajele obligatorii in vederea aterizarii.

Cred ca atat comisia cat si asistenta si-au pus mainile in cap. Expresiile lor oscilau de la uimire la deruta totala.

Unii chiar au crezut ca “galopul” meu pe hangare a fost premeditat.

Comisia stia cum stau lucrurile, dar faptul ca “acrobatiile” mele nu s-au soldat cu victime sau pagube materiale, au zis;

– Fie ! Treaca de la noi… si mi-au eliberat permisul de pilot aviatie sportiva.

Totusi, conducerea scolii, drept sanctiune, pentru “figurile” executate, m-a “invitat” la “stalpul infamiei ” si pedepsit – O zi fara mancare !

Stalpul infamiei era chiar stalpul pe care flutura steagul scolii.

Colegilor li s-a facut mila de mine si dupa ce “sefii” au plecat, m-au indopat de parca asi fi fost sarbatorit pentru cine stie ce fapte de eroism.

In toamna anului 1951, am fost selectionat si trimis la Tecuci, la ” Scoala militara de aviatie” iar dupa doi ani obtin brevetul de pilot de vanatoare si repartizat la Brasov.

Despre acea perioada s-a mai povestit dar am mai selectat cateva intamplari pe care vi le voi oferi, treptat, spre lecturare.