Intamplari din copilarie – amintiri razlete 2

Iaurt si gheata.

Azi, mama, l-a oprit pe nea Mitu, iaurgiul, si i-a cerut niste iaurt pentru sarmalutele in foi de vita pe care le pregatise.
De fiecare data cand oprea la noi, ma si infiintam la poarta sa privesc cu aceiasi ochi mari si nedumeriti, multimea de castronase din lut ars, pline cu iaurt si toate asezate cu gura in jos pe niste mici polite din interiorul celor doua dulapioare pe
care le cara cu ajutorul cobilitei. N-am inteles niciodata cum de nu se varsa iaurtul.

Avea nea Mitu si cate un castron mare cu iaurt, cate unul in fiecare dulapior si din care servea, cu un fel de spumiera, cantitatea dorita.

Cele doua castroane erau, totusi, asezate normal, cu gura in sus.

2 IAURT

In timp ce mama achita iaurtul, a oprit in fata casei si furgonul cu gheata.

– Sarut-mana doamna Antonescu, mi-a zis nea Costica, (taica-meu), sa va las doua jumatati. Apoi fara sa mai astepte aprobarea, “ghetarul” a coborat din camion si a deschis usile furgonului. Din interiorul captusit cu tabla a ales un bloc pe care l-a agatat cu un carlig metalic si l-a tras pana-n dreptul lui. Dupa ce
l-a crestat cu un fierastrau ” coada de vulpe “cu celalalt capat al carligului care semana cu o dalta mai mare sau cu lama unei toporisti, l-a despicat in doua cu o lovitura scurta.

A luat apoi gheata si a dus-o in curte si a pus-o pe una din treptele scarii de la intrare, urmand ca noi sa o aranjam in lada racitorului.

3 BLOC GHEATA

Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata iaurt scurgandu-se sau sa
ramanem in “pana” de gheata.

Ceremonie.

Pe la 10, a inceput o forfota teribila pe strada. Masini. O multime de masini, de la autoturisme si pana la autocamioane pline cu ofiteri si soldati nemti, intr-un lung cortegiu, au parcat pe ambele parti ale soselei Oltenitei in dreptul cimitirului german Pro Patria, situat intre stadionul ACSA si sera bisericii catolice. Aleea principala a cimitirului era incadrata pe stanga si pe dreapta, de cruci albe de forma Crucii de Fier pe care erau trecute numele si gradul celui inhumat.
Cimitirul era plin de trandafiri de toate culorile si parfumurile iar
spatiile dintre morminte erau acoperite cu iarba deasa si tunsa la acelasi nivel. N-am vazut insa, niciodata pe cineva rugandu-se sau aprinzand o lumanare.

Cimitirul era mereu linistit si sobru. Singurele momente de agitatie erau prilejuite de cate vreo inmormantare a unui grad important din armata germana.

Noi, pustimea, ne-am asezat strategic, vis-a-vis de cimitir si am asteptat terminarea slujbei din fata sicriului acoperit cu drapelul german, oficiere care se incheia cu salvele trase de un pluton de soldati. Dupa ce cortegiul a plecat, ne-am dus sa culegem tuburile de cartuse risipite pe aleea acoperita cu criblura de marmura alba. Tuburile le foloseam in loc de popice pe care incercam sa le doboram cu bile de ceara. Era inca un joc pe langa multimea de jocuri cu care ne umpleam timpul.

4 POPICE cu BILA